Suntem ceea ce gandim, fara indoiala, iar urmasii ne preiau aceasta zestre de ganduri si aspiratii, gandurile si aspiratiile despre noi insine, dar si gandurile si aspiratiile pe care le proiectam asupra descendentilor, cele mai puternice fiind de regula asupra primei generatii de dupa parinti (fii, fiice) si asupra celei de-a doua generatie (nepoti, nepoate).
Mai rar si asupra celei de-a treia generatii (stranepotii, stranepoatele), daca ne bucuram de o longevitate cat mai apropiata de maximul celei care ne-a fost harazita post-diluvium, de 120 de ani. Daca incepem numaratoarea generatiilor cu parintii, atunci descendentii copii-nepoti-stranepoti vor fi a doua, a treia si a patra generatie.
Moise a atins aceasta varsta-limita de viata, devenind lider politic, militar si religios la varsta de 80 de ani, pana cand a murit, la 120 de ani. Se pare ca atunci cand ai un proiect puternic si activ, Dumnezeu iti da si un ragaz pamantesc mai mare.
Eu asa interpretez observatia statistica despre oameni cu hobby-uri puternice (si politica poate fi cel mai nobil hobby, cand exersarea lui, indiferent de sacrificiile personale si familiale, urmareste ca oamenii, poporul sa traiasca in libertate, mai bine si mai demn).
Este, in acelasi timp, si o incurajare adresata prietenilor si colegilor mei pentru a ramane activi si dedicati pana la capat.
Exista obiceiul, nu stiu daca numai crestin, dar in mod sigur si la noi, in anumite zone ale tarii, ca numele lui Magnus Pater (bunic, tata mare) sa fie dat primului descendent din a doua generatie (nepot). Sunt si cazuri, mai rare, cand unii parinti isi dau propriile nume copiilor.
Noul vlastar din familia politicianului Adrian Nastase, primul nepot, a venit pe lume intr-un context special de interferente de energii cosmice, la cateva zile dupa echinoctiul de primavara 2017 (20 martie) si in ajunul sarbatorii crestine Buna Vestire (25 martie):
https://adriannastase.ro/2017/03/24/s-a-nascut-un-nou-membru-al-familiei/
Este un amestec de energii pozitive, de echilibru, in primul caz, dar si de punct de pornire spre o schimbare crescanda in bine, v. regenerarea progresiva si de neoprit pe care o aduce primavara. Eu as compara nasterea in acest flux astronomic ca o binecuvantare a lui Sol Invictus.
In al doilea caz, este o proiectare energetica a valorilor crestine pe care le sarbatorim, prin calendarul ortodox, de Buna Vestire, cea mai veche sarbatoare a Maicii Domnului. La multi ani pruncului Nastase si bucurie familei sale largite!