Iranul si Siria sunt doi stalpi ai securitatii regionale, care este si trebuie sa ramana un templu sfant pentru toate popoarele din regiune. Persii si levantinii sunt popoare vechi si mandre, care in ciuda unor adversitati din trecutul istoric au ajuns in zilele noastre sa fie puternic apropiate prin valorile islamice comune si interesele de securitate nationala si regionala. Riscurile de securitate nationala se pot propaga regional si invers, aceasta lectie de adevar a fost dureros confirmata in urma prabusirii stabilitatii si securitatii unor state din regiune, ca urmare a razboaielor preventive si a falselor “primaveri” arabe.
Ceea ce poate face Iranul pentru securitatea Siriei, grav afectata de organizatia terorista Daech, sponsorizata de dusmani ai islamului si ai regiunii, dar si pentru pacea din Orientul Mijlociu, greu incercata de razboaiele israeliano-americano-arabe, nu o pot face altii, lipsiti de aceste legaturi sau aflati in departare, ori o pot face mai putin sau sporadic. Apa de departe nu stinge focul din ograda, spune un proverb oriental. Iranul este acolo, aproape de Siria, pe vecie, iar permanenta poate fi o garantie.
Aflat, joi, intr-o vizita la Moscova, Benjamin Netanyahu a fost invitat de Vladimir Putin sa schimbe subiectul atunci cand premierul israelian s-a lansat intr-o critica dura la adresa Iranului si a vorbit despre dorinta ancestrala a persilor de a „distruge poporul evreu”, scrie AFP. „Acum 2.500 de ani, a existat o tentativa in Persia de a distruge poporul evreu. Aceasta tentativa a esuat si asta celebram la sarbatoarea” Purim, care are loc duminica si luni in Israel, a spus Netanyahu, in fata presedintelui rus.
Sarbatoarea Purim celebreaza, potrivit traditiei evreiesti, victoria impotriva unui vizir al imperiului Persan, Haman, in secolul al V-lea I.H. „Iata azi ca Iranul, mostenitorul Persiei, continua aceasta tentativa de distrugere a statului evreu. O spun de o maniera foarte clara, o scriu pe rachetele lor balistice”, a afirmat el. „Da, in fine, era secolul al V-lea inaintea erei noastre. Acum traim intr-o lume diferita”, a replicat, ironic, presedintele rus.
Iranul este considerat principalul inamic al statului evreu. Republica islamica nu recunoaste existenta Israelului si nu mai are relatii diplomatice cu SUA din 1980, dupa revolutia islamica din 1979 si atacul partizanului ayatollahului Khomeini asupra ambasadei americane.
Benjamin Netanyahu denunta in mod regulat sprijinul militar pe care Iranul il acorda regimului Bashar al-Assad in conflictul cu rebeliunea siriana. Duminica, Benjamin Netanyahu a declarat ca va incerca sa-l convinga pe Vladimir Putin sa impiedice o prezenta militara iraniana permanenta in Siria.
Rusia, Iranul – aliati fideli ai presedintelui Bashar al-Assad – si Turcia – care sustine rebelii sirieni – sunt garantii incetarii focului care a intrat in vigoare in Siria la finele lui decembrie si conduc negocierile de pace de la Astana care vizeaza identificarea unei solutii la criza siriana. Aidoma stalpilor Iachin si Boaz ai Templului de odinioara iudaic, securitatea din Orientul Mijlociu poate fi considerata ca un nou Templu, al regiunii, dar cu mai multi stalpi, dintre care si Israelul sa fie unul, in deplina concordie cu Iranul si Siria, asa cum ultimele doua probeaza ca este posibil, desi au fost inamice in timpurile biblice. Pentru a castiga viitorul, trebuie sa tradam trecutul. Pentru a fi mai explicit, un exemplu din istoria recenta, rusii s-au despartit de sovietism, care ii mentinea in robie.