Anuntul presedintelui PSD, Liviu Dragnea, ca se va intalni (probabil marti) cu liderul ALDE, Calin Popescu-Tariceanu, pentru a discuta “serios varianta unei motiuni de cenzura”, deoarece “Guvernul a mintit, a aratat dispret si a incalcat legea”, a starnit reactii aproape in corpore ale dreptei, in apararea executivului condus de Dacian Ciolos.
Nu este nevoie sa ne ocupam de inconsistenta acestor reactii. Este limpede ca buna ziua ca Guvernul Ciolos a trait din osanza economica lasata de Guvernul Ponta, ca aceasta osanza s-a terminat sau este pe terminare si ca va urma strangerea curelei (inceputa deja cu veteranii). Ar fi fost si greu pentru un guvern nascut in urma cu 9 luni sa faca minuni. Insa pentru a trece pe trend coborator este (si a fost) nevoie de mult mai putin.
Mai important ar fi sa reflectam asupra altor doua semnale, care o iau inaintea celorlalte, pe care le putem “citi” in reactiile dreptei. Primul ar fi ca sarirea in ajutorul Guvernului Ciolos prabuseste mitologia independentei acestui guvern, pe care dreapta il ia in brate ca pe propriul copil. Ca in judecata lui Solomon de impartire cu sabia a unui copil intre doua mame, amenintarea motiunii a scos la iveala adevaratii parinti.
Al doilea semnal este de teama. Dreptei complice si complicitare in ansamblul ei a inceput sa-i fie frica. Complexul care i s-a instalat in subconstient vine din vinovatia neoliberalismului, care a mutat de pe stadioane la televiziune procesele-spectacol ale comunismului, din anii 1950, pe care le-a reluat si transformat in propriile procese-spectacole de justitie politica, in anii 2000.
Daca motiunea si caderea guvernului Ciolos ii vor incurca dreptei jocul pe alegerile parlamentare, despre care in acest moment nu avem de unde sa stim cat de cinstit sau necinstit va fi in final, si va percepe ca cele doua evenimente vor aduce un risc ca sa nu-i iasa cartea pe care mizeaza electoral, va incerca sa le blocheze orice consecinta in aceasta directie, chiar daca ele vor fi perfect legale si constitutionale. De abia atunci va trebui sa ne ingrijoram cu adevarat. Va fi un indiciu indubitabil ca undeva exista, chiar daca nu poate fi vazut, un putregai care lucreaza impotriva democratiei si statului de drept.
Motiunea si consecinta vor fi constitutionale, la fel cum este si prerogativa presedintelui de mediere intre puterile statului, precum si intre stat si societate. Consecinta nemedierii, voite sau ca incapacitate, nu va fi insa constitutionala. Nefunctionarea garantiei constitutionale de mediere va fi o culpa personala, imputabila in totalitate persoanei care ocupa pozitia de sef al statului, singura abilitata sa activeze si sa operationalizeze garantia sau capabilitatea de prevenire a blocarii puterilor si institutiilor statului.
Trebuie s-o spun pe-a dreapta, in contextul “guvernului meu” nu motiunea de cenzura este preocupanta, un exercitiu normal de democratie. Indoielile mele sunt legate de post-motiune. De gestionarea la fel de constitutionala si pana la capat a efectelor motiunii, pe care numai echidistanta si buna credinta o pot face. In niciun caz partinirea, nepriceperea sau reaua vointa. Post-motiune care institutional si constitutional il va implica pe seful statului. Ajuns in acest punct, n-am de ales, trebuie sa pun si o intrebare incomoda. Mai ales ca se anunta o incaierare pe motiune, iar un sondaj Avangarde indica o cadere abrupta, de 26 de procente intr-un an, a presedintelui Klaus Iohannis in increderea romanilor. Comparand aceasta cifra cu o nota, unii speculeaza ca seful statului a picat examenul de mediere intre stat si societate. Intrebarea mea este: va pica Iohannis si examenul de medire intre puterile statului?
Publicat de fragmentariumpolitic 
Fragmentarium Politic 