Un proiect in asteptare: Social-conservatorismul
Adaptarea continua: partidele mici si noi. In campania electorala pentru alegerile parlamentare din 2016, si chiar inca din precampanie, ideea partidelor mici si noi a facut multa valva. A fost o idee antemergatoare, care a deschis drumurile spre noile constructii politice ALDE si PMP. Dar dupa ce aceste doua partide, ambele situate de aceeasi parte a esichierului, si-au vazut sacii in caruta, unul ajungand la guvernare, celalalt in parlament, ideea aproape ca s-a stins. Un fapt de nedorit pentru echilibrul esichierului politic. Pentru reechilibrarea prin improspatare a celeilalte parti a esichierului, ideea ar trebui revitalizata.
Echilibrul si extremele, noile repere. O data cu castigarea alegerilor prezidentiale din Franta de catre Emmanuel Macron, care a adus noi diviziuni pentru pluralismul politic, vechile repere de “stanga”, “centru” si “dreapta” au inceput sa se estompeze. Este doar o chestiune de timp pana cand acestea vor dispare. Macron, care a declarat ca nu este nici de stanga , nici de dreapta, a optat pentru pozitia de “echilibru”. Celelalte pozitii, apropiate de o parte si de alta, sunt cele de “social” si “national”, cu extremele corespunzatoare. Catre aceasta clasificare a condus autodefinirea de echilibru a miscarii lui Macron, care s-a raportat la socialismul lui Holland si nationalismul lui Le Pen.
Sfarsitul doctrinelor pure, inceputul aliajelor doctrinare. Avand in minte tipologia Macron, cuprinzand partide de echilibru, partide de echilibru social (sau partide pro-sociale) si partide din extrema sociala, de o parte, si, de cealalta parte, partide de echilibru national (sau partide pro-nationale) si partide din extrema nationala, nu este greu de anticipat ca exclusivismul socialismului si liberalismului poate derapa, in grade diferite, catre pozitii extreme, spre extrema sociala si respectiv extrema nationala.
Din istoria apropiata a socialismului, de tip Obama, de pilda, care si-a asumat public acest exclusivism pagubitor, “Acum suntem cu totii socialisti”, declara emfatic fostul presedinte afroamerican, s-a vazut cum tot felul de “socialisti” parazitari, buni de mutat muntii din loc, dar neispraviti si taietori de frunze la caini, au napadit PIB-ul tarii, ducand SUA la dezastru. Si din liberalismul contradictoriu de tip Trump, de deschidere a celorlalti catre America si de inchidere a Americii catre ceilalti, sau de tip May, care vrea mana libera pe continent si mana stransa acasa, se poate deduce acelasi lucru, ca doctrinele politice si economice pure nu mai sunt functionale. Republicanii americani nu mai pot ramane republicani pursange, nici conservatorii britanici, rasatii de altadata. Chiar daca nu recunosc sau o fac doar cu jumatate de gura, protectionismul, nationalismul sau parti din alte doctrine si ideologii politice au navalit si pe portile lor.
Si la noi, aceleasi efecte nefaste ale exclusivismului doctrinar. Este revelatoriu daca ne uitam la social-democratia de tip Dragnea, care a castigat alegerile parlamentare cu un program economic si social excesiv, supraevaluat, de nu mai stie acum, la guvernare, pe unde sa scoata camasa, si trebuie sa ne intrebam daca nu cumva a fost doar o tactica vicleana de campanie. Sau daca analizam liberalismul popular de tip Traian Basescu, care vrea din nou o Romanie asociala, poate chiar o noua revolutie portocalie, combinata de aceasta data cu citronul liberal, adica cu austeritate pentru poporul roman, dar cu lafaiala altora din afara tarii pe spezele/resursele romanilor. Ca, de, ei ca estici ar fi fara expertiza si ar avea nevoie sa fie condusi de occidentali.
Sinteza dintre socialitate si crestere. Marele defect al exclusivismului doctrinar si ideologic de tip “stanga-dreapta” este schisma dintre socialitate si crestere sau, altfel spus, dintre munca si capital. Partidele de pe o parte a esichierului de acest tip s-au concentrat excesiv pe socialitate, cele de pe cealalta parte, excesiv pe cresterea economica. Unele pe statul social si pe socialitatea maximala, altele pe statul minimal si pe socialitatea minimala, austera. Evident, doctrinele si ideologiile pure tineau partidele departe de optimul social si de optimul cresterii, ambele putand veni numai din sinteza, nicidecum din schisma lor. Alegerile se organizau si se castigau pe dihotomie, pe maximalitate sau minimalitate. Cand socialitatea si cresterea erau prinse in amor, cum a fost USL-ul, toate ocarile si sanctiunile se revarsau asupra lor, despartindu-le. Trebuia gasita o alta cale spre unitatea lor, care sa duca la optimul social si optimul cresterii, intelegand prin optim nu starea de maxim a uneia sau alteia, ci starea de echilibru intre ele.
Un vector si un model doctrinar si idelogic de alianta sau aliaj. Vehiculul spre putere si, o data ajuns la putere, instrumentul politic pentru coeziunea si conducerea societatii cunoaste, in general, trei mari forme, partide, miscari, uniuni. Cred ca cel mai potrivit format politic, care transmite unei societati cel mai puternic semnal de sau spre coeziune, este cel de uniune, deja puternic validat in numeroase cazuri si spete. Cred ca o formula superioara, care ramane insa de experimentat, este cea de comunitate. La un partid aderi sau nu aderi, dar dintr-o comunitate faci parte prin origine sau rezidenta. Ne putem doar imagina audienta unui partid al comunitatii romanilor.
Un model doctrinar si ideologic exceptional de alianta sau aliaj este in Germania, care a realizat comuniunea dintre socialitate si crestere, cu ajutorul vectorului dat de Uniunea Crestin Democrata (CDU) si Uniunea Crstin Sociala (CSU), care impreuna formeaza fractiunea parlamentara CDU/CSU. Numita si “die Union” (Uniunea), CDU/CSU realizeaza o sinteza de exceptie intre crestere si socialitate. Desi din retrospectiva osificata “stanga-dreapta” CDU si CSU sunt de “dreapta”, la fel ca si rezultanta lor, CDU/CSU sau Uniunea, este de remarcat ca o diviziune se focalizeaza pe socialitate, care este de ‘stanga”, cealalta pe crestere, care este de “dreapta”. Acest aliaj, aceasta sinteza sau comunine intre socialitate si crestere este, cred, si motivul pentru care social-democratii germani nu mai castiga alegerile.
In Romania, social-conservatorismul este un proiect in asteptare. Am rams surprins sa citesc, in aceste zile, la un autor cotat, mirarea ca noul presedinte al PNL a afirmat ca liberalismul este si conservator. Desigur, omul nu descifrase inca liberalismul conservatorilor britanici si conservatorismul liberalismului american. Abandonarea de catre liderul liberal Ludovic a doctrinei pure a liberalismul si optiunea sa pentru un mix doctrinar si ideologic este insa doar o jumatatea de pas inainte. Liberalismul si conservatorismul au ca obiectiv maximal cresterea economica, lasand socialitatea la usa PNL.
Sansele unei sinteze, sper cat mai apropiate, avand in vedere criza PSD, vin dinspre ceea ce in limbajul cliseu continuam sa numim “stanga”, acea parte de esichier pentru care am propus, mai sus, denumirea de esichier al partidelor/miscarilor/uniunilor de echilibru social sau pro-sociale. Un partid nou si, inerent, mic la inceput, care ar aparea in aceasta zona, va prelua inevitabil partea de socialitate, de la social-democratie, dar nu in termenii utopici maximali, pe care ar putea sa o alieze, in proportii egale, cu cresterea urmarita de conservatorism.
Ce pledeaza pentru aducerea conservatorismului in fuziune cu social-democratia? In afara de cresterea economica, exista o serie intreaga de alte probleme noi, cum sunt traditiile si identitatea, care ne sunt grav afectate, credinta, care ne este batjocorita si insultata, stramosii si inaintasii ne sunt demonizati si pusi la index, suveranitatea ne este deja capturata, hotarele ne sunt incalcate de imigratia ilegala etc, care asteapta sa fie redobandite, refacute si conservate. Conservatorismul este cea mai buna upgradare a social-democratiei. Uniunea Sociala Conservatoare (USC) bate la usa esichierului politic al Romaniei.
Publicat de fragmentariumpolitic 
Fragmentarium Politic 