Hillary Clinton, dupa alegeri: Balans intre dramatizare si indoctrinare

Cei care au analizat reactiile lui Barack Obama dupa victoria din 2009, care i-a adus primul mandat, au constatat ca acesta nu a exaltat rezultatul, ci a insistat pe dificultatea alegerilor, ceea ce implicit insemna o dubla legitimare, si a alegerilor si a rezultatului. “A fost o campanie lunga si grea”, transa Obama atitudinile privind cele doua capitole, punand capat oricaror discutii.

Comparativ, Hillary Clinton isi dramatizeaza esecul din 2016, dar apoi, brusc, canalizeaza energia deceptiilor si frustrarilor personale, dar mai ales pe cea a sustinatorilor, spre planul indoctrinarii cu ideile credintei, atasamentului si nerenuntarii. Este o transmutare, si aici cred ca a fost dintotdeauna un punct tare al propagandei americane, a energiei negative a esecului in energia, tot negativa, a resentimentului. Doua energii negative care modeleaza un profil psihologic care, la limita, este al fanaticului (care, de regula, prinde pe un teren necultivat, al ignorantei).

Fosta candidată democrată la Casa Albă, Hillary Clinton, a mărturisit miercuri că, de când a pierdut alegerile marțea trecută în fața republicanului Donald Trump, a trăit momente în care nu a vrut să iasă din casă.

„Am avut unele momente în timpul acestei săptămâni în care tot ceea ce doream era să mă ghemuiesc cu o carte bună sau câinii noștri și să nu ies din casă”, a recunoscut aceasta, într-un discurs la Washington, în prima sa apariție publică de când și-a recunoscut înfrângerea în alegeri.

Clinton a participat la gala Children’s Defense Fund iar în discursul său de circa 20 de minute fosta candidată democrată a făcut un apel la simpatizanții săi „să creadă în țară”, „să lupte pentru valorile” lor și „niciodată, niciodată să nu renunțe”.

„Știu că mulți dintre voi sunteți foarte decepționați de rezultatul alegerilor. Eu sunt de asemenea, mai mult decât o pot exprima”, a afirmat fosta Primă Doamnă.

„Dar campania noastră nu a fost vreodată despre o persoană sau despre unele alegeri, a fost despre țara pe care o iubim și despre a construi Statele Unite cu speranță, incluzive și cu o inimă mare”, a subliniat Hillary Clinton.

De aceea, Clinton a cerut simpatizanților săi să „rămână angajați pe toate nivelurile” pentru „a depăși” președinția lui Trump.

„Avem nevoie de voi, Statele Unite au nevoie. Energia voastră, ambiția voastră, talentul vostru. (…) Știu că nu e ușor, știu că în ultima săptămână oamenii s-au întrebat dacă SUA sunt țara care ne gândeam că este. (…) Dar credeți ceea ce vă spun, țara o merită, copiii noștri o merită”, a adăugat ea. Desigur, escamotarea diferentei dintre valorile saracilor si cele ale bogatilor, care in termeni financiari si materiali sunt astronomice (v. cei 1%), ramane una din marile probleme ale propagandei americane.

http://www.agerpres.ro/externe/2016/11/17/hillary-clinton-marturiseste-ca-dupa-esec-a-trait-momente-cand-nu-a-vrut-sa-iasa-din-casa-07-30-17

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: