Inteligenta tehnocrata si foarfecele diplomatiei: Nerevocarea, dar monitorizarea procurorilor-sefi. Restabilirea primatului si obligativitatii deciziilor CCR. Depersonalizarea functionarii parchetelor. “Oportunitatea revocarii”, noua sabie a lui Damocles

Oricat s-ar scandaliza politicienii Liviu Dragnea si Traian Basescu, mai ales al doilea, pentru ca primul a avut decenta sa faca ciocul mic, privind concluzia ministrului Justitiei, Tudorel Toader, din raportului de evaluare a procurorilor-sefi, potrivit careia nu este oportună declanșarea procedurii de revocare a procurorului general și a șefei DNA, trebuie sa admitem, daca vrem sa fim obiectivi, ca ne aflam in fata unei spete de inteligenta tehnocrata care a manuit cu abilitate foarfecele diplomatiei.

Marturisesc ca nu mi-am pus niciodata problema posibilitatii unei diplomatii a justitiei, sau, mai bine spus, a unei diplomatii juridice, in sens larg, acoperitor al tuturor aspectelor juridice din cadrul celor trei puteri clasice ale statului de drept. Justitia dixit, si cu asta basta, nu e nevoie de a face risipa de cuvinte, am gandit stereotip multa vreme. Desi, teoretic vorbind, orice domeniu, orice putere, institutie sau organizatie inteligenta nu se poate dispensa de diplomatie, ca resursa soft, care poate depasi obstacole si arde etape, pe calea promovarii scopului (interesului) si adaugarii de valoare. Daca exista o diplomatie economica, culturala, militara etc., cred ca, acum, ajutati de ministrul Justitiei, juristul si diplomatul Tudorel Toader, putem achiesa si la ideea ca exista si o diplomatie a Justitiei.

Dar, sa fim intelesi, ministrul Justitiei nu personifica Justitia, la fel cum nu o personifica nici procurorii, doar magistratii judecatori sunt indrituiti sa administreze actul de justitie, si nici macar ei insisi, ca persoane, ci functionand in interiorul unui cadru de judecata, legal prevazut si constituit, in fata carora reprezentantii acuzarii si apararii se prezinta de pe pozitii egale. Dar ministrul Justitiei, care este membru intr-un Guvern politic, este responsabil de politica domeniului, pe care o elaboreaza si implementeaza prin acte de putere specifice, de aceea decizia diplomatica de nerevocare, care procedural-constitutional ar fi urmat sa se inchida in mod firesc la varful statului, la nivelul presedintelui, a surprins pe multi.

Un rol in intelegerea diplomatului ministru Toader, care l-a invins pe fostul judecator constitutional, il are istoricul imediat premergator deciziei de nerevocare, mai précis vizita intempestiva pe care acesta a primit-o, la sediul Ministerului Justitiei, din partea ambasadorului american Hans Klemm. O vizita de adulmecare sau de influentare?, se vor intreba cei mai multi. Probabil vom afla din memoriile ministrului sau niciodata. Cert este ca Toader si-a amanat cu doua zile prezentarea evaluarii, iar cand a facut-o a venit cu decizia-bomba a nerevocarii. Klemm si-a motivat vizita printr-o pretinsa curtuoazie, ca a venit sa se prezinte noului ministru in semn de respect, dar si din grija pentru recuperarea prejudiciilor din cazurile de coruptie, problema care ar fi facut obiectul discutiei. Mai, sa fie!, chiar asa?

Adevarul e ca pestele cel mare il reprezinta prejudiciile provocate prin coruperea diplomatica si geopolitica a deciziilor politice ale Romaniei, despre care nimeni nu vorbeste cum si cand vor fi recuperate. Analiza psihologica si lingvistica a mesajelor diplomatice de genul “de abia astept sa lucrez impreuna cu guvernul”, ca si cand ar fi un drept de co-guvernare, sau “mediu atractiv si transparent pentru investitorii straini”, adica taxe mici sau deloc si impovararea intreprinzatorilor romani (de protejarea interesului national sau de securitatea economica si comerciala nici nu poate fi vorba) releva o prepozitionare de presiune si influentare alogena in chiar inima institutiilor judiciare nationale, daca nu chiar o colonizare a acestora. Rezultatul, profund nedrept, e ca reciprocitatea egala si politica “First Romania!” sunt lezate sau cel putin ignorate.

Desi decizia CCR a fost cat se poate de clara, procurorii-sefi Augustin Lazar si Codruta Kovesi fiind gasiti vinovati de depasirea atributiilor in coordonarea functionarii Parchetului General si DNA, de abuz in serviciu, fapt care ar fi insemnat un raspuns sanctionatoriu standard, deja consacrat, al statului de drept, pentru ca nimeni sa nu fie deasupra legii, ministrul Justitiei nu a scos sabia din jobenul puterii executive, la care l-ar fi obligat functia, ci… foarfecele diplomatiei. Desigur, decizia poate fi in continuare controversata, dar dreptul ministrului de a-i chema la ordine pe cei doi si de a-i relua practic in subordine, nu poate fi contestat.

Ministrul Toader i-a iertat pe Lazar si Kovesi, intr-un fel i-a “gratiat”, un alt drept regulamentar al sefului, un atribut al functiei, dar folosind foarfecele nedureros al diplomatiei le-a taiat sforile prin care erau marionetizati, prin care erau facuti sa greseasca, chestie de anturaj si de influente nesanatoase, neconstitutionale in cazul de fata. In schimb, Toader le-a agatat deasupra celor doi o sabie a lui Damocles, numita “oportunitatea revocarii”, in caz de repetare a greselilor si, mai ales, de neindreptare a celor deja savarsite. Mare diplomat, acest ministru Tudorel Toader, dar ma tem ca victoria lui diplomatica in mod paradoxal nu va fi si una politica, pentru Guvernul din care face parte si, implicit, pentru PSD. Nemultumirile vor zgaltai barca puterii, unii s-ar putea sa o paraseasca, ceea ce va face necesar un serviciu de salvamar. In schimb, presedintele Iohannis si ambasadorul Klemm au de ce sa-i multumeasca lui Toader si sa-i ramana indatorati. Cand fapte personale sau institutionale care intra sub jurisdictia CCR sunt dovedite neconstitutionale, sustinatorii si protectorii lor nu au cum sa ramana nevizati. Tudorel Toader a dat si o lectie, nu stiu cine si cati o vor pricepe, aratand ca la diplomatia cu gheare si cu dinti exista ca alternativa diplomatia inteligenta.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: