“A doua iesire din Europa”: Asasinarea opozantei Jo Cox

Opinia publica britanica si internationala este in stare de soc. Deputata laburistă proeuropeană Jo Cox, de 41 de ani, a fost ucisa prin impuscare si injunghiere, joi, în nordul Angliei, de catre un activist pentru ieşirea Marii Britanii din UE. Agresorul ar fi strigat „Britain first”. Campania pentru referendum, suspendata.

Potrivit presei britanice, Jo Cox a fost atacata in circumscriptia sa electorala, in localitatea Birstall, situata in apropierea oraşului Leeds. In acelasi incident a fost injunghiat un barbat de circa 40 de ani, care a suferit rani usoare.

„Asistam la o tragedie. Jo Cox era un membru marcant al Parlamentului”, a reactionat premierul David Cameron, care conduce campania pentru ramanerea Marii Britanii in UE.

Mesaje de compasiune la aflarea “vestii groaznice” a exprimat si fostul primar al Londrei, Boris Johnson, unul dintre liderii grupului politic care militează pentru ieşirea Marii Britanii din UE.

Dupa “iesirea din Europa”, in 1945, a tarilor din Europa Centrala si de Est, care au cazut sub ocupatia comunismului, iesirea Marii Britanii din UE, in 2016, ar fi o a doua “iesire din Europa”, apreciaza multi opozanti ai Brexit-ului.

Dupa uciderea opozantei Brexit Jo Cox, care prilejuieste comparatii cu asasinarea opozantului rus Boris Nemtov, in 2015, exista comentarii care pun aceasta crima geopolitica, din Regatul Unit, in responsabilitatea morala a celor care conduc campania de iesire din UE. Acestia sunt acuzati de exces de emotionalizare si chiar de fanatizare a campaniei.

In randurile britanicilor, dar si ale europenilor, exista si o alta temere, daca nu cumva prin asasinarea lui Jo se deseneaza un “nou tip de sistem politic”, de “putere Brexit” si de “opozitie Brexit”. Lamurirea va veni pe 23 iunie.

Despre lectii ale trecutului si proiecte in asteptare. OTEO, SUE, TTIP si legatura dintre ele

ZeV, “catastrofa geopolitica” a secolului trecut a fost destramarea URSS, nu desfiintarea TV. In opinia mea, a fost un risc asumat si bine controlat. MSG nu a fost NSH. Ideea de “cadere” a fost efectiva doar intr-un singur caz. Pentru toate celelalte evenimente din 1989-1991, din ECE, mi se pare mai potrivita ideea de reforma. De “Mare Reforma”.

In cazul de “cadere”, doar un om, primul din ierarhia sistemuluit, s-a opus deconstruirii si reconstruirii pe alte baze, moderne. In toate celelalte cazuri, a fost consens de demolare. Prin lipsa de viziune, NC a fost o clona politica (si, relativ, de IQ) a lui NSH, nu a lui IVS.

Nu a fost niciun echilibru est-vest (cum ar fi putut sa fie?), RR nu a oferit niciodata nimic, mereu a a avut mainile goale. Doctrina Sinatra a fost reala, dar, daca observam contradictia cu cazul de “cadere” care a urmat, ma tem ca in spatele “caderii” a fost o masinatiune occidentala (la a carei cultura a violentei ar trebui sa adaugam si cultura trisarii).

Abandonarea sistemului s-a datorat faptului ca acesta nu functiona economic. Ii lipseau motoarele initiativei private si proprietatii private, care aduc cointeresare si competitie. S-a vazut la chinezi, cum si-au adaugat aceste motoare la economie, cum economia a luat-o in sus.

Insa si intre aceste aspecte este nevoie de regula proportiilor, care aduce echilibru, armonie intre public si privat. Altfel se ajunge la extremele capitalista si comunista, care se ating in starea de monopol (sau de totalitarism?) a ambelor, de monopol privat intr-un caz, de monopol al statului, in celalalt. Despre fostul comunism s-a spus ca nu a fost comunism, ci “capitalism monopolist de stat”, o definire care exprima mult adevar.

In afara de nefunctionarea economica, s-a mai adus in discutie, ca o cauza a abandonarii comunismului, lipsa drepturilor omului. Dar, d. o. se reduc la cele politice, la dreptul de a vorbi orice si oricat, pentru ca oricum nu schimba nimic? Fara drepturi economice, drepturile politice ale omului sunt apa de ploaie, din perspectiva, ma grabesc sa adaug, controlului opiniilor, inclusiv a celor electorale, de catre media si partide, prin manipulare cvasitotala.

De ce nu am ales calea chineza? Pentru ca suntem europeni, pentru ca spatiul nostru este diversificat (si chiar antagonizat) politic, spre deosebire de cel al chinezilor, care este procesat si integrat la scara unui singur stat. Prin calea chineza nu am fi rezolvat problemele existente, ci am fi generat altele noi.

Revenind la TV, aceasta a fost si un semnal dat Vestului, de anacronism al NATO, dar si o solutie de cum Rusia si-a extras armata nationala dintr-o coalitie multinationala.

Dupa esecul UEO, ar putea UE sa dea curs unui proiect de “armata europeana”, simultan cu NATO si in interiorul NATO? Poate ca da, printr-un aranjament (tratat) intre tarile europene din OTAN, de construire interna a unor relatii militare intre acestea, un fel de OTEO, care ar da mai multa coerenta si coordonare tarilor europene din Alianta Nord-Atlantica (un fel de flanc european).

OTEO ar fi un impuls pentru SUE, proiect sustinut de SUA. Poate si o sansa in plus pentru TTIP. Orice constructie statala federala a pornit intotdeauna de la o armata federala. O armata europeana federala ar fi un fundament pentru un SUE mai asezat si mai viabil.

 https://nastase.wordpress.com/2016/06/15/pastile-de-memorie-pentru-basescu/

Scenariu-troc: Iohannis ii va oferi lui Dragnea nominalizarea de premier in schimbul respingerii proiectului Tariceanu privind numirile in Justitie

Liviu Dragnea a inceput sa se comporte ciudat, adoptand decizii care nu servesc PSD. Nu este vorba despre blocarea ocuparii de catre Victor Ponta a scaunului detinut de Valeriu Zgonea la presedintia Camerei Deputatilor. Cel mai probabil, intentia de candidare la aceasta functie de catre fostul premier a fost un balon de incercare. O linie a fost astfel trasa.

Nu ma refer nici la o eventuala decizie de motiune de cenzura, care, prin oricare din urmarile posibile, instabilitatea politica sau Dragnea pe scaunul de la Victoria, ar provoca prejudicii pentru PSD. Agrearea de catre PSD si PNL a unui guvern tehnocrat a urmarit tocmai evitarea cartofului fierbinte pe care l-ar fi reprezentat in alegeri asumarea unei guvernari politice. Agitarea posibilitatilor de motiune si de alegeri anticipate au tot un rol de balon de incercare, lansat de aceasta data de catre Dragnea.

Am in vedere decizia de joi a lui Liviu Dragnea, ca PSD sa nu sustina proiectul legislativ al lui Calin Popescu Tariceanu care exclude presedintele si ministrul de Justitie din procedurile de numire a conducerii Inaltei Curti de Casatie si Justitie si a procurorilor-sefi.

Este o decizie-soc, care se opune frontal singurei posibilitati de independenta reala a Justitiei, prin scoaterea numirilor in functii de sub incidenta politicului, a partidelor si puterii executive, si aducerea lor in responsabilitatea exclusiva a puterii juridice.

O asemenea decizie, care ar pune o pata nemeritata pe PSD, nu poate fi pusa decat pe seama unei intelegeri secrete intre seful social-democratilor si presedintele Iohannis: nominalizarea lui Dragnea ca premier, dupa alegerile din toamna, contra respingerii de catre PSD a proiectului Tariceanu privind numirile in functii din cadrul Justitiei.