Prevenirea crizei politice: O ipoteza de guvernare

La bursa zvonurilor si speculatiilor s-au adus in discutie multe variante de premier si de guvern, prin care sa se impiedice o criza politica, care se prefigureaza amenintator. Pot intelege de ce PSD nu a propus un premier si de ce nu a avut inca loc o intalnire PSD-ALDE. E limpede ca sunt si mize personale, care se impletesc cu cele de partid. Probabil ca acestea nici nu vor putea fi separate unele de altele.

Desi intr-o abordare initiala inductiva am trecut abrupt de la particular la general si in loc sa incep cu premisele am sarit direct la concluzie, imi dau seama ca pe acest tip de competitie a intereselor nu trebuie arse etapele, trebuie jucata orice faza, ca fiecare carte trebuie jucata la momentul potrivit. Altfel exista riscul de a pierde sau de a nu obtine catigul pe masura cartilor pe care le ai in mana.

Pe aceasta speta trebuie aplicata “pas cu pas” metoda deductiva. Liviu Dragnea trebuie sprijinit cu orice pret de PSD si ALDE, pentru ca este un sprijin si o lupta impotriva unui regim personalizat si aservit unui grup restrans si in mare parte strain de interese. Prefer termenul de regim in locul celui de sistem, pentru ca unul si acelasi sistem poate functiona sau poate fi folosit in mod diferit de o persoana si/sau de grupul care a promovat si sustine acea persoana.

Nu mi se pare insa normala vanturarea ideii artmetice privind posibilitatea unui guvern de centru-dreapta. Ar fi o sfidare grosolana a unui trend majoritar, a unui fenomen dominant din societatea romaneasca, exprimat prin castigarea votului popular de catre PSD. Se pot face calcule aritmetice prin adunarea tuturor firicelelor, mai mari sau mai mici, de voturi obtinute de diverse formatiuni care nu au fost in atentia prioritara a electoratului. Dar nici adunate aceste firicele de voturi nu pot avea semnificatia sociala a gruparii masive si de departe dominante de voturi obtinute de un singur partid, voturi prin care acesta devine cardinal pentru aspiratiile si interesele celor mai multi oameni din societatea romaneasca.

Votul majoritar obtinut de PSD este mai mult decat o suma aritmetica, exprima cea mai mare parte din radacinile si trunchiul pe care le numim Romania, reflecta un fenomen major care nu poate fi ignorat, pentru ca acesta exercita cea mai mare atractie si care mai devreme sau mai tarziu impune si directia.

Prin urmare, ipoteza mea preventiva, anticriza politica, este ca daca liderul liberal Calin Popescu Tariceanu va reveni la sefia PNL, va fi posibila si o guvernare PSD-PNL, cu Liviu Dragnea premier. In virtutea apropierii politice dintre PSD si ALDE, cat si a identitatii-doctrinar ideologice liberale a PNL si ALDE, Tariceanu poate fi veriga lipsa dintre PSD si PNL, care sa faca posibila o guvernare comuna.

Stiu, presedintele liberal Klaus Iohannis va fi pus in incurcatura, dar va fi si un test de bunacredinta liberala, de vazut care din cei doi lideri liberali este dedicat cu adevarat valorilor liberale si care este papusat de interese geopolitice straine. In conditiile in care dinspre PNL au inceput sa curga, pe diverse canale, cantece chematoare de sirena spre Tariceanu, o confirmare conditionata de catre acesta, sub rezerva unui guvern al social-democratilor si liberalilor cu Dragnea premier, ar putea fi o ipoteza testabila. Daca si pentru cine va fi un soc, raman de vazut.

Brexit nu mai inseamna Brexit, pentru ca nu va fi un succes? Euroscepticii au deschis larg usa iesirii din UE, dar acum se protapesc in prag, agatandu-se de “acorduri de tranzitie”

Afirmatiile energice ale premierului britanic, Theresa May, potrivit carora “Brexit înseamnă Brexit și vom face din el un succes”, par sa fie puse la indoiala de ultimele evolutii de la Londra, care par ca vor sa le transforme in mod tacit in opusul lor.

Desi referendumul a deschis atat de neasteptat si de dur usa Brexitului, autorii acestei propagande controversate, apreciata de adversari ca fiind de “deschidere prin efractie”, par sa nu se mai grabeasca. Amenintarile unor banci si corporatii de relocare pe continent si nemultumirile populatiei in caz de iesire a Marii Britanii din UE tind efectiv sa modereze exuberanta scenariilor de iesire, fapt care nu este insa recunoscut explicit.

In timp ce cei 27 de membri comunitari indeamna Marea Britanie sa inchida intr-un fel sau altul usa UE, fie pe dinafara fie pe dinauntru, guvernul britanic o scalda. Retorica nationalista pentru plecare si, simultan, vanarea de gaselnite pentru ramanere sunt la fel de neslabite, batandu-se cap in cap.

Cel mai recent recurs imaginativ de tergiversare isi cauta materializarea in agatarea de asa-zise “acorduri de tranzitie”, ca de niste puncte de rezistenta din interior, care o impiedica sa iasa si sa fie absorbtita de exterior. O explicatie probabila a taraganarii apasarii pe butonul de activare a iesirii ar fi ca ceea ce se vede in orizonturile post-Brexit nu prea arata imbietor.

Daca asa stau lucrurile, cel mai corect nu ar fi un “acord de tranzitie”, care sa lungeasca boala numita Brexit si daunele si asa provocate si in crestere pentru ceilalti comunitari. Mai cinstita ar fi o decizie de amanare, pe timpul careia nimic nu va interveni sa tulbure drepturile constitutive de apartenenta ale niciuneia dintre partile bilaterale sau tarile membre.

Constitutia economica a UE nu prevede “acorduri de tranzitie” in caz de autodeterminare economica a unui stat membru. Motivul este de a se preveni “ciupirea” de avantaje din calitatea de membru fara a fi membru. Iesirea este iesire si atat, orice adaugire dupa acest cuvant, cum ar fi “hard”, “soft”, “intermediar”, “ordonat” etc., este o politizare interesata. Impunerea sau acceptarea ca riscurile de cost ale celor care ies sa fie transferate asupra celor care raman este imorala si inacceptabila.

Ministrul britanic însărcinat cu Brexitul, David Davis, nu a exclus miercuri un acord de tranziție cu UE în timpul definirii de noi relații după ieșirea Marii Britanii din blocul comunitar. In favoarea acestei idei s-a pronuntat luni si ministrul britanic de finante, Philip Hammond. Daca exista ingrijorari fata de riscurile iesirii si indoieli fata de oportunitatea aleasa, cea mai judicioasa readaptare ar fi o decizie a intransigentilor pro-Brexit de amanare/suspendare a Brexitului. Daca, de dragul independentei, intransigentii resping gandirea comunitara si logica profitului, vor trebui sa-si asume riscurile parasirii comunitatii. Nimic nu este fara riscuri. Si pruncul care paraseste placenta se supune riscurilor.