Theresa May: A doua “Doamna de fier”?

13/07/2016

Dupa ce, miercuri, isi va prezenta demisia reginei Elisabeta a II-a, David Cameron ii va ceda imediat locul din fruntea guvernului conservator Theresei May, actualul ministru de interne. Miscarea este notabila prin repeziciunea si simultaneitatea schimbarii de locuri intre fostul si noul premier. Nicio zi de criza de guvern. Aceasta caracteristica este data de faptul ca britanicii fac o distinctie neta intre anuntarea demisiei si inmanarea demisiei. Calculul politic este ca locul de premier sa nu ramana nicio clipa gol sau cu prerogative diminuate. Acest lucru impiedica acumularea de prejudicii intre remanieri, demisii sau demiteri guvernamentale, cum se intampla la noi. Procedura britanica ar merita subscrisa.

Exista insa si un aspect inimitabil. Viitorul premier a anuntat ca nu vor fi organizate alegeri anticipate. Democratic ar fi fost ca dupa esecul dezastruos de a impiedica Brexitul, conservatorii sa se fi retras de la guvernare. Cu atat mai mult cu cat May, ca si Cameron, a avut o pozitionare anti-Brexit. Ori, daca pozitia lui May nu a fost o tactica propagandistica, odata ajunsa premier aceasta ar trebui sa dea o sansa unui al doilea referendum. Lucrurile vor sta insa diferit pe Tamisa. Theresa May a exclus, saptamana trecuta, convocarea de alegeri anticipate, inaintea scrutinului programat pentru 2020. Reactia de denuntare a cotidianului Daily Mirror a fost plina de indignare: “Este inacceptabil ca Theresa May să intre în Downing Street mâine după ce a fost încoronată de un mic cerc de 199 deputați conservatori, adică 0,0004% din electoratul britanic.”

Venirea lui May in fruntea guvernului conservator, ca a doua femeie-premier, este insotita de incercarea de a o legenda si ca o a doua “Doamna de fier”, cum a fost supranumita Margaret Thatcher, prima femeie-premier. Va reusi oare May aceeasi performanta? Daca da, ce ar trebui sa faca sau sa nu faca? Deja conservatorii ii fac o imagine de “femeie al dracului de dificila”, cum o caracteriza un veteran conservator. Daca aceasta tusa de penel va insemna inflexibilitate, nu stiu cat de mult ii va folosi intr-o situatie extrem de complicata, care ar cere mai degraba contrariul. Insa cele mai autentice indicii le putem afla dintr-o paralela May-Thatcher.

Premierul britanic Margaret Thatcher a fost o neoliberalista dura, alaturi de presedintele american Ronald Reagan. Reagan si Thatcher au fost creditati ca fiind cei care au pus in aplicare neoliberalismul, care isi are originea in filosofia economica a lui Milton Friedman (scoala economica de la Chicago). In anii ’80, acesti “copii (teribili) ai neoliberalismului” au dus o politica economica bazata pe financiarizare si monetarism, privatizare si sector privat, individualism, dereglementare, deresponsabilizare sociala, pe falsa credinta in mecanismele auto-regulatorii ale pietei. Pe scurt, pe tot ceea ce s-a opus politicilor publice si sociale, de echilibrare prin responsabilizare si redistribuire, care in Europa de Vest consacrase statul bunastarii (welfare state), o traditie si o mandrie europeana. Thatcher a dus o politica externa antieuropeana si de alianta cu americanii (de aici asocierea, uneori, de reaganism-thatcherism, ca doctrina comuna).

Azi, dupa criza financiara mondiala din 2008, o criza de sistem, care a scos la iveala secretul tinut ascuns de fraudare sistemica (v. cazul Madoff, dar nu numai), mecanismul inechitabil de privatizare a castigurilor si de nationalizare a pierderilor (v. recapitalizarea bancilor pe spatele contribuabililor, dar si altele), neoliberalismul este considerat drept o pagina intoarsa definitiv in istoria doctrinelor economice (de fapt politico-economice). Va incerca May sa reanimeze neoliberalismul? Foarte probabil, avand in vedere intentia anuntata de reducere a impozitului pe profit cu 5 procente, de la 20% la 15%, într-un efort de a păstra investiţiile business-urilor în Marea Britanie, în condiţiile în care regatul se pregăteşte să iasă din Uniunea Europeană, dar mai ales aducerea ministrului de finante, George Osborne, la sefia diplomatiei britanice, facand rocada cu Philip Hammond, ceea ce indica prioritizarea monetarismului si financiarizarii, specifice neoliberalismului.

Interesant va fi insa cu ce presedinte american va face premierul britanic un “cuplu neoliberalist.” Thatcher si Reagan au fost perfect compatibili, o conservatoare cu un neoconservator (republican). Dar daca va iesi presedinta Hillary Clinton, candidata democrata, asa cum par sa incline balanta ultimele evenimente din campania electorala pentru alegerile prezidentiale din SUA? Ar fi fara precedent si o contradictie puternica, avand in vedere ca neoconservatorii (neoconii) sunt, de la doctrina Bush citire, de esenta republicana. Sau poate argumentul genului va trece inaintea doctrinei si ideologiei? Ori poate cel religios? Thatcher a fost de religie metodista (ulterior anglicana), Reagan presbiterian, May este anglicana, iar Clinton metodista, toate forme de protestantism, deci de compatibilitati apropiate.

Neoliberalismul, care intr-o acceptiune restransa se identifica cu capitalismul, s-a automotivat si autolegitimat prin razboiul rece impotriva comunismului, care era o lupta impotriva unei ideologii si a unui sistem. In micul razboi rece actual, lipsesc ideologia si sistemul (de aici calificarea de “mic”), dar si bipolarismul, care a fost inlocuit de multipolarism. Este imposibil de gasit o tinta si de formulat un scop al neoliberalismului care sa le substituie pe cele care l-au motivat si legitimat in razboiul rece. O relansare a neoliberalismului ar presupune o relansare a comunismului, ceea ce este foarte putin probabil, si intr-un caz si in celalalt. Insa cele mai mari provocari pentru a doua “Iron Lady” ar fi detensionarea climatului european, inlaturarea sistemelor antibalistice dupa precedentul stingerii crizei eurorachetelor si apropierea de liderii rusi si de Rusia (dupa modelul care l-a avut in centru pe Gorbaciov), care au fost marile realizari ale neoliberalistilor Reagan si Thatcher.


Modificarea/schimbarea Constitutiei: Iesirea din conceptul de “Cortina”

13/07/2016

Intr-un interviu pentru AGERPRES, fostul presedinte al CCR, Augustin Zegrean, a afirmat despre Constitutie ca “este bine facuta”, ca “decat modificata, mai bine alta.”

Acest punct de vedere mi se pare pertinent, la fel si comparatia pe care a folosit-o cu “o muzica ce suna bine”, de la care nu poti modifica nici macar o nota fara riscul de a suna altfel.

Cand a fost pompierismul USL cu modificarea Constitutiei, am fost ingrijorat de posibilitatea de a inlocui ceva verificat si cu “consfintire” occidentala, care a facut fata la toate crizele, cu altceva mai putin bun.

Totusi, Constitutia are un viciu de fundament, care consta in faptul de a fi fost alcatuita pe baza unui concept de “Cortina”, care este in contradictie cu globalizarea si mulipolaritatea noii lumi in care traim.

Parerea mea este ca o iesire din conceptul de “cortina” va fi mai devreme sau mai tarziu necesara. Acest lucru nu va insemna nicidecum abandonarea directiei Vest, ci iesirea din unilateralismul uniazimutal si castigarea libertatii multilaterale, de miscare si relatii in toate azimuturile.

http://www.agerpres.ro/justitie/2016/07/13/interviu-video-augustin-zegrean-constitutia-e-bine-facuta-o-muzica-ce-suna-bine-decat-modificata-mai-bine-alta-10-56-14


%d blogeri au apreciat: