Investirea noului presedinte al Frantei: Start-up – evolutionismul politic al lui Emmanuel Macron

Duminica, presedintele ales al Frantei, centristul Emmanuel Macron, isi va lua in mod oficial in primire atributiunile, succedandu-i lui Francois Hollande. Acesta este un prilej de a incerca, partial, o anatomie sau o gramatica a ideilor deja aparute in spatiul public ale noului fenomen pe care il numesc “evolutionismul politic” al macronismului, si, partial, o prefigurare sau o prelungire a acestuia, completativa sau nu. In nicun caz contemplativa. Traim vremuri interesante, la care fiecare dintre noi trebuie si poate sa fie un participant activ.

Elitele europene si americane aproape ca rezoneaza la unison cu ideea ca modelele politice emanate de revolutiile americana (1776) si franceza (1789) au devenit atat de invechite incat sunt responsabile in cea mai mare parte de crizele din acest prim patrar al secolului XXI. Aproape ca nu mai exista diferente ideologice intre presedintii si guvernele care se perinda pe la conducerile statelor. Aproape ca nu se mai poate iesi din capcana cursei cresterilor economice infinite intr-o lume a resurselor finite. Cine si de unde sa inceapa pentru a schimba perspectiva de escaladare a cresterii pe seama exploatarii salbatice a resurselor, care este la fel de periculoasa ca efectele unui razboi mondial, prin afectarea integritatii planetare? Prin reactii telurice si climatice, planeta da deja semne de boala.

Primele semnale au fost conservatoare, din partea Marii Britanii si SUA, prin initierea de catre britanici a iesirii din Uniunea Europeana si alegerea de catre americani a lui Donalt Trump ca presedinte al republicii. Izolationismul acestor masuri si consecintele lor negative, de crestere a populismului si nationalismului si de slabire a solidaritatii internationale, vadesc in mod clar limitele acestei cai, incapacitatea ei de a da acea perspectiva indelungata de stabilitate si securitate de care lumea are in mod vital nevoie. Cea mai recenta incercare de revolutionare a perspectivei, prin iesirea din tiparele politice bicentenare, uzate ale istoriei, apartine Frantei, prin alegerea ca presedinte al republicii a centristului Emmanuel Macron.

Dupa mai mult de doua sute de ani, Emmanuel Macron vine din Orasul Luminilor cu o formula cuceritoare de evolutionism politic, de o prospetime ametitoare si o temeraritate de alpinist sau explorator, comparabila probabil cu evolutionismele economic-liberal si biologic al speciilor pe care aveau sa le aduca la vremea lor scotianul Adam Smith si englezul Charles Darwin, dar cu o autenticitate mult mai valida in cazul macronismului. In momentul de fata, caracteristicile evolutionismului politic macronist se prezinta sub forma unor schitari de idei generale, care isi asteapta concretizarile, inclusiv prin contributii terte, tot asa cum orice forma isi asteapta fondul.

Probabil ca scepticii si criticii nu vor intarzia sa apara, dar evolutionismul politic macronist are nevoie de energia gandurilor, cuvintelor si sustinerilor noastre, din care se va hrani energia faptelor politice ale lui Emmanuel Macron, un descendent stralucit al Familiilor Soarelui, care se afla pe steagul UE. Macronismul va pune in miscare nu numai Franta, ci si Europa si, de ce nu, ca de atatea ori in istorie, Lumea. Evolutionismul sau politic va fi cuceritor, ultimul cuvant ii apartine, l-a folosit in discursul de Ziua Europei, in care a spus ca nu va fi un presedinte “asezat” al Frantei, ci unul care vrea si va actiona pentru ca Europa „să se poată repune în mișcare” și să fie în același timp „cuceritoare” și protectoare.

Evolutionismul politic macronist nu este numai o optiune, ci si o necesitate. Pe agenda Europei si a Lumii s-au acumulat probleme majore si acute, privind schimbarile climatice, securitatea colectiva, relatiile internationale, mentionate de Macron in acelasi discurs, care solicita o Europa implicata, “cuceritoare”, nu pasiva, “incremenita” sau “naiva”, o Europa care trebuie sa-si ocupe locul din prima linie, ramas de prea mult timp si nejustificat neocupat. Nu mai sunt domenii cu solutii rezervate, unipolare, bipolare sau tripolare, doar pentru SUA, Rusia, China. La solutionarea problemelor globale trebuie sa participe intreaga comunitate globala, la cele dintr-o regiune, toate statele din acea regiune.

Simtind nevoia sa-si precizeze si sa-si ancoreze evolutionismul politic in valorile republicane, nu ca partid ci ca forma de guvernamant, primul lucru pe care Macron l-a facut dupa castigarea alegerilor prezidentiale a fost sa-si largeasca denumirea miscarii centriste “En Marche”, pe care a infiintat-o in aprilie 2016 si care l-a propulsat la Elysee, schimband-o in “La Republique en Marche”. Noua denumire ar putea fi probabil interpretata de unii ca introducand o usoara confuzie cu Partidul “Republicanii”, de centru-dreapta, sau de altii ca o afisare intentionata a superioritatii noii formule politice si electorale de “miscare”, comparativ cu invechitul vehicol spre putere marca “partid”.

Certa este o alta caracteristica a macronismului, ca provocarea de evolutionism politic a prins in societatea franceza, mai intai in Franta sociala si electorala, fapt confirmat de cetatenii care au mers la urne si au votat majoritar candidatul unei miscari si al unei pozitionari de centru, nu al unui partid si al unei situari la stanga sau la dreapta esichierului. Critica sociala si sanctiunea electorala la adresa partidelor, degenerate in gasti politice si a schemei vetuste stanga-dreapta sunt evidente si usturatoare. Apoi, evolutionismul politic macronist a cucerit si Franta politica – sau este in curs de cucerire -, toate partidele politice, incepand cu cele doua mari si traditionale, Socialist si Republicanii, demarand procese strategice de reconfigurare.

Unii lideri politici de marca, precum fostul premier socialist Manuel Valls, a fost atat de cucerit de ineditul si succesul noii formatiuni a lui Macron incat a alergat sa o intampine, hotarat sa se inscrie pe listele acesteia pentru alegerile parlamentare, pentru a-i oferi “o majoritate confortabila si coerenta”, necesara guvernarii. Faptul ca a fost respins se datoreaza cel mai probabil tot patinei partidistice, de care Emmanuel Macron se distanteaza, cel putin de personajele de partid proeminente, implicate si responsabile in/de istoria foarte recenta a Frantei politice. Şi Benoît Hamon, candidatul socialiştilor la prezidenţiale, e pe cale să renunţe la partid, în intenţia de a forma o nouă mişcare, dar care va pastra limita de stânga.

Cu un lider socialist pe cale de a fi exclus si cu un altul pe picior de plecare din partid, socialistii francezi par cei mai afectati si cu un viitor indoielnic. Sa fi venit oare timpul ca goarna istoriei sa sune stingerea pentru partidele socialiste si sa le scoata la pensie? Inainte de a da sau afla raspunsul, sa analizam cu atentie si ce se intampla cu social-democratii romani, adanc infiltrati, corupti si compromisi, banii blestemati si ai ispitirii, inchinati vitelului de aur, facandu-si lucrarea necurata si in randurile lor. Parerea mea este ca evolutionismul politic a inceput sa bantuie Europa, probabil in curand si Lumea, inca inainte de a primi numele lui Emmanuel Macron, si ca foarte probabil va primi si alte nume, in alte tari, pe alte continente.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: