Amintindu-si probabil de pozele manipulatoare prezentate la ONU cu “armele de nimicire in masa” din Irak, mai incearca o data: SUA acuza Siria ca foloseste un “crematoriu” pentru a ascunde “crimele in masa”

Pretextul invadarii Irakului, in 2003, a fost o minciuna colosala, cu care SUA au prostit Lumea, potrivit careia regimul lui Saddam Hussein ar detine in mod ilegal arme de nimicire in masa.

Este importanta specificarea cuvantului “ilegal”, pentru ca altii, in frunte cu SUA, au dreptul “legal” de a detine astfel de arme.

Atunci, din pacate, pretextul a functionat, sub presiunea imensa creata de americani la ONU, prin prezentarea unor fotografii “acuzatoare”, in fapt trucate si tendentios interpretate, cuprinzand locatii din Irak cu presupuse arme de nimicire in masa.

Fostul secretar de stat american Colin Powell, in functie la acea vreme, a facut un adevarat show la Natiunile Unite pe tema amenintarii apocaliptice si iminente “reale” pe care ar fi reprezentat-o armele de nimicire in masa ale lui Saddam, inexistente.

Acel episod imoral si ilegitim demonstreaza pana unde pot merge exercitiile de minciuni, manipulari si cinism ale Casei Albe. Dar, concomitent cu aceasta spiralare, SUA aluneca pe toboganul credebilitatii.

Aducandu-si probabil aminte de acel precedent si sperand sa-i reuseasca si a doua oara, administratia americana a noului presedinte Donald Trump incearca sa-l transpuna intr-o versiune siriana, usor modificata, inlocuind armele “apocaliptice” cu crematoriul “atrocitatii”.

Regimul sirian ar folosi un „crematoriu” in complexul penitenciar Saidnaya, la nord de Damasc, pentru a distruge ramasitele a mii de prizonieri asasinati in ultimii ani, si-a redirectionat SUA, luni, acuzatiile “groazei” catre o noua/veche tinta.

Prezentand presei o serie de fotografii realizate din satelit, responsabilul departamentului de Stat pentru Orientul Mijlociu Stuart Jones a acuzat Siria ca a organizat „crime in masa” si a cerut regimului Bashar al-Assad sa puna „capat acestor atrocitati”.

In aceste fotografii datate aprilie 2017, aprilie 2016, ianuarie 2015 si august 2013, „declasificate” de guvernul american, se vad cladiri, dintre care una este prezentata drept „inchisoarea principala” iar alta „probabil crematoriu”.

”Aceste alegații sunt total nefondate, nu sunt decât produsul imaginației acestei administrații și agenților săi”, un “scenario hollywoodian”, a reactionat Damascul, marti, cu fermitate si indignare.

Lectia care decurge din aceasta poveste confirma de fapt o mai veche lectie: asa cum precedentul naste regula, un compromis atrage un alt compromis si o pretentie satisfacuta atrage o alta pretentie; pe scurt, escaladarea este spirala compromisurilor si pretentiilor.

http://www.hotnews.ro/stiri-international-21768036-sua-acuza-siria-foloseste-crematoriu-pentru-ascunde-crimele-masa.htm

https://www.agerpres.ro/externe/2017/05/16/guvernul-sirian-califica-acuzatiile-sua-privind-existenta-unui-crematoriu-drept-scenariu-hollywoodian–14-53-50

Anunțuri

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: