Generalul cu piciorul in ghips, care a hotarat soarta Revolutiei: In Memoriam Victor Atanasie Stănculescu

19/06/2016

In trecerea scurta prin aceasta lume, unii dintre muritori au nenorocul sa fie prinsi in conjuncturi strivitoare, ca intr-o menghine. Conjuncturi care le joaca destinul ca la o ruleta a pierzaniei, la care, oricum ar fi invartita, rezultatul este necastigator.

Un caz iesit din comun al unor astfel de conjuncturi este cand cel care, dus de valul unor evenimente exceptionale in pozitia de a lua decizii strategice, este chemat sa invarta roata istoriei nu numai pentru sine, ci si pentru ceilalti, care pot fi un popor, o natiune, o tara.

Singurul lucru de influenta care mai poate conta in mod real in astfel de cazuri extreme si decisive, sunt calitatea umana si patriotica a celui in cauza, care, cu pretul dramei personale, poate alege ca drama colectiva sa fie mai mica. Acesta a fost si cazul celui care in viata pamanteana a fost generalul Victor Atanasie Stănculescu.

Generalul Victor Atanasie Stănculescu a încetat din viaţă la 88 de ani, duminica, la 18.30, la un azil de bătrâni din Săftica jud Ilfov. Generalul Stănculescu a suferit un atac cerebral în urmă cu mai multe săptămâni, iar de atunci avea grave probleme de sănătate. Trupul acestuia va fi incinerat marţi.

La 17 decembrie 1989, având funcţia de ministru adjunct al apărării naţionale, Stanculescu a fost trimis de ministrul Vasile Milea sa reprime revoltele de la Timişoara. Punandu-si speranta salvarii personale si a regimului in Stanculescu, presedintele Nicolae Ceauşescu l-a numit comandant militar unic al Timişoarei.

Întors la Bucureşti, în noaptea de 21-22 decembrie, Stanculescu s-a deplasat la Spitalul Militar Central, unde l-a rugat in secret pe comandantul spitalului, un bun prieten in care avea incredere, să-i pună un picior în ghips, pentru a se sustrage de la implicarea ulterioara în reprimarea revoluţiei.

Totuşi, pe 22 decembrie dimineata, s-a prezentat la Comitetul Central al PCR, la ordinul lui Ceausescu, care l-a numit ministru al apărării naţionale în locul lui Vasile Milea, care s-a sinucis în jurul orei 9.30.

Primele ordine pe care Stanculescu le-a dat ca ministru au fost de retragere in cazarmi a trupelor din Bucuresti si din toata tara, de oprire la portile Capitalei a unitatilor militare din teritoriu pe care Ceausescu le chemase in ajutor si de reintoarcere a acestora in bazele de dislocare. Stănculescu a ocupat funcţia de ministru până în anul 1991.

În 1999, generalul Stanculescu a fost condamnat de Curtea Supremă la 15 ani închisoare pentru omor deosebit de grav, săvârşit prin reprimarea revoluţiei din Timişoara, hotărâre confirmată în 2000, în urma recursului. Stanculescu a ispasit doar 5 dintre cei 15 ani de detentie, fiind eliberat conditionat.

La judecata contemporanilor, generalul cu piciorul in ghips a fost gasit vinovat. Cum va fi judecat de Posteritate si de Dumnezeu, nu stim. Ceea ce stim cu claritate, azi, este ca generalul nu a avut si sufletul in ghips. Infruntandu-l pe Ceausescu, si-a asumat drama personala si a ales ca drama romanilor si a Romaniei sa fie cat mai mica. Atat cat i-a stat in putere si cat i-a permis o conjunctura exceptionala.

Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca in pace pe Generalul Victor Atanasie Stănculescu.


Efectul Brexit: O posibila implozie a UE

19/06/2016

Nu sunt de acord cu afirmatia publicației franceze La Croix, potrivit careia dezbaterea privind un eventual Brexit își găsește cu greu loc în spațiul public românesc.

Dimpotriva, avand in vedere alerta clasei politice in privinta implicatiilor negative ale unui Brexit asupra Romaniei, pe care le apreciaza ca ar fi inevitabile si majore.

Tocmai de aceea, prin aceste randuri incerc sa dau curs unei ingrijorari privind posibilitatea ca efectele unui Brexit sa fie mult mai mari decat cele aduse in discutie pana acum.

Brexit ar putea declanșa acțiuni similare în alte state membre din Europa de Est, a declarat șeful diplomației luxemburgheze Jean Asselborn într-un interviu publicat duminică de cotidianul german Tagesspiegel.

Consecinta Brexit ar putea fi insa si mai grava. Chiar fatala pentru UE, prin provocarea unei posibile implozii. Sa rememoram ce s-a intamplat cu CAER-ul, autodesfiintat in 1991, dupa toate zguduirile economice pe care i le-au provocat desprinderile de sistem, din 1989-1990.

Marea Britanie este o tara cu un potential si cu o articulare in UE comparabile cu cele ale Germaniei si Frantei. Nimeni nu-si poate imagina o supravietuire a UE fara Germania. Asa cum de neimaginat era un CAER fara URSS.

Chiar daca Marea Britanie a stat doua decenii in afara integrarii europene (CECO- 1952, CEE-1958, aderarea MB la CCE-1973), aceasta a devenit in scurt timp o placa turnanta a UE, alaturi de Germania si Franta.

Ca urmare, posibilitatea unei implozii a UE, in urma unui Brexit, nu este o speculatie, ci o posibilitate foarte probabila. Datorita paienjenisului de relatii din UE in care MB a fost implicata, o UE fara MB pur si simplu nu este reformabila, ci numai refondabila.

Concesiile care i s-au facut Marii Britanii pe seama beneficiilor sociale ale comunitarilor din ECE nu mi se par de durata. Nemultumirile vorbesc si vor vorbi. Chiar si fara un Brexit, un Estexit poate provoca un efect de domino in ECE. In acest caz, efectul de refondare va fi si mai probabil.

Ce ar aduce refondarea UE? Simplu, libertate. Libertatea unor noi standarde, cel mai probabil federale, dar si libertatea readerarilor.

PS: Jean Asselborn are dreptate. Prin insasi ideea de Brexit, raul a fost facut.


IQ Test: “Vicleșugul lui Cameron”

19/06/2016

ZeV, cred ca aveti luneta aburita de ceata de pe canal, de vedeti atat de neclar lucrurile. Chiar si admitand ca observatorul are o “deficienta de dioptrii” (desi s-ar putea sa fie si una de refractie, in campul de observare), pentru a obtine claritatea la scara normala ar fi suficienta recititirea cu atentie si in totalitate a declaratiile liderilor americani si britanici despre Brexit. In acestea se afla foarte bine evocat riscul ca insularii sa devina insulari si economic, chiar si politic, nu numai geografic.

Presedintele Obama le-a spus-o foarte clar britanicilor, sa nu care cumva sa faca prostia sa iasa din UE, pentru ca cel putin zece ani vor fi singuri. Un eventual proiect alternativ, care sa integreze MB, nu va fi mai devreme de un deceniu, dixit Obama. Premierul conservator, David Cameron, si ministrii sai au venit cu foarte multe argumente economice, comerciale, financiare si de securitate care in esenta au spus acelasi lucru, ca MB va ramane singura, in urma Brexit, si ca de una singura nu va putea obtine niciodata ceea ce a obtinut impreuna cu coechipierii comunitari, din UE. Chiar si fosti ministri laburisti au atras atentia ca iesirea din UE ar fi o decizie inadecvata, prin consecintele nefavorabile.

Prin urmare, mi se pare inutil a bate o contramoneda, iesirea dintr-o echipa are un singur rezultat, singuratatea, iar o echipa este intotdeauna superioara singuratatii, indubitabil si indiscutabil.

Desi mai sunt cateva zile pana la referendumul de joi, cand vom vedea daca va fi o “Joia luminata” sau una “oarba”, pot sa ma pronunt cu anticipatie, de 99%, ca MB va ramane in UE. Nu stiu pentru cat timp, dar de pe acum un mesaj mi se pare limpede, cel putin pe baza semnalului de la Casa Alba, “Nu acum!”, si am sa spun si de ce. In primul rand, pentru ca apartenenta MB la UE ii ofera acesteia o pozitie excelenta de observare si informare. O astfel de pozitie este ca un cap de pod, care se castiga si se dezvolta, nu se cedeaza, ar fi o psihologie geopolitica inversa, iar niste actanti imperiali ar fi ultimii care sa poata fi acuzati de o asa inversiune.

In al doilea rand, pentru ca, in afara de avantajele de crestere, MB ii ofera o posibilitate inegalabila de influentare a celorlalti, deci implicit a propriului viitor. Si, atunci, cum ar putea fi numita decizia lui Cameron pentru un referendum Brexit? Un “santaj” britanic al UE, cum l-a calificat Vladimir Putin? Poate ca da, poate ca nu, eu i-as spune farsă, șotie, șiretlic (v. ucr. šutka). “Vicleșugul lui Cameron”. Ceea ce, cognitiv, este de bine, ca un test de inteligenta.

https://nastase.wordpress.com/2016/06/18/o-sugestie-pentru-dna-ministru-pruna/


Singur si nesigur

17/06/2016

Un Exit din UE ar face dintr-un fost comunitar, oricine ar fi el, o tara singura. Acest posibil statut, care ar fi obtinut in mod voluntar, a fost suficient de mult dezbatut, in cazul Brexit, cu concluzii economice si de securitate fara echivoc. Nimeni nu poate supravietui de unul singur.

Aceste discutii au avut totusi o lacuna majora, deoarece s-au referit doar la UE, nu si la NATO. Discutia ar fi fost necesara, deoarece ambele structuri de integrare au ca referinta si suport teritorial un spatiu comun. Interinfluentele dintre acestea sunt, deci, obiective si inevitabile.

Expansiunea Vestului spre Est s-a facut cu NATO si UE in tandem, cu prima inainte, celalata, dupa. UE a avut legitimitatea scopului prosperitatii, NATO pe cea a scopului de securitate pentru prosperitate. Aceste scopuri-pereche au facut necesar ca frontierele externe ale spatiului lor comun sa fie in acelasi timp frontiere NATO si UE.

Aparteneneta la NATO si UE ofera fiecarui aliat o motivatie puternica si de nezdruncinat. Un comunitar UE si un aliat NATO este si se simte pe deplin integrat. Numai in acest caz, motivatiile economice si de securitate se suprapun, au acelasi obiect. Aceasta dualitate, de comunitar si aliat, este o sursa de incredere in UE si NATO si reciproc, interesele de ambele parti coincid.

Cand un aliat se extrage in mod unilateral din spatiul comunitar, el isi extrage si o parte din motivatii si interese. Chiar daca ramane in NATO, o tara care iese din UE ramane singura, dar si un aliat nesigur. Motivatiei, increderii si intereselor sale ii vor lipsi ceva esential, cele comunitare, spiritul comunitar, un reper de siguranta. Concluzionand, o iesire din UE pune in cauza si NATO. Chiar daca cel care iese are alternativa. Sau poate tocmai de aceea.


“A doua iesire din Europa”: Asasinarea opozantei Jo Cox

16/06/2016

Opinia publica britanica si internationala este in stare de soc. Deputata laburistă proeuropeană Jo Cox, de 41 de ani, a fost ucisa prin impuscare si injunghiere, joi, în nordul Angliei, de catre un activist pentru ieşirea Marii Britanii din UE. Agresorul ar fi strigat „Britain first”. Campania pentru referendum, suspendata.

Potrivit presei britanice, Jo Cox a fost atacata in circumscriptia sa electorala, in localitatea Birstall, situata in apropierea oraşului Leeds. In acelasi incident a fost injunghiat un barbat de circa 40 de ani, care a suferit rani usoare.

„Asistam la o tragedie. Jo Cox era un membru marcant al Parlamentului”, a reactionat premierul David Cameron, care conduce campania pentru ramanerea Marii Britanii in UE.

Mesaje de compasiune la aflarea “vestii groaznice” a exprimat si fostul primar al Londrei, Boris Johnson, unul dintre liderii grupului politic care militează pentru ieşirea Marii Britanii din UE.

Dupa “iesirea din Europa”, in 1945, a tarilor din Europa Centrala si de Est, care au cazut sub ocupatia comunismului, iesirea Marii Britanii din UE, in 2016, ar fi o a doua “iesire din Europa”, apreciaza multi opozanti ai Brexit-ului.

Dupa uciderea opozantei Brexit Jo Cox, care prilejuieste comparatii cu asasinarea opozantului rus Boris Nemtov, in 2015, exista comentarii care pun aceasta crima geopolitica, din Regatul Unit, in responsabilitatea morala a celor care conduc campania de iesire din UE. Acestia sunt acuzati de exces de emotionalizare si chiar de fanatizare a campaniei.

In randurile britanicilor, dar si ale europenilor, exista si o alta temere, daca nu cumva prin asasinarea lui Jo se deseneaza un “nou tip de sistem politic”, de “putere Brexit” si de “opozitie Brexit”. Lamurirea va veni pe 23 iunie.


Despre lectii ale trecutului si proiecte in asteptare. OTEO, SUE, TTIP si legatura dintre ele

16/06/2016

ZeV, “catastrofa geopolitica” a secolului trecut a fost destramarea URSS, nu desfiintarea TV. In opinia mea, a fost un risc asumat si bine controlat. MSG nu a fost NSH. Ideea de “cadere” a fost efectiva doar intr-un singur caz. Pentru toate celelalte evenimente din 1989-1991, din ECE, mi se pare mai potrivita ideea de reforma. De “Mare Reforma”.

In cazul de “cadere”, doar un om, primul din ierarhia sistemuluit, s-a opus deconstruirii si reconstruirii pe alte baze, moderne. In toate celelalte cazuri, a fost consens de demolare. Prin lipsa de viziune, NC a fost o clona politica (si, relativ, de IQ) a lui NSH, nu a lui IVS.

Nu a fost niciun echilibru est-vest (cum ar fi putut sa fie?), RR nu a oferit niciodata nimic, mereu a a avut mainile goale. Doctrina Sinatra a fost reala, dar, daca observam contradictia cu cazul de “cadere” care a urmat, ma tem ca in spatele “caderii” a fost o masinatiune occidentala (la a carei cultura a violentei ar trebui sa adaugam si cultura trisarii).

Abandonarea sistemului s-a datorat faptului ca acesta nu functiona economic. Ii lipseau motoarele initiativei private si proprietatii private, care aduc cointeresare si competitie. S-a vazut la chinezi, cum si-au adaugat aceste motoare la economie, cum economia a luat-o in sus.

Insa si intre aceste aspecte este nevoie de regula proportiilor, care aduce echilibru, armonie intre public si privat. Altfel se ajunge la extremele capitalista si comunista, care se ating in starea de monopol (sau de totalitarism?) a ambelor, de monopol privat intr-un caz, de monopol al statului, in celalalt. Despre fostul comunism s-a spus ca nu a fost comunism, ci “capitalism monopolist de stat”, o definire care exprima mult adevar.

In afara de nefunctionarea economica, s-a mai adus in discutie, ca o cauza a abandonarii comunismului, lipsa drepturilor omului. Dar, d. o. se reduc la cele politice, la dreptul de a vorbi orice si oricat, pentru ca oricum nu schimba nimic? Fara drepturi economice, drepturile politice ale omului sunt apa de ploaie, din perspectiva, ma grabesc sa adaug, controlului opiniilor, inclusiv a celor electorale, de catre media si partide, prin manipulare cvasitotala.

De ce nu am ales calea chineza? Pentru ca suntem europeni, pentru ca spatiul nostru este diversificat (si chiar antagonizat) politic, spre deosebire de cel al chinezilor, care este procesat si integrat la scara unui singur stat. Prin calea chineza nu am fi rezolvat problemele existente, ci am fi generat altele noi.

Revenind la TV, aceasta a fost si un semnal dat Vestului, de anacronism al NATO, dar si o solutie de cum Rusia si-a extras armata nationala dintr-o coalitie multinationala.

Dupa esecul UEO, ar putea UE sa dea curs unui proiect de “armata europeana”, simultan cu NATO si in interiorul NATO? Poate ca da, printr-un aranjament (tratat) intre tarile europene din OTAN, de construire interna a unor relatii militare intre acestea, un fel de OTEO, care ar da mai multa coerenta si coordonare tarilor europene din Alianta Nord-Atlantica (un fel de flanc european).

OTEO ar fi un impuls pentru SUE, proiect sustinut de SUA. Poate si o sansa in plus pentru TTIP. Orice constructie statala federala a pornit intotdeauna de la o armata federala. O armata europeana federala ar fi un fundament pentru un SUE mai asezat si mai viabil.

 https://nastase.wordpress.com/2016/06/15/pastile-de-memorie-pentru-basescu/


Scenariu-troc: Iohannis ii va oferi lui Dragnea nominalizarea de premier in schimbul respingerii proiectului Tariceanu privind numirile in Justitie

16/06/2016

Liviu Dragnea a inceput sa se comporte ciudat, adoptand decizii care nu servesc PSD. Nu este vorba despre blocarea ocuparii de catre Victor Ponta a scaunului detinut de Valeriu Zgonea la presedintia Camerei Deputatilor. Cel mai probabil, intentia de candidare la aceasta functie de catre fostul premier a fost un balon de incercare. O linie a fost astfel trasa.

Nu ma refer nici la o eventuala decizie de motiune de cenzura, care, prin oricare din urmarile posibile, instabilitatea politica sau Dragnea pe scaunul de la Victoria, ar provoca prejudicii pentru PSD. Agrearea de catre PSD si PNL a unui guvern tehnocrat a urmarit tocmai evitarea cartofului fierbinte pe care l-ar fi reprezentat in alegeri asumarea unei guvernari politice. Agitarea posibilitatilor de motiune si de alegeri anticipate au tot un rol de balon de incercare, lansat de aceasta data de catre Dragnea.

Am in vedere decizia de joi a lui Liviu Dragnea, ca PSD sa nu sustina proiectul legislativ al lui Calin Popescu Tariceanu care exclude presedintele si ministrul de Justitie din procedurile de numire a conducerii Inaltei Curti de Casatie si Justitie si a procurorilor-sefi.

Este o decizie-soc, care se opune frontal singurei posibilitati de independenta reala a Justitiei, prin scoaterea numirilor in functii de sub incidenta politicului, a partidelor si puterii executive, si aducerea lor in responsabilitatea exclusiva a puterii juridice.

O asemenea decizie, care ar pune o pata nemeritata pe PSD, nu poate fi pusa decat pe seama unei intelegeri secrete intre seful social-democratilor si presedintele Iohannis: nominalizarea lui Dragnea ca premier, dupa alegerile din toamna, contra respingerii de catre PSD a proiectului Tariceanu privind numirile in functii din cadrul Justitiei.


Pe marginea unei dezbateri: Ipoteze si controverse

15/06/2016

Ghita, m-ai onorat cu niste intrebari (iunie 14, 2016 la 9:58 pm), iti sunt dator cu niste raspunsuri. Mai bine zis, opinii. Iti sunt recunoscator ca mi-ai dat prilejul sa le fac cunoscute. Nu esti omul pe care sa-l ignor. Hrusciov a avut si el in preajma Gogii si Magogii lui, ca si Nicolae Ceausescu (istoria a facut lumina in privinta “Gogilor” si “Oracolelor” din jurul fostului presedinte), care il influentau intr-o directie deplorabila pentru perspectiva lui, dar si a formelor de organizare si conducere numite PCUS si URSS. Insa nu soarta acestora din urma conta (ca de altfel nici a TV, pentru care nimeni nu a avut si nu are lacrimi), subliniez pentru a nu fi rastalmacit, ci, in ultima instanta, soarta unui popor si a unei tari. Nu cred ca cineva rational si progresist poate avea o alta intelegere asupra istoricitatii formelor si a necesitatii reformelor politice si institutionale.

Terenul pe care incolteau acele idei care ii duceau pe toti si pe toate pe caile pierzarii era vanitatea lui Nichita Sergheevici Hrusciov, vida de inteligenta (pe drept cuvant regretatul Octavian Paler spunea ca vanitatea nu este niciodata inteligenta). Sigur, la fiecare innoire la varf, pentru ca esenta ramanea mereu aceeasi,sistemul comunist se folosea de “tapul ispasitor”, sub forma “grelei mosteniri” (observam, azi, ca practica este aceeasi si in sistemele neoliberaliste). Dar prin raportul “secret” NSH a taiat nu numai craca lui IVS (chiar daca postuma, pentru istorie si urmasi memoria este cel putin la fel de importanta precum craca antuma), ci si pe cea pe care statea el, in pozitia cea mai de sus, craca sistemului, adica.

Presupun ca nu cu rea intentie (ar fi iesit urgent de la Kremlin cu picioarele inainte), ci ca atat l-a dus mintea sau la asa ceva l-a dus “ceea ce i s-a pus in minte”. Nu este important daca dinafara sau dinauntru. De luat in seama cu adevarat este faptul ca se razbunau limitele unui profil psihologic si, totodata, ale proletcultismului, implicit pericolele pe care acestea le ascundeau. Altfel si-ar fi dat seama ca depasirea proportiilor critice in raportul “secret”, fie ca i-a apartinut fie ca i-a fost sugerat, era devastatoare pentru el si pentru sistem. Belelele care au urmat dupa raportul “secret” ma fac sa afirm ca prin acesta Nichita si sistemul s-au legat de piciorul tapului ispasitor, inainte de a-i da cu biciul pe spinare, pentru a-l goni in pustie. Aceasta analogie este personala, insa teza ca atare nu este singulara.

In ceea ce priveste celalalt aspect, de unde i-a venit inspiratia lui NSH pentru raportul “secret”, pentru ca este limpede ca o asemenea “opera”, unu, nu ar fi putut sa o realizeze singur, doi, ca era nevoie de un “laborator” de plamadire (cred ca au fost cateva luni, foarte putine, cu mult sub un an), sunt surse istorice si memorialistice care au avansat ipoteza pe care am preluat-o si care te-a facut curios. Multi observasera la NSH o schimbare in rau de atitudine, comportament si stil de munca, de aroganta, de iritare, de sucire si rasucire a reformelor, care nu reusea decat sa-i zapaceasca pe oameni. Te-ai aratat sceptic, afirmand ca KGB si GRU erau cei din aparat care chiar isi meritau salariile. De acord, dar ceva trebuie sa fi fost, de a urmat debarcarea neasteptata a lui NSH, in 1964.

Insa scepticismul tau trebuie moderat, sistemul avea o mare slabiciune, de a-si pune toata puterea intr-un singur om. Sau intr-o singura functie. Un adevarat calcai al lui Ahile. Nu conta cine tinea in mana bagheta sau cine ocupa functia, putea sa fie si un babuin, important era stereotipul care ii era asociat, ca “Alesul” sau “Functia” avea monopolul adevarului si al deciziei. Azi, stim ca o asemenea greseala este o vulnerabilitate extrema si ca este nevoie de cat mai multe instante de codecizie, de cat mai multi “Alesi”, altfel spus de cat mai multa democratie, care sa faca imposibile sau cat mai putin probabile erorile, imposturile si, la limita, tradarea.

Nu spun ca in speta a existat ceva din toate astea, dar, iesind din speta, sa rememoram ce a patit Samson, din partea Dalilei. Iar cand puterea este intr-un singur loc sau lucru, oricand se gaseste o Dalila. Un sistem care isi pune toata puterea intr-un singur om sau intr-o o singura functie este un sistem hipercentralizat, dar extrem de vulnerabil, am vazut efectul de domino in 1989, nu este nevoie sa te lupti cu un sistem, ci sa cuceresti o minte. Si mai este un aspect care relativizeaza credinta ta in atotputernicia fostelor servicii de informatii ale URSS, uiti ca ele se aflau in mana unui Liderus Maximus, in fata caruia nu ar fi putut nimeni sa cracneasca fara riscul de a ajunge la Lubyanka. Este si o explicatie posibila la intarzierea atat de mare cu care a avut loc resetarea lui NSH. Oameni inteligenti si perspicace, dar si patrioti desavarsiti, au vazut clatinarea, dar au avut nevoie de timp sa se convinga si sa convinga.

Privind TV, cred ca ai o abordare mai buna, punand degetul fix pe cauza, pentru ca, intr-adevar, destramarea URSS a fost cauza, iar dizolvarea TV, unul din efecte, chiar daca ultimul l-a precedat pe primul, intai efectul, apoi causa causorum. Asta daca nu luam in calcul doua aspecte. Primul, ca primordiala este apararea populatiei si teritoriului unei tari, indiferent din ce sistem se face, ca apararea este vitala si un sistem este mai bun decat niciunul (un sistem poate fi perfectionat sau schimbat dupa trecerea primejdiei). Al doilea, ca se mentine unilateralitatea NATO, in care fiecare tara este o resursa de securitate (printr-o paralela retrospectiva, nu as minimaliza rolul niciunei tari din fostul TV, cel putin nu pentru Romania, ca pozitie strategica si misiune strategica, de inchidere cu o armata, daca imi amintesc bine, a unei directii strategice la sud de Dunare).


Diferente de blazon si civilitate? Turcia a dat clasa SUA si UE: De ziua Rusiei, doar Erdogan l-a felicitat pe Putin

14/06/2016

Exista o cutuma care spune ca in materie de aniversari si comemorari nu exista prieteni si adversari, ci doar oameni. Intelepciunea acestei legi nescrise vine probabil din fragilitatea si scurtimea vietilor omenesti, care nu merita sa fie consumate in orgolii si incrancenari prostesti. Dar, probabil la fel de mult, si din legea actiunii si reactiunii universale, ca si tu sa oferi celorlalti tratamentul de care vrei sa te bucuri din partea lor in astfel de momente existentiale.

Aceasta norma de conduita, de civilitate si de blazon, in fond, este la fel de valabila pentru indivizi si pentru state. Pe 12 iunie a fost Ziua Rusiei. In mod neasteptat, doar presedintele turc Recep Erdogan i-a adresat o scrisoare de felicitare omologului sau rus Vladimir Putin, cu ocazia zilei naționale a Rusiei, acesta fiind primul contact oficial cunoscut după mai multe luni de tensiuni puternice in relatiile dintre Moscova si Ankara.

Din partea omologilor din SUA si UE nu au fost inregistrate astfel de mesaje. Cel putin nu au fost facute cunoscute de media, in cazul omologilor din UE. Din partea SUA, a existat un mesaj din partea secretarului de stat John Kerry. „In numele presedintelui Obama si al poporului american, felicit Rusia,  de sarbatoarea sa nationala pe  12 iunie”, a declarat ministrul de externe american, pentru  serviciul de presa al Departamentului de Stat al SUA. Putin l-a felicitat pe Obama de Ziua SUA, pe 4 iulie, si in 2014, cand a intervenit racirea relatiilor intre cele doua parti, si in 2015.


Prefatand o lansare/dezbatere

14/06/2016

Cred ca aparitia Tratatului de la Varsovia (TV) trebuie vazuta in primul rand in contextul geopolitic si militar, abia apoi in cel ideologic. Intr-o abordare contrafactuala a istoriei, “Cum ar fi aratat lumea daca nu ar fi existat Tratatul de la Varsovia?”, opinia mea este ca am fi trait mult mai devreme si mult mai brutal in imperiul neoliberalismului, al “democratiei liberale”, cum a sunat din toate portavocile, incepand de la Fukuyama, ideologia care a insotit extinderea NATO. Un argument, nu singurul dar esential si foarte palpabil, este ca dupa disparitia TV imperiul neoliberalismului s-a extins brusc, avand ca vector “o unica natiune necesara” si o unica superputere globala.

Glumind sau nu, nu am apucat sa vedem cum ar arata “comunismul deplin”, dar ruda sa adulta de azi, neoliberalismul deplin, am fi cunoscut-o mult mai devreme. Ce vreau sa spun este ca TV a avut un rol major in echilibrul militar global, un fapt care pune intre paranteze componenta ideologica sau propagandistica. Un fapt similar, daca vreti, cu echilibrul militar regional pe care l-au avut Irakul si Libia in Orientul Mijlociu, un fapt fundamental, care pune deopotriva in umbra argumentele ideologice privind “dictaturile” lui Saddam si Gaddafi si inlocuirea acestora cu “democratia” adusa de razboaiele “preventive” americane.

O idée despre necesara stabilitate militara pe care a adus-o TV in epoca (azi politicile de bloc sunt anacronice, fiind ele insele generatoare de riscuri de securitate), dand la o parte, repet, tezele ideologice, ne putem face rememorand situatia politico-militara internationala care a premers aparitia blocului rasaritean, ca o contrapondere, de echilibru, la cel atlantic.

Intre 1950-1953 a avut loc razboiul din Coreea, in care, pana la armistitiu, nord-coreenii au fost macelariti prin incredibile crime de razboi (asemanator vietnamezilor, de mai tarziu). In 1953 a murit Stalin, cu o suita de consecinte ideologice (din nou ideologice!), care in fapt mascau esentialul, tentativele de rupere a echilibrului militar global, lucrul care conta cu adevarat in ultima instanta. Raportul “secret” al lui Hrusciov (1956), care s-a dovedit a fi o teribila arma imagologica si de PR (ale carei consecinte dainuie si astazi), revolutiile din Polonia si Ungaria, tot in 1956, unul din efectele imediate ale raportului “secret” (arma despre care exista suspiciunea ca ar fi fost pusa in mainile hruscioviste de catre minti occidentale, a carei prima victima a fost chiar cel care a folosit-o!) samd, pana in 1991, cand TV s-a desfiintat, provocand dezechilibrul strategic si unipolarismul, cu consecintele dramatice cunoscute.

Sper ca dezbaterile sa iasa din „corectitudinea” ideologica si sa fie duse pe taramul geopoliticii si echilibrului, al securitatii egale si globale (si vad nume prestigioase, care sunt o garantie de dezideologizare si de profesionalism politico-militar).

https://nastase.wordpress.com/2016/06/14/dezbatere-despre-tratatul-de-la-varsovia/


%d blogeri au apreciat: