Romania: In cautarea planului B. Proiectul de tara plus

Intors de la primul Consiliu European in noul format, fara Marea Britanie, presedintele Klaus Iohannis a convocat la Cotroceni, pentru luni, o intalnire cu partidele, premierul si guvernatorul BNR, pentru a discuta noile masuri ce se impun dupa Brexit. “Nimeni nu a avut un plan B”, a motivat Iohannis, oarecum disculpator, subliniind ca impredictibilitatea Brexitului a surprins toate celelalte 27 de state membre ale UE.

Ce ar trebui sa includa masurile post-Brexit? Cu ceva vreme inainte de Brexit, s-a tot discutat idéea unui nou proiect de tara, post-aderare, care acum a revenit si mai puternic in atentie. Ideea va fi insa insuficienta daca discutiile initiate de Iohannis se vor limita numai la acest aspect. In opinia mea, intr-un context in care “se intampla multe lucruri”, cum remarca cu umor diplomatic regina UK la intalnirea post-Brexit cu premierul Irlandei de Nord, va fi nevoie de un Proiect de Tara Plus.

Proiectul de tara plus ar trebui sa cuprinda mai intai o explorare aprofundata a noului mediu politico-diplomatic si economic, de dupa Brexit, prin care Romania va trebui sa inainteze. Apoi, sa prevada si sa adapteze obiectivele, mijloacele si tacticile de inaintare pe aceasta noua cale strategica. In final, noua tinta strategica, pe care mediul si calea o pot face posibila, va trebui sa fie determinata cat mai précis si mai realist posibil, ca o consecinta fireasca a restrictiei numite mediu si a alegerii numite cale.

Pana in prezent, au fost proiectate doua noi tinte strategice, post-aderare. Fostul presedinte Traian Basescu a evocat unirea Romaniei cu Republica Moldova drept proiect de tara pentru PMP. Este, intr-adevar, un obiectiv strategic, de importanta reparatorie istorica. Un obiectiv de a carui indeplinire, dupa parerea mea, dintre toti politicienii liderul popularilor isi poate lega cel mai strans numele.

Va trebui insa ca a doua zi dupa Unire sa ne cautam un alt obiectiv. Spunand acest lucru, nu minimalizez cu nimic importanta strategica a obiectivului politic al Reunificarii romanilor, care sunt despartiti de o granita artificiala, o sechela a WW2. Dimpotriva, el va trebui sa fie inclus in noul proiect de tara, dar sa fie subsecvent unui obiectiv strategic economic, care sa dea adancime si largime energiilor creatoare ale Natiunii.

Un astfel de obiectiv economic, structural prin gandire, actiune si consecinte, ar fi cel enuntat de presedintele Senatului si liderul ALDE, Calin Popescu Tariceanu, privitor la dobandirea de catre Romania a statutului de a saptea putere economica din Europa, cum o indreptateste ocuparea locului al saptelea in UE ca suprafata si populatie.

Pentru atingerea acestui scop strategic, ar trebui intreprinse cat mai curand posibil masuri procesuale care sa vizeze reconstituirea economiei nationale, incurajarea capitalului romanesc si a investitiilor romanesti, printr-o valorificare nationala optima a resurselor naturale si de munca ale Romaniei.

Trebuie sa ne gandim foarte responsabil la ce locuri de munca si ce salarii vom oferi romanilor plecati afara care vor dori sa se intoarca, dar si la posibilitatea ca multi sa fie nevoiti sa o faca.

Cred ca primele si cele mai credibile semnale ca Romania se afla pe drumul cel bun, care duce catre pozitia de a saptea putere economica in UE, vor fi cand locurile de munca si salariile din tara vor fi competitive cu cele din Vest. Cand tendintele de masa se vor inversa. Cand romanii nu vor mai dori sa plece la munca in strainatate, iar cei plecati vor dori sa revina la munca acasa.

Capitolul de politica externa al proiectului de tara plus ar trebui sa cuprinda, intre altele, doua linii directoare, cum se raporteaza Romania la reforma UE si la ideea de “superstat”, care se vehiculeaza, cat si pozitia fata de Brexit si reactiile britanice, oficiale si ale cetatenilor.

Privind reforma UE, cred ca un concept conciliant, care ar putea impaca cele doua tendinte contrare, de mai multa sau mai putina independenta a membrilor, ar putea fi cea de Uniune Europeana cu mai multe centre de putere. O uniune multipolara.

Cele 6 tari fondatoare, care neindoielnic pot fi considerate ca parintii statali ai ideii si ai constructiei de integrare europeana, au in opinia mea responsabilitati speciale fata de soarta UE, implicit fata de destinele lor in cadrul uniunii. Vor mai multa integrare, inclusiv o armata europeana, foarte bine, pot constitui un asemenea pol de putere in cadrul UE.

Tarile din ECE, reticente la ideea de “superstat”, pe buna dreptate dupa ce au cunoscut totalitarismul comunist, o idée care le-a fost straina si care nici macar a rusilor nu a fost (o recunoastere care ar duce la apropiere, dar care intarzie sa apara)  vor mai putina integrare si mai multa independenta, care in mod explicit este contrara integrarii politice. Ar fi un al doilea centru de putere.

Nici posibilitatea subdivizarii celor doua sau alte reconfigurari nu ar trebui exclusa. Mai multa Europa poate insemna foarte bine si o Europa cu mai multe centre de putere, pe diferite dimensiuni. Dupa cum pe o dimensiune, pe cea politico-militara, de exemplu, poate fi si o Europa a Apararii. Asa cum avem si o Europa a Libertatii de Circulatie, a persoanelor, capitalurilor, bunurilor si serviciilor.

Marturisesc ca sunt si nuante de ultima ora, care au aparut in dezbaterea de idei europeana, asupra carora inca nu am reflectat si fata de care nu am inca o parere. De pilda, un guvern federal european ar servi in mod real si exclusiv unui interes geopolitic european sau si altor interese?

Ma gandesc ca pe franghia aceasta a centralizarii normative ar putea veni ca pe un funicular diverse riscuri din alte spatii, in special la adresa valorilor care ne dau identitate. Nimeni nu si-ar dori ca pe calea acestui “funicular” al unicitatii normative sa vina pe versantul nostru riscuri de securitate, de violenta civila, de crima organizata, de imoralitate sau de alta natura.

Nu prea am fost atenti la posibilitatea ca pe puntile aruncate catre alte maluri ar putea veni si ceva nedorit, asa cum s-a intamplat cu puntile integrarii economice, pe care am fost surprinsi sa vedem ca au inceput sa fie folosite pentru a transforma integrarea economica intr-o inacceptabila integrare politica.

Dar doua mesaje de azi au mai adus ceva din necesara luciditate, cel optimist al sefei FMI, Christine Lagarde, de a depasi cu fruntea sus momentul Brexit, si cel al ministrului de finante al Germaniei, Wolgang Schaeuble, potrivit caruia UE trebuie sa rezolve probleme concrete, nu sa se lanseze in dezbateri despre viitor, care ne-a mai temperat si adus cu picioarele pe pamant.

O a doua linie directoare de politica externa ar fi sa se vina in intampinarea britanicilor proeuropeni, prin care Marii Britanii sa i se ofere sansa sa-si protejeze identitatea si aspiratiile europene, sa-si pastreze istoricile legaturi cu Europa, pe care nimeni si nimic nu le-ar putea substitui, care sa o ajute sa nu intre in deriva, sa nu fie smulsa de continent si dusa intr-o directie neeuropeana, care i-ar putea pune in pericol identitatea si supravietuirea.

Poate ca niste oengeuri si niste fundatii “Jo Cox” ar mentine proaspata memoria de europenitate si ar fi un cadru potrivit prin care sa se dea consistenta solidaritatii romano-britanice. Cred ca daca am sustine organizarea unui al doilea referendum, mai in cunoastinta de cauza, mai putin xenofob si rasist, am da un raspuns potrivit tendintelor de secesiune din Marea Britanie sau celor de fuga dupa alte cetatenii.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: