Titlu-pretext: Sfarsitul sau refluxul integrarii?

De ce pretext? In primul rand, pentru ca imi este dificil sa identific cu certitudine care a fost procesul conducator al evolutiei Uniunii Europene (UE) si, in plan mai larg, al Lumii, in ultimele decenii. Globalizare, integrare, expansiune, colonizare sau altul/altele din acelasi registru? In al doilea rand, deoarece, avand in vedere ca atunci cand te urci in vehiculul politic ti se spune o destinatie, dar te trezesti la alta, imi este greu sa disting care a fost scopul real urmarit si care de acoperire.

Ca va urma un sfarsit sau un reflux al actualei constructii UE, cred ca este un lucru cert, dar daca va fi al integrarii, asupra careia m-am oprit ca un pretext pentru reflectie deoarece pana a-si atinge limita a fost cea mai de succes din istorie, ar putea fi doar pe jumatate adevarat. Ar putea ca integrarea sa dispara, ca expansiune sau ca teorie a Imperiului Unic, asa cum tot ca teorii ale imperiului, deci ca slujnice ale politicii, iradiind din aceeasi sursa istorica, au fost si alte teorii, ca liberalismul si darwinismul, de pilda, care au tintit trecerea dincolo de frontierele statale si religioase, in ultimul caz prin discreditarea Creatiei.

S-ar putea insa sa dispara integrarea asa cum am cunoscut-o pana in prezent, luand alte cai si alte chipuri. Foarte probabil, lecuirea va veni din disparitia pentru totdeauna a tentatiei de integrare politica, din care au aparut de fapt toate problemele de inertie sau inadecvare a raspunsurilor la crize si provocari. Nu este exclus ca integrarea pe unele dimensiuni sa fie relansata sub numele de cooperare (intensificata). S-ar elimina astfel si inconvenientul ramanerii fara spatiul de manevra sau restrangerii acestuia in urma oficializarii unor formule idelogice.

In 1989, pe biletele noastre de calatorie scria “Capitalism”, cel clasic, pe care l-am vazut in vitrine sau printre gratiile Comunismului, dar acesta a disparut pana sa ajungem la destinatie. Nu a fost bai, si Fukuyama s-a inselat. Apoi, in 2004 si 2007 ne-am cumparat bilete spre “Securitate” si “Prosperitate” si iarasi nu am ajuns unde ni s-a spus la urcare. “- Spre Vestul minunat?”. “-Da, spre Vest!”. Numai ca mecanicii locomotivei Neoliberalismului ne-au deraiat spre peisajul sordid al crizelor financiara si imigratiei.

Fara harta, busola sau calauza, celebra intrebare “Ce-i de facut?”, ce apare in situatii de impas, ne-o punem, inevitabil, din nou. Nimeni nu pare sa stie. Conductorul-sef al trenului ridica din umeri. O luam inainte sau inapoi? Dar ce inseamna sau care este sensul Inainte si care Inapoi? Va trebui sa apelam la cei care mai au inca hartile mentale, sa-l alegem pe cel care are cea mai buna clarviziune.

Nu cred ca va trebui sa ne ingrijoreze mai mult decat trebuie ideea vitezelor diferite si ritmurilor diferite, vehiculata a se implementa in noua Uniune Europeana, in care refondarea anuntata de noul presedinte al Frantei, Emmanuel Macron, va insemna, cel putin eu asa o interpretez, mult mai mult decat reformarea. Punerea unor temelii noi practic va insemna o renastere.

Daca refondarea UE pentru Romania va insemna o reducere a dependentelor multiple de Bruxelles, inclusiv a fondurilor europene, va trebui ca partea de suveranitate care ne va fi restituita sa o folosim compensatoriu, pentru relatii de cooperare in Vecinatate si in Lume, prin dreptul si libertatea depline sau aproape depline, asociate cotei de restituire, de a ne folosi resursele si de a ne alege mijloacele si caile de dezvoltare.

Sunt convins ca refondarea Uniunii Europene, prin modificarea tratatelor, care ar putea semnifica si posibilitatea alegerii unor drumuri diferite, nu va avea un impact negativ asupra solidaritatii familiei europene. In fond, si fratii de sange cand pornesc pe drumurile lor in viata, nu inseamna ca iubirea fraterna a disparut, ca nu se mai considera ca provenind din aceeasi familie, ca nu mai tin unii la altii, ca nu vor sari sa se ajute reciproc daca imprejurarile o vor cere.

In mod natural, daca unii dintre fratii europeni – spun frati pentru ca lectia solidaritatii europene, intre Vest si Est, ca parti ale aceluiasi intreg, Europa, am reinvatat-o impreuna in ultimii zece ani, fiindu-ne ireversibil inoculata la toti in ADN-ul european – vor alege sau vor fi alesi, din varii motive, sa ramana sub umbrela Bruxellesului si sa se foloseasca de vectorii de inaintare pe care ii are capitala UE, ceilalti frati, probabil estici, vor trebui sa-si caute alte umbrele si alti vectori. In noul orizont de asteptare, Rusia si China apar ca profiluri remarcabile, de care nu se mai poate face abstractie, ca resurse si piete, si vor trebui luate in calcul.

Pentru solutiile naturale nimeni nu este vinovat sau acuzat. Intr-o astfel de posibila viitoare situatie, ar fi gresit sa spunem ca ne vom redobandi suveranitatea, cand de fapt ne va fi restituita, din motivul de pe acum evident ca UE nu va mai putea sa managerieze un sumum de natiuni atat de numeros si de divers, la fel de performant cum o facea pe vremea celor 6 sau 15 membri comunitari.

De asemenea, ar fi lipsit de fair play, tendentios, chiar blasfemiator (atitudini si comportamente politice pe care probabil cineva, undeva le asteapta, oriunde si oricand un speculator sau dezbinator stand la panda) sa proferam reprosuri, denigrari sau calomnii la adresa UE pentru abandonarea “periferiei”. Cred ca trebuie sa iesim din complexul periferiei, inculcat politic.

Periferica este orice tara europeana care inconjoara centrul Europei (evit cel putin in aceasta idee politizanta expresie “Europa Centrala”), in orice relatie pe orizontala, cand de fapt intre capitala UE si capitalele tarilor member este si, sau in special, o relatie pe verticala, sus-jos, ca circulatie a deciziilor si clasament de indicatori.

Mai mult decat oferirea umbrelei de protectie si a vectorilor de ascensiune, UE a ajutat tarile din estul Europei intr-un moment de slabiciune extrema, cum a fost cel de dupa revolutiile anticomuniste, sa recupereze din ramanerile in urma, cauzate de regimul de dictatura si de societate inchisa, in economie, tehnologie, infrastructura, ca institutii democratice, cultura politica, civilitate, nivel de trai etc.

Marturisesc ca am fost foarte impresionat de luciditatea evaluarii si indoiala intrebarii din ceea ce Adrian Nastase scria cu peste un deceniu in urma: „Misiunea Europei este de a controla incredibila forță a globalizării. Rămâne Europa o putere regională sau se va afirma ca o putere globală?”. Neindoielnic, realismul evaluarii si profetia disimulata, de atunci, nu erau intamplatoare, autorul lor facand parte din elita politica romaneasca si europeana.

Plecand de la confirmarea unor observatii din trecut ale lui Adrian Nastase, creditate si de alura informationala si analitica a profesorului de drept international si relatii internationale, trecut pe la ADIRI si patron spiritual si organizatoric al FET, cat si de la previzibila sau semi-anuntata contractie originara a UE, se poate spune, intr-adevar, anticipand, ca UE a renuntat la aspiratia de putere globala, acceptand, consonant cu cerinta multipolara a vremii, un statut de putere regionala.

Cei care nu isi dau inca seama de ce va insemna acest lucru, le voi spune, este sau va fi un pas sacrificial si de admirat uluitor. Rusia a renuntat ceva mai devreme la visul megaloman si utopic de putere globala, China nu si l-a asumat niciodata, dar acum, prin inscrierea si a UE in randurile puterilor regionale, practic se inchide posibilitatea de a mai aparea vreodata o putere globala. Fara China, Rusia si UE ca puteri globale, nimeni nu va mai putea sustine sau accede, fara riscul caderii in desuetudine, penibil si ridicol, evident, la o pozitie de putere asa-zisa globala, din cauza gaurilor gigant, breselor uriase pe care respectivele puteri regionale le vor provoca in acest statut, reducandu-l tot la o putere regionala.

Sfarsitul puterii globale va fi in spiritul noii ordini si al noilor veacuri datorita faptului ca pe cadavrul politic al vechiului statut se vor ridica tot mai multe puteri regionale, noul fenomen fiind numit multipolarism. Cu regret ma opresc aici, sunt multe alte intrebari si raspunsuri pe acest subiect, dar nu o voi face decat dezvaluind ca adevaratul titlu pe care l-am gandit pentru acest articol este “UE-spre izvoare”, ca singura cale de a iesi din apa din ce in ce mai murdara in care a alunecat sau a fost impinsa.

https://adriannastase.ro/2017/05/18/amurgul-uniunii-europene/

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: