Emmanuel Macron: Le Président Soleil?

Nu l-as fi votat, daca as fi fost francez, dar acum imi dau seama ca noul presedinte francez, Emmanuel Macron, cel mai tanar (39 de ani) din istoria Frantei, are doua mari atuuri, pe care nu le-ar fi avut niciunul din candidatii care ar fi ajuns la Palatul Elysee. In primul rand, sansa unei longevitati politice extreme, absolut primejdioase pentru adversari, dar benefice pentru popor si tara, dupa cum au aratat statisticile privind durata exceptionala a unor pozitii de conducere sau de influenta detinute de catre unii lideri politici.

 Chiar daca Macron ar ramane intr-una din aceste pozitii de la varful piramidei politice doar jumatate din perioada lui Ludovic al XIV-lea, supranumit “Regele Soare”, care a condus Franta timp de 72 de ani, una din cele mai lungi si mai prospere din istoria europeana, si tot ar avea suficient timp sa-si infaptuiasca cea mai mare parte din ideile cu totul deosebite, fara precedent, pe care le-a facut cunoscute public, altele probabil la fel de marete germineaza in laborator, sau sa le influenteze, nemijlocit sau prin discipolii si urmasii sai, pentru care sa-si atraga supranumele de “Presedintele Soare”.

In al doilea rand, extraordinara flexibilitate pe care i-o confera pozitionarea politica de centru sau de mijloc, calea de aur cum este denumita, adica de a nu fi nici de stanga, nici de dreapta, ori, ceea ce este acelasi lucru, sa fie si de stanga, si de dreapta. Dupa parerea mea, aceasta dihotomie stanga-dreapta este destul de arhetipala si a fost arhispeculata de cei mai josnici terti, care au infiltrat ambele zone ale spectrului politic clasic, pentru a mai fi tolerata si a i se mai ingadui sa fie o referinta durabila si in secolul XXI. Revolutia lui Macron, de fapt, avand oroare de revolutii, care sunt puse la cale de tot felul de canalii politice si care aduc nenorociri, raul si robia pe capul popoarelor, i-as spune “Evolutia” lui Macron, pe care l-as asemui cu un evolutionist, are aceasta sansa, sa actualizeze, sa prefigureze noile repere pentru spectrele politice, in acord cu noile vremuri, procese si tendinte.

Sa nu uitam ca Emmanuel Macron este produsul elitei franceze, iar cine are in spate elita, are poporul, pentru ca elita este formatoarea de opinie si creatoarea de cultura politica. Sa nu minimalizam ceea ce nu este sub nicio forma de minimalizat, ca noul presedinte al Frantei are sprijinul Occidentului, in acceptiunea sa politica (nu geografica), de tari aliate cu Statele Unite si cu statele din Europa de Vest. SUA si Canada l-au felicitat pe Macron, Trump si Trudeau declarand ca de abia asteapta sa lucreze cu noul presedinte al Frantei. La fel au facut toate celelalte state partenere si aliate, din UE si NATO.

Macron a dovedit ca poate castiga increderea populara fara a avea un partid, dar, sa nu neglijam acest lucru, folosindu-se de toate celelalte partide, de voturile acordate acestora, ceea ce este un alt lucru nou. Nu a fost nevoie de un partid, ci de o personalitate, iesita din elita si sustinuta de elita, elita care bineinteles cuprinde politic si personalitati de stanga, si personalitati de dreapta (culturale, stiintifice si asa mai departe). Prin urmare, cand e consens/cvasiconsens la nivel de elita, e si consens/cvasiconsens la nivel popular (v. la noi consensul/cvasiconsensul obtinut de Ion Iliescu, ca presedinte si, ulterior, consensul de la Snagov, obtinut de acelasi presedinte consensual). 

Cu Macron presedinte, Franta are sansa sa inoveze si sa modernizeze concepte si sisteme politice, sa nu mai ia lectii sau sa copieze, ci sa dea lectii si sa fie copiata. Ar fi un lucru enorm, prestigiul Frantei si al Europei va avea drept antemergatori prestigiul ideilor si personalitatilor Frantei si Europei, care pot scoate lumea din scleroza sau caducitatea unor valori, norme, institutii sau sisteme, care pot scoate lumea din “oboseala democratica”, data uneori de mimare si rutina, si pot aduce “inviorarea democratiei”.

Daca intrezaresc bine, “evolutionismul” politic al lui Macron va aduce in spectrul politic noi repere in locul celor uzate si adeseori irelevante stanga si dreapta, cum ar fi partide nationale, focalizate pe suveranism si primordialitatea interesului national, partide transnationale (europene, pe continent), dedicate integrarii europene, partide populare, avand ca ax cresterea si austeritatea, partide sociale, mizand pe echitate si redistribuire, partide religioase (crestine, catolice si ortodoxe, in tarile cu istorie, cultura si civilizatie crestine sau islamice, in tarile islamice), partide de mediu samad. Concluziv, ideea ar fi ca spectrul politic sa se structureze in partide si miscari inspirate de marile probleme ale secolului nostru si ale secolelor urmatoare. 

Nu mai putem mentine impartirea autarhica in partide de stanga si partide de dreapta, adica unele ale muncii, altele ale capitalului, intre care s-a instaurat o adevarata stare de razboi rece, intre care nu se mai poate vorbi de competitie electorala, ci de confruntare permanenta, o stare extrem de dezbinatoare si de ruinatoare. Orice partid va trebui sa reprezinte atat interesele muncii, cat si ale capitalului, intr-o proportie dinamica, dictata de conjuncturile socio-economice.

(Va continua)

Anunțuri

One Response to Emmanuel Macron: Le Président Soleil?

  1. Ana spune:

    Diseară citesc, în acest moment ( ca oricând) mă cheamă datoria! Dar puterea corupe.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: