Revolutia Macron, pas cu pas: Posibile schimbari sociale si liberale. Deconditionarea presedintelui de partide si majoritati, o tinta indepartata

Au aparut unele critici ale dreptei fata de ceea ce i s-a parut o “reciclare a socialistilor” de catre Macron, prin acceptarea din randul acestora a unor candidati pe listele miscarii “La Republique en Marche”. Probabil ca dreapta vrea sa-si revendice sub o forma sau alta, ori in cele din urma, noua formatiune centrista, in special prin desemnarea premierului, care va fi anuntat luni, ceea ce ar contrabalansa eventuala influenta a stangii. Cateva opinii privind vechiul stereotip dihotomic (dihonic!) stanga-dreapta dupa care unii politicieni ai acestei schisme ideologice s-ar putea sa incerce sa caracterizeze si, prin aceasta, sa-l deturneze sau blocheze pe centristul Macron, ceea ce ar echivala cu o “descentrare”.

Unor asemenea cautatori de pete in soare cred ca nu li se poate raspunde decat ca nu au retinut intro-ul miscarii centriste a lui Macron, ca nu este nici de stanga, nici de dreapta. Sau, pana ce locul acestor vechi referinte va fi luat de noi concepte descriptive ale esichierului politic, ca centrul este intre stanga si dreapta, ceea ce este acelasi lucru cu a nu fi nici una nici alta. Probabil ca ceea ce evolutionismul macronist va aduce nou la acest continut traditional vor fi doua lucruri.

Pe partea conventional numita de stanga, schimbarea de paradigma pe care ar pute-o aduce macronismul ar putea consta in a face ca nimeni sa nu mai beneficieze de ajutoare sociale fara munca. Cei care nu pot munci, pot invata, asimilarea educatiei organizate in scopul integrarii sociale este tot o munca, foarte importanta, aici intrand toti cei de varsta scolara, elevii si studentii. Altii pot ajuta, face ceva util, indiferent ce sau sub ce forma, categorie in care se inscriu cei aflati in incapacitate temporara sau definitiva de munca. Intre societate si individ trebuie creata o relatie interactiva, de tipurile drept-obligatie, asistential-contributiv, dau-primesc. Nimeni nu ar trebui sa mai pretinda ca societatea sa fie solidara asistential cu individul, daca individul nu este solidar contributive cu societatea.

Pe partea conventional de dreapta, Macron ar putea aduce o moderare a liberalismului, prin respingerea extremelor si aducerea lui spre centru. Lipsindu-i limitele si reperele, liberalismul clasic al lui Adam Smith, profesorul de morala si etica, a ajuns sa fie atat de distorsionat si de speculat incat economia si comertul au ajuns sa fie un fel de jungle, sa fie dominate de un soi de “oameni ai junglei”, lipsiti de respect fata de om si de responsabilitate fata de mediu, degenerari care au dus la crizele pe care le vedem si le simtim cu totii, incepand de la cele de hrana, adapost, sanatate, educatie, pana la cele climatice. Liberalismul si libertatea nu sunt pentru hoti, talhari, criminali sau alte specimene de la limita umanului si socialului. Asa cum comunismului s-a incercat sa i se dea o fata umana, prea tarziu si fara succes, si liberalismului va trebui sa i se faca o transfuzie cu socialitate si responsabilitate. Nu este inca prea tarziu pentru ca liberalismul social si liberalismul responsabil sau legal sa aiba viitor.

O tinta mai indepartata a revolutiei lui Macron, care ar putea fi atacata incepand cu al doilea mandat, daca va avea sansa sa fie reales, ar putea fi deconditionarea presedintelui de partidele politice si de majoritatile parlamentare, in exercitarea mandatului. Chiar si dupa aceste alegeri ar fi putut sa renunte la realizarea unei majoritati prezidentiale in parlamentul care urmeaza sa fie ales luna viitoare. Avand ca platforma si vector electorale o miscare de centru nascuta din societattea civila, care l-au adus la Palatul Elysee, o data ce acest obiectiv strategic fundamental a fost indeplinit nu ar mai fi fost necesara angrenarea acestei miscari in alegerile parlamentare, sau nu in numele presedintelui. Presedintele ar putea doar numi premierul care sa indeplineasca programul electoral castigator al alegerilor prezidentiale. Din momentul instalarii guvernului pluralist, obligatoriu cu reprezentare de pe ambele laturi ale esichierului, in ordinea stricta a celor mai mari scoruri parlamentare, scorul fiind cel care da sansa calificarii pentru guvernare, nu automat insa si dreptul obligatoriu de a intra la guvernare, presedintele se poate deconditiona si de miscarea sa electorala, posibil devenita parlamentara, situandu-se astfel in rolul de moderator si decident absolut independent in privinta partidelor si puterilor statului.

Pro-UE ≠ Pro-Globalism

O nota caracteristica a evolutionismului politic macronist, cel putin la nivelul primelor declaratii despre integrare si globalism, urmand sa-i vedem mai bine specificul in actele de guvernare, este ca acesta urmareste disocierea neta a politicii pro-UE de infamantul globalism. Respingerea virulenta a acestuia din urma de catre national-frontista Marine Le Pen, care a obtinut cu aceasta tema de campanie prezidentiala o treime din voturile francezilor, a fost un semnal care a aratat ca o parte importanta a societatii franceze dezavueaza transant politicile globaliste, care sunt eroziuni si chiar atacuri pe identitate si diversitate, aspecte definitorii ale democratiei reale, dar si pe natiuni si state, care sunt elementele de osatura ale protectiei cetatenilor si comunitatilor si cadrele de baza ale echilibrului, stabilitatii si securitatii.

De altfel, orbul politic sau rau-intentionatul politic Nigel Farage, fostul lider Ukip care a sustinut si sustine sinuciderea politica si economica colectiva a Marii Britanii prin iesirea acestui stat si a cetatenilor sai din Uniunea Europeana, nevazand sau ignorand ca acest cadru comunitar asigura protectia multipla a statelor si cetatenilor din compunerea sa, inclusiv sau mai ales drepturile omului, si sunt deja indicia ca Brexitul va pune sub semnul intrebarii aceasta achizitie istorica, a drepturilor omului, speculeaza ca extremista de dreapta Marine Le Pen va reveni si mai puternica peste cinci ani si va castiga pana la urma presedintia Frantei din cauza politicilor pro-UE si pro-globalizare ale lui Macron.

Numai ca evolutionistul politic Macron, un pro-european si un pro-UE convins si determinat, nu va duce Franta in directia globalismului uniformizant si subjugant, distrugator al statelor si natiunilor si a tuturor celor care decurg din libertatea si suveranitatea acestora, in urma carora globalismul isi va pune pe trupul UE peceta inrosita in foc, ca a unui proprietar pe vitele sale, pe care va scrie “Sclav”, al egoismului discretionar si al lacomiei nesatioase ale capitalului camataresc global.

Statele Unite ale Europei (SUE), franghia pe care Statele Unite ale Americii (SUA) au oferit-o surazatoare in repetate randuri Uniunii Europene, nu este un obiectiv al evolutionismului politic macronist. Dimpotriva, fantasmagoria SUE este tratata drept ceea ce este, un risc suicidar colectiv european. Integrarea europeana vizata de evolutionismul politic macronist este intr-o alta cheie, care ramane in mainile tuturor membrilor integrati. Federalizarea va fi exclusa, pentru a evita punerea cheii deciziilor politice in mainile unui grup restrans de birocrati. Excluderea federalizarii inseamna de fapt respingerea integrarii politice, care la randul ei presupune o integrare totala, un totalitarism al centrului in raport cu partile. In timpul campaniei electorale, Emmanuel Macron a militat pentru o aprofundare a integrării europene, inclusiv prin crearea unui minister de finanțe și a unui buget al zonei euro.

O integrare partiala, pe cateva domenii, liber impartasibila de cei care vor sa o adopte, in care partilor li se vor respecta specificul, interesele si, ceea ce este cel mai important, vointa si deciziile. In aceasta idee este si abordarea de “cooperare” franco-germana, esential diferita de “integrare”, asupra careia Parisul urmeaza sa cada de comun acord cu Berlinul, dupa alegerile parlamentare germane din toamna. Au fost evocate trei domenii de “cooperare” bimotora, politicile de securitate si aparare, energetica si fiscala. Aprofundare prin reformare si/sau integrare prin cooperare mi se par a exprima, cel mai apropiat de ce se vrea, viziunea pro-europeana si pro-UE, rupta de globalism, a evolutionismului politic macronist.

Investirea noului presedinte al Frantei: Start-up – evolutionismul politic al lui Emmanuel Macron

Duminica, presedintele ales al Frantei, centristul Emmanuel Macron, isi va lua in mod oficial in primire atributiunile, succedandu-i lui Francois Hollande. Acesta este un prilej de a incerca, partial, o anatomie sau o gramatica a ideilor deja aparute in spatiul public ale noului fenomen pe care il numesc “evolutionismul politic” al macronismului, si, partial, o prefigurare sau o prelungire a acestuia, completativa sau nu. In nicun caz contemplativa. Traim vremuri interesante, la care fiecare dintre noi trebuie si poate sa fie un participant activ.

Elitele europene si americane aproape ca rezoneaza la unison cu ideea ca modelele politice emanate de revolutiile americana (1776) si franceza (1789) au devenit atat de invechite incat sunt responsabile in cea mai mare parte de crizele din acest prim patrar al secolului XXI. Aproape ca nu mai exista diferente ideologice intre presedintii si guvernele care se perinda pe la conducerile statelor. Aproape ca nu se mai poate iesi din capcana cursei cresterilor economice infinite intr-o lume a resurselor finite. Cine si de unde sa inceapa pentru a schimba perspectiva de escaladare a cresterii pe seama exploatarii salbatice a resurselor, care este la fel de periculoasa ca efectele unui razboi mondial, prin afectarea integritatii planetare? Prin reactii telurice si climatice, planeta da deja semne de boala.

Primele semnale au fost conservatoare, din partea Marii Britanii si SUA, prin initierea de catre britanici a iesirii din Uniunea Europeana si alegerea de catre americani a lui Donalt Trump ca presedinte al republicii. Izolationismul acestor masuri si consecintele lor negative, de crestere a populismului si nationalismului si de slabire a solidaritatii internationale, vadesc in mod clar limitele acestei cai, incapacitatea ei de a da acea perspectiva indelungata de stabilitate si securitate de care lumea are in mod vital nevoie. Cea mai recenta incercare de revolutionare a perspectivei, prin iesirea din tiparele politice bicentenare, uzate ale istoriei, apartine Frantei, prin alegerea ca presedinte al republicii a centristului Emmanuel Macron.

Dupa mai mult de doua sute de ani, Emmanuel Macron vine din Orasul Luminilor cu o formula cuceritoare de evolutionism politic, de o prospetime ametitoare si o temeraritate de alpinist sau explorator, comparabila probabil cu evolutionismele economic-liberal si biologic al speciilor pe care aveau sa le aduca la vremea lor scotianul Adam Smith si englezul Charles Darwin, dar cu o autenticitate mult mai valida in cazul macronismului. In momentul de fata, caracteristicile evolutionismului politic macronist se prezinta sub forma unor schitari de idei generale, care isi asteapta concretizarile, inclusiv prin contributii terte, tot asa cum orice forma isi asteapta fondul.

Probabil ca scepticii si criticii nu vor intarzia sa apara, dar evolutionismul politic macronist are nevoie de energia gandurilor, cuvintelor si sustinerilor noastre, din care se va hrani energia faptelor politice ale lui Emmanuel Macron, un descendent stralucit al Familiilor Soarelui, care se afla pe steagul UE. Macronismul va pune in miscare nu numai Franta, ci si Europa si, de ce nu, ca de atatea ori in istorie, Lumea. Evolutionismul sau politic va fi cuceritor, ultimul cuvant ii apartine, l-a folosit in discursul de Ziua Europei, in care a spus ca nu va fi un presedinte “asezat” al Frantei, ci unul care vrea si va actiona pentru ca Europa „să se poată repune în mișcare” și să fie în același timp „cuceritoare” și protectoare.

Evolutionismul politic macronist nu este numai o optiune, ci si o necesitate. Pe agenda Europei si a Lumii s-au acumulat probleme majore si acute, privind schimbarile climatice, securitatea colectiva, relatiile internationale, mentionate de Macron in acelasi discurs, care solicita o Europa implicata, “cuceritoare”, nu pasiva, “incremenita” sau “naiva”, o Europa care trebuie sa-si ocupe locul din prima linie, ramas de prea mult timp si nejustificat neocupat. Nu mai sunt domenii cu solutii rezervate, unipolare, bipolare sau tripolare, doar pentru SUA, Rusia, China. La solutionarea problemelor globale trebuie sa participe intreaga comunitate globala, la cele dintr-o regiune, toate statele din acea regiune.

Simtind nevoia sa-si precizeze si sa-si ancoreze evolutionismul politic in valorile republicane, nu ca partid ci ca forma de guvernamant, primul lucru pe care Macron l-a facut dupa castigarea alegerilor prezidentiale a fost sa-si largeasca denumirea miscarii centriste “En Marche”, pe care a infiintat-o in aprilie 2016 si care l-a propulsat la Elysee, schimband-o in “La Republique en Marche”. Noua denumire ar putea fi probabil interpretata de unii ca introducand o usoara confuzie cu Partidul “Republicanii”, de centru-dreapta, sau de altii ca o afisare intentionata a superioritatii noii formule politice si electorale de “miscare”, comparativ cu invechitul vehicol spre putere marca “partid”.

Certa este o alta caracteristica a macronismului, ca provocarea de evolutionism politic a prins in societatea franceza, mai intai in Franta sociala si electorala, fapt confirmat de cetatenii care au mers la urne si au votat majoritar candidatul unei miscari si al unei pozitionari de centru, nu al unui partid si al unei situari la stanga sau la dreapta esichierului. Critica sociala si sanctiunea electorala la adresa partidelor, degenerate in gasti politice si a schemei vetuste stanga-dreapta sunt evidente si usturatoare. Apoi, evolutionismul politic macronist a cucerit si Franta politica – sau este in curs de cucerire -, toate partidele politice, incepand cu cele doua mari si traditionale, Socialist si Republicanii, demarand procese strategice de reconfigurare.

Unii lideri politici de marca, precum fostul premier socialist Manuel Valls, a fost atat de cucerit de ineditul si succesul noii formatiuni a lui Macron incat a alergat sa o intampine, hotarat sa se inscrie pe listele acesteia pentru alegerile parlamentare, pentru a-i oferi “o majoritate confortabila si coerenta”, necesara guvernarii. Faptul ca a fost respins se datoreaza cel mai probabil tot patinei partidistice, de care Emmanuel Macron se distanteaza, cel putin de personajele de partid proeminente, implicate si responsabile in/de istoria foarte recenta a Frantei politice. Şi Benoît Hamon, candidatul socialiştilor la prezidenţiale, e pe cale să renunţe la partid, în intenţia de a forma o nouă mişcare, dar care va pastra limita de stânga.

Cu un lider socialist pe cale de a fi exclus si cu un altul pe picior de plecare din partid, socialistii francezi par cei mai afectati si cu un viitor indoielnic. Sa fi venit oare timpul ca goarna istoriei sa sune stingerea pentru partidele socialiste si sa le scoata la pensie? Inainte de a da sau afla raspunsul, sa analizam cu atentie si ce se intampla cu social-democratii romani, adanc infiltrati, corupti si compromisi, banii blestemati si ai ispitirii, inchinati vitelului de aur, facandu-si lucrarea necurata si in randurile lor. Parerea mea este ca evolutionismul politic a inceput sa bantuie Europa, probabil in curand si Lumea, inca inainte de a primi numele lui Emmanuel Macron, si ca foarte probabil va primi si alte nume, in alte tari, pe alte continente.