Precum la dreapta, asa si la stanga

A discuta exclusiv despre cultul personalitatii, fara a aduce in discutie si perechea sa extrema, demonizarea personalitatii, ori formulele mediane de respectul autoritatii si recunoasterea valorii, toate raportate la o epoca, nu este cu certitudine cea mai buna cale pentru a desprinde invataminte si concluzii. Fiecare epoca educa intr-un anumit fel capacitatea de discernamant politic, social si individual. Exista o responsabilitate politica de epoca si personalitati politice simbol ale unei epoci.

In niciun caz nu asi fi avocatul preluarii necritice a sugerarilor occidentale despre cultul personalitatii, ca acesta ar fi prin excelenta, deci in toate imprejurarile, ceva rau. Sa ne gandim de pilda la cultul liderului politic sau militar in timp de razboi sau de alte cataclisme sociale ori naturale, hotarator in incordarea vointelor si mobilizarea energiilor pentru despasirea acestor crize existentiale pentru un popor.

Sau, aplicat pe actualitate, daca vom intoarce pe toate fetele cultul personalitatii din Coreea de Nord, ajungem fara prea mare efort la ideea ca acesta este o necesitate fundamentala pentru a tine natiunea nord- coreeana unita in fata amenintarii militare a SUA. Americanii si-au parasit coastele si apele maritime si s-au aventurat in preajma celor nord-coreene, nu invers. Securitatea nord-coreeana este, intr-un fel, si securitatea regionala, a vecinilor. Nu propaganda trebuie luata in seama, ci faptele: prabusirea securitatii Irakului a insemnat si prabusirea securitatii Orientului Mijlociu.    

Ipocrizia celor care au facut din democratie un spectacol, manipuland perceptia publica pentru a confunda spectacolul cu realitatea, a adus dublul standard si in evaluarea personalitatilor politice. Numerotarea presedintilor americani, de la George Washington la Donald Trump, vehicularea electorala a termenilor “Alesul” si “Presedinte-Comandant”, ori exacerbarea expunerilor mediatice ale acestora dupa principiul ca nu exista publicitate negativa ci numai publicitate, sunt tot forme de cult.

Dar, vai!, cata deosebire intre egolatrii si idolii din Vest si cei din Est. Chiar si un presedinte american ca Harry S. Truman, care cat ai clipi din ochi sau ai bate din palme a comis crime de razboi si impotriva umanitatii prin uciderea atomica a 300 000 de japonezi, ori premierul britanic Winston Churchill, impreuna cu care a semnat declaratia de laudarosenie si teroare prin care au anuntat holocaustul nuclear, sunt mistificati cultic si pusi in cartile de istorie precum sfintii in cartile sfinte.

Nu tot cultul personalitatii sunt si indemnurile yesmenilor si sicofantilor prezidentiali americani, ca de cor antic, ca Donald Trump sa se dea la lume, ca aceasta “sa-si bage mintile in cap”, ca el e “cel mai” si ca “are mereu dreptate”? Sau pretentia, anuntata public de Trump, sa fie sculptat pe Muntele Rushmore, alaturi de ceilalti patru presedinti de granit? Ori alimentarea imprudentei, de catre aceeasi liota gerontocrata de lingusitori si instigatori, ca Donald Trump sa transeze unilateral problema Kim Jong-un, transformand-o intr-o criza nucleara efectiva, pentru ca va fi o criza daca SUA vor dori sa fie criza? Uitand sau ignorand “distrugerea reciproca asigurata”, ca loviturile sunt cvasi instantaneu insotite de contralovituri?

Sa nu se inteleaga ca asi fi adeptul cultului personalitatii, pe care in formele lui gretoase si absolute il resping la fel ca si demonizarea personalitatii. Sigur, aici intervine si calitatea selectiei. Afirm doar ca problema cultului personalitatii isi are originea si cea mai lunga istorie in Occident, in lumea evreo-anglo-americana, de unde a si fost exportata in Est, o data cu ideile si experimentarea comunismului. In democratie insa, cultul este mai degraba al echipei, decat al individului, angajamentul si deciziile de succes tin de obicei de expertizele colegiale.

Respectul autoritatii si recunoasterea valorilor sunt nuante de mijloc si indispensabile. Daca ai ales niste oameni in functii publice, respecta-i si ajuta-i sa-si indeplineasca mandatul. Cei care dupa alegeri incep sa-i demonizeze pe alesi, insulta de fapt poporul care si-a ales conducatorii. In lumea culturala si stiintifica vedem nenumarate exemple de omagiere si de recunoastere a valorii, cu premii pentru intrega activitate cu “stele” pe alei ale vedetelor etc.

In politica este altceva. Politica are legitimitatea si instrumentele de a aloca resursele. Nimeni, niciodata, nu va putea sa multumeasca in acelasi timp pe toata lumea. Din acest motiv, in opinia mea, omagierile si recunoasterea valorii oamenilor politici si de stat sunt mai indicate, cred ca si mai sincere, dupa retragerea lor din viata publica activa.

La inceput m-a mirat cazul lui Stelian Popescu, de cult al personalitatii, ca sef al ziarului “Universul”, in perioada interbelica, dar m-am lamurit destul de repede, facand unele documentari. Spre deosebire de Luigi Czzavillan, intemeietorul acestui ziar (1884), care i-a pastrat caracterul independent, Stelian Popescu l-a inregimentat ideologiei si politicii de dreapta. Faptul ca si regele Carol a girat cultul personalitatii lui Stelian Popescu, conducatorul ziarului “Universul” (1918-1943), imi semnaleaza ca ziarul a jucat un rol important in formarea unei opinii publice favorabile intrarii Romaniei in razboi de partea puterilor Axei.

Cultul personalitatii a trecut, deci, din Vest in Est, si de la dreapta la stanga. Cum ar zice legea masonica a corespondentei, precum sus, asa si jos, precum la dreapta, asa si la stanga. Prin urmare, nimic nou sub soare.

Dmitri Rogozin: Provocarea cea mai mare urmeaza

Romania a iesit cu bine din provocarea vicepremierului rus Dmitri Olegovici Rogozin, care a testat daca Bruxellesul & Asociatii isi respecta semnaturile de pe decizia privind sanctiunile impotriva Rusiei, printre care se afla si interzicerea survolului spatiului UE de catre oficiali rusi aflati pe o lista neagra.

Romania a interzis survolul, probandu-si astfel loialitatea de partener si aliat euroatlantic. Interdictia nu a operat insa si in cazurile Poloniei si Ungariei, care au dat verde survolului. In ciuda faptului ca se bate cu pumnul in piept in privinta apararii drepturilor est-europenilor, Visegradul a pastrat dintotdeauna o distanta aroganta si suspecta fata de Romania. Analizand mai aplicat incidentul ruso-roman, rezulta fara dubii ca acesta a fost pus la cale ca o tintire expresa a Romaniei.

Polonia si Ungaria nu au nicio treaba cu Basarabia (Transprutia), pamant istoric romanesc, rupt din Romania, si Transnistria, pamant slav. Ambele se afla geopolitic intre Rusia si Romania. Politicianul si diplomatul Rogozin, care este doctor in filosofie si a fost 3 ani ambasador al Rusiei la NATO, pe care o cunoaste ca pe buzunarele proprii, nu este prost deloc, provocarea lui antiromaneasca a avut o logica.

“Daca voi survola spatiul romanesc, SUA vor deveni indiferente fata de visul de unire al romanilor si, atunci, adio unirii moldo-romane si bun venit unirii moldo-ruse”, a fost cel mai probabil calculul intelighentiei oficialului rus. Calculul s-a dovedit gresit nu numai in privinta survolului, ci, din punctul meu de vedere, si in privinta americanilor, care nu pot fi suspectati ca nutresc vreo afinitate fata de visul reintregirii romanilor.

SUA, spun cei care au cotrobait prin secretele istoriei, in general nu dezvolta o empatie pentru nimeni, sunt interesate exclusiv de soarta lor. Radacina acestui egoism fara limite ar fi, potrivit acelorasi surse, intr-o conceptie foarte dezavuata international. Unipolarismul este o tentatie cinica si nedomolita, de pe urma careia au tras si vor trage mereu ponoase, potrivit careia doar SUA trebuie sa fie unita si intarita, toti ceilalti trebuie dezbinati si slabiti (v. Iugoslavia, Irak, Siria etc.).

Insa cea mai mare provocare cu miros de balalaika si kazaciok nu a trecut, urmeaza sa vina. Rogozin, caruia ii plac vinurile moldovenesti, cu deosebire cele de Cricova si de Purcari, a anuntat ca se va intalni cu Dodon in Iran, la investirea presedintelui Rohani, unde va urmari sa obtina “garantii”. Dupa toate indiciile si unele informatii, Rogozin ii va cere lui Dodon sa adopte fara intarziere legile antiunioniste, scoaterea in afara legii a partidelor si organizatiilor obstesti unioniste, care ar atenta la statalitatea Republicii Moldova.

Asa-zisa referire a legislatiei antiunioniste la toti, care se vehiculeaza propagandistic si manipulatoriu, adica si la cei care vor unirea cu România, şi la cei care vor unirea cu Rusia, este doar un carlig, o capcana. O data permisa vanatoarea de vrajitoare, Rusia va pompa Chisinaului resurse cu care sa faca “curatenie”, ceea ce va echivala cu inceputul instalarii insidioase a unei sfere de influenta. Contracararea ar putea veni, decisiv si definitiv, doar din partea unirii cu tara mama, dupa modelul reunificarii germane.

Turneu diplomatic cu cantec: Mike Pence, substitut al lui Rex Tillerson in Europa de Est

Un controversat turneu diplomatic pe care vicepresedintele american Mike Pence il intreprinde in Europa de Est a reaprins speculatiile unei iminente schimbari diplomatice la varf. Ele vin dupa ce in mass-media americane au aparut informatii potrivit carora intre presedintele Donald Trump si secretarul de stat Rex Tillerson au aparut disensiuni, in special privind politica de cadre a sefului Casei Albe.

Donald Trump a destituit deja cateva nume marcante din administratia sa, iar altele, la fel de grele, au ales ele sa-l paraseasca. Potrivit criticilor, noile numiri nu sunt remarcabile prin profesionalism, ci prin intretinerea cultului sefului executivului american. Fostul magnat imobiliar Trump nu are experienta politica. Faptul ca se inconjoara cu oameni cu acelasi deficit experiential, care sunt vocali doar ca yesmeni si sicofanti, despre care s-a crezut ca au populat exclusiv guvernele totalitare, sporeste riscurile deciziilor eronate si mersului intr-o directie gresita.

In ciuda faptului ca vicepresedintele Mike Pence nu are experienta diplomatica, acesta a fost trimis de catre presedintele Donald Trump in Europa de Est, intr-o misiune diplomatica extrem de sensibila, care ar fi recomandat cunoasterea profunda a dosarelor si continuitatea diplomatica ale Departamentul de Stat. Cu atat mai mult cu cat contextul diplomatic este foarte tensionat, ca urmare a noilor sanctiuni ale SUA impotriva Rusiei. Represaliile Rusiei, care au fost anuntate, daca sanctiunile suplimentare decise de Congresul SUA nu vor fi blocate de veto-ul presedintelui Donald Trump, ar putea avea si consecinte regionale est-europene. In mod evident, vicepresedintele Mike Pence va avea sansa a doua ca substitutor al secretarului de stat Rex Tillerson. Pence se va intalni, duminica, in Estonia, cu liderii Tarilor Baltice. El va merge, apoi, in Georgia si in Muntenegru, iar in final va participa la un summit cu lideri din Balcanii de Vest, urmand sa revina marti la Washington.

https://www.agerpres.ro/externe/2017/07/30/vicepresedintele-american-mike-pence-in-estonia-pentru-discutii-cu-liderii-statelor-baltice-11-22-56

Nebunii numiti vedete, icoane media la care lumea nestiutoare este chemata sa se inchine: Angelina Jolie, acuzată că a exploatat copii nevoiaşi din Cambodgia pentru filmul sau pentru Netflix

Actriţa şi regizoarea americana Angelina Jolie este acuzată în mediul online că a exploatat copii nevoiaşi din Cambodgia în timpul castingului pentru filmul ”First They Killed My Father: A Daughter of Cambodia Remembers”, turnat pentru Netflix. Procesul de casting pentru acest film a fost unul bizar, a scris NME in online. Copii săraci au fost puşi să joace o scenă în care furau pentru bani.

Surprinsa de critici, care-i demoleaza imaginea de moralitate si educationala fata de copii, in numele careia indeplineste functia onorifica de ambasadoare UNICEF, Angelina Jolie a dat vina pe directorii de casting. Insa adevarul si responsabilitatea ei au iesit repede la iveala. Angelina Jolie este co-scenarist, producător şi regizor al proiectului cinematografic in cauza, fiind deci implicata in toate detaliile, de la scris pana la pelicula.

Directorii de casting au vizitat orfelinate, companii de circ, şcoli sărace, pentru a găsi copii care au ”experimentat greutăţi”. Aceste locuri au fost tot atatea medii in care au fost aruncate semintele infractionalitatii. Pentru faptele lor needucative, directorii de casting ar fi trebuit sa fie scosi de guler din institutiile vizitate. Ei au pus bani pe masă şi le-au cerut copiilor să se gândească la un lucru pentru care ar avea nevoie de ei, apoi să îi fure. Directorul se prefăcea că îl prinde pe copil, iar acesta trebuia să inventeze o minciună.

Cel mai oribil lucru pentru un copil este sa-l inveti sa fure si sa minta. Aceste fapte erau motivate in ochii copiilor de catre oamenii Angelinei Jolie, apoi tot ei le disculpau acelorasi copii. In rolul de hoata si mincinoasa a fost aleasa Srey Moch, o fată care a fost descoperită într-o şcoală din Cambodgia. Întrebată mai târziu pentru ce lua banii, fata ar fi spus că bunicul ei a murit şi că familia nu avea suficienţi bani pentru o înmormântare frumoasă, potrivit legendei, evident tot disculpatoare, lansata de Angelina Jolie intr-un interviu. 

Metoda de casting i-a adus ambasadoarei UNICEF numeroase critici acerbe. ”Ce joc psihologic crud pe care să îl faci unor copii săraci”, a scris un utilizator de Twitter. ”Angelina Jolie e nebună”. ”Angelina Jolie este clar dusă, dacă ea crede că această formă de exploatare este OK”, a fost un alt mesaj.

https://www.news.ro/entertainment/angelina-jolie-acuzata-ca-a-exploatat-copii-nevoiasi-din-cambodgia-pentru-filmul-realizat-pentru-netflix-1922400428002017071517114689

Adularea de protocol ii lipseste: “Discriminata” cu o supercasoaie de milioane de dolari si vacante de vis, Michelle Obama se plange de discriminare

Multe foste personaje politice de rang inalt din lumea occidentala sunt incapabile sa revina la o viata obisnuita. Lipsa refelectoarelor si a adularii de serviciu le creeaza un adevarat conflict de personalitate. Unele reactii, comportamente si pretentii, sunt ca de sevraj.

Dar viata reala este viata reala. Ca intr-un mijloc de transport public, in care poti simti transpiratia celuilalt, poti fi calcat pe bombeu sau poti auzi injuraturi. De ultimele sau de alte antipatii nici macar Donald Trump nu poate scapa.

Doar sotii afroamericani Obama, fosti locatari ai Casei Albe, prin voia lui Dumnezeu si a poporului american, refuza sa redevina sau sa fie tratati drept ceea ce sunt, ca cetateni obisnuiti. Ei se folosesc de cuvantul “nediscriminare” ca de o bagheta magica. Si nu s-ar putea spune ca nu le indeplineste dorintele.

Fosta prima doamna Michelle Obama s-a plans recent, la o conferinţa la Denver, că se confruntă în continuare cu declaraţii discriminatorii din partea unor americani. Ea a povestit ca i-au fost adresate cuvinte rasiste după plecarea de la Casa Albă.

Insa Michelle Obama nu a spus ceea ce multi americani i-au transmis pe retelele de socializare. Dupa plecarea de la Casa Alba, fosta prima doamna afroamericana a fost “discriminata” cu o supercasoaie de 8,1 milioane dolari si cu vacante de vis. “Am vrea si noi sa fim “discriminati” in acest mod”, au rabufnit replici pe internet.

https://www.news.ro/externe/michelle-obama-spune-ca-se-confrunta-in-continuare-cu-discriminarea-1922402327002017072117113374

Hai, Romania!

Romania premergatoare celebrarii centenarului Marii Uniri se infatiseaza romanilor si lumii ca o tara profund dezbinata. Normal ar fi fost ca unitatea de acum 100 de ani sa fie, azi, intarita. Toti vedem ca nu este asa si incercam sa aflam de ce. Nu stiu daca este de bine sau de rau, dar geneza acestei dezbinari nu ne apartine. Contradictiile antagoniste in care Romania se zbate au fost preluate de la altii sau i-au fost impuse. Si nu este vorba doar de istoria recenta.

Asa se face ca stereotipuri politice invechite, precum stanga-dreapta, est-vest sau putere-opozitie ne dezbina din start in orice proiect national. Practic, realizarile romanilor se obtin numai cu jumatate din posibilitati. In timp ce o parte trage inainte, cealalta parte trage inapoi. Efectul cumulat este o stagnare, in cel mai bun caz, rezultata din mici zvacniri inainte, urmate de reveniri cel putin egale. Aproape ca in involutia bolsevica, un pas inainte, doi pasi inapoi, desi traim, ni se spune, cea mai efervescenta era a revolutiei democratiei. Cele doua Romanii in contratimp ne arata ca si cum am suferi de un complex psiho-politic sau de un blestem sisific.

Partidele mari si vechi nu au reusit sa depaseasca aceasta dezbinare. Nici partidele noi. A fi mare, vechi sau nou nu pare sa fie suficient. Social-democratii, liberalii, popularii, alte partide s-au dovedit neputincioase in lupta cu dezbinarea. Esecurile par sa-si aibe cauzele in reproducerea de catre aceste partide a “stereotipurilor dezbinarii”, dar si in angajarea lor vasala in arhitectura partidista transnationala.

In acest context contradictoriu, de incremenire in dezbinare si de asteptari privind unitatea, politica tanara a pus pe plansetele sale proiectul unei noi constructii politice, care sa se rupa de stereotipurile dezbinarii, ale partidelor predecesoare, si sa mearga pe o cale spre unitate. O astfel de noua cale a fost deschisa in politica europeana de noul presedinte al Frantei, Emmanuel Macron. Acest inovator in materie de sisteme politice a abandonat dihotomia stanga-dreapta, adusa de Marea Revolutie Franceza (1789), care o fi fost ea buna in urma cu peste 2oo de ani, dar care a devenit toxica in vremurile noastre, cand popoarele si natiunile trebuie sa-si incordeze unitatea pentru a face fata provocarilor globale. Macron, cu a sa noua formatiune La République en Marche (EM/REM) a ales calea de centru, intre stanga si dreapta, o a Doua Mare Revolutie Franceza (2017).

Folosindu-se de precedentul macronist, Romania este foarte aproape de a initia propria-i revolutie de sistem politic. Potrivit unor informatii scurse in presa, Victor Ponta, fost premier si presedinte PSD, exclus din partid de Liviu Dragnea, Daniel Constantin, fost co-lider ALDE, exclus din partid prin decizia Delegației Permanente a formațiunii conduse de Călin Popescu Tăriceanu, si Laurentiu Rebega, europarlamentar sustinator al partidului Forta Nationala, vor lansa in septembrie un nou partid, Pro Romania.

Ideologia partidului Pro Romania va fi centrismul, calea de mijloc, nici de stanga, nici de dreapta, cu puternice accente de patriotism. Prin pozitionarea de centru, Pro Romania va putea sa atraga lideri, membri si simpatizanti si de stanga si de dreapta. Sunt sanse foarte mari ca Pro Romania sa realizeze in centrul esichierului politic un puternic filon de unitate, cu perspectiva de a se ingrosa si extinde in scurt timp, subtiind ceea ce clasic vom continua o vreme sa numim “stanga” si “dreapta”.

Catre o asemenea evolutie pledeaza cel putin doua grupuri de argumente. In primul rand, partidul Pro Romania va fi propulsat de marea dorinta a romanilor de schimbare si improspatare a sistemului politic. Romanii s-au saturat de lancezeala, de jocul de-a alba negra cu promisiunile, cu guvernarea neserioasa, in dorul lelii, cand ba anunta masuri, ba le retrage, cu mersul inapoi ca racul. Cetatenii vor ca politica sa fie despovarata de interese personale, clientelare, de coruptie, de defavorizare a romanilor si a companiilor romanesti, de vrajba care tine tara pe loc.

In al doilea rand, pe baza unor negocieri in derulare si detectarii unor optiuni neoficiale in asteptare, se intrevede o crestere rapida a Pro Romania prin treceri masive in randurile sale de la PSD si ALDE, cu membri, filiale si sedii, apoi prin fuziuni cu Forta Nationala si cu PSRO al lui Mircea Geoana, cat si prin desprinderi de organizatii de la PRU, UNPR si, individuale, din ratiuni de imagine, de la PRM. Amploarea acestor translatii dinspre alte partide spre Pro Romania, care vor accelera formarea unui grup parlamentar si a unei structuri de partid teritoriale  va fi cat se poate de reala, avand in vedere magnetismul de leadership pe care il exercita Victor Ponta, care a condus cel de-al doilea cel mai profesionist guvern (2012-2015) din istoria postdecembrista, dupa cel al lui Adrian Nastase (2001-2004).

In jocul diversiunilor: HRW colecteaza de pe internet inregistrari video ale Statului Islamic, ca “probe” impotriva armatei irakiene, eliberatoare a Mosul

Human Rights Watch (HRW), un ONG cu origine pe persoana fizica si cu un scop indoielnic, ca orice entitate de acest gen care este platita cu bani straini sa satisfaca interese unilaterale, dar sub acoperirea comunitatii internationale, a intrat sau a fost atrasa in jocul diversiunilor gruparii jihadiste Statul Islamic (SI).

HRW a strans de pe internet inregistrari video, a caror autenticitate nu poate fi dovedita, cu indivizi imbracati in haine ale armatei irakiene care executau persoane despre care afirma ca ar fi fost prizonieri luati in luptele de eliberare a orasului Mosul. Si nazistii s-au imbracat in haine militare poloneze, ca sa nu mai zicem de mitologizarea ‘islamica” a SI, ai carui lideri de varf nu citesc Coranul, ci Talmudul “Conflictului civilizatiilor”.

HRW prezinta aceste inregistrari ca “probe” incriminatoare de incalcare a drepturilor omului de catre armata irakiana, sustinand ca indivizii in haine militare apartineau fortelor de securitate irakiene si ca erau de religie siita, iar persoanele executate ar fi fost de confesiune sunita.

Scopul destul de straveziu al acestei fortari de cauze si efecte il aflam chiar de la HRW, care se declara ingrijorata de posibilitatea “reaprinderii conflictului confesional”. De-a lungul timpului, din 2014, astfel de “ingrijorari” au fost decodate ca fiind de fapt sugerari.

Dintr-o data, ce sa vezi, HRW ne spune fara sa clipeasca ca in Irak, ca de altfel si in Siria, nu ar fi vorba de un razboi de eliberare a teritoriului national de sub ocupatia unei grupari militare, care a fost finantata si inarmata de SUA, pentru a-si pastra influenta in zona, dupa invadarea Irakului de catre George W Bush, in 2003, ci de un “conflict interconfesional”. Si toate astea le-am aflat, joi, de la o Hadasha a HRW,  Sarah Leah Whitson, care, sa nu-ti vina sa crezi, “cearta” SUA si o pune in “garda”, ca “Guvernul american trebuie să se asigure că nu va mai oferi asistență unității irakiene responsabilă de aceste execuții.” Ca la manual.

https://www.agerpres.ro/externe/2017/07/27/militari-irakieni-antrenati-de-fortele-americane-au-executat-zeci-de-prizonieri-la-mosul-hrw–18-31-44

Analiza politica: Omleta de evenimente

Cavalere (templier?) D’Artagnan, probabil aveti o imagine aproximativa, ori chiar va lipseste cu totul, despre ce inseamna o analiza politica, care se face pe evenimente si fapte, pentru a afla caracteristici, principii, tendinte.

Nu este deci vorba de a vorbi de rau pe cineva, ci de incercarea de a explica ceva si de a pune acel ceva pe o axa valorica, cu plus si minus.

Ca cineva are o rata mai mare sau mai mica in masa unor fenomene este deja o alta problema, care nu depinde de observator sau analist. Acesta doar inregistreaza si da o explicatie preliminara la ceea ce vede sau afla.

Numai propaganda politica se multumeste doar sa critice sau sa laude pe cineva.

In analiza politica sau politologica este imposibil sa ajungi la esenta, care se afla in profunzime, fara sa pornesti de la suprafata spre interior, incepand de la fenomene.

Este la fel ca in situatia in care nu poti face omleta fara sa spargi ouale. Evenimentele si faptele sunt materia prima pentru analiza, ca ouale pentru omleta.

Nu prea am inteles nici ce cauta cuvantul “hipster” in textul pe care ati avut amabilitatea sa mi-l adresati. E ca un ingredient nepotrivit care taie maioneza, trimitand-o direct la cos.

Intamplator stiu destule despre “modele” comportamentale, care se pregatesc in laboratoare si se lanseaza pe piata in scopuri politice nedeclarate.

Termenul de hipsterism a fost folosit pentru prima data in 1940, cand se referea la un anumit comportament, marginal socializarii, al unei comunitati afroamericane.

Ulterior, in 2000 a explodat la New York, la tineri albi cu varste intre 20-30 de ani, care au copiat comportamentul refractar, ca pe o “moda”. Hipsterismul nu este un fenomen european, chiar daca s-au facut eforturi de contaminare.

Cand vorbiti de “fundamentalism” antiamerican si antieuropean, uitati, fara indoiala o scapare involuntara, sa-l numiti si pe cel antirusesc, antichinezesc, antiislam, antiarab samd.

De acord cu pastrarea simtului critic fata de toti cei din jurul nostru. Dar si aici este o specializare. Cine vrea sa le faca pe toate, nu face de fapt nimic serios. De aceea sunt whitehouselogi, kremlinologi, sinologi etc.

Colegii mei kremlinologi isi fac treaba cu maxim de zel, va asigur. Pe ansamblu cred exista un echilibru relativ al analizelor politice si geopolitice. Cel putin asa ar trebui. Presupun ca nu doriti si aici unilateralism.

Politica contactelor omnidirectionale (un raspuns)

Domnule Mircea Popescu, tutuiala unilaterala, tintirea cu cuvinte de jargon si atribuirile calomnioase nu va acorda un ascendent politic sau moral. Dimpotriva. De ce ati devenit subit nervos si insolent? Pentru ca nu aveti argumente? Eu nu sunt nici pro, nici anti cineva. Dar nu sufar nici de cataracta, nici de hipoacuzie sau surzenie, nici de mutenie. Vad si aud ceea ce vede si aude toata lumea.

Imi este greu sa cred ca va incanta, ca intelectual ce va creditez, noua stupiditate politica a ambasadorului american la Chisinau, care sustine lucruri contra naturii. Ca de pilda ridicarea unui zid electromagnetic intre doua spatii culturale proximale, care inevitabil interfereaza. Rusia si Moldova basarabeana sunt vecine, dupa toate legile proximitatii culturile lor interfereaza, tot asa cum interfereaza cele dintr-o regiune. Nemaivorbind ca in statul moldovean exista o semnificativa minoritate rusa. SUA nu sunt vecine cu Republica Moldova, nu sunt nici macar regionale sau europene, dar ambasada ei la Chisinau cere cenzurarea sau blocarea emisiunilor posturilor de televiziune si radio ruse, retransmise in aceasta tara, pe motiv ca-i manipuleaza pe moldoveni. Isi permite chiar sa sugereze autoritatilor moldovene sa trateze aceasta chestiune ca una de “securitate” informationala si nationala, adica sa faca dintr-un vecin un dusman declarat si perpetuu. Ca asa vrea James Pettit pentru Moldova, desi daca Romania ar aplica aceeasi masura mass-mediei din Ungaria retransmise in Romania, Hans Klemm nu ar fi cu siguranta de acord, chiar daca nu i l-ar cere nimeni, dar ar avea perfecta dreptate.

Cred ca faceti o mare greseala ramanand prizonierul trecutului, ca multe alte mumii vii politice, in locul eliberarii de stereotipurile invechite si inaintarii libere spre viitor. In ce sens ma dau in “vileag”? Ca sunt pentru contacte si intalniri politice in toate azimuturile? Luati de buna directiva antiruseasca a lui Obama, care a facut mult rau, in primul rand americanilor? Si pentru ce? Pentru ca Rusia urmeaza doctrina Sinatra, “My way”, cum efectiv o urmeaza si SUA sau cum ar trebui sa o impartaseasca orice alta tara din Lume? Oricate pene si tatuaje tribale si-a pus Obama sau oricat de mult a topait belicos in jurul focului, noul presedinte Donald Trump se va debarasa de ele una cate una, SUA nu se vor intoarce la primitivism, isi vor continua ascensiunea spre o noua civilizatie. Luati exemplul tanarului ginere al lui Trump, care a dat in vileag toata colcaiala antiruseasca din mitologia alegerilor, cand a spus ca s-a intalnit cu rusi pentru ca acela era jobul lui in campania electorala, sa se ocupe de relatiile internationale. Rau nu e cand presedintii de stat se intalnesc si discuta, rau e cand nu se intalnesc si nu-si vorbesc. Rolul politicii e de comunicare, deschidere, de construire de punti si legaturi trainice, nu invers.  

PS/NB: Politizati cuvantul “tovarase” cum o facea si Elena Ceausescu cu “domnule”. Ceauseasca spunea ca “domnilor” le mirosea urat munca. Eu cred insa ca ambele cuvinte isi au rolurile lor contextuale bine definite si nealterabile de catre politica. In fiecare om se afla si un domn si un tovaras. Asa suntem si soti, cu o tovarasa de viata, colegi si camarazi, ca tovarasi de munca sau organizatie, ori in alte posturi, explicate de teoria statusurilor si rolurilor sociale. Asa ca, domnule Mircea Popescu, si noi suntem tovarasi, fara nicio politizare, ci in virtutea faptului ca amandoi apartinem breslei comune a scrisului. Sunteti colegul meu si sunt onorat, nu am de ce sa ma supar, nici macar cand scrieti impotriva mea, pentru ca fiecare are dreptul la opinie. Stiti cum se zice, un om – un vot, un om – o opinie. Cu argumentele este o alta problema, care tine de stiinta si de capacitatea de a le sintetiza si prezenta. Fapte bune! 

PPS/NB: Eu nu primesc ordine de la nimeni, cu atat mai putin de “lupta”, ci imi aleg singur subiectele despre care scriu, calauzit doar de motivatia adevarului si de necesitatea abordarii alternative. / Prin imaginea aditionata vreau sa sugerez o noua definitie a politicii, de antena omnidirectionala.

Internationalismul militar, propovaduit de Hans Klemm pentru Romania: Rachetele “Patriot” din Romania vor apara tarile vecine si intreaga NATO

Credeati ca daca am scapat de comunism am scapat si de pagubosul internationalism? V-ati grabit, un internationalism militar sui generic tocmai ce a fost propovaduit pentru Romania de ambasadorul american Hans Klemm.

Intr-un interviu pentru TVR, ambasadorul Statelor Unite, Hans Klemm, a declarat ca achizitia de rachete Patriot va oferi protectie in cazul atacurilor aeriene nu doar pentru Romania, ci va contribui si la apararea tarilor vecine si a intregii NATO.

Internationalism, internationalism, dar de ce pe banii nostri? Platesc vreun sfant tarile vecine sau cele din NATO? Nicidecum, noi ii vom apara pe toti pe gratis. Impotriva Rusiei, of course.

Amarnica povara vor pune pe umerii Romaniei rachetele americane Patriot. Cum sa ii aparam noi pe toti de un colos?

Mi-e teama ca “internationalismul” asta militar, cu care ambasadorul Klemm ne gadila urechile, ne va goli si visteria si ne va face si carne de tun, precum negrii in razboaiele americane sau commonwealth-ii in cele britanice.