Lira sterlina i-a raspuns lui Putin

Este absurd sa crezi ca uciderea, saptamana trecuta, a parlamentarei pro-europene Jo Cox i-ar putea schimba pe xenofobii, nationalistii si euroscepticii britanici in privinta iesirii Marii Britanii din UE.

Cum la fel de terifiant ar fi sa presupui ca dupa o instigare la un act cu consecinte nationale devastatoare, care parea sa aiba succes, a fost comandata o crima politica pentru a readuce opinia publica britanica intr-o plaja majoritara non-Brexit.

Niciuna nici alta nu pot fi confirmate sau infirmate, dar dupa consecintele manipulatoare din 2001, care au declansat razboaiele preventive, lumea s-a mai maturizat si a devenit mai circumspecta.

Totusi, pe fond, in MB asistam tocmai la o rasturnare de opinie, motivata de asasinatul politic, potrivit respondentilor a trei dintre cele sase sondaje publicate in weekend, care au aratat o schimbare a trendului spre ramanerea in UE.

Probabilitatea unui vot pentru ramanerea MB in UE a urcat la 74,6% , ceea ce s-a transmis imediat in reactiile investitorilor, indreptand in mod spectaculos lira sterlina spre cea mai buna zi din ultimii sapte ani.

http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-21094290-entuziasm-burse-pietele-valutare-dupa-sondajele-privind-brexitul-din-weekend-lira-sterlina-indreapta-spre-cea-mai-buna-din-ultimii-sapte-ani.htm

Un spectator mai hatru, cu simtul umorului, nu numai britanic dar si de aiurea, ar putea pune aceasta bula valutara a lirei sterline pe seama deciziei premierului Cameron de organizare a referendumului Brexit, raspunzand astfel unei intrebari a presedintelui Vladimir Putin.

„De ce a organizat el (David Cameron) acest referendum? Pentru a șantaja Europa? Sau pentru a o înfricoșa? Care este scopul, dacă el însuși este împotriva’ unei ieșiri a Regatului Unit din Uniunea Europeană?, a întrebat președintele rus, vineri, la Sankt-Petersburg, în cursul unei întrevederi cu reprezentanți ai agențiilor de presă.

http://www.agerpres.ro/externe/2016/06/18/brexit-putin-sugereaza-ca-premierul-britanic-a-organizat-referendumul-pentru-a-santaja-europa-10-32-48

“Oh, nu, Mr. Putin, decizia lui Mr. Cameron a fost o decizie de afaceri!”, i-ar putea raspunde comediantul nostru.

Cititi va rog si aici:

http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2016/06/17/16-06-2016-asasinarea-deputatei-britanice-jo-cox-prin-mana-unui-psihopat-intoarce-soarta-referendumului-pentru-brexit-se-creeaza-martiri-ai-cauzei-pentru-ca-publicul-britanic-sa-voteze-sentime/

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: