Sursa Foto: Jurnalul.ro
Marturisesc ca nu m-am asteptat la ierarhizarea candidatilor de centru si de extrema dreapta pe primele doua locuri, facuta de primul tur, care vor merge in turul doi. Cred insa ca si pacatuim politicianeste cu cele doua pozitii de pe esichier, denaturandu-le intr-o anumita masura intelesul traditional.
Sau poate ca noile vremuri si realitati schimba sau arunca la cosul de gunoi cele sapte vechi reprezentari sau variante de esichier politic posibile, pe care le tot inventariem si vehiculam in discursul politic si in analize: extrema stanga, stanga, centru-stanga, centru, centru-dreapta, dreapta, extrema dreapta.
Ce mai reprezinta azi fixatia alegatorilor francezi, din alegerile de duminica, pe “centrul” si “extrema dreapta”, pozitiile celor doi candidati, Macron si Le Pen, calificati pentru marea finala din 7 mai? Dar sintagma de candidat prezidentiabil “anti-sistem”, destul de inselatoare, ca substitut pentru “reformator”?
Deja alte perechi politice dihotomice concureaza pentru a o inlocui, completa sau nuanta pe cea mostenita de la revolutia franceza. Nationalism-supranationalism, integrationism-separatism, suveranism-dependentism, conservatorism-schimbism, protectionism-liberalism, bunastare-austeritate, stabilitate-migratiune, identitate-amorfitate, multipolarism-unipolarism sunt cateva dintre noile antinomii politice.
Termenii cu acceptiune politica “centru” si “extrema dreapta” se raporteaza la un anumit establishment si un anumit statu-quo. Cand acestea din urma se schimba, in mod evident termenii de “centru” si “extrema dreapta” devin irelevanti. Revenind la Macron si Le Pen, cred ca definirea lor de “centru” (si in plus “anti-sistem”) si respectiv de “extrema dreapta” este foarte relativa.
Nu as spune prin urmare ca salvarea pro-europenismului si pro-comunitarismului (UE) in forma lor actuala, care sunt emanatii ale dreptelor politice, nationale si transnationala (PPE), ar echivala cu o pozitie neutrala sau, si mai hazardat spus, -anti, impotriva cuiva sau a ceva. Sa ne uitam cine sunt cei care s-au grabit sa-l felicite pe Macron si sa-i crediteze ca certa, neindoielnica castigarea alegerilor prezidentiale. Exact liderii europeni de dreapta, “parintii” actualei UE.
Nu am vazut aceleasi exultari fata de prima pozitie a lui Macron la oficialii americani si britanici. Este prematur si neintelept sa spui ca scrutinul s-a jucat. O diferenta de putin peste 2% prin care Macron a surclasat-o in primul tur pe Le Pen este relativ usor de rasturnat. Rezervele de voturi care ar putea veni pentru Le Pen sunt in cresterea participarii, este adevarat ca va fi greu sa se depaseasca prezenta de 80% din primul tur, apoi redirectionarile de voturi de la cei iesiti din cursa.
Pe de alta parte, exemplele extrem de nationaliste ale SUA si Marii Britanii, pro-America First si pro-Brexit, ambele de dreapta sau de extrema-dreapta daca si pentru acestea ar fi sa folosim acelasi nationalism intransigent dupa care Marine Le Pen si Frontul National sunt catalogate ca fiind de “extrema dreapta”, ar putea sa inspire sau reinspire multe voturi ale francezilor si sa salte pozitia a doua. Daca se va intampla, fara dubii va fi urmarea influentelor americana si britanica. Modelul lui Le Pen este modelul lui Donald Trump si Theresa May.
Nu cred ca Le Pen va scoate neaparat Franta din UE, mai probabila mi se pare inlocuirea de catre aceasta a Germaniei la carma reformelor comunitare intr-un sens mai apropiat de cel pentru care sunt favorabile SUA si Marea Britanie, care nu vad cu ochi buni cresterea economica, excedentele comerciale si influentele pangermaniste pe continent, care tind sa ia locul paneuropenismului. Sa nu uitam ca Franta este o putere nucleara, ceea ce ar recomanda-o mai bine decat Germania in fruntea UE. Intr-o noua UE, O Franta cu Marine Le Pen presedinte s-ar putea situa in interiorul conceptului “Europa cu mai multe viteze”, alaturi de tarile din Europa Centrala si de Est, prin adoptarea unora din exceptiile de neintegrare de care se bucura Marea Britanie.
Fragmentarium Politic 