DNA-ul electoral: Strategia gaurilor negre

06/09/2016

Ceea ce colegul ZeV a contra-comentat la presupunerea privind o posibila tactica a roiului de stele pitice pe partea stanga a esichierului s-a indeplinit mai ceva ca o profetie a Babei Vanga.

DNA-ul, iata!, a confirmat, azi, printr-un tur de forta, la Ploiesti, ca practica cu sarg strategia gaurilor negre, pe care le provoaca in randurile liderilor de stanga. Nu este singurul, doar metodele ii sunt specifice, endetail, pentru ca dreapta politica a folosit-o engross cand a extras un partid cu totul de pe stanga, UNPR, pe care l-a absorbit PMP.

Punerea deputatilor Victor Ponta si Sebastian Ghita sub control judiciar, timp de 60 de zile, pe motiv ca ar fi participat la spalare de bani ca sa-l aduca pe Tony Blair la Bucuresti pentru o conferinta, va echivala, daca judecatorii vor aproba masura DNA Ploiesti, cu doua semnificative “gauri negre” pe listele electorale ale stangii.

In ceea ce-l priveste pe Victor Ponta, semnificatia este si mai mare, avand in vedere disputarea fostului sef de partid si de guvern social-democrat de catre PSD si PRU, din ratiuni si calcule de imagine si de voturi deloc neglijabile, pentru listele lor parlamentare.

Pe acest subiect, pentru a ne da mai bine seama de mizele de imagine, mai ales cand imaginea altora este stearsa si incearca sa absoarba din cea a adversarului, semnalez satisfactia cu care Traian Basescu a anuntat numirea unei foste purtatoare de cuvant a PSD drept purtatoare de cuvant a PMP (merita sa-i vedeti sefului PMP zambetul lataret-triumfator din video-ul in care face anuntul).

Este Liviu Dragnea omul sistemului, in aceasta piesa de teatru politic absurd, cu regizor nevazut, prin care se urmareste conformarea lui Ponta la un rol pe care acesta nu si-l doreste? Pun aceasta intrebare in mod abrupt, din doua considerente.

Cineva pare sa-i fi pus DNA-ului in mana Codul de Etica al PSD, care stipuleaza ca membrii de partid pusi sub control judiciar pentru orice tip de infractiune nu vor primi sprijinul partidului pentru ocuparea de functii alese sau numite. Controlul judiciar acopera, batator la ochi, intreaga perioada cat se intocmesc listele parlamentare.

Pe de alta parte, Liviu Dragnea, care si el a fost, marti, la Instanta Suprema, in dosarul fostei sotii, in care este judecat pentru folosirea influentei pentru doua angajari ilegale, dar asta poate sa nu insemne nimic, citarea sau arestarea informatorului o data cu suspectul este o practica utilizata de multe justitii pentru protectia informatorului, a declarat, dupa sedinta de judecata, ca Ponta nu l-a pus pe Sebastian Ghita pe lista si ca doreste ca Ponta sa fie pe listele PSD.

Nu suna declaratia lui Dragnea a santaj sau a ultimatum? Nu ca lui Dragnea i-ar pasa de Victor Ponta omul, dar fara prestigiul politic si influenta de care se bucura fostul lider si premier in partid si in randurile electoratului de stanga Dragnea ar fi ca si mort politic si electoral, iar ambitia sa de a ajunge premier, chiar daca marioneta in mainile dreptei, s-ar spulbera cum spulbera furtuna o floare de papadie. Bun, asta ar explica de ce lui Dragnea ii este frica sa nu-si piarda cartea castigatoare numita Ponta, dar de ce ii este frica sistemului ca Victor Ponta sa nu ajunga liderul PRU? Ei bine, raspunsul se afla in noul proiect de tara, post-post-tranzitie, pe care Ponta il are, dar nimeni de pe dreapta nu il are.


Premierul israelian Netanyahu: Vizita in Olanda pentru a da pe pustiu terorismul islamic

06/09/2016

Pregatitor, imagistica antitero si ritualul tapului ispasitor au functionat fara cusur. Un comunicat al biroului premierului israelian a anuntat ca Benjamin Netanyahu efectuează, marți, o vizită, de două zile, în Olanda, consacrată luptei contra “propagării terorismului islamic”.

”Europa se confruntă cu marea provocare reprezentată de propagarea terorismului islamic extremist. Voi discuta cu interlocutorii mei despre contribuția foarte importantă a Israelului la lupta contra acestui terorism”, se subliniază în comunicat.

În cursul acestei vizite, premierul Netanyahu se va întâlni cu omologul său olandez Mark Rutte și cu membri ai Comisiei de afaceri externe a parlamentului olandez și va fi primit de regele Willem-Alexander al Olandei.

Cu puțin timp înaintea vizitei, un responsabil israelian a anunțat că pentru prima dată Israelul a acceptat să primească un “grup de lucru” al Curții Penale Internaționale, instanță cu sediul la Haga.

CPI este chemată să decidă dacă lansează sau nu o anchetă pentru crime de război în legătură cu ofensiva desfășurată de Israel contra mișcării palestiniene radicale Hamas în Fâșia Gaza în 2014.

Confruntările din iulie și august 2014 între armata israeliană și Hamas s-au soldat cu moartea a 2.251 de palestinieni (dintre care 551 de copii) și 73 de israelieni, dintre care 67 de militari, conform datelor ONU.

Nu este exclus ca subiectul Haga sa fie un scop al vizitei lui Netanyahu in Olanda.

http://www.agerpres.ro/externe/2016/09/06/vizita-a-premierului-israelian-in-olanda-concentrata-pe-lupta-contra-terorismului-09-26-02


Romania, prinsa din nou intre Est si Vest: Putin apara Kaliningradul de nemti cu Transilvania

06/09/2016

Este un fapt confirmat. Pozitia geopolitica a Romaniei se clatina ca in 1989, cand Nicolae Ceausescu izolase tara si de Est si de Vest. Spre deosebire de sfarsitul razboiului rece, paradoxul de aceasta data e ca, desi nu sunt desfiintate ca Tratatul de la Varsovia si CAER, NATO si UE nu ofera nicio garantie pentru o Romanie reintregita si puternica.

Nici nu au apucat sa se stinga ecourile declaratiei amabasadorului SUA la Chisinau privind reunificarea Moldovei cu patria mama, neasteptate din partea unui aliat si partener strategic al Washingtonului, ca un nou scandal, de aceasta data din Est, tinteste politica Bucurestiului si Romania Unita.

Vladimir Putin, a declarat, într-un interviu acordat Bloomberg, că dacă cineva doreşte să dezbată subiectul Kaliningrad, atunci trebuie discutat şi subiectul privind frontierele din estul şi centrul Europei stabilite după cel de-Al Doilea Război Mondial, inclusiv chestiunea privind Transilvania.

„Dacă cineva doreşte să înceapă să revizuiască rezultatele celui de-al Doilea Război Mondial, ei bine, haideţi să încercăm să dezbatem subiectul. Dar atunci trebuie să dezbatem nu numai subiectul Kaliningrad ci întregul ansamblu, începând de la partea estică a Germaniei până la Liov, care a făcut parte din Polonia, şi tot aşa. Există de asemenea subiectul cu Ungaria şi România. Dacă cineva vrea să deschidă Cutia Pandorei (…), mergeţi înainte.(…)”, a spus preşedintele Rusiei, răspunzând la întrebarea dacă ia în considerarea să înapoieze Angelei Merkel regiunea Kaliningrad, citat de Hungary Today.

Ca intotdeauna pe faza, Ungaria face o volta din stire, prin Hungary Today. De la Bucuresti, nicio reactie. Umbra lui Carol al II-lea pare sa se fi cuibarit adanc la Cotroceni. Klaus Iohannis se arata mai degraba interesat sa impiedice ascensiunea nationalismului de supravietuire, care ii incurca planurile de a arunca din nou Romania in bratele Germaniei supranationaliste, ca si predecesorii sai. Ne trezim la (noua) realitate (geopolitica)?

http://www.mediafax.ro/externe/vladimir-putin-propune-ca-daca-se-doreste-o-discutie-despre-kaliningrad-sa-se-discute-si-despre-transilvania-15664221


%d blogeri au apreciat: