Ţaratul s-a reinstaurat, sultanatul e în proiect, urmeaza regalitatea? Ce va face Romania? Schiţă de idei, prilejuită de reforma sistemului politic al Turciei

Prerogativele de tar al Rusiei au fost reasumate de facto de catre presedintele rus Vladimir Putin. Cele de sultan al Turciei sunt preconizate a fi reintroduse de presedintele turc Recep Tayyip Erdogan, prin anuntata reforma constitutionala.

Potrivit unui ministru al guvernului de la Ankara, postul de prim-ministru al Turciei va fi eliminat în cadrul reformei constituționale prevăzute pentru instaurarea unui regim prezidențial, care ar urma să întărească prerogativele șefului statului, presedintele Erdogan.

“Nu va exista post de prim-ministru în noul sistem”, a declarat oficialul turc. Vor exista, în schimb, unul sau mai multe posturi de vicepreședinte, iar “miniștrii vor fi numiți în afara parlamentului”, a mai spus el.

Din aceeasi sursa, mai aflam ca “sistemul va fi bazat pe separația între puterile executivă și legislativă”, iar președintele trebuie să provină dintr-un partid politic, ca “o condiție esențială”. Proiectul de reformă va fi supus initial aprobarii parlamentului si apoi referendumului, “în primăvara viitoare”.

Una din consecintele importante, vizibile la o prima analiza, ar fi disparitia motiunilor de cenzura si a posibilitatii de a fi mai multe guverne intr-un ciclu electoral, in cazul in care alegerile ar fi castigate de un partid cu o majoritate absoluta, de 50% plus unu din voturi. Aceasta posibilitate nu va mai fi in cazul unei majoritati si a unui guvern de coalitie.

Interesant mai este ca “motiunea de cenzura”, sa pastram denumirea pentru o mai buna intelegere, desi ea este improprie, va trece de la opozitie la guvern, la oricare din partidele coalitiei, care si-ar putea exprima nemultumirea sau protestul fata de partidul dominant prin retragerea de la guvernare.

Ar mai fi trei castiguri, vizibile, tot asa, la o analiza primara. Primul, ca guvernul va putea sa lucreze, in principiu, intregul ciclu electoral, cu eficienta si operativitate sporite, putand sa-si duca la bun sfarsit programul electoral, pentru care a obtinut increderea alegatorilor, fara binecunoscutele blocaje sau tergiversari.

Al doilea avantaj, ca prezenta la vot va creste considerabil, fara sa fie nevoie de obligativitatea votului, alegatorii cunoscand ca ceea ce vor alege, aia vor avea pana la urmatoarele alegeri, deci participarea la vot si seriozitatea votului vor fi incomparabil mai mari.

Al treilea castig va viza opozitia si campaniile electorale. Cel putin teoretic si de principiu, opozitia nu va mai fi tot timpul in campanie, in afara acesteia fiind obligata sa respecte votul popular si sa contribuie la infaptuirea programului politic care a primit increderea alegatorilor. Alternativa politica sau alternativele politice se va juca sau se vor juca practic numai in campania electorala. Prin acestea vor fi, prin urmare, o responsabilizarea a tuturor, a alegatorilor, a opozitiei si a guvernului.

Ce va face Romania, avand in vedere ca intentioneaza si ea o reforma constitutionala? Va continua sa se balaceasca in acelasi electoralism americanist, pe care l-am vazut in alegerile prezidentiale americane, care a facut sa paleasca pana si cel mai sordid balcanism care a fost cunoscut vreodata?

In fine, intre sistemul slavo-rus, africano-american si asiatico-turc, ce va face Europa? Se va intoarce la regii obtuzi si avizi de puteri personale, pentru care si-au antrenat popoarele in razboaie fratricide europene si au dezbinat si slabit Europa, asa cum a ajuns in zilele noastre? Sau va urma democratia prozaica si idealista pana cand va disparea, ramanand cu satisfactia alienanta ca s-a sinucis pentru a pastra in istoria omeneasca vesnicia idealului democratiei? Ori va alege o a treia cale?

https://www.agerpres.ro/externe/2016/11/17/turcia-postul-de-premier-va-fi-eliminat-de-reforma-constitutionala-afirma-un-ministru-15-38-45

Capitalism de cumetrie si la Casa Alba: “Suntem ca o familie” (Michelle Obama)

Capitalismul de cumetrie, aspru criticat de fostul presedinte Ion Iliescu, nu exista numai in Romania, ci si in SUA. Prima Doamnă Michelle Obama şi a Doua Doamnă Jill Biden, sotiile presedintelui si vicepresedintelui americani in functie, s-au întâlnit in aceasta saptamana la un eveniment de la Casa Albă, unde au reflectat asupra relatiilor lor in cadrul Administratiei Obama-Biden.

“Suntem ca o familie”, a caracterizat Michelle Obama relatiile dintre cele doua familii conducatoare ale Americii. Fireste, nu am nimic cu apropierea unor relatii incarcate de omenesc, atat timp cat nu se transforma intr-o relatie de clan, bazata pe interese politice si economice personale, de familie sau de grup, in dauna majoritatii, a poporului. Ma gandesc insa cu amaraciune si revolta ca si intr-o astfel de chestiune, normala pana la un punct, SUA folosesc dublul standard, ceea ce la ei este omenesc si de familie la noi (si la altii) este politizat si calificat tendentios ca fiind anormal, demonic si de clan.

Cred ca a venit vremea, pentru toata lumea nu numai pentru noi, sa nu mai luam de bun tot ceea ce scot liderii americani pe gura, sa nu mai tacem si sa nu le mai acceptam culpabilizarea, pe care au transformat-o intr-o meserie politicianista a intimidarii foarte profitabila, prin care au obtinut de-a lungul timpului tot ceea ce au vrut, cu pretul umilirii, nedreptatirii si saracirii celorlalti.

Din cate s-a observat din campania electorala pentru alegerea unui nou presedinte al SUA, strategii electorali, deopotriva cele doua partide politice, democrat si republican, media complicitara si celelalte grupuri dominante de interese, l-au impachetat imagologic pe Donald Trump ca pe un presedinte al fricii, caruia nu ar trebui sa i se iasa din cuvant.

Decriptorii acestei strategii si predictorii relatiilor internationale cred, avand in vedere posibila farsa de imagine care ar urma sa se joace, ca al 45-lea presedinte al SUA va fi primul caruia Lumea nu ii va mai canta in struna, si ca ar fi o greseala daca ar fi legitimata domnia fricii. Care si ea ar fi o farsa. Nu unipolarismul, ci multipolarismul va trebui sa vorbeasca.

Statul de drept: De ce tace Ambasadorul?

Urmarind noua bula de “imunitate” etnica in fata statului de drept, pe care liderii UDMR o umfla cu sarg, de cateva zile, pentru a-i sustrage de la anchetele DNA pe etnicii maghiari care incalca legea sau despre care sunt indicii rezonabile ca au savarsit acte ilegale, primul gand care mi-a venit in minte a fost o intrebare. De ce tace Ambasadorul?

Nu intervine el de fiecare data, in astfel de cazuri, sustinand ca nimeni nu este deasupra legii si ca DNA face o opera juridica de sanogeneza sociala, luptand impotriva coruptiei si infractiunilor? Nu a fost el asociat sau asimilat in mentalul societatii romanesti cu un guru si un garant al statului de drept? De ce tace si nu intervine pentru a pune la punct obrazniciile infractorilor si coruptilor din maghiarime, care neindoielnic exista, oricat de minoritisima, pentru ca nu exista padure fara uscaturi, asa cum a facut-o cand a sustinut si cerut anchetarea, judecarea si condamnarea unor premieri si ministri romani penali?

Desigur, si tacerea este un raspuns. Ma tem ca ambasadorul SUA in Romania, Hans Klemm, pe care cu siguranta oricine l-ar recunoaste in crochiul de incoruptibil si aparator al statului de drept, foloseste in aceasta materie dublul standard. Adica umbla cu soalda, spus mai pe romaneste.

Fotografierea lui Hans Klemm tinand in mana steagul asa-zisului Tinut Secuiesc este o proba puternica care ne face sa credem ca intre acest gest, din urma cu doua luni, si manifestarile de acum ale UDMR, de subminare prin falsa victimizare a statului de drept, exista o legatura materiala directa.

Pana la proba contrarie, prin care Hans Klemm sa iasa public si sa sustina ca nimeni din UDMR sau din minoritatea maghiara romaneasca nu este mai presus de lege, se poate ipotetiza ca ambasadorul american nu mai este un chezas, un chivot al tablelor legii statului de drept, ci un atatator din umbra, un instigator cel putin tacit impotriva statului de drept. Ar fi ceva neobisnuit pentru un aliat si partener strategic, dar nu exceptional. Henry Kissinger a avertizat, doar, credinta ca esti aliatul Americii sau ca America iti este aliata ti-ar putea fi fatala. La o asemenea lectie diplomatica despre neincredere nu ar mai fi nimic de adaugat, ci doar de tinut minte si de invatat.