Componentă a planului “Make America Great Again”? Trump vrea să jecmănească Germania de 300 de miliarde de dolari în contul “datoriilor” față de NATO

Nemultumirile interne si externe crescande fata de noua administratie americana, instalata in urma cu doua luni si o saptamana la Casa Alba, incep sa trimita tot mai insistent la comparatii intre ce s-a promis de republicanul Donald Trump in programul electoral “Make America Great Again” si actiunile concrete ale acestuia ca presedinte, intre scopul propus si mijloacele utilizate.

Scopul este nobil, dar oare la fel sunt si mijloacele? Intr-un articol de acum doi ani am atras atentia asupra faptului ca mijloacele abjecte pot sa distruga si cel mai maret scop, care poate esua intr-o anomalie, intr-o creatie distopica. O recitire a celor mai renumite creatii distopice, care au avertizat despre lumile negative la care se poate ajunge (“Masina timpului” a lui G. H. Wells, “1984” de G. Orwell si “Noi” de E. Zamiatin) ar fi necesara.

Dupa cerinta nestatutara a SUA ca aliatii sa verse 2% din PIB in buzunarul intermediar NATO, din care se vor scurge in buzunarul colector final, dupa tehnica mutarii banilor dintr-un buzunar in altul, si dupa vointa unilaterala de  renegociere a acordurilor bilaterale externe, cu intentia nedisimulata a supraordonarii pe care o impune cadrul de renegociere “America First!”, o noua pretentie grosolana tine capul de afis al Lumii.

Președintele american Donald Trump i-a înmânat cancelarului german Angela Merkel o factură în valoare de 300 de miliarde de dolari care ar reprezenta în viziunea liderului nord-american „datoria Germaniei față de NATO”, gest care a provocat consternare printre membrii delegației germane, potrivit unor surse din guvernul de la Berlin, a informat luni cotidianul spaniol ABC. Trump ar fi făcut acest gest săptămâna trecută, în timpul discuțiilor private dintre cei doi lideri purtate la Washington.

„Scandalos” — astfel au descris sursele citate gestul lui Trump, care a acuzat în mai multe rânduri țările membre ale NATO că nu-și respectă obligațiile financiare față de Alianța Nord-Atlantică, în detrimentul SUA, țară care, potrivit liderului de la Casa Albă, își asumă o povară economică exagerată.

„Revoltător” a fost un alt termen folosit de un ministru din guvernul german. „Conceptul din spatele unor asemenea pretenții este de a intimida interlocutorul, însă cancelarul Merkel a luat totul cu calm și nu va răspunde unor astfel de provocări”, a declarat ministrul al cărui nume nu a fost specificat. Și sursele citate de ediția duminicală a cotidianului britanic The Times au declarat că Merkel s-a limitat să ignore această provocare, fără a scoate o vorbă.

Valoarea facturii a fost stabilită în urma estimărilor făcute de echipa lui Trump, care a luat 2002 ca an de referință și a adunat diferența de până la ținta de 2% din PIB (sumă pe care fiecare stat membru al NATO ar trebui să o investească în apărare), plus dobânda. Surse apropiate cancelariei germane au deplâns „viziunea puțin ortodoxă” a președintelui SUA în acest domeniu. „NATO nu este un club unde plătești cotizații lunare”, au declarat sursele citate. Dupa parerea mea, NATO nu este nici un club privat, cu un proprietar care emite note de plata.

***

PS/NB: Mi se pare revelatorie “referinta” anului 2002, in functie de care oamenii lui Donald Trump fac “calcule recuperatorii”. Nu de atunci au inceput sa curga galopantele cheltuieli militare, provocate de razboaiele lui Bush jr., in Irak si Afganistan, si Obama, in Siria, care au impovarat insuportabil economia SUA? Vrea Trump sa redistribuie factura aventurilor razboinice americane prin lume pe economiile altor tari? Parca nemtii nu au fost de acord si nu au participat, altfel ar fi trebuit sa le plateasca irakienilor facturi pentru invazie…

http://www.agerpres.ro/externe/2017/03/27/trump-i-ar-fi-inmanat-lui-merkel-o-factura-de-300-de-miliarde-de-dolari-in-contul-datoriilor-fata-de-nato-14-09-57

Sol Invictus, in Echinoctiul de primavara si Buna vestire

Suntem ceea ce gandim, fara indoiala, iar urmasii ne preiau aceasta zestre de ganduri si aspiratii, gandurile si aspiratiile despre noi insine, dar si gandurile si aspiratiile pe care le proiectam asupra descendentilor, cele mai puternice fiind de regula asupra primei generatii de dupa parinti (fii, fiice) si asupra celei de-a doua generatie (nepoti, nepoate).

Mai rar si asupra celei de-a treia generatii (stranepotii, stranepoatele), daca ne bucuram de o longevitate cat mai apropiata de maximul celei care ne-a fost harazita post-diluvium, de 120 de ani.  Daca incepem numaratoarea generatiilor cu parintii, atunci descendentii copii-nepoti-stranepoti vor fi a doua, a treia si a patra generatie.

Moise a atins aceasta varsta-limita de viata, devenind lider politic, militar si religios la varsta de 80 de ani, pana cand a murit, la 120 de ani. Se pare ca atunci cand ai un proiect puternic si activ, Dumnezeu iti da si un ragaz pamantesc mai mare.

Eu asa interpretez observatia statistica despre oameni cu hobby-uri puternice (si politica poate fi cel mai nobil hobby, cand exersarea lui, indiferent de sacrificiile personale si familiale, urmareste ca oamenii, poporul sa traiasca in libertate, mai bine si mai demn).

Este, in acelasi timp, si o incurajare adresata prietenilor si colegilor mei pentru a ramane activi si dedicati pana la capat.

Exista obiceiul, nu stiu daca numai crestin, dar in mod sigur si la noi, in anumite zone ale tarii, ca numele lui Magnus Pater (bunic, tata mare) sa fie dat primului descendent din a doua generatie (nepot). Sunt si cazuri, mai rare, cand unii parinti isi dau propriile nume copiilor.

Noul vlastar din familia politicianului Adrian Nastase, primul nepot, a venit pe lume intr-un context special de interferente de energii cosmice, la cateva zile dupa echinoctiul de primavara 2017 (20 martie) si in ajunul sarbatorii crestine Buna Vestire (25 martie):

https://adriannastase.ro/2017/03/24/s-a-nascut-un-nou-membru-al-familiei/

Este un amestec de energii pozitive, de echilibru, in primul caz, dar si de punct de pornire spre o schimbare crescanda in bine, v. regenerarea progresiva si de neoprit pe care o aduce primavara. Eu as compara nasterea in acest flux astronomic ca o binecuvantare a lui Sol Invictus.

In al doilea caz, este o proiectare energetica a valorilor crestine pe care le sarbatorim, prin calendarul ortodox, de Buna Vestire, cea mai veche sarbatoare a Maicii Domnului. La multi ani pruncului Nastase si bucurie familei sale largite!

Repetiţia nu este mama înaintării: Doar ideile noi ne vor scoate din tunel

Motto: „Orice corp care pierde sensul drumului său, orice corp căruia îi lipsește privirea spre înainte suferă mai întâi o regresie și în final riscă să moară” (Papa Francisc, la intalnirea cu liderii UE, la Vatican, cu ocazia aniversarii a 60 de ani a Tratatului de la Roma)

Pentru linistea d-stra, d-le Viorel, as fi putut evita cuvantul asupra caruia v-ati dezlantuit, despre care stiam ca nu poate fi reabilitat, propaganda anticrestina de dupa 1776 si 1789 nu a trecut fara sa lase urme, a spalat multe circumvolutiuni, dar nu am facut-o din curiozitatea de a vedea ce contraargumentatie poate provoca:

http://www.contributors.ro/cultura/va-provoca-papafrancismul-un-tsunami-conservator/

As putea spune ca, intr-o anumita masura, v-am predeterminat reactia (unul din jocurile didactice sau din exercitiile de brainstorming la care recurg uneori, nu numai eu, pentru stimularea/evaluarea gandirii nonconforme, creative si incurajarea luarii demonstratiilor pe cont propriu).

Nu insa si argumentele pe care le-ati invocat, de care sunt dezamagit, desi nu ar trebui, pentru ca din admiratia fata de corectitudinea politica si din adeptiunea sau adoptiunea “modernismului secularist” si “umanismului ecumenist” nu pot iesi decat repetitivitate si mediocritate, adica regres, niciodata progres.

Pentru binele evolutiei d-stre spirituale, incercati sa iesiti din “dogmele”, pentru a folosi cuvantul fatal, prostiei sau prostirii, pe care maruntele zeitati pamantesti incerca sa le foloseasca pentru a se supraordona lumii, ca stapani globali cu slugi globale, in aspiratia lor milenarista catre o religie unica si o ordine unipolara, cu “ecumenism, dar cu noi in frunte” sau cu “noi inainte si ceilalti dupa noi”.

“Dumnezeii” pamanteni nu sunt deloc Dumnezei, mai si mor, chiar cu sapte inimi, patru perechi de rinichi si multi ficati, dar, culmea!, mai si gresesc sau chiar sunt neputinciosi, ca David Rockefeller, care cu toate miliardele lui si-a dat tot un obstesc sfarsit, chiar daca la 101 ani, dar fara sa-si fi realizat fantasmagoria politica numita “Statele Unite ale Lumii”.

In fine, chiar credeti in “modernismul secularist”, cand George W. Bush introdusese la Casa Alba ora saptamanala de studiere a Bibliei (nu stiu care din ele)? Sau in “umanismul ecumenist”, cand Donald Trump&Consilierii nu pot sa-si tina in frau credintele religioase, cu care isi impregneaza politica externa si relatiile internationale privind Orientul Mijlociu?

Nu pun la indoiala rolul benefic al secularismului, ca un Weltanschauung, o atitudine umanista si o conceptie politica si juridica de separare a statului de religie, ci doar faptul ca el nu mai este autentic in locul de unde a pornit. De aici si critica mea, pentru o revenire si realiniere a secularismului american la cel european. Cat despre ecumenism, invocat speculativ, selectiv si nivelator, cred ca veti ajunge singur la concluzia corecta, daca veti pleca de la contradictia flagranta in care acesta a intrat cu “minunata diversitate”, clamata, probabil ca o pledoarie pro domo, de regimul predecesor, al lui Barack Obama.

Dogma lui doi plus doi fac patru

 

Draga Adrian B, cred ca nu m-ati inteles corect, de v-ati grabit cu o afirmatie gresita. M-am referit la faptul ca exactitatea preceptelor din corpusul unei religii, in particular a celei iudeo-crestine, daca vreti, este similara cu exactitatea legilor din corpusul unei stiinte, adica la fel de invariabila si de neinterpretabila ca legile fizicii, de exemplu.

Cele zece porunci sau legile anti-sodomiei sunt tot atat de precise, de nediscutabile si de imperative ca legile lui Arhimede sau Newton. Cuvantul “dogma”, care se pare ca v-a deranjat, din necunoasterea sensului sau universal, nicidecum limitat la religie, se refera la caracterul imuabil, de adevar incontestabil, al unei teze, doctrine politice, si, tineti-va bine, stiintifice, dar nu numai. Nu va speriati si nu protestati, am citat din dictionar. Doi plus doi fac patru este o dogma. Tabla inmultirii este o dogma.

Deci dogma, ca descriere sau prescriptie care trebuie luata asa cum este prezentata, ca un enunt care nu poate fi supus criticii, este si stiintifica. Nu va recomand sa incercati sa vedeti ce se intampla daca nu tineti cont de legile lui Arhimede sau Newton, pentru ca va veti pune in pericol fizic, prin riscurile de inec, ranire etc. La fel se intampla si cu decalogul si cu antisodomia, pentru a lua doar doua exemple, care feresc sufletul omului de primejdii, de boli ale sufletului, dar protejeaza si comunitatea, rasa umana.

Deci, preceptele religiei crestine sunt tot atat de necriticabile ca legile stiintei fizice, sau daca acest lucru se intampla critica este una absurda, neintemeiata, tendentioasa sau subversiva, in slujba unor obiective politice oculte. Nu exista slujitori ai lui Dumnezeu sau credinciosi in Dumnezeu “decenti” (sau indecenti), cum s-a facut vorbire, ci doar slujitori si credinciosi, si atat.

Cred ca a avenit timpul sa nu mai admitem sa fie lezate sensibilitatile religioase ale majoritatii romanilor, care au suferit enorm de pe urma persecutiilor sistematice religioase, anticrestine, la care au fost supusi de totalitarismul comunist, iar acum, sporadic, sunt insultati, mai mult sau mai putin subtil, de diversi propagandisti in decrestinare.

http://www.contributors.ro/cultura/va-provoca-papafrancismul-un-tsunami-conservator/

Dupa refuzul lui Tillerson privind o intrevedere Trump-Iohannis: Liviu Dragnea ramane singurul politician care conteaza pentru SUA

Analisti de politica externa interpreteaza raspunsul evaziv al secretarului de stat american, Rex Tillerson, drept un refuz diplomatic la propunerea ministrului de externe roman, Teodor Melescanu, facuta miercuri la Washington, pentru organizarea unei intalniri intre presedintii celor doua tari:

http://www.flux24.ro/cum-a-refuzat-secretarul-de-stat-american-o-intrevedere-trump-iohannis/

Nu ar fi de mirare, avand in vedere scandalul pe tema justitiei politice din Romania, in care sunt angajate varfurile administratiei prezidentiale si ale parchetelor nationale, DNA si Parchetul General. Nu se stie ce va ramane in urma furtunii care este pe cale sa se dezlantuie, daca se va dovedi ca ne-am inchinat la idoli falsi ai statului de drept.

Americanii urmaresc indeaproape evolutiile romanesti pe acest subiect, fiind binecunoscuta inteligenta pragmatismului lor politic, afirmata de nenumarate ori, de a se relationa extern cu oameni care conteaza, ai prezentului sau in perspectiva, din tarile partenere si aliate.

Daca refuzul interpretat de analisti este real, in sensul de a nu fi infirmat de o vizita apropiata a lui Iohannis la Casa Alba, singurul politician roman care a avut permisiunea unei intervederi cu republicanul Donald Trump, care a si avut loc, a fost social-democratul Liviu Dragnea.

Si cele doua intalniri, din ultima luna, ale ambasadorului american la Bucuresti, Hans Klemm, cu presedintele PSD si presedintele Camerei Deputatilor, Liviu Dragnea, par sa privilegieze teza inaltei cote de interes de care politicianul roman se bucura la Washington.

Cum tot mai multa lume intelege ca respingerea unei alternante stanga-dreapta la Cotroceni nu este un semnal bun pentru democratia politica, nu ar fi lipsit de sens ca administratia republicana a lui Donald Trump sa sprijine candidatura liderului PSD la viitoarele alegeri prezidentiale.

Liviu Dragnea a respins deja public posibilitatea unui pact de  coabitare cu presedintele Klaus Iohannis, de care se pare ca acesta din urma ar avea mare nevoie. Oricum, mult mai multa nevoie decat ar avea Dragnea, dupa cum sustin unii critici din umbra. Nu este exclus ca un pact de coabitare sa-i fi fost sugerat lui Iohannis chiar de DNA, pentru care de asemenea perspectiva nu este prea roza. Nu cred sa existe impedimente legale si constitutionale ca CCR sa nu dea o solutie favorabila in cazul legii 90/2001. Ar fi si in spiritul drepturilor omului.

Irelevanta conceptelor politice in analiza religiilor: “Reformism”, “liberalism”, “ecumenism”. Autenticitatea si degenerarea credintelor

Sa ne aducem aminte de recomandarea metodologica a lui Voltaire, inaintea unei discutii trebuie precizate mai intai conceptele. In cazul de fata, nu este nevoie sa redefinim religia si politica, dar macar sa le respectam frontierele, care le fac doua domenii distincte, absolut inconfundabile. Religia este religie si politica este politica. Daca amestecam politica si religia, proiectand concepte politice asupra religiei si analizand religia cu aparatul de concepte si principii al politicii, riscul de abordare nepotrivita, daca nu chiar tendentioasa, este inevitabil.

Sa ne intelegem, Biserica fara Papa poate exista, dar Papa nu poate exista fara Biserica. Ca sa fie si mai limpede, Papa Francisc nu va provoca niciun “tsunami”,  cu atat mai putin de natura absurditatii care-l califica drept “conservator”. Crestinismul este credinta originara, autentica, invatatura lui Iisus Christos, iar Papa Francisc nu este nici esenian, nici nu a fost vestit de Steaua Shekinah, nici nu a murit pe cruce si nici nu a reinviat pentru a-l rescrie “reformator” sau “liberal”.

Daca autoarea s-a autodescris drept “catolic cultural”, “cunoscator” al traditiilor catolice si al Bisericii” (nu inteleg de ce si-a automasculinizat persoana la care se exprima, era mai potrivit rolul de gen – “catolica”, “cunoscatoare” etc.), intelege perfect ce vreau sa spun. Francisc I nu poate fi decat un aparator si un continuator consecvent al lui Iisus, altfel spus un conservator al autenticitatii crestinismului, un pastrator, un chivot viu, pentru a prelua termenul din iudaismul din care s-a nascut crestinismul. Nicidecum un “reformator” sau un “liberal”, cum, maniheist, cei care se autodeclara ca “umaniști liberali, progresişti şi universalişti” (eu le-as spune cosmopoliti) incearca sa atraga religia in jocul politic sau sa impuna un tipar politic in analiza religiilor.

Consecinta politizarii catolicismului ar fi aidoma unui erzaț, a unui surogat, un crestinism degenerat. Autenticitatea si falsitatea ori degenerescenta credintei sunt conceptele dupa care crestinismul poate fi judecat, liniile dupa care poate fi analizat si stabilita masura in care se identifica cu Cuvantul Domnului, cu Logosul Originar, fiind deci o problema de identitate primara. “Mesajul de deschidere, toleranţă şi milostivire”, pe care autoarea il atribuie Papei ca pe un drept pontifical de autor, probabil cu speranta naiva sau interesata de a-l urca pe un fals postament de “liberal” sau “reformator”, este al crestinismului, pe care Papa Francisc nu face decat sa-l propage, sa-l faca auzit, sa indemne la ascultare.

Nu cred ca cineva vede in mesajul “papafrancismului” vreo propunere de revolutie sexuala sau de abatere de la valorile familiei naturale, traditionale. Revolutia Sexuala Bolsevica a lui Lenin este totusi mult prea departe si fara sansa de intoarcere (v. procesul de dizolvare a familiei, lansat în decembrie 1917, când Lenin a publicat pamfletul „Despre dispariţia familiei”, iar apoi pamfletul „Despre căsătoria civilă, copii şi înregistrarea căsătoriilor”). Uneori, mai simtim cate o adiere sexual-bolsevica, ca o obsesie mocnita, interesant este insa ca ea vine mereu din aceeasi directie.

“Reformarea”, “liberalizarea” sau “ecumenizarea” religiei este o discutie politica, care tinteste intotdeauna o alta religie, niciodata pe cea proprie. Pentru a ne lamuri si mai bine, sa ne imaginam cum ar fi reactionat Jason Greenblatt, evreul american trimis de Donald Trump in Orientul Mijlociu ca negociator de pace, intre evrei si palestinieni, care s-a laudat ca in avionul ce-l ducea la Ierusalim a spus rugaciunea  “Şema Israel” (“Ascultă, Israel”), daca in timpul zborului un “liberal” sau un “ecumenist”  i-ar fi vorbit despre de-traditionalizarea si reformarea credintei sale sau pur si simplu i-ar fi cerut s-o lase mai moale cu amestecarea politicii cu religia.

N. B.: Sa nu uitam esentialul despre termenul “conservator” din religie si stiinta: Rigoarea preceptelor christice, sacrosanctitatea, este similara cu exactitatea stiintei, iar amandoua au nevoie de perpetua conservare.

http://www.contributors.ro/cultura/va-provoca-papafrancismul-un-tsunami-conservator/

http://www.gandul.info/puterea-gandului/rugaciunea-de-dimineata-a-trimisului-lui-trump-16193709

Black box-ul Securitate Nationala trebuie sa ramana deschis la Ideea Academica: “Cercetati baieti, numai cercetati!”

Orice cercetare stiintifica sau inventie are sau poate avea aplicabilitate si in domeniul securitatii nationale. Daca acest aspect ar fi luat in calcul in clasamentele privind Indicele Inovarii, probabil ca unul din primele locuri ar fi ocupat invariabil de securitatea nationala.

Cu toate acestea, intr-un articol aparuti ieri pe Contributors, Marian Zulean pune la indoiala obiectul si oportunitatea academismului in domeniul securitatii nationale. Dupa parerea mea, productia stiintifica a acestui brand poate fi apreciata urmarind nu piata publicisticii si comunicarilor, ci campul informational si teatrele de razboi. Chiar si aici, imaginea este partiala, nu orice inventie se arunca pe piata.

Ca viziune din interior, analiza contributorului Zulean este binevenita (presupun ca autorul “a aruncat un ochi” pe studiile respective). Limitele metodelor cantitativiste sunt insa binecunoscute. In plus, uneori exista si prolificitati sterile, iar merele si perele sunt dificil de adus la un numitor comun. De aceea cred ca ar fi extrem de interesanta o analiza comparativa pe domeniul stiintelor securitatii din interiorul NATO. Stiu, va fi greu de realizat, transparenta si vizibilitatea acestui domeniu nu sunt cele comune, dar macar dam un semnal acestor baieti ca suntem cu ochii pe ei, ca, parafrazand, ii imboldim de la spate: “Cercetati baieti, numai cercetati!”.

http://www.contributors.ro/administratie/academia-de-%c8%99tiin%c8%9be-ale-securita%c8%9bii-na%c8%9bionale-inteligen%c8%9ba-intelligence-ului-romanesc-i/

Dreptul Geografiei Raselor

Intr-adevar, comentariul a intrat in spam, de unde l-am recuperat. Ce sa spun? Absurditatea asta a unui muzeu evreiesc pe pamant romanesc are toate caracteristicile unei operatiuni simbolice de expansiune etnicist-rasist-geopolitica. In caz de reusita, foarte probabil ambasadorul american Hans Klemm va primi o medalie de la rasistul Obama, cand se va intoarce la baza, la una din reuniunile ritualice ale ordinului secret din care face parte („Cranii si oase” sau cum s-o fi numind).

Desigur, daca vor accepta, romanii vor fi al doilea personaj din intriga „S-a-ntalnit hotul cu prostul”. Nu ne sunt de destula invatatura de minte tragediile de colonizare din zilele noastre, nemaivorbind de cele din trecut, contractiunile teritoriale ale unor popoare, prin colonizare, pana la inchiderea lor in enclave, prin furturi progresive de teritorii? Mai cu seama, tragediile popoarelor arabe? Muzeu de Istorie a Evreilor din Romania ne trebuie, asta-i ultima problema care ne-a mai ramas de rezolvat?

Pai daca-i asa, dintr-un astfel de loc al memoriei n-ar trebui sa lipseasca atentatul cu bomba din Senatul Romaniei, din 1920, al lui Max Goldstein, Saul Osias si Leon Lichtblau, in care au murit ministrul justitiei si doi senatori, din care unul episcop greco-catolic, si au fost raniti presedintele Senatului si doi episcopi ortodocsi. Sau istoria totalitaristei comunist-internationaliste Ana Pauker si tribul ei de demnitari sangerosi, care au provocat un adevarat holocaust etnic si cultural poporului roman…

Dar noi inca nu am deprins lectiile de memorie istorica, de mentinere treaza a amintirilor despre evenimente tragice, care ne-au lovit si clatinat natiunea, si asta nu-i deloc bine. Exista insa in agitatia aventurier-demo-geo-politica, prin care mase mari de oameni se incerca a fi dislocate din habitaturile lor naturale si aduse in altele artificiale – prin finantarea oculta sau provocarea militara a refugierilor, imigratiilor, colonizarilor – un aspect de drept international, in status nascendi, care nu mai poate fi ignorat, DREPTUL GEOGRAFIEI RASELOR, asupra caruia primul care a atras atentia, si a avut castig de cauza, a fost NELSON MANDELA, presedinte al Aficii de Sud, un panafrican care a aratat ca locul politic al africanilor este in Africa, un taram fabulos al libertatii si majoritatii africanilor, in care niciun african nu este minoritar, fiind in casa lui naturala, data prin drept divin.

Cum democratia inseamna majoritate etnica si/sau rasiala, era nedemocratic si impotriva geografiei raselor ca o tara africana, cu populatie majoritara neagra, sa fie condusa de un presedinte alb. Reciproca este la fel de adevarata, o tara cu populatie majoritara alba este nedemocratic si impotriva geografiei raselor sa fie condusa de un presedinte negru. Sa tinem minte aceasta ramura de drept international si sa reflectam asupra ei: Dreptul geografiei raselor.

https://fragmentariumpolitic.wordpress.com/2017/03/16/politica-reciprocitatii-va-exista-un-muzeu-al-istoriei-romanilor-din-sua/

https://fragmentariumpolitic.wordpress.com/2017/03/07/inteligenta-politica-i-a-jucat-o-festa-neagra-ministrului-american-de-culoare-ben-carson-asimilarea-ca-imigranti-a-scalvilor-africani-din-sua-deschide-teoretic-posibilitatea-reintoa/

Istoricul Lucian Boia il ataca, de pe pozitii politice, pe generalul Gabriel Oprea

Lucian Boia incearca, cu un anumit talent, ce-i drept, sa ridiculizeze un adversar politic de stanga, domnia sa intelegand ca este de dreapta, care a avut responsabilitati si rezultate pe masura, pe linie de securitate nationala, punandu-l pe generalul Gabriel Oprea in antiteza cu generalul Charles de Gaulle. Nu prea inteleg de unde i-a venit ideea sa se ia de un domeniu la care banuiesc ca nu se pricepe – securitatea nationala, dar la adapostul careia cred ca isi soarbe tacticos in fiecare dimineata cafeaua; un “detaliu” care de altfel cred ca nici nu conteaza pentru autor. Nu, stati linistiti, nu pledez pentru o republica a generalilor, asa cum presedintele Iohannis pledeaza pentru o republica a procurorilor. Voi da cheia acestui comentariu la sfarsit.

Tactica slefuitorilor de cuvinte de a se agata de nume de prestigiu pentru a-si adauga valoare propriilor cuvinte este veche, si nu exclud ca aceasta sa-l fi inspirat. Sau, daca inamicul dinapoia calculatorului al generalului Oprea imi da voie sa fac si eu o paralela, s-ar putea sa vina dintr-un resentiment de pe vremea cand era simplu soldat si probabil ca sergentii il pedepseau cu serviciu la vesela sau plantoane peste rand pentru calificativele nesatisfacatoare la instructie. Dar, slava Domnului!, Lucian Boia nu a ajuns general. A ajuns in schimb un reputat istoric, in fata caruia voi face oricand o reverenta. Cel mai probabil, insa, istoricul Boia a primit o comanda politica, sa-l critice, voit devastator, desi pe nedrept, pe incomodul general Gabriel Oprea.

Dar, verticala gradelor militare exista si functioneaza si la pace, domnule Boia, nu este nevoie sa vina un razboi pentru a ajunge general, ar fi prea tarziu si o tragedie pentru toti. As spune chiar ca de ceea ce fac generalii la pace depinde soarta unui eventual razboi. Se poate ajunge mare general si la pace, iar actele de eroism de la pace, care se masoara in responsabilitate, inteligenta si, nu in ultimul rand, sudoare sunt tot atat de apreciat ca cele de la razboi, care se masoara in sange. Exista doar o deosebire, si aici e cheia pe care am promis-o. Spre deosebire de faptele militare ale generalilor din timp de razboi, faptele militare ale generalilor din timp de pace raman necunoscute.

PS: Incrucisarea nepotrivita dintre critici cu expertize diferite mi-a amintit de un banc care ar fi circulat prin saloanele regale pe care le-a frecventat Voltaire, scriitorul si filosoful Iluminismului francez, si o frumoasa marchiza, nu stiu daca nu chiar Madame de Pompadour. Se spune ca intre aceste doua notabilitati parisiene ar fi avut loc urmatorul dialog: “- Ah, ce copil minunat ar iesi dintr-un om foarte inteligent ca dumneavoastra si o femeie foarte frumoasa ca mine!”, ar fi exclamat, cu ochi dulci, curtezana. “-O, nu, nu, ce ne-am face daca ar iesi invers?”, ar fi replicat, scanteietor, celebrul om de spirit.

http://www.contributors.ro/cultura/vieti-paralele-charles-de-gaulle-si-gabriel-oprea/

Politica reciprocitatii: Va exista un Muzeu al Istoriei Romanilor din SUA?

Am fost intrebat de ce acest exces revendicativ, de ultima ora, pentru infiintarea unui Muzeu al Istoriei Evreilor din Romania? Interpelatorul si-a motivat preocuparea din punct de vedere al cladirilor si cheltuielilor pentru acest scop: „Daca toate minoritatile din Romania si toti ambasadorii acreditati la Bucuresti ar cere acelasi lucru?”

I-am raspuns ca cel mai probabil acelasi lucru ar urma sa se intample la Washington, infiintarea unui Muzeu al Istoriei Romanilor din SUA, regula reciprocitatii fiind una dintre cele care guverneaza relatiile internationale, politice, diplomatice sau de orice alta natura. Nu eram inca la curent cu intalnirile ambasadorului SUA, Hans Klemm, cu presedintele PSD si seful Camerei Deputatilor, Liviu Dragnea si premierul Sorin Grindeanu, cu care a purtat discutii pe acest subiect, fiind insotit de Radu Ioanid, reprezentant al Muzeului Memorial al Holocaustului din Statele Unite.

Ulterior, am aflat ca intentia lui Klemm si a lui Ioanid ar fi fost sa forteze infiintarea unui “Muzeu al Holocaustului din Romania”. Holocaustul a fost o realitate incontestabila din Al Doilea Razboi Mondial, savarsita de nazisti, despre care memoria beneficiaza, deja, de drept, de muzee cu camerele de gazare si crematoriile din lagarele in care evreii au fost gazati si arsi. Dar in Romania nu a fost o asemenea logistica infernala de exterminare. Nu exista nicio proba, nici cel mai mic indiciu ca evreii ar fi fost supusi supliciului care sa-si merite numele de holocaust. Iata ce spun memoria istoriei si dictionarele despre holocaust:

HOLOCÁUST, holocausturi, s. n. 1. (În Antichitate) Jertfă adusă zeilor, în care animalul sacrificat era ars în întregime. Cf. lat. holocaustus, gr. holokaustos < holos – întreg, kaustos – ars]. ARDERE-DE-TÓT s. v. holocaust.

Este prin urmare limpede ca in sensul propriu, din vremurile biblice sau din cele naziste, nu la figurat, interpretat, presupus, asimilat etc., adica extins nepermis, nu a fost Holocaust in Romania. Ceva a fost, nu poate fi negat, mai ales ca s-a petrecut in vreme de razboi, au fost acte de antisemitism, intamplate in toata lumea, mai précis crime, violente, persecutii pe criterii religioase, cum se intampla, paradoxal, si azi, cu anticrestinismul si antiislamismul, cu salbaticia conflictualist-civilizationala la care se inchina in secret lideri politici care finanteaza organizatia terorista Daech, in mod fals atribuita religiei islamice. Desi inacceptabila, identificarea holocaustului cu antisemitismul este din fericire o greseala usor sesizabila si demontabila. A face un „Muzeu al Holocaustului din Romania” ar insemna sa aducem in el camerele de gazare si crematoriile de la Auscwitz, din sudul Poloniei, ceea ce l-ar face, sa-mi fie iertat, o contrafacere, un muzeu al minciunii.

Daca premierul Grindeanu va adauga la lipsa de experiena, in special a varstei tinere, si lipsa de rigoare conceptuala si de obiectivitate istorica, nu se va putea garanta ca o eventuala decizie pe acest subiect va fi optima. Desigur, cu rezerva reciprocitatii, relatiile echitabile fiind cele mai durabile. Imigrantii romani chiar au avut si au o contributie extraordinara la istoria, cultura, stiinta si economia SUA, sadirea ei in memoria americana, printr-un muzeu american al sacrificiului romanesc proamerican, ar fi reparatorie si pe deplin intemeiata.

Nu pot incheia aceste randuri fara a-mi exprima o opinie privind reactiile atat de precipitate ale ambasadorului american fata de problema unui muzeu evreiesc pe pamant romanesc. Tuturor celor cu un spirit de observatie educat le-a sarit in ochi graba ambasadorului, ca si cand ar fi intrat zilele in sac. Unii vad in acest gest un fel de tentativa de “marcare a teritoriului”. Dupa parerea mea, retragerea de la post a lui Hans Klemm pluteste in aer si nu vrea ca la reintoarcerea acasa sa-si atraga reprosurile celor care l-au trimis in Romania ca cel putin nu a incercat sa implanteze in solul romanesc un simbol ideologic, pe care eu l-as numi al memoriei ideologice sau al ideologizarii memoriei.