Mic indreptar: Dreptul istoric si dreptul referendar

Aflu, in ultimul moment, ceea ce-mi face imposibila participarea, ca Fundația Europeană Titulescu împreună cu Asociaţia Europeană de Studii Geopolitice şi Strategice „Gheorghe I. Brătianu”, Institutul Fraţii Golescu pentru relaţii cu românii din străinătate și Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina organizeaza, miercuri, 7 decembrie 2016, ora 16.00, o dezbatere cu tema: „Drept istoric versus referendum. România și Republica Moldova: opțiuni politico-strategice”.

Dreptul istoric si referendumul sunt surse de drept fundamentale, dar, dupa parerea mea, dreptul istoric este primordial. A fost o vreme cand acest raport a fost minimalizat, contestat. Am citit multe texte pe acest subiect. La inceput cu mirare, apoi cu indignare, cand motivatiile politice speculative mi-au devenit limpezi. Dar nici mirarea si nici indignarea nu sunt suficiente pentru a pune lucrurile in matca lor fireasca, naturala. E nevoie de argumente valide, valabile din cat mai multe perspective, mai ales din cele ale marilor puteri.

Daca ne uitam in Orientul Mijlociu, intelegem si motivatiile politice. Un razboi prin care i se rapeste teritoriul istoric unui popor nu poate anula dreptul istoric. Dar, nu mai departe, clarificatoare ar fi si daca am arunca o privire retrospectiva spre Dacia istorica. Daca ne uitam si la CSCE/OSCE (1975), intelegem ca pentru unele stari de fapt compromisul este necesar. Dar nu definitiv. Daca privim si la teritoriile din vestul Ucrainei, care potrivit dreptului istoric nu i-au apartinut, iarasi avem un reper pentru reflectii. Daca luam in calcul si dreptul istoric si referendumul privind Crimeea, concluzia ne este si mai la indemana. Nu mai vorbesc de Kosovo, leagan al poporului sarb.

In opinia mea, un referendum avand un obiect istoric, fapt pentru care l-as denumi referendum istoric, pentru a-l diferentia de alte tipuri de referendumuri, trebuie sa se inscrie in primordialul drept istoric. Pe de alta parte, nici dreptul istoric nu poate fi transformat intr-un pat procustian. Din aceasta suma aproximativa de idei, purtand fara indoiala amprenta propriei mele subiectivitati, cred ca putem intelege mai bine de ce compromisurile si acordurile de vointa ale partilor sunt inevitabile si necesare. De ce, cum se afirma in tema dezbaterii, intervin mai multe optiuni politico-strategice. Tema este deci sensibila si complicata.

Privind Republica Moldova, dupa parerea mea reunificarea este o chestiune de drept istoric, care trebuie sa fie initializata de o hotarare a unui parlament istoric si validata de un referendum istoric. Drept istoric, referendum istoric, hotarare parlamentara istorica, acesta ar fi un triptic indisolubil al reunificarii.