O autoare vrea sa “convinga” justitia de ce ar trebui sa faca procedural si rechizitorial intr-un dosar neclar si complicat de dinainte de Revolutie, incercand sa o atraga in spirala propriilor resentimente si sofisme politice si folosind citate politice din CNSAS si din Raportul Final Tismaneanu:
Justitia nu se face dupa rapoarte politice sau arhive politice, si nici nu judeca trecutul dupa legile prezentului. Despre cat de false, stupide sau extremiste pot fi acuzatiile pe care regimurile politice si le arunca unele altora sa luam aminte la recentele alegeri anti-sistem americane, in care nicio acuzatie nu a ramas nespusa, infamiile fiind fara limite. Aceasta speta electorala americana ar trebui sa ne urmareasca mult timp de acum incolo, in judecatile noastre despre sistemul care a fost invins si inlaturat in 22 decembrie 1989.
Ramane de vazut daca sistemul obamist, teoretic invins in 8 noiembrie 2016, va fi si efectiv inlaturat. In rotativa guvernamentala americana, democrati-republicani, nu exista represiune politica. Oricate tipete politice ar fi (ceea ce arata o mare capacitate de disimulare si ipocrizie) sau oricata violenta civila interna ori violenta militara externa ar fi, succedarea sistemelor se face fara represiune.
Donald Trump, inchizitorul sistemului Obama, si-a invins contracandidata obamista, urmand totusi sa nu-i clinteasca niciun fir de par din cap, dupa cum a anuntat, desi promisese electoratului s-o articuleze cu ani grei de puscarie, fapt pentru care a si fost ales, pentru ca ar fi fost o sanctionare simbolica a sistemului. Donald Trump a intors-o insa ca la Ploiesti, motivand ca scopul (politic) scuza mijloacele (demonizarii). Sa nu uitam, chiar in ziua alegerilor au murit oameni pe motive politice.
Formal, dupa 1965 in Romania nu mai erau detinuti politici, deci, tot formal, nu mai era nici represiune politica. Judecatorii, care, in general vorbind, sunt niste virtuozi ai formalului, stiu foarte bine acest lucru. Un accident nefericit nu poate fi abuzat drept represiune politica. De ce sa facem din minunata si toleranta noastra democratie capitalista un regim represiv, confirmand post-mortem spusele din ultimele clipe de viata ale fostului presedinte Nicolae Ceausescu, potrivit carora cine da o lovitura de stat poate acuza, condamna sau impusca pe oricine?
Dupa atatia ani de la abandonarea fostului sistem politic comunist, nicio pedeapsa retroactiva pentru acuzatii mai mult sau mai putin politice privind acele vremuri nu si-ar mai atinge scopul. In schimb, o amnistie si o gratiere ar spala multe din pacatele capitalismului succesor, l-ar face mai putin resentimentar si represiv, ceea ce ar consolida democratia capitalista romaneasca, ar face-o mai coeziva si mai durabila.
Insa o societate sau o oranduire, pentru a folosi terminologia istoristilor, nu se poate considera superioara celei trecute daca ii va folosi metodele, ci, dimpotriva, ar furniza aceleasi argumente pentru a fi la randul ei depasita. De ce capitalismul isi da “silinta” sa semene semintele propriei sale negari?
Fragmentarium Politic 