Conservatorismul razboiului rece

A face din razboiul rece o stare perpetua este culmea conservatorismului.

Cand conservatorul britanic Anthony Eden spunea ca “a oferi oamenilor un singur panaceu (…) inseamna doar a-i insela si pe ei si pe noi insine” (1946), nici nu stia ce critica imparabila aveau sa constituie aceste cuvinte cuvinte drastice, sapte decenii mai tarziu, la adresa urmasilor sai conservatori, care nutresc nostalgia razboiului rece.

“Nu o sa invingem putinismul daca putinizam societatea in care traim”, spune Edward Lucas, vrand parca sa-i puna pe toti in conflict cu noul leadership rus, pe care il reduce la “putinism”, ca la un fel de balaurism, in varianta anglo-saxona.

Clasa politica britanica ar avea probabil motive speciale de antirusism. Dar celelalte clase politice de pe continent, cum incearca Lucas sa extrapoleze? Poate ca extrapolarea ar fi fost permisa daca “tensiunile constructive”, pe care autorul le califica corect ca “o necesitate pentru democratie”, nu s-ar dovedit neconstructive in cazul deciziei unilaterale privind Brexitul.

Oricat ar fi de ascutita, o alarma din afara, dintr-un insularism politic, nascut dupa o decizie unilaterala, care nu a tinut cont de interesele celorlalti de pe continent, are mai putine sanse de a fi luata in seama, comparativ cu un semnal din interiorul concertului european.

Pe de alta parte, afirmatia lui Lucas ca “Este mult mai ușor să te opui “putinismului” în străinătate, decât acasă” poate fi ca o voce in pustiu. Daca acasa, societatea britanica nu ia in serios si nu incurajeaza antiputinismul si antirusismul de tip Edward Lucas, in strainatatea apropiata, cea europeana, din care te-ai autodislocat, sansele sunt si mai mici.

Ideea lui Edward Lucas privind “putinizarea propriilor noastre tari”, pe care o exacerbeaza pana la o comparatie neverosimila, de angoasare si terifiere, ca ar fi “ca și când tancurile sale (ale liderului rus) ar mărșălui prin capitalele noastre”, descrie o dubla utopie.

“Putinizarea” pe care Lucas se straduieste sa o rostogoleasca in constiintele europenilor ar fi o utopie in primul rand din partea putinistilor, in al doilea rand, din partea putinizatilor, deoarece si intr-un caz si in celalalt noua realitate europeana si globala este cantarita cu o masura veche, de razboi rece.

Daca ne-am asuma ideea ca putinizarea ar fi un fenomen real si acceptat, din cate autorul lasa sa se inteleaga cand se plange ca acasa este mai greu sa i se opuna, am ajunge la falsa concluzie ca putinismul ar fi un model viabil si cu aplicabilitate generala, ceea ce ar fi aberant. Reconcertarea europeana ar fi unica alternativa pentru a nu se ajunge la aceasta utopie sau sofism. Inapoi de la unilateralism la multilateralism!

http://www.contributors.ro/editorial/nu-o-sa-invingem-putinismul-putinizandsocietatea-in-care-traim-reflectii-la-aniversarea-a-25-de-ani-de-la-colapsul-urss/

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: