Diplomatia obiectualizarii si contondentei: Mitt Romney, secretar de stat?

Constient de slabiciunile sale de imagine, controversatul presedinte afroamerican Barack Obama a folosit cu preponderenta tehnici de penumbra si de steag fals in relatiile internationale. Este de asteptat ca obiectualizarea si contondenta din politica externa americana, un fir rosu care a strabatut toate administratiile, sa fie preluate si de Donald Trump, dar cu o asumare explicita mai mare si, probabil, cu mai multa impredictibilitate.

Zestrea americana de politica externa este aceeasi, ceea ce-l va diferentia pe Trump de Obama vor fi hainele cu care se va prezenta in fata lumii. Obama a ales tonurile discrete si inselatoare, ca de panda si furisare, pe care le are in sange de la stramosii sai africani. Trump, aproape cu certitudine se va afisa in culori tipatoare si fistichii, care vor sa-ti ia ochii si sa te faca sa te simti mic si neinsemnat, ca in fata unui supervedetism orbitor, aflat sub luminile reflectoarelor.

Ramane insa de vazut daca lumea va mai reactiona dupa codul pavlovian al reflexelor conditionate. Desi se pare ca tocmai pe acest fapt se mizeaza, judecand dupa statura goliata care i se confectioneaza presedintelui ales. Fapte precum cele ca un Kenneth Blackwell se afla la carma echipei de tranzitie a lui Trump si ca Obama are un palat ca de nabab african, cu sali imense care pot fi folosite pentru reuniuni politice de taina spun multe despre un bipartizanism care se poate transforma in unipartitism.

Dar SUA sunt doar o parte, Lumea este intregul, iar acest ultim lucru a fost mai bine inteles, ca niciodata in ultimii ani, cand nu s-a mai lasat tratata ca un obiect. SUA va fi un partener respectat daca, precum toti ceilalti, nu va vampiriza energii externe, ale lumii, ci le va folosi creator pe cele interne. O mare problema a Americii este imigratia, in crestere peste limita critica, si structura imigratiei, care nu mai este de mult o mandrie sub aspectele competitivitatii si contributivitatii pentru economia americana. In mod obiectiv, va fi nevoie de un mecanism de diferentiere a imigratiei.

Un rol fundamental pentru o noua politica americana il va avea al treilea om din ierarhia administratiei, dupa  presedinte si vicepresedinte, respectiv secretarul de stat. Președintele ales al SUA, Donald Trump, l-a primit sâmbătă pe Mitt Romney, 69 de ani, fost candidat la Casa Albă în 2012, fara experienta in diplomatie, caruia se apreciaza ca Trump i-ar putea oferi postul de secretar de stat. In urma discutiilor, cei doi nu au confirmat daca Mitt Romney va deveni șeful diplomației americane sub Donald Trump, dar in mod cert prin durata si agenda externa a convorbirilor a fost mai mult decat o vizită de curtoazie.

„Am avut un dialog de anvergură asupra a diverse teatre din lume în care Statele Unite au interese semnificative”, a declarat Romney, la ieșirea de la întâlnirea care a durat o oră și 25 de minute și a avut loc la o proprietate cu teren de golf a lui Trump, din Bedminster, în New Jersey, unde succesorul lui Obama își petrece weekendul și unde va primi și alți lideri republicani.

Dupa remarca lui Romney privitoare la “teatrele din lume”, o expresie foarte apropiata de cea de teatre de razboi, daca nu chiar identica si substituta, in care SUA au “interese semnificative”, este foarte limpede ca acesta a exprimat irepresibil, cum se intampla cu un subconstient dominat de problemele care il preocupa, un concept de diplomatie a obiectualizarii, care trateaza statele-natiuni ca obiecte, si a contondentei, ca metoda.

„Am discutat despre aceste domenii și am schimbat opinii asupra acestor subiecte, o discuție foarte în amănunt și în profunzime, în timpul pe care l-am avut la dispoziție. Apreciez oportunitatea de a vorbi cu președintele ales și aștept cu nerăbdare viitoarea administrație”, a spus Mitt Romney, într-o scurtă declarație focalizată pe subiectele internaționale, fără a răspunde întrebărilor jurnaliștilor. Discuțiile „au mers foarte bine”, a punctat și Trump.

In plus, un alt semnal al unei posibile diplomatii a obiectualizarii si contondentei, daca lui Romney i se va incredinta portofoliul Externelor, este atitudinea rigida si refractara a acestuia in privinta relatiilor cu Rusia. In 2012, Mitt Romney a propus, e adevarat, in campanie fiind, taierea oricaror punti de intelegere si compromis diplomatic cu Moscova, pe care a calificat-o grosolan, cum arareori se intampla in diplomatie, drept “inamicul geopolitic numărul unu pentru Statele Unite”. Comparativ cu aceasta inflexibilitate din trecut a lui Mitt Romney, Donald Trump isi inmulteste cuvintele de conciliere cu Rusia.

http://www.agerpres.ro/externe/2016/11/19/sua-presedintele-ales-donald-trump-s-a-intalnit-cu-fostul-sau-rival-republican-mitt-romney-23-32-21

Salvationismul politic si campania electorala: “Am ingenuncheat sistemul, dar nu l-am invins. Pe generali nu ii ia niciodata DNA”

Daca nu am trai in Romania si nu am sti ca sistemul politic este creatia clasei politice, a partii dominante la un moment dat a acesteia, am putea crede ca revolutia portocalie nu a avut loc sau ca nu a facut-o dreapta politica, in urma alegerilor din 2004.

Ne-am putea lasa usor pacaliti de elucubratiile ca sistemul nu a fost creat de dreptismul politic, cu sprijin politic si financiar occidental, pentru a servi interesele globalismului. Acest sistem, ostil interesului national, tine Romania in mrejele unei geopolitici schismatice, lipsind-o de libertatea de miscare omnidirectionala, cu consecintele negative care decurg din nevalorificarea oportunitatilor de pluralism politic si economie de piata.

Am putea ramane orbi si surzi la exemplul noii politici americane, de a pune statul-natiune pe primul loc si de a nu mai preda tara si poporul in fata “cantecului fals, insidios si manipulator al globalismului,” cum va face presedintele ales al SUA, Donald Trump.

Se pare ca nu intelegem nimic din ce se intampla in lume si in jurul nostru, incercand sa conservam un sistem condamnat si sa-l perpetuam prin fel si fel de gaselnite. Probabil ne vom ascunde capul in nisip si in alegerile care urmeaza, ratand o uriasa sansa de schimbare, poate unica. Nu emanatiile sistemului trebuie sa le combatem si sa le condamnam cu prioritate, ele se inlocuiesc unele cu altele, ci mecanismul emanator, sistemul politic.

In cadrul campaniei electorale, fostul presedinte Traian Basescu si-a lansat, sambata, de la Suceava, una dintre cele mai manipulatoare teorii. In esenta, liderul PMP isi mitologizeaza cei 10 ani cat a fost seful statului prin alegatia “am ingenuncheat sistemul, dar nu l-am invins”, deoarece, se insinueaza fals cauzal, “DNA nu ii ia niciodata pe generali”.

A politiza elita militara pentru a substitui raspunderea clasei politice si a sistemului pentru ducerea Romaniei pe un drum infundat, fara perspectiva, poate fi o tactica salvationista, pentru salvarea clasei politice si a sistemului. DNA poate ridica un general sau altul, dar nu poate aresta sistemul, ea insasi fiind o institutie a sistemului.

Daca nu am sti ca Basescu este bun de gura si plin de resurse manipulatorii, care il scot deasupra ca untdelemnul deasupra apei, am crede ca este un sorosist dezbinator si distrugator de elite nationale, care aplica intr-o forma noua vechea politica a eliticidului.

Va amintiti de jocul copilariei, in care ultimul jucator putea sa-si salveze de pedeapsa tovarasii, daca se dovedea suficient de abil? Basescu aplica doar principiul jocului urma scapa turma, ridicat la rang de joc politic, incercand sa-si salveze sistemul prin asmutirea DNA pe o tinta falsa. Insa o data cu plecarea generalului Coldea sau procuroarei-sefe Kovesi din sistem, miza ascunsa a insinuarii cu generalii, nu pleaca si sistemul.

De fapt, aici este vorba de doua sisteme, sistemul politic, creierul si sistemul tehnic, executiv, in care primul il genereaza si il foloseste pe al doilea, nu invers. Nu este treaba DNA sa curete clasa politica sau sa schimbe sistemul, ci a electoratului. Esentiala este invingerea sistemului politic, care se poate face numai prin votul popular. Sistemul a fost inscaunat prin vot, el poate sa fie descaunat tot prin vot, este singura posibilitate legitima. De aceea alegerile parlamentare, de peste trei saptamani, vor fi decisive. Nu exista politicieni providentiali, ci momentele sunt providentiale.