Alb, negru, cenusiu

Doamna Tereza-Brandusa Palade se grabeste sa-si inceapa pledoaria politica de incriminare a religiilor (voi explica mai jos de ce este politica), care nu mi se pare esential diferita de conceptia conflictualizarii politice a acestora, prin sustinerea transanta ca afirmarea si pastrarea puritatii credintei religioase ar fi o sursa “incontestabila” a violentei cu motivatie religioasa, pentru ca in final sa vina cu o concluzie relativizanta, sub forma unei “aporii”. Si mai ciudat este ca, folosind materialul clientilor, prin istoricizari si intelectualizari preluate din civilizatiile crestina si islamica, croieste o haina care nu se potriveste niciuneia din cele doua religii, ci uneia terte. Cand operezi selectiv cu exemple religioase, ocolindu-le cu grija pe altele, nu poti fi “acuzat” de nepartinire, este limpede ca esti subiectiv, potrivit anumitor interese politice, religioase sau politico-religioase.

Exaltarea in favoarea griului, prin amestecul albului si negrului, incalcand identitatile acestora, generic vorbind, dar incluzand aici si geneza demiurgica, prin care Dumnezeu a dat albului si negrului infatisari si taramuri diferite, pentru a nu se amesteca, conflictualiza si degenera, se intersecteaza in mod evident cu unele fenomene marginale din lumea de azi, de expansiune politico-religioasa, si cu incercarile de a le turna in formule teoretice manipulative, dupa exemple din trecut. Despre cautarea puritatii religioase, autoarea va fi probabil dezmagita sa afle ca in crestinism aceasta este o chestiune individuala, care se intreprinde si se consuma la nivel individual, credinta crestina fiind o relatie spirituala intre credincios si divinitate. In alte religii, in care credinciosii sunt obligati sa se adune intr-un numar minim pentru a se ruga, politicul se insinueaza cu usurinta, pentru ca politicul este o chestiune care incepe de la numarul de 2 persoane in sus, fiind o legatura indivizibila intre lideri politici, partide si mase, spre deosebire de religia crestina, unde legatura cu Dumnezeu este personala.

Asa-zisa purificare a lumii prin violenta si “sacrificiul expiator” este eminamente politica, conducerile politico-religioase-militare, o centralizare in scopuri expansive, si-au manat de la inceputuri popoarele in razboaie. Purificarea, alegerea graului de neghina, a urmarit si inspiratorul si conducatorul Exodului, atunci cand i-a indeamnat pe leviti sa ucida in masa, „fiecare pe fratele său, pe vecinul său și pe aproapele său”, pentru vina de a fi căzut în idolatrie, facandu-si un vițel de aur, după model babilonian, dupa cum se arata in cartea Iesirea, cap. 32 – Vitelul de aur. Porunca a fost executată, trei mii de evrei din alte triburi decât leviții (trib din care se recrutau preoții) au fost uciși.

Purificarea a continuat chiar si mult mai tarziu. Într-un documentar History Channel, The Bible Unearthed (Biblia dezgropată), Baruch Halpern a documentat că monoteismul a pornit din reforma constând din epurările religioase, la ordinul regelui Iosia, care a reluat purificarea prin epurări inceputa de străbunicului său, regele Ezechia. Puritatea religioasa a avut drept consecinta centralizarea cultului pentru a obține controlul total al statului și sprijinul populației, de care regele Iosia a avut nevoie în scopuri expansioniste, o ideologie care este consemnată în Deuteronom. Iisus Hristos nu s-a autocrucificat, el a fost folosit ca sacrificiu expiator de catre cei care l-au dat in mainile crucificatorilor. La crestini nu opereaza niciun fel de restrictii religioase alimentare, un alt semn ca, spre deosebire de alte religii, la ei nu intervine distinctia dintre pur si impur, tocmai pentru a nu permite posibilitatea propagarii ei de la alimente la oameni.

Abordarea excesiva, nihilista sau negationista, a puritatii, a diferentierii, in favoarea amestecului, ne-ar putea induce ideea gresita ca aceasta, puritatea, cautarea ei, ar fi ceva rau prin definitie. Cine nu-si doreste o dragoste autentica, pura? O familie sau o profesie curata? Pur si simplu, totul trebuie privit prin prisma mijloacelor, care daca sunt violente anuleaza pana si cele mai bine intentionate scopuri, dar ceea ce trebuie sa retinem este ca puritatea poate insemna si pastrarea neintinata, nealterata a identitatii. In ultima instanta, puritatea, in toate sensurile posibile, este o problema de alegere individuala. Recunoasterea unor greseli din trecut ale crestinismului, unele dintre ele amintite si de doamna Palade, nu il slabeste, ci il face mai puternic. Pana la urma, errare humanum est… Nu trebuie insa sa escamotam ca sursele violentei religioase sunt politice.

http://www.contributors.ro/cultura/in-cautarea-puritatii-sursele-violentei-religioase/

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: