Spre ramasitele Tratatului militar de la Washington (1949)? A doua forta militara din NATO, aproape de a forma Tetragonul, un nou pol mondial de putere

Unul din efectele perverse ale razboaielor unilaterale ale SUA din Orientul Mijlociu, neaprobate de ONU si neimpartasite de Aliati (cu exceptia Marii Britanii), a fost ca a atras atentia tarilor din NATO ca si-au pus puterile militare intr-un format care nu serveste intereselor lor si ale regiunilor din care acestea fac parte.

Probabil ca Turcia, care a aderat la NATO in 1952, a resimtit cea mai mare si mai dureroasa frustrare sa vada ca, dupa incheierea Razboiului Rece, puterea pe care o pompa in Alianta Nord-Atlantica, alaturi de europeni, si care dadea o statura goliatha SUA, a inceput sa fie folosita de catre Washington impotriva lumii islamice fraterne din care turcii fac parte, provocandu-le acestora o destabilizarea a vecinatatilor care le punea in pericol unitatea si frontierele. Puciul esuat de la Ankara al clericului Gulen, rezident in SUA si protejat ostentativ de americani, a fost ultima picatura care a umplut paharul.

Cred ca un posibil proverb ar putea fi caracteristic pentru provocarile subversive, voit demolatoare, de preluare a controlului prin intermediul unor retele adanc infiltrate si finantate dinafara (corporatii, ong-uri, secte etc.), care au incercat si incearca poporul turc (si nu numai): “Spune-mi cu cine te insotesti ca sa-ti spun ce patesti”. Cum occidentalii s-au comportat execrabil, abuzandu-i increderea si la limita loialitatii si solidaritatii la care obligau relatiile de alianta, Turcia a inceput sa caute alternative pentru stabilizarea vecinatatilor arabo-islamice, in primul rand, a casei regionale comune, devenite, prin invrajbire vicleana straina, un rezervor istoric de instabilitate. In al doilea rand, pentru indepartarea presiunilor de pe unitatea, securitatea si statalitatea sa si prezervarea acestora.

Cel mai salutar pas, nu stiu daca a fost neaparat si primul, pentru ca multe apropieri sunt rodul a multor ani de negocieri, a fost facut de Turcia in directia Rusiei, prin alierea cu aceasta in lupta antiterorista, impotriva Statului Islamic, desi au fost tentative de a fi impiedicat, prin diversiunea “cutitului in spate” (v doborarea avionului militar rus de catre turci si asasinarea ambasadorului rus la Ankara). Apoi, remarcabile sunt relaţiile tot mai strânse dintre Turcia şi Pakistan, care sunt pe cale să dea naştere unui nou pol mondial de putere: Moscova, Beijing, Ankara şi Islamabad.

Turcia şi Pakistanul, care sărbătoresc 70 de ani de relaţii diplomatice, dar ale căror legături frăţeşti sunt vechi de câteva secole, au semnat acorduri militare în valoare de sute de milioane de dolari, relaţiile lor comerciale înfloresc, iar diplomaţii turci şi pakistanezi fac naveta între cele două ţări. Însă Turcia a fost cea care a aprins scânteia speculaţiilor despre un posibil noul pol mondial de putere, alături de Pakistan, Rusia şi China, în noiembrie trecut, când preşedintele Erdogan a declarat public că ţara sa intenţionează să se alăture alianţei dominate de China şi Rusia, renunţând la ideea de a adera la Uniunea Europeană, potrivit Value Walk, preluat de Evenimentul Zilei.

Erdogan a afirmat că Turcia ar trebui să-şi unească forţele cu Pakistanul, Rusia şi China, pe fondul criticilor vehemente ale vest-europenilor la adresa politicilor asa-zise dictatoriale ale presedintelui turc (care de fapt vrea sa-si ia tara inapoi), după puciul ratat din iulie 2016. Negocierile dintre Bruxelles şi Ankara sunt practic îngheţate. Conflictele diplomatice recente ale Turciei cu Olanda, Germania şi Austria, ca şi promisiunea lui Erdogan de a reintroduce pedeapsa cu moartea reprezintă două piedici grele în normalizarea relaţiilor cu U E. Duritatile reciproce de limbaj, prin care vest-europenii il numesc pe Erdogan “dictator”, iar Erdogan pe vest-europeni “nazisti”, pentru ca i-au expulzat un ministru si i-au interzis mitingurile in orasele europene cu imigranti turci pentru referendumul privind modificarea constitutiei turce in favoarea unui sistem politic prezidential, nu indica niciun orizont previzibil de imbunatatire a relatiilor Turcia-UE.

În ultimele luni, Erdogan şi-a manifestat public intenţia de a se alătura Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (OCS/SCO), conduse de Rusia şi China. Criticile occidentale au grăbit apropierea Turciei de OCS (SCO), din care, alături de China şi Rusia, mai fac parte şi Kirghistanul, Kazahstanul, Tadjikistanul şi Uzbekistanul, ţări cu bogate resurse naturale. În decembrie, China a anunţat că ia în considerare o aderare a Turciei la Organizaţia de la Shanghai.

Dacă intenţia Turciei se va materializa, aceasta va duce la o schimbare majoră a hartii geostrategice mondiale: Tetragonul Rusia-China-Turcia-Pakistan poate manifesta ambiţia de a contracara celălalt pol de putere al lumii, reprezentat de Statele Unite. Săptămâna trecută, fanfara militară turcă Jannisary Mehter a participat la parada prilejuită de ziua naţională a Pakistanului şi a fost ovaţionată în picioare de asistenţă atunci când a cântat „Giuei, giuei Pakistan!” („Trăiască Pakistan!”).

În luna noiembrie, Erdogan a vizitat Islamabadul şi a repetat că ţara sa este foarte dornică să strângă şi mai mult relaţiile cu Pakistanul. Vizita sa a venit la câteva luni după ce preşedintele turc vizitase Moscova, unde a reînnodat legătura cu Vladimir Putin, cei doi lideri promiţând să consolideze legăturile economice, militare şi diplomatice.

Pe de altă parte, Turcia şi China au relaţii puternice deopotrivă în plan militar şi economic, astfel că nu există nici o piedică pentru ca cele patru mari puteri să pună bazele unei alianţe strânse în lunile ce urmează, arată analiza Value Walk. În mai, în China este programat summit-ul „O regiune, o cale”, care se concentrează pe Coridorul Economic China-Pakistan, iar Beijingul doreşte ca la această reuniune să obţină şi sprijinul Rusiei şi Turciei. China se bazează pe stabilitatea relaţiilor sale cu Turcia, având în acelaşi timp un parteneriat tot mai strâns în numeroase domenii cu Rusia şi Pakistanul.

La rândul său, Pakistanul a fost foarte apropiat încă din anii 1980 atât de China cât şi de Turcia, iar în ultimii ani face eforturi asidue pentru a obţine sprijinul economic, diplomatic şi militar al Rusiei. În ceea ce priveşte relaţiile Turciei cu China, acestea au cunoscut o dezvoltare accelerata, după ce Beijingul şi-a arătat sprijinul necondiţionat pentru regimul Erdogan, după puciul eşuat din vara trecută. Daca se va materializa, Tetragonul ruso-chino-turco-pachistanez va contrabalansa militar Pentagonul american, ceea ce va da mai multa stabilitate Lumii, care se va sprijini pe mai multe picioare.

http://www.evz.ro/tetragon-noua-super-putere-mondiala.html

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: