Dupa dezbaterea televizata de miercuri seara intre prezidentiabilii ramasi in cursa, Marine Le Pen – extrema dreapta, si Emmanuel Macron – centru, o „revolutie centrista” (!), in Franta, pare sa aiba mari sanse sa nu mai fie o contradictie in termeni. Ciudat sau nu, posibilitatea ca si centrul sa faca revolutie este ma probabila ca oricand.
In principiu, unei acceptabilitati atat de largi nu i se da cu piciorul. In fond, aceasta – acceptabilitatea – este capitalul cel mai pretios, dupa care alearga atat politicienii cat si electoratele. Nu stim cum va vota electoratul din Franta pe 7 mai, dar doua comparatii vor fi foarte interesante.
Prima comparatie va fi intre acceptabilitatea majora de care se bucura Macron din partea establishmentului occidental si francez (in aceasta ordine, care mi se pare esentiala) si gradul de acceptabilitate populara/electorala, deocamdata necunoscut.
A doua comparatie va fi intre „revolutia” centrista franceza (Macron) si revolutiile republicana americana (Trump) si conservatoare britanica (Brexit). Desi, ca sa fim cinstiti cu conotatiile termenilor politici, cel de „revolutie” antisistem i s-ar potrivi incomparabil mai bine lui Le Pen, care prin profunzimea reformelor sistemice preconizate se situeaza cel mai aproape de linia reformatoare a lui Donald Trump.
Teoretic, scorul final ramane deschis oricarui rezultat. O surpriza electorala nu poate fi exclusa, asa cum nu pot fi excluse nici manipularile si imixtiunile occidentale. Mai ales cand votul pentru unul dintre cei doi candidati este un vot pentru sistem sau antisistem (ultimul i-a adus infrangerea lui Hillary Clinton). Oricum, Franta a adus distinctia stanga-dreapta si n-ar trebui sa surprinda daca tot ea o va desfiinta. Asa cum Rusia a adus comunismul si tot ea l-a desfiintat.