Arktika sau Titanic?

02/08/2016

Am scris deja in urma cu cateva zile despre volatilitatea intentiilor de vot din SUA. Un nou sondaj de opinie dat luni publicității de postul de televiziune american CBS a mai ridicat cu 1% avantajul accelerat obtinut de Hillary Clinton dupa conventia democrata, devansandu-l cu 7% pe candidatul republican Donald Trump.

Prin urmare, aparent n-ar mai fi multe de spus. Cele doua conventii au tras cele mai importante cartuse emotionale, care au cam stabilit ordinea de principiu in clasamentul intentiilor de vot. Ordinea este importanta, nu scorul masurat, care, cu toate fluctuatiile pe care le va cunoaste pana in ziua alegerilor, cred, judecand dupa trendul confortabil instalat si promitator sustinut, ca o schimbare de ordine va avea putine sanse. Asta daca nu cumva va fi vreun tun emotional, care sa dea totul peste cap. Americanii traiesc doar intr-o tara a manipularilor, a emotiilor si a rasturnarilor de emotii, iar aceste lucruri le ocupa politicienilor si cetatenilor tot timpul. Evident, exista si riscul unui bumerang, care untotdeauna pandeste din umbra in cazurile de rasturnari de situatii.

Totusi, altfel stau lucrurile pentru cineva care priveste campania de pe un suport politologic si experiential si are sensibilitati pentru nuante. Important de aflat ar fi cam ce concept de leadership va conduce in continuare campania americana sau daca nu cumva a condus-o de la inceput. Pentru cei care ar putea fi nedumeriti de abordarea clasei politice ca intreg si nu a fiecarui partid in parte, le-as reaminti caracteristica de bipartizanism a celor doua mari si traditionale partide americane in cele mai importante probleme de politica externa ale SUA.

Pentru mine este limpede ca problemele de politica externa ale prezentului si mai ales ale viitorului sunt de interes major, prioritar pentru ambele partide americane. Altfel spus, ca bipartizanismul va fi cel care mai mult sau mai putin discret va ghida campania si alegerea presedintelui american, in scrutinul din 8 noiembrie. Mi-ar lua mult timp sa reiau in acest sens argumentele geopolitice, binecunoscute de altfel, si nici nu mi-am propus un asemenea obiect in comunicarea de fata. Voi mentiona doar un indiciu de ultima ora, adus de senatorul republican John McCain, pe o tema extrem de preocupanta pentru ambele partide, angajamentul militar american in strainatate.

„A venit timpul pentru Donald Trump sa dea exemplul pentru tara noastra si pentru partidul republican. Chiar daca partidul l-a nominalizat, acest lucru nu ii ofera dreptul sa-i defaimeze pe cei mai buni dintre noi”, a declarat senatorul de Arizona, citat intr-un comunicat. Avertismentul dat de McCain lui Trump vine in contextul in care candidatul republican se afla in centrul criticilor dupa ce a atacat public familia unui capitan musulman al armatei americane mort in Irak in 2004, in timp ce incerca sa salveze alti oameni. Un cartonas galben care ii este aratat lui Donald Trump chiar din interiorul partidului sau, de catre unul dintre cei mai respectati senatori republicani, ridica semne de intrebare privind posibilitatea ca cineva aflat in ring sa castige la puncte.

A facut McCain o remarca imprudenta? N-as prea crede. In politica, cu atat mai mult intr-o campanie, nimic nu este intamplator. Cred ca mai degraba asistam si vom asista in continuare la o apropiere pe nesimtite a pozitiior celor doua partide in privinta profilului dezirabil al viitorului presedinte pentru interesele SUA, asa cum sunt ele percepute de catre marile grupuri politico-financiare americane. Daca aceste perceptii, la care se pot adauga si cele militare, sunt corecte sau gresite este o alta problema.

Teoretic, candidatul republican Donald Trump are doua posibilitati de politica externa, daca ar fi ales presedinte. Prima, cea mai importanta dupa parerea mea pentru interesele reale ale SUA, nu vorbesc de cele de leadership, ci de cele populare, pentru ca se pare ca exista o ruptura intre cele doua categorii de interese, ar fi ca Donald Trump sa sparga gheata politica din relatiile americano-ruse. Ca Trump sa fie un fel de spargator de gheata in relatiile dintre SUA si Rusia, un fel de Arktika, cel mai mare si cel mai puternic spargator de gheata din lume.

A doua posibilitate ar fi ca Trump sa fie aidoma unui Titanic, cel mai mare si cel mai de lux pachebot din lume, finantat de J. P. Morgan. Discursul candidatului republican este destul de contradictoriu si de provocator de suspiciuni. Desi o administratie republicana ar propulsa spargerea ghetei din relatiile dintre Washington si Moscova, “transatlanticul” Donald Trump este supraincarcat cu un alt gen de mesaje, apreciat de cei mai multi ca extremist. Prin urmare, posibilitatea ca Trump sa fie “scufundat” de proprii finantatori nu ar fi chiar atat de ireala, mai ales daca riscurile pe care candidatul republican le exhiba vor fi acoperite de incasarea politei de asigurare.

Dar evolutiile electorale nu vor fi ata de simple si de liniare, prognosticul privind castigatorul cursei prezidentiale americane ar putea ramane pana in ultima clipa rezervat. Nu trebuie uitat ca fostul secretar de stat Hillary Clinton a fost initiatorul primului reset in relatiile americano-ruse. Cum in politica, mai mult decat in orice alt domeniu, niciodata nu trebuie spus “niciodata”, nu ar fi exclus ca “antirusismul” de conjunctura al SUA sa devina istorie cu democrata Hillary Clinton la Casa Alba. Nu exista si nu poate exista o exclusivitate politica asupra unui posibil rol de “Arktika”. Intotdeauna am fost si raman optimist.