Politica reciprocitatii: Va exista un Muzeu al Istoriei Romanilor din SUA?

16/03/2017

Am fost intrebat de ce acest exces revendicativ, de ultima ora, pentru infiintarea unui Muzeu al Istoriei Evreilor din Romania? Interpelatorul si-a motivat preocuparea din punct de vedere al cladirilor si cheltuielilor pentru acest scop: „Daca toate minoritatile din Romania si toti ambasadorii acreditati la Bucuresti ar cere acelasi lucru?”

I-am raspuns ca cel mai probabil acelasi lucru ar urma sa se intample la Washington, infiintarea unui Muzeu al Istoriei Romanilor din SUA, regula reciprocitatii fiind una dintre cele care guverneaza relatiile internationale, politice, diplomatice sau de orice alta natura. Nu eram inca la curent cu intalnirile ambasadorului SUA, Hans Klemm, cu presedintele PSD si seful Camerei Deputatilor, Liviu Dragnea si premierul Sorin Grindeanu, cu care a purtat discutii pe acest subiect, fiind insotit de Radu Ioanid, reprezentant al Muzeului Memorial al Holocaustului din Statele Unite.

Ulterior, am aflat ca intentia lui Klemm si a lui Ioanid ar fi fost sa forteze infiintarea unui “Muzeu al Holocaustului din Romania”. Holocaustul a fost o realitate incontestabila din Al Doilea Razboi Mondial, savarsita de nazisti, despre care memoria beneficiaza, deja, de drept, de muzee cu camerele de gazare si crematoriile din lagarele in care evreii au fost gazati si arsi. Dar in Romania nu a fost o asemenea logistica infernala de exterminare. Nu exista nicio proba, nici cel mai mic indiciu ca evreii ar fi fost supusi supliciului care sa-si merite numele de holocaust. Iata ce spun memoria istoriei si dictionarele despre holocaust:

HOLOCÁUST, holocausturi, s. n. 1. (În Antichitate) Jertfă adusă zeilor, în care animalul sacrificat era ars în întregime. Cf. lat. holocaustus, gr. holokaustos < holos – întreg, kaustos – ars]. ARDERE-DE-TÓT s. v. holocaust.

Este prin urmare limpede ca in sensul propriu, din vremurile biblice sau din cele naziste, nu la figurat, interpretat, presupus, asimilat etc., adica extins nepermis, nu a fost Holocaust in Romania. Ceva a fost, nu poate fi negat, mai ales ca s-a petrecut in vreme de razboi, au fost acte de antisemitism, intamplate in toata lumea, mai précis crime, violente, persecutii pe criterii religioase, cum se intampla, paradoxal, si azi, cu anticrestinismul si antiislamismul, cu salbaticia conflictualist-civilizationala la care se inchina in secret lideri politici care finanteaza organizatia terorista Daech, in mod fals atribuita religiei islamice. Desi inacceptabila, identificarea holocaustului cu antisemitismul este din fericire o greseala usor sesizabila si demontabila. A face un „Muzeu al Holocaustului din Romania” ar insemna sa aducem in el camerele de gazare si crematoriile de la Auscwitz, din sudul Poloniei, ceea ce l-ar face, sa-mi fie iertat, o contrafacere, un muzeu al minciunii.

Daca premierul Grindeanu va adauga la lipsa de experiena, in special a varstei tinere, si lipsa de rigoare conceptuala si de obiectivitate istorica, nu se va putea garanta ca o eventuala decizie pe acest subiect va fi optima. Desigur, cu rezerva reciprocitatii, relatiile echitabile fiind cele mai durabile. Imigrantii romani chiar au avut si au o contributie extraordinara la istoria, cultura, stiinta si economia SUA, sadirea ei in memoria americana, printr-un muzeu american al sacrificiului romanesc proamerican, ar fi reparatorie si pe deplin intemeiata.

Nu pot incheia aceste randuri fara a-mi exprima o opinie privind reactiile atat de precipitate ale ambasadorului american fata de problema unui muzeu evreiesc pe pamant romanesc. Tuturor celor cu un spirit de observatie educat le-a sarit in ochi graba ambasadorului, ca si cand ar fi intrat zilele in sac. Unii vad in acest gest un fel de tentativa de “marcare a teritoriului”. Dupa parerea mea, retragerea de la post a lui Hans Klemm pluteste in aer si nu vrea ca la reintoarcerea acasa sa-si atraga reprosurile celor care l-au trimis in Romania ca cel putin nu a incercat sa implanteze in solul romanesc un simbol ideologic, pe care eu l-as numi al memoriei ideologice sau al ideologizarii memoriei.


Confuzia obturativa a PNL: Alina Gorghiu nu vede prea bine ce se intampla in PSD, calificand angajarea ideologica dintre Dragnea si Ponta cu “un scandal controlat”. De fapt, este vorba despre o stanga cu mai multe viteze

16/03/2017

Senatoarea PNL de Timiș, Alina Gorghiu, a declarat, joi, la Timișoara, că polemica dintre actualul președinte al PSD, Liviu Dragnea și predecesorul său, Victor Ponta, este „un scandal controlat”, iar în spatele demisiei pe care Ponta o anunță se poate citi mesajul „nu mă lăsați să plec”.

În opinia sa, polemica aceasta exagerată în spațiul public ”nu ne face bine” și regretă că de-a lungul vremii a avut „o polemică exagerată cu Victor Ponta (…)”. „Eu, ca om politic de pe dreapta acum simt nevoia să respir mai în afara polemicii. (…)”, a declarat Gorghiu, o interpretare care o face vulnerabila, aratand ca percepe eronat ce se intampla in PSD si care este rolul competitiei de idei in interiorul unui partid.

Probabil ca in viziunea stereotipa a fostei presedinte a PNL, membrii unui partid si ideile lor trebuie sa se incoloneze cazon inapoia liderului si ideilor sale. Fara murmur, fara critici, fara idei noi. Altfel nu i s-ar parea ciudat ca in PSD se experimenteaza noul, “stanga cu mai multe viteze”, competitia interna, adica, dintre lideri si idei, dintre care cine va lua viteza si se va distanta, evident ca va duce partidul in sus.

Stanga cu mai multe viteze inseamna flexibilitate, posibilitatea ca unele idei care vin din urma – indiferent ca vin din imediata apropiere a liderului sau de la baza partidului – sa se duca in fata, iar acest lucru inseamna progres.

Stanga cu mai multe viteze poate insemna inclusiv noi constructii politice pe partea stanga a esichierului, care sa poata primi, ca prin niste vase comunicante, membri de la celelalte partide de stanga, daca va exista garantia sau necesitatea de a se iesi dintr-o zona statuta a stangii, care nu mai are potential de propulsare, si sa duca stanga in sus. Unde competitie nu e, nici progres nu e…