Desi nedemascat public sau, oricum, nu cu aceeasi virulenta ca in spetele comunismului sovietic, cultul personalitatii are o adanca inradacinare istorica in leadershipul american. Incepand inca de la nasterea SUA, deci cu mult inaintea URSS, cultul personalitatii presedintilor americani strabate ca un fir rosu istoria intregului leadership american.
Faraonismul cultului personalitatii, pe care presedintii americani si sistemul american l-au imputat cu ipocrizie liderilor comunisti si sistemului comunist, are in SUA o expresie materiala nu mai putin faraonica, prin saparea in piatra muntelui Rushmore a chipurilor unor presedinti americani (Thomas Jefferson, George Washington, Lincoln, Theodore Roosevelt).
Ceea ce, comparativ, este de remarcat, pentru posibile similitudinii intre cele doua tipuri de culturi ale personalitatilor, comunist-sovietic si capitalist-american, este ca giganticele statui ale celor patru presedinti americani, daltuite direct in granitul muntelui, au fost facute in perioada 1927-1941, cand cultul parintilor statului sovietic, Lenin si Stalin, cunostea o inflorire maxima.
Cine pe cine a influentat? Raspunsul il aflam cu usurinta din datele istorice, care ne spun ca la inceput cosciugul si monumental funerar al lui Lenin, mort in 1924, au fost din lemn. Abia in 1929 s-a luat decizia de a se construi din piatra Mausoleul lui Lenin, din Piata Rosie din Moscova, care a fost gata in 1930. Comparand anii si dimensiunile de constructie, nu in ultimul rand cheltuielile, aflam nu numai cine pe cine a influentat, ci si cine a castigat competitia statuilor de cult al personalitatii.
Pe baza unor izvoare istorice care vorbesc despre modestia presedintilor americani Jefferson, Washington, Lincoln si Roosevelt, multi istorici cred ca acestia nu ar fi fost de acord cu statuile faraonice care le-au fost ridicate, ca le-ar fi considerat sfidatoare pentru modernitatea politica si spiritul democratiei.
Ca un detaliu istoric picant, ironia sortii a facut ca memoria postuma a lui Stalin sa nu se supuna cliseului rusinos al faraonismului material al cultului personalitatii, fiind extras din acest cliseu chiar de detractorul sau. Pentru “incalcarea preceptelor leniniste”, Hrusciov a ordonat, in 1961, scoaterea corpului lui Stalin din Mausoleul din Piata Rosie, unde fusese asezat alaturi de cel al lui Lenin.
Inainte de a pleca in eternitate, parintele Revolutiei cubanez, Fidel Castro, mort la 25 noiembrie, in varsta de 90 de ani, a lasat un testament politic. Acesta ar putea fi rezultatul unui calcul, al vointei de a transmite, si dincolo de moarte, un mesaj simbolic, care ar putea fi demolator pentru cultul personalitatii american, materializat mai nou in acordarea numelor presedintilor americani unor nave maritime de razboi, edificii publice sau institutii publice.
Spre surprinderea multor cubanezi, președintele cubanez Raul Castro a anuntat, sâmbătă seară, în cadrul unei ceremonii de omagiere în ajunul funeraliilor, că, în conformitate cu dorința lui Fidel Castro, va depune în Adunarea Națională un proiect de lege care prevede ca niciun cult al personalității să nu fie întreținut în jurul fostului lider istoric.
Fidel a insistat „până în ultimele sale ore de viață” ca „numele său și figura sa să nu fie folosite niciodată pentru denumiri de instituții, piețe, parcuri, străzi sau alte locuri publice și ca să nu fie niciodată ridicate în memoria sa monumente, busturi, statui și alt forme similare de omagiere”, a spus Raul Castro, care i-a succedat fratelui său la putere, în 2006. Intelepciunea care se revarsa din testamentul politic al lui Fidel consta in credinta conducatorului cubanez ca a facut ceva obisnuit, ca orice cubanez care s-ar fi aflat in locul lui ar fi facut la fel, ar fi luptat sa ii elibereze pe cubanezi si sa apere Cuba. Nu conducatorii, ci poporele merita cultul personalitatii si al memoriei, citim in ultimul gest politic al lui Fidel Castro.
Fragmentarium Politic 