Președintele primelor 100 de zile: SUA, o țară care are doar politică externă?

La implinirea primelor 100 de zile la Casa Alba, noul presedinte american Donald Trump s-a declarat multumit de realizarile pe care le-a obtinut. „Avansăm grozav de bine, facem enorm de multe lucruri”, a sustinut Trump. “Nu s-a mai vazut asa ceva”, “nimeni n-a mai facut ce am reusit noi sa facem in 100 de zile”, a mai afirmat el, fara a face insa un bilant propriu-zis.

Totusi, cateva infrangeri “grozav” de grele, pentru a folosi unul din termenii sugestionabili folositi de Donald Trump, cum ar fi pierdera bataliilor in justitie, legate de imigratie, si in Congres, privind sistemul de sanatate, arata ca lucrurile stau diferit de cum le-a prezentat seful Executivului american.

Pe de alta parte, un fapt incontestabil, care nu poate scapa niciunei analize comparative obiective, este ca Trump s-a preocupat cu precadere de politica externa, pentru cea interna neramanandu-i prea mult timp, ceea ce explica si inregistrarea rasunatoarelor esecuri interne, care practic au blocat functionarea Administratiei inauntrul tarii.

Avand in vedere urgenta nevoilor de reforme structurale ale economiei, politicilor sociale si statului hipertrofiat si intensiv resursofag, s-ar putea spune, cu destul temei, ca prioritatile Administratiei Trump ar fi trebuit sa fie in ordine inversa, intai politica interna, ca doar cu aura de “antisistem” a castigat alegerile, apoi politica externa. Cel putin in partea de demaraj a mandatului, pentru fundamentarea si pornirea reformelor.

Donald Trump a ales insa ca din primele clipe, si apoi pe tot parcursul primelor 100 de zile, sa se arunce in fluxurile vietii internationale, cu pozitii inflexibile, radicale si cu vointa relativ exaltata, pentru a controla incontrolabilul, pentru a aduce toate comportamentele, evenimentele si reactiile de pe scena mondiala sub controlul vointei sale.

In mod evident si pe cale de consecinta, pentru obtinerea unui astfel de efect in politica externa a  SUA, a carei esenta pare sa fie ilustrata cel mai bine de ideea transformarii acordurilor in dictate, este nevoie de dedicare de dimineata si pana seara, cu proiectarea de scenarii, evenimente, renegocieri si/sau de alte instrumente de modelare internationala.

Inevitabil, apare o intrebare. Pot, oare, SUA sa devina din nou marete si puternice doar prin politica externa? Pentru comparatie, pentru a reveni ca mare putere dupa episodul antisistem privind fosta URSS, Rusiei i-au trebuit aproape doua decenii de focalizare pe politica interna.

https://www.agerpres.ro/externe/2017/04/28/dupa-primele-100-de-zile-la-casa-alba-trump-se-declara-multumit-de-realizari-20-16-51

http://stiri.tvr.ro/100-de-zile-cu-donald-trump-pre–edinte–administratia-mea-a-schimbat-profund-modul-de-a-face-politica-la-washington_817087.html#view

Scrisoare: Despre intuitie

Exista, Ana, si inca „ingrozitor de chinuitoare”, cum foarte bine ati remarcat, din experiente personale, din cate inteleg.

De altfel, intuitia feminina a fost dintotdeauna recunoscuta ca fiind mai specifica si mai ascutita decat cea masculina (v. Calpurnia, doar un exemplu din multe altele).

Femeile inzestrate te pot citi dintr-o ochire. Probabil nu este intamplator ca ghicitoarele, in orice mediu si cu orice mijloc (in cafea, in carti, in glob de cristal, in tarot etc.) sunt femei.

Sursa: personalitatea.com

Doar in stele barbatii par sa fie mai dotati (v. Steaua Shekinah, desi si aici este speculat un banal proces de mecanica cereasca, conjunctia lui Venus cu Mercur).

Nu stiu cat este comunicare extrasenzoriala si cat este improvizatie psihologica, cu materialul clientului. Ezoteristii sustin ca exista si un centru energetic, cu o localizare anatomica (v. Vishudha Chakra).

Ghitza are dreptate in privinta instinctelor, functioneaza la toti indivizii speciei, si nu cred ca este o exagerare ca in oricare se poate ascunde un tiran.

Hitler a avut un scris feminin, potrivit expertizei unui reputat grafolog, ceea ce m-a infiorat, gandindu-ma la scrisul meu, nascut dintr-o pedanterie adolescentina, cand il exersam ba spre stanga, ba spre dreapta, ba drept.

“Doamne, as fi putut ajunge un tiran?!”. De ce nu?, daca imprejurarile m-ar fi favorizat?

Numai mediul, conjuncturile sunt cele care pot scoate in prim plan sau exacerba un instinct sau altul. De aceea un sistem politic trebuie sa aiba si mecanisme de blocare a unui lider care derapeaza.

Ideea liderului providential, aparut din neant, pe mana caruia au mers unele popoare, e adevarat, cu efecte duale, dar pentru a le elimina sau face imposibile pe cele distrugatoare trebuie suflat si in iaurt, este imperios necesar sa ne-o scoatem din cap, daca vrem sa nu se mai repete patania nemtilor.

Plus ca exista pericolul infiltrarii la varf. Indiferent de situatii, sistemul public trebuie sa controleze liderul/liderii politici. Decizia strategica nu trebuie sa fie a unui om, ci colegiala, multi-institutionala, publica daca se poate.

Intuitia este a treia cale de cunoastere, pe care inca nu o recunoastem si nu o cuprindem in clasificarile noastre formale. Ea este proprie oamenilor care ies din comun, prin apropierea cu unul sau mai multi pasi de divinitate.

Sursa: personalitatea.com

Marile profetii si marile creatii sunt produsul intuitiei, pe care o numim si inspiratie, acest har care este pogorat asupra oamenilor alesi.

Asi indrazni sa spun ca politicienii rasati sunt oameni inzestrati cu intuitie, cu mijloace de cunoastere intuitiva.

Dar, atentie, in politica intuitia poate fi si extrem de inselatoare, nimeni nu poate spune si nimic nu garanteaza ca ceea ce simti este intuitie autentica sau o perceptie indusa.

Diavolul adesea se da drept Dumnezeu si te ispiteste ca esti “ales” si “providential”, ca ai o misie, un “Mein Kampf”.

De pilda, la Koba, care a fost inconjurat de Adolf cu „dovezi” de prietenie si neagresiune, intuitia nu a functionat.

Dupa declansarea atacului prin surprindere, a stat 10 zile inchis in birou, narcotizandu-se cu alcool si intrebandu-se unde a gresit, cum de a fost dus de nas in asa hal?!

Greselile au fost mai multe, pretentia de decizie unipersonala si de infailibilitate (cu atat mai mult azi, decizia este o chestiune de echipa), a fost una din ele.

Semnale ca este tras pe sfoara au fost numeroase si serioase, dar a actionat de unul singur.

Poate ca si “colaboratorii” infiltrati au contribuit la asta, cultul personalitatii a fost o inventie diabolica, care a favorizat reducerea multiplului la unu si impunerea, in acest fel, a deciziilor eronate ale unui singur om unui intreg popor.

O alta, ca s-a lasat prada perceptiilor induse, diavolul s-a spetit si a fost inovativ in acest sens…

In fine, si inchei subiectul, intuitia ne poate tine treaz al saselea simt, “Dar daca…?”, sa nu ne dam pielea pe mana nimanui si sa avem intotdeauna drept varianta de rezerva actiunea in situatia cea mai proasta…

Scrisoare: Despre imensitate

Ghitza, daca tot te-ai oprit la unul din cele doua sensuri in care am scris despre „imensitate”, la cel fizico-geografic, desi imensitatea poate fi resimtita si traita in mult mai multe feluri, istoric, cultural, militar, inclusiv in mod subiectiv, psihologic, sentimental, erotic, cred ca ai parcurs stepa dobrogeana si/sau stepa baragana (v. si multiplele sensuri orientale, tatara, turca, pecenega, scita, ale stepei ialomitene, Campia Baraganului:: „crivat”, „„furtună”, „vîrtej”, „vifor”, „desert”, „curgan” etc.). Chiar cand mergeai vara cu trenul la mare, de la Bucuresti la Constanta, te plictiseai cand vedeai pe fereastra vagonului campie, campie, numai campie, cum ar zice Donald Trump, folosind repetitia ca intarire (v. stereotipia „stiri false, false, false”).

Prin urmare, pentru un roman nascut la Mocra, in stanga Nistrului, am putea spune intre doua stepe, nemijlocite Republicii Moldova, cuvantul „imensitate” are o acoperire bilingva, rusa si romana, chiar daca asimetrica. Eu cred ca mioritismul romanesc baladian si blagian, deal-vale, are si o alta forma de exprimare, sa-i zicem mai cosmogonica, vazuta nu din tren, ci din avion sau nava cosmica, respectiv alternanta geografica munte-campie, iar din acest punct de vedere Europa si Rusia sunt tot atat de „sinusoidale”, cu forme geografice inalte si joase. Desigur, in ceea ce ne priveste avem o licenta poetica, mioritismul, derivat de la mioara (oaie tanara), dar la scara continentala euro-rusa si chiar euro-asiatica corespondente ale spatiului mioritic romanesc ar putea fi denumirile de spatiu bovidic/tauric derivat de la grupul vitelor cornute mari (vaci), in special in Vest, si de spatiu cabalinic (cai), cu deosebire in Est (v. caii iuti asiatici, folositi de turci/tatari/mongoli in incursiuni/migratii spre Vest).

Deci sinusoidismul sau spatiul sinusoidal munte-campie este propriu atat Europei cat si Rusiei. Important nu este ca nu sunt in proportii egale, ci faptul ca simtirea, perceperea imensitatii nu este straina nici europeanului, nici rusului. Ce-i drept, la romani/daci sinusoida geografica este completa, munte-deal-podis-campie-delta-mare-insula (pe ultima o uitasem), o geo-diversitate armonioasa destul de rara la scara unei entitati etno-natio-statale, cu care putini se pot lauda. Insa la scara continentala formele geografice sunt compensatorii. De aceea nu as politiza nici campia, pentru ca nu numai rusii o au, nici dealul, nici valea, nici muntele, pentru ca le au si altii, Este o absurditate sa generezi raporturi de ostilitate pe motive geografice. Dupa parerea mea, abordarea corecta este cea naturala, care consta in unitatea morfo-fizico-geografica a continentului. Cat priveste mersul lui Eugen Doga la Moscova sau ca prenumele ii este rusificat in Evghenii, sa nu uitam ca si romanii mergeau la Budapesta, iar Ion si Gheorghe, de exemplu, deveneau maghiarizate Ianosi si György.

Scrisoare: Despre mituri, trinitate si indoeuropeni

O, da, inca o data: „(…) „infinitul” contrazice experienta mintii umane. Care minte si experenta cer „margini”, adica repere de care mintea/sufletul omului se agata pentru a se defini pe el insusi (…)”.

Marturisesc ca mi-au atins corzi sensibile reflectiile tale privind miturile, legendele, gestele, de cautarea si intelegerea carora am fost preocupat de cand am inceput sa-mi pun intrebari despre lumea in care ne-a fost dat sa traim.

Spun „dat” pentru ca eu cred ca divinitatea ne da posibilitatea sa traim mai multe vieti in lumi diferite, de fiecare data in functie de soldul cauzelor si efectelor din cea precedenta (karma).

Influenta hinduista, probabil, venita pe filiera lecturilor din Mircea Eliade (si partial din Ioan Culianu, asasinat de fundamentalisti politico-religiosi), a carui experienta indiana m-a fascinat.

M-au interesat politica si religia (sau in ordine inversa), cat si ritualurile, ultimele ca surse puternice ale dependentizarii, ierarhizarii (in grup, secta, comunitate) si puterii.

Cred ca discipolul lui Eliade descoperise, confirmase sau intarise adevarul ca cel care fusese convins ca este cel ce nu este furase secretele religiei, culturii si puterii faraonice, pe care, dupa intalnirea cu sunt cel ce sunt, le turnase in propriul sau model de putere egocentrica si, ulterior, etnocentrica.

Doua greseli aveau insa sa-l greveze, (1) falsa credinta, usor diagnosticabila prin sesizarea jucarii imediatului si totului pe o singura carte, ca totul incepe si se termina aici, si (2) evidenta grosiera ca ritualurile de infricosare, umilire si aservire psihologica urmareau vinderea sufletului catre o putere lumeasca fara Zei sau Dumnezeu, pe ale caror piedestaluri rasturnate se ridica aroganta si semeata ea insasi.

Ceea ce-l impresioneaza la hinduism pe crestinul sau dialecticianul laic care-l descopera este trinitatea Brahma (Creatorul), Shiva (Distrugatorul) si Vishnu (Pastratorul), trei aspecte ale realitatii ultime, brahmanice (Brahman), asemanatoare trinitatilor crestina – Tatal, Fiul si Sfantul Duh – si hegeliana – Teza, Antiteza, Sinteza.

Nu mi-am imaginat nicio clipa ca am putea fi neamuri istorice, originare, cu indienii, persii, irakienii sau turcii, pe ale caror teritorii (dar si pe altele) s-au asezat indo-europenii, la care regasim acelasi principiu trinitar, in structura tripartita a societatii (preoti, razboinici, tarani), care s-a intins de la Platon pana la Franta prerevolutionara a celor Trei Stari, din Europa pana in India.

Asemanarile pe care le percepem uneori irational, fara sa le putem explica, sunt prin urmare o chestiune de genom comun.

Nu ai observat cata empatie exista intre noi si turci, intre noi si persi/iranieni?! Dar intre noi si rusi?

Si pentru ca tot am vorbit de stepa rusa, si acum te atac, ca sa nu mai vorbesti denigrator, condus de adrenalina si umori, afla dragul meu Ghitza ca indoeuropenii au avut ca bazin originar, din care s-a produs ulterior Marea Dispersie, teritoriul delimitat de spatiul carpato-danubian, stepele de la nord de Marea Neagra si Asia Centrala inclusiv, deci suntem neamuri istorice si cu rusii.

Nu vreau sa aud nicio replica artagoasa, taci si baga la cap, accepta ca trebuie sa ne respectam neamurile si vecinii, sa conlucram si sa ne construim casa comuna regionala, care face parte dintr-o casa mai mare, casa comuna europeana, care la randul ei face parte din casa comuna euro-asiatica.