File:Barb. Kreuzknoten RüL LüR 03 – Logo G20-Hamburg.svg
“Dispute”, “tensiuni”, “contradictii”, acestea sunt cuvintele care caracterizeaza cel mai bine imaginea de final a summiturilor NATO si G-7 din saptamana trecuta, de la Bruxelles si Taormina (Sicilia).
La originea acestor stari de lucruri post-summituri se afla doua disonante majore, care au distorsionat suparator o armonie care ar fi trebuit sa fie de concert. In premiera, diferentele de abordare si de viziune strategice au luat locul celor tactice.
Noul presedinte al SUA, miliardarul imobiliar Donald Trump, care anterior functiei de presedinte nu a avut niciun fel de exercitiu diplomatic sau politic, a venit cu doua refuzuri strategice, care au produs consternare strategica si neincredere strategica.
In primul rand, Donald Trump a refuzat sa se angajeze in mod explicit in favoarea clauzei NATO privind apararea colectiva, potrivit stipularii din Articolul 5 al contractului fondator al Aliantei. In al doilea rand, Trump a refuzat sa se angajeze in favoarea Acordului de la Paris privind lupta impotriva incalzirii climatice.
Intelegerea diferentelor dintre cele doua planuri de dezacorduri este extrem de importanta. Daca cele tactice pot fi negociate si depasite prin compromisuri de ambele parti, neintelegerile strategice fac imposibile relatia si continuitatea.
Practic, in limbajul de afaceri, care pare sa fie singurul pe care Trump il cunoaste si il foloseste, neintelegerile strategice dintre parti, posibil contractante sau deja partenere, inseamna “Stop! Nu incheiem afacerea!” sau “Stop! Iesim din afacere!”.
Insa deosebirile dintre natura, titlul de reprezentare si consecintele unui acord sau tratat politic sunt fundamental diferite de cele ale unui contract de afaceri.
Egoismul individual sau de grup, lacomia maximizarii profitului prin avantaje unilaterale si necuvenite, sub presiunea (re)negocierii unor tratate sau iesirii din altele, ori perceperii de taxe de protectie, un gangsterism pe care il vedem in filme sau despre care auzim din lumea interlopa, nu sunt in logica internationala a politicii, democratiei si dreptului.
Rezultatele “deloc satisfacatoare” ale discutiilor de vineri si sambata pe tema schimbarilor climatice au dus la destramarea de facto a unitatii G-7. Reevaluarea europeana a noii situatii si concluzia ei nu s-au lasat asteptate. „Vremea în care ne puteam baza pe deplin unii pe alții aproape s-a încheiat”, iar „noi, europenii, trebuie să ne luăm destinul în mâini”, a declarat Merkel, duminică, la Munchen.
Cancelarul german a dat de inteles ca SUA cu Donald Trump si Marea Britanie prin Brexit nu mai sunt parteneri de incredere. Daca sau cata surprindere a provocat declaratia germana la Washington si Londra este mai putin importanta decat nevoia Europei de a-si creste increderea in sine.
De altfel, in psihologia individuala si nationala anglo-saxona marimile stimei de sine si increderii in sine sunt determinante pentru marimea ratei succesului. Declaratia lui Merkel ar trebui deci privita ca fireasca. Nefireasca este ca ea a venit abia acum, pe o evaluare destul de tarzie.
Nemtii au adus in schimb o contributie pretioasa, poate ca o compensatie, privind relatia de potentare reciproca dintre increderea in sine si increderea in ceilalti. Crestera increderii de sine este baza cresterii increderii in ceilalti si invers.
Spargerea G-7 de catre americani nu trebuie insa privita in negru. In lumina celor mai recente date ale Bancii Mondiale, citate de World Economic Forum, G-7 este anacronica, nu mai reflecta ierahia reala a celor mai mari economii ale lumii. Cele mai mari zece economii ale lumii in 2017 (neoficial le putem numi G-10) sunt, in ordine: SUA, China, Japonia, Germania, Marea Britanie, Franta, India, Italia, Brazilia, Canada.
Prin comparatia cu ierarhia G7, observam absenta inadmisibila a Chinei, care aproape in orice tip posibil de clasament ocupa unul din primele locuri (de regula 1 sau 2), in timp ce, la fel de inadmisibil sau, mai bine zis, paradoxal, codasa Canada din informalul G-10 se afla in compunerea oficialului G-7.
“Cioburile” lui G-7 vor fi “culese” de G-20, care, in plus fata de G-7, are o compozitie multipolara imbunatatita, prin prezenta alaturi de economiile dezvoltate (cei sapte plus Rusia, cu indulgenta spune Vestul), la care se adauga reprezentanti ai Uniunii Europene, a marilor economii emergente: Argentina, Brazilia, Mexic, China, India, Australia, Indonezia, Arabia Saudita, Africa de Sud, Coreea de Sud, Turcia.
Interesant este punctul de vedere al Rusiei, care, in urma analizei rezultatelor summitului G-7 si a “contradicțiilor transatlantice mocnite (care) au ieșit la suprafață” a reiterat realismul pozitiei sale potrivit careia “revenirea la formatul G-8 nu este de actualitate”. O premonitie privind viitorul G-7?
Desi cazut in desuetudine, datorita destramarii unitatii de decizie, summitul G-7 din 2018 a fost planificat sa aiba loc in Canada, în regiunea Charlevoix, din provincia Quebec. Summitul G-20 din acest an, care se pare ca va surclasa G-7 ca reprezentare mai adecvata si eficienta deciziilor, va avea loc in Germania, la Hamburg, in 7-8 iulie.
Publicat de fragmentariumpolitic 
Fragmentarium Politic 