Poporului istoric american i se pregateste ceva: Scenariul “Charlottesville” se repeta la Boston 

19/08/2017

Un banc politic, care circula samizdat printre americani, reproduce foarte veridic absurditatea din 2009, devenita un cosmar si o insulta pentru identitatea poporului istoric. “- Bunicule, ii spune nepotul, de azi avem un presedinte negru.” “- Nu se poate, cum sa aiba americanii un presedinte negru?!”. “- Dar, bunicule, a anuntat la televizor.” “- Daca nu scrie si in ziar, a fost o gluma.” Nepotul se duce dupa un ziar si-i arata bunicului ca in el scrie acelasi lucru, ca SUA au un presedinte negru. “M-da, zice bunicul ganditor, tare mandru trebuie sa fie stapanul lui.”   

Obama s-a intors din concediul prelungit, dupa plecarea de la Casa Alba, si isi continua treaba, inceputa ca presedinte al SUA. I s-a pus la dispozitie un palat de 761 de metri patrati, in valoare de peste 8 milioane de dolari, intr-o zona exclusivista din Washington, ca un loc de taina si de strategii politice din umbra. Obama este perceput si supranumit ca “Omul din spatele Casei Albe”. I s-a construit si un centru prezidential, Barack Obama Presidential Center, pe 200 de hectare, in orasul lui Al Capone, Chicago, aducator de miliarde de dolari, dupa modelele Bush si Clinton, care le hranesc memoria si prosperitatea. Un cult fara limite al personalitatii si arogantei liderilor imperialisti americani, cu puternic iz colonizator. Printr-un contrast biciuitor, fostul presedinte comunist cubanez Fidel Castro, care a redat libertatea si demnitatea poporului Cubei, a interzis prin lege ca dupa moarte sa-i fie dedicate simboluri de cult al memoriei politice (monumente, denumiri de strazi, de centre politice etc.).

Obama a fost bine infipt si cu un rol fara echivoc in politica SUA. Muzeul africanilor si daramarea statuii generalului Lee sunt deja doua succese deschizatoare de drum. Scenariile de tip “Charlottesville”, de victimizare a negrilor si culpabilizare a albilor ameninta sa se multiplice. Tinta cea mai probabila este falsificarea istoriei SUA si subjugarea poporului istoric american, printr-un hold-up rasist asupra statului american. Culmea ilegitimitatii si cinismului acestui hold-up rasist asupra statului american este ca fondarea SUA si maretia sa culturala si civilizationala s-au datorat poporului istoric american. O perspectiva bananiera, data de imigratia bananiera, care va atrage inevitabil dupa sine fuga creierelor din SUA si ocolirea acestora de catre imigratia meritocratica, va insemna intrarea obiectiva intr-un ciclu de cadere libera. Greselile politice care se fac acum de catre maniacii puterii (Steve Bannon), cu Trump inainte si Obama in umbra, sunt grave si fara viitor. Pe vremuri, imparatii romani care aduceau teroarea si declinul erau declarati dusmani ai Romei…

O poza cu un politist negru care pazeste albii protestatari de la Charlottesville a devenit emblematica. Ea vorbeste mai bine decat o mie de cuvinte despre noua natura sau tendinta minoritara, de discriminare agresiva a populatiei majoritare istorice, din relatiile de putere din SUA, de tip autoritate-supunere. Este o manipulare politica, care foloseste forta statului pentru suprapunerea peste poporul istoric a unei grupari de imigranti, ale carei varfuri au ajuns in fruntea administratiei americane. La o saptamana de la manifestatia de la Charlottesville, etichetata ca fiind a albilor, neonazistilor si kukluxklan-istilor, unde o tânără femeie a fost ucisă, fiind lovită de o mașină condusă de un adept al “supremației albilor”, scenariul se reia la Boston. Intrebarea este de ce autoritatile americane au permis evenimentul cu nuante teroriste de la Charlottesville, care iese din cadrele constitutionale democratice si este condamnat de legeile penale, si reluarea lui la Boston?

Scopul autorizarii evenimentului de la Boston, aflam de la autoritati, a fost “de a proteja libertatea de expresie a manifestanților.” Chiar asa? Violenta civila care terorizeaza societatea americana, despre care autoritatile se feresc sa spuna ca este terorista, a ajuns atat de obisnuita incat viata nu mai este pretuita, iar uciderea unui om a devenit ceva banal? Nu mai sunt SUA un stat democrat? Cel mai probabil, evenimentele de acest gen fac parte dintr-un plan politic si au un rol cauzal, pentru “ceva” ce se intentioneaza sa se faca, intr-un final, cand se va atinge o masa critica emotionala. Ramane sa vedem acel “ceva”, despre care se poate anticipa ca va fi discutabil, cum se intampla in situatii lucrate emotional. Ar putea fi chiar o lovitura data drepturile civile ale albilor, judecand dupa obstinatia cu care se peroreaza despre “suprematia albilor”. Un indiciu pentru acel “ceva” care se pregateste si ar putea sa devina fapt, se afla in declaratia primarului Bostonului, Martin Walsh, referitoare la “albi”: „Unii dintre ei au avut discursuri dure la adresa comunității evreiești, a comunității afro-americane și la adresa multor altor comunități, iar eu nu îi vreau aici. Voi fi foarte clar: nu îi vreau aici. Dacă aș fi putut să nu le dau autorizația, aș fi făcut-o”. In final, o problema de inteligenta, cine o va dezlega ar merita Premiul Nobel. Cum de este posibil ca Barack Obama, a carui statuie se lustruieste de zor in evenimente de tip Charlottesville, sa fie pus pe acelasi soclu cu Martin Luther King, o personalitate militanta istorica pentru drepturi civice, cand Obama a fost primul presedinte afroamerican al SUA, deci s-a bucurat de cel mai inalt drept civil din parte “suprematiei albe”? 


Scenarii de tip Charlottesville (SUA): Leadership rasist cu masca antirasista. Falsificarea istoriei. Teza ideologica si rasista a “suprematiei albilor”, atac pe identitatea istorica a poporului american. Planul Kalergi in varianta Obama  

18/08/2017

Josnicele si lasele atacuri teroriste care au avut loc in aceste zile in Catalonia (Spania) demonstreaza, inca o data, daca mai era nevoie, imensele riscuri si amenintari pe care imigratia si diversitatea nenaturale, stimulate si manipulate politic, le reprezinta pentru identitatea si securitatea popoarelor si natiunilor. Intr-un articol de pe Contributors, o autoare de cancanuri politice incearca o provocare excentrica la adresa identitatii naturale, careia ii contrapune “diversitatea” contrafacuta, in scopuri politice si geopolitice. “Politica identitatii”, sustine fantezist autoarea, uitand ca tocmai aceasta a fost invocata in protectia si ascensiunea minoritatilor de imigranti in SUA, chipurile ar exacerba “diferentele” si ar contribui la “segregarea” etnica si rasiala. Daca o intrebi, nu numai pe ea, ci si pe cei ale caror interese meschine le promoveaza imoral si ilegal, cum de a fost posibil ca o minoritate sau alta, adusa de vantul istoriei, sa se catere pe piramida puterii si sa ajunga in varful ei, fara sa-si fi pastrat identitatea, pe care in noua situatie o exhiba ca “diferenta”, probabil ca raspunsul va fi tot atat de imposibil ca o problema de cvadratura cercului.

In mod evident, este un atac pe identitatea istorica a poporului. Unde este poporul istoric? A fost si nu-i, ca in drama pieilor rosii, urmand probabil tragedia pieilor albe? Sau costachesc-negruzzian spus, ca in “Istoria unei placinte”, “Cu iaurt cu gugosele / Te facusi vornic misele!”, in care alogenii s-au infruptat din placinta indigenilor? In care o minoritate, mai minoritate sau mai aleasa decat altele, s-a folosit de dreptul la identitate ca de dusul cu zaharelul a poporului istoric, pana in punctul in care acestuia nu i se mai recunoaste acest drept, la identitate? Neindoielnic, negarea sau limitarea dreptului politic la identitate, ori nerecunoasterea ascendentei poporului istoric este o idée rasturnata. Este o idée, o politica necuviincioasa, asemenea aruncarilor in sus ale picioarelor din dansurile de cancan, aparute pe la 1830 in cabaretele pariziene. Ea contravine randuielii pe care Creatorul a dat-o acestei Lumi, care a inzestrat toate neamurile pamantului cu identitati specifice, dupa care le-a dat in stapanire si pamanturi, pentru ca sa nu se amestece si fiecare sa stie unde i se afla drepturile de mostenire. 

Presa transmite nu numai informatii, ci si opinii, comentarii, analize, produsul de presa nefiind o fotografie. Numai pentru a raspunde la „de ce?” se poate scrie extrem de mult si de contradictoriu, potrivit unghiurilor din care este observat evenimentul care face obiectul stirii de presa. De altfel, nici articolul nu face exceptie, prin iesirea din schema pe care o evoca la inceput, care astfel se dovedeste un pretext, pentru a ajunge la mesajul din final. Condamnarea subtila a “politicii identitatii”, in favoarea diversitatii contrafacute prin mijloace politice si geopolitice si potrivit unor scopuri geopolitice, de bestializare prin metisare a populatiilor originale, este o mare manipulare, in profitul celor care isi intemeiaza dominatia prin conflictualizarea “diversitatii” astfel obtinute. Intr-o tara intesata si controlata de servicii si organizatii secrete, care se cred “Deep State”, orice este posibil si nimic nu este intamplator. Potrivit si altor indicii, ceea ce s-a vazut la Charlottesville (SUA), este o punere in scena, cu dezgustatoare simboluri ingrosate si false indignari si lacrimogenii, in scopuri de inselare a opiniei publice. Mai putin a celei internationale, care are acces la surse independente, alternative si, prin aceasta, mai greu de pus sub noua cenzura “fake news”, cat mai ales a celei indigene, total la cheremul politicii establishmentare si mass-mediei mainstream.

Sa ne amintim, Hitler si-a imbracat oamenii in uniforme poloneze pentru a ataca poporul polonez. Ceea ce vedem acum, in SUA, oameni imbracati in uniforme naziste, cu steaguri, torte si lozinci extrase parca din Mein Kampf, nu putea sa aiba loc fara sa fie cunoscut de serviciile de informatii si securitate, care detecteaza si anihileaza conspirativitati profesioniste, sofisticate, daramite evenimente puse la cale in vazul public. Faptul ca nu s-au luat masurile legale si necesare impotriva celor care sunt platiti si instruiti sa dejoace manifestarile subversive, ci totul se concentreaza pe amplificarea retoricii antirasiste, arata altceva. Acolo are loc o falsificare a istoriei, prin marginalizarea americanilor originali si aducerea in mijlocul scenei a americanilor vopsiti. Practic, se poate vorbi de un plan Kalergi in varianta Obama. Atacurile pe identitate si falsificarea istoriei americane sunt in desfasurare, daramarea statuii generalului Lee este un fapt, ca si alte alte gesturi de marcare a teritoriului de catre noii veniti. De ce se tem noii veniti? Pentru ca sunt noii veniti. Ce a mai ramas de facut sau la ce ar trebui sa se astepte Lumea? Probabil ca teza ideologica samavolnica a “suprematiei” populatiei istorice va fi urmata de scoaterea in afara legii a drepturilor istorice ale populatiei native, indigene.

Este absolut scandalos si inacceptabil ca cei care au varsat si varsa valuri de ura, intoleranta, etnicism si rasism  in afara SUA, vezi George Bush Jr, prin razboaiele preventive de tip “soc si groaza”, retelele clandestine de teroare implantate de Obama-Clinton in Siria si Irak, care au destabilizat Orientul Mijlociu si care sunt fals decontate Islamului, asupra caruia se revarsa persecutii inimaginabile, amenintarile cu “foc si furie” ale lui Trump, care are in vizor destabilizarea Peninsulei Coreene, sa pozeze in “militanti” care “resping rasismul, antisemitismul si ura”. Cine revarsa ura de rasa in afara tarii, o revarsa si inauntru, intre politica externa si interna fiind o legatura indestructibila.  

http://www.contributors.ro/editorial/a-trai-in-virtual/


Un exercitiu de solidaritate activa si ferma in criza Venezuelei: America Latina apara pacea, libertatea si diversitatea regiunii, in fata belicozitatii, imixtiunii si uniformizarii manifestate de SUA

16/08/2017

Maturizarea politica a tarilor latino-americane si idealul unei Americi Latine unite au condus la un grup de state, cu exceptiile (relative) Mexic si Columbia, capabil si hotarat să se adreseze pe o singură voce SUA și să se opună acestora. Cea mai recenta expresie a solidaritatii si unitatii regionale latino-americane se afla in opozitia fata de o eventuala interventie a SUA in Venezuela, evocata de presedintele Donald Trump si reluata de vicepresedintele Mike Pence.

Președintele Trump a afirmat vineri, saptamana trecuta, că Washingtonul ia în considerare și o „opțiune militară” in Venezuela. Amenintarea a venit in urma alegerii unei Adunări Constituante cu puteri extinse, menite sa puna capat unei periculoase opozitii extranationale, sustinute politic si financiar de SUA. Escaladarea tulburarilor politice si sociale putea duce la razboi civil si instabilitate regionala, reproducand teroarea crizelor din Siria si Orientul Mijlociu.  

Ar fi retoric si inutil sa ne intrebam daca se vrea instabilitate si haos in Venezuela, pentru ca tocmai acestea vor fi urmarile. Nimeni nu isi face iluzii in privinta consecintelor post-conflict, care au devenit un cliseu, de la decapitarea autoritatii legitime si anihilarea rezistentei nationale, implantarea de retele clandestine de control, dezbinare si conflictualizare (v. Gladio, Daech etc) si pana la organizarea exploatarii resurselor si directionarii lor catre “statul talhar” (Thomas Jefferson).   

Amenințarea militară formulată de Donald Trump pentru a rezolva criza din Venezuela a provocat un val de indignare în America Latină. La o zi dupa declaratiile agresive ale presedintelui american, Mercosur, piața comună sud-americană (Argentina, Paraguay, Uruguay și Brazilia), a respins folosirea forței la adresa Venezuelei. In opinia țărilor Mercosur, dialogul și diplomația sunt singurele mijloace acceptabile de promovare a democrației în Venezuela. Si separat, ca state, Brazilia, Columbia, Peru, Chile, Mexicul, Ecuadorul și Nicaragua au respins perspectiva imixtiunii militare americane in regiune.

„Calea de urmat nu este cea a utilizării forței”, i-a transmis ferm Argentina, marți, vicepreședintelui american, Mike Pence, in vizita la Buenos Aires. In fata solidaritatii si unitatii regionale, Pence s-a mai inmuiat, admitand că este posibilă o soluție pașnică la criza din Venezuela. El se afla intr-un turneu in America Latina (Columbia, Argentina, Chile si Panama), pentru a incerca sa se foloseasca de forta regiunii impotriva unei tari din casa comuna regionala, potrivit planurilor geopolitice ale SUA. După amenințarea lui Trump de vinerea trecută, și opoziția venezueleană a anunțat că se opune oricărei intervenții armate din afara țării.

Totusi, Mike Pence a avertizat ca „Statele Unite nu vor sta cu mâinile în sân în fața a ceea ce se petrece în Venezuela”, facand referire la “accentuarea presiunilor diplomatice si economice asupra regimului Maduro”. Insa infometarea unui popor prin sanctiuni economice este un fapt murdar si inuman, care a inceput sa atraga dezaprobari internationale. „Un stat eșuat în Venezuela amenință securitatea și prosperitatea întregii emisfere și a Statelor Unite”, a explicat destul de ciudat si neverosimil vicepresedintele american, prin extensia si amploarea date crizei venezuelene.

Pence a utilizat in mod nefericit expresia de “stat esuat”, confuzie care ar putea fi pusa pe seama lipsei de experienta politica si diplomatica. Venezuela nu are decat sa-l contrazica, aratand ca este un stat puternic, functional si hotarat, lucru pe care de fapt presedintele venezuelean Maduro l-a si facut, ordonand statului major al forțelor armate să pregătească “un exercițiu național civic și militar, de apărare totală și armată a patriei venezuelene”, care va avea loc pe 26 si 27 august. Nu trebuie uitat ca Venezuela este un simbol al ideilor revolutionare bolivariene privind unitatea Americii Latine, unitate pe care o dorea Simon Bolivar. Fostul lider venezuelean Hugo Chavez a realizat un adevărat cult pentru eroul revoluționar din urma cu aproape doua secole, proclamând, în 1999, Republica Bolivariana de Venezuela.


A venit vremea: Vointa noastra sa fie legea noastra!

14/08/2017

Hm, hm!, si zici Ghita ca Wall Street-ul si Fed-ul i-ar fi permis lui FDR bizareria pagubitoare sa fie de “stanga”?! Tocmai celui despre care contemporanii spuneau ca vedea numai dolari?! Daca ar fi fost realmente de “stanga”, la moartea lui ar fi fost jale mare, cel putin tot atat cat a fost si la asasinarea lui JFK. Un mare om politic al vremurilor de atunci, care s-a dus in SUA la Adunarea ONU, povesteste cat de surprins neplacut a fost de reactiile de indiferenta ale americanilor la aflarea vestii. Lua cina in vagonul restaurant, care era plin ochi, cand a intrat un cetatean si a spus: “Acum s-a transmis ca a murit Roosevelt”. Nicio reactie, dar nici una, indiferenta totala. Doar cateva gesturi in semn de lehamite ori sa nu fie deranjati din ale lor. Era in ziua de 12 aprilie 1945. “Numai atinsul la portofel ii misca pe americani”, se spunea in epoca, si cred ca la fel de valabil e si azi. Desigur, faptul ca FDR era pironit in scaunul cu rotile si a fost ales presedinte patru mandate consecutive spune multe, si in privinta contributiei lui la depasirea crizei economice mondiale, si in cea la infrangerea Germaniei naziste, dar si in pregatirea ordinii postbelice, care a fost de aur la propriu pentru Wall Street si Fed, varfurile de lance ale neoliberalismului. 

Sa nu ne lasam amagiti de aparente, in construirea carora americanii sunt maestri, iar noi suntem vesnicii creduli si imitatori de serviciu. Atunci, ca si mai tarziu cu Reagan si Thatcher, au fost pur si simplu etape de adaptare si de pregatire pentru ce avea sa urmeze. Globalismul, unipolarismul, noul Ierusalim, ce mai tura vura, chiar si acum cei trei care au speriat America si vor sa sperie si Lumea, Barack Obama- Hilarry Clinton-Donald Trump, prin oceanul de ura pe care il revarsa in afara, impotriva celor care nu se lasa indobitociti si inrobiti, sunt adoratori ai vitelului de aur si ai visului de a stapani Lumea. Iti dai seama de utopia cu care au fost indoctrinati? Sa stapaneasca Lumea!, nu o tara sau alta, si sa fie egalii lui Dumnezeu! Un boomerang il vedem deja, oricat ar fi de escamotata, intre politica externa si politica interna exista o legatura foarte stransa, indestructibila, daca reversi ura in afara, reversi ura si inauntru. Si impotriva cui?, a americanilor autentici, nefalsificati, nevopsiti, care vor sa-si ia tara inapoi?

Comparativ, contrastul a fost naucitor la moartea lui Stalin, in 5 martie 1953, compatriotii sai erau impietriti de durere. La fel, la moartea lui Dej, lucru pe care nu l-am auzit povestit de la altii, ci l-am vazut pe viu, eram copil si nu intelegeam de ce una lume simpla, necajita, avea lacrimi in ochi. Sigur, nataraul de Hrusciov a venit cu manaria demolatoare a cultului personalitatii si crimelor lui Stalin, asa-zis denuntate in “raportul secret”, atat de “secret” ca aparuse in presa americana inainte de a deveni public, o intriga care a devenit victorioasa prin faptul ca i-a fost impusa si acoperita cu promisiuni din afara, un rezultat al coruptei cu alte cuvinte, cum observam ca se practica si acum cu deciziile politice si juridice. Probabil ca Nichita a mirosit in cele din urma ca a cazut intr-o capcana, cand a vazut consecintele raportului sau nesabuit (februarie, 1956), care a fost ca o pregatire de “situatie revolutionara” pentru miscarile social-politice violente, care au urmat la scurt timp, in Polonia (iunie, 1956) si Ungaria (octombrie, 1956). Intelighentia rusa nu s-a lasat insa pacalita, trotkistii, mana lunga a Vestului, jucasera dublu, instigasera la rascoalele si distrugerea recoltelor care aveau sa aduca foamete si saracie, pentru a-l infunda pe Stalin, iar Yagoda, coetnicul lui Trotky, infiintase gulagul, pentru a contracara “contrarevolutia”, decontat tot lui Stalin.

Si istoricii au descoperit facatura de denigrare imagologica, cand au citit documentele cu aprecierile foarte elogioase la adresa lui Stalin, facute de Roosevelt si Churchill. “A fost o mare fericire pentru Rusia ca in anii celor mai grele incercari tara sa fie condusa de genialul si inflexibilul comandant suprem Stalin”, spunea Churchill intr-un discurs in Camera Comunelor, pe 21 decembrie 1959 (retineti data postuma), si trebuie sa fim de acord ca vremurile au fost “schimbatoare” si “crude”, cum zice mai departe fostul premier englez, vremuri exceptionale la care trebuiau masuri exceptionale, cum spunem azi. Este motivul imbatabil pentru care rusii au revenit la respectul pe care il datoreaza memoriei lui Stalin, recunoscand ca Rusia fara Stalin astazi nu ar mai fi existat, ca stat liber, independent si suveran. In fine, macar sa invatam din istorie pentru a nu-i repeta greselile. Stiu ca nu am prea mari sanse de succes de a scoate discursul politic din cliseul schismei “stanga-dreapta”, pot fi chiar inteles gresit, dar sa vedem cata relevanta mai au aceste notiuni imbatranite si inraite in rele, de peste 200 de ani, in contextul in care dupa 1989 stanga a mers numai spre dreapta, iar dreapta a exersat politicile sociale de stanga, cel putin in campaniile electorale, cu care au si castigat alegeri.

Te invit de asemenea, draga Ghita Bizonu’, sa privesti la stanga franceza si germana, care sunt deplorabile prin cat de carpe au ajuns in mainile marii finante, marilor banci si corporatii multinationale. Nu as fi crezut in veac ca socialistii francezi vor ajunge sa pupe in bot (poate si altundeva) paganismul si inversionismul anticrestine. La fel, social-democratia germana, mare amatoare de imigranti necompetitivi, parazitari in infractionali, pe seama trudei, disciplinei si civilizatiei europenilor, obtinute cu multe sacrificii si renuntari, stupefiind cu motivatia trantorului talhar atras de mierea harnicelor albine, ca au de unde, stupul Europa fiind un “continent mare si bogat”. E cazul sa schimbam sistemul politic, sa-l intinerim cu noi partide, ferm atasate identitatii, intereselor si idealurilor nationale. Sa nu mai udam la radacina cu sangele si sudoarea noastra partidele istorice, care au fost infiltrate si sunt papusate. Nu vezi ca toate sunt o apa si-un pamant? Vechile partide sunt inselatorii politice aidoma schemelor financiare piramidale. Toate inglobeaza milioane de oameni, carora le fura voturile prin promisiuni mincinoase. Daca nu le vom mai uda, se vor usca de la sine. Haideti, sa facem, din nou, din vointa noastra, legea noastra.

PS/NB: Am atasat in final anuntul unui spectacol al carui titlu mi se pare ilustrativ si pentru tema articolului.

Personajele principale sunt doi politicieni, foarte buni prieteni, care au pornit impreună la drum, uniti de aceleasi idealuri, intr-un partid care promova schimbarea intr-o societate din ce in ce mai dezamăgită de clasa politică. Insă pe parcurs, cei doi au ales căi diferite pentru a-si atinge obiectivele.

In Demnitate, Ignasi Vidal vorbeste despre lupta pentru putere in cadrul partidelor, despre vocatia si ambitiile liderilor lor si despre cat de usor este ca oamenii să fie manipulati si corupti atunci cand nu se realizează totul cu o transparentă absolută. El ne arată diferenta intre ceea ce se vede la TV si in alte media si ceea ce se intamplă, de fapt, in spatele usilor inchise de la birourile politicienilor. http://www.bilet.ro/event.php?id=11751


CIA – Deep State? O substitutie nedemocrata si riscanta

13/08/2017

Un expert in terorism, ex-agent CIA, Philip Mudd, a declarat, într-un interviu din 11 august la o televiziune americana, că “guvernul vrea să-l ucidă pe băiatul ăsta”, aratand poza preşedintelui Donald Trump, “fiindcă nu respectă Deep State” (statul profund). De fapt, agenţii de securitate americani, si-a explicat Mudd metaforica amenintare, s-ar fi înfuriat pe preşedinte fiindcă nu-i apără în mod adecvat.

Șocanta declaraţie a fost un comentariu la cald a răspunsului ironic pe care preşedintele Trump l-a dat preşedintelui Putin in urma anuntului ca Rusia va expulza 755 de diplomati americani, ca raspuns la expulzarea de catre Obama a 35 de diplomati rusi si la noile sanctiuni impotriva Rusiei adoptate de Congresul SUA.

Prin faptul ca i-a “multumit” lui Putin ca l-a “ajutat” sa economiseasca “un sac de bani” prin reducerea diplomatilor SUA din Rusia, Trump a vrut sa para spiritual si castigatorul final. Seful Casei Albe a dorit sa induca ideea ca intoarce abil reactia Moscovei, prin singurul raspuns posibil pe care l-ar fi putut da cineva care vrea mereu sa aiba dreptate si sa castige, la jocul spionilor, pe care de fapt l-a pierdut.

Prin identificarea paturii subtiri a agentilor de securitate si informatii cu statul profund, jocul pe care fostul agent secret il face, in media, decoperteaza si expune si mai mult. Este o identificare ilegala, in tara lui Huntington, care a teoretizat relatiile dintre civili si militari si controlul civil democratic asupra serviciilor de intelligence, exista cel mai modern si mai complet pachet legislativ in materie.

Substituirea statului profund cu serviciile de securitate este si un risc pentru democratie. Cu atat mai mult cu cat la respectiva afirmatie publica nimeni nu a reactionat. Ca si cand ar fi exprimat o mentalitate obisnuita sau o stare de fapt.

Un stat in care leadershipul politic este controlat de serviciile de intelligence nu poate fi creditat ca democrat, este un stat securist. Dar spionii care controleaza politica si populatia le pot expune la mari riscuri. Ei le pot impinge pe pozitii extrem de periculoase, la situatii fara iesire, in care nu mai stii ce sa faci.

Printre spioni si contraspioni pot fi si provocatori sau speculatori, la fel ca securistii comunisti, care supralicitau “informatii” pentru a-si justifica pozitiile si salariile sau pentru a castiga si mai multa influenta si putere. Fara o verificare permanenta a informatiilor si un control civil democrat neslabit nu te poti baza pe spioni.  

http://evz.ro/cia-declaratie-socanta-guvernul.html


Kenya: Londra l-a felicitat pe Kenyatta, reales presedinte, grabindu-se sa legitimize “mascarada”, potrivit opozitiei, si crimele electorale, din tara natala a lui Obama

13/08/2017

In Kenya, tara natala a lui Barack Obama, in care terorismul a facut multe victime in randurile populatiei majoritar crestine, dar si ale albilor, cum a fost cazul atacului din mallul Westgate din Nairobi, castigator al alegerilor generale, din 8 august, a fost declarat tot presedintele Uhuru Kenyatta, prieten la toarta cu fostul presedinte afroamerican al SUA.

Imediat după oficializarea rezultatului, în mai multe orașe au izbucnit proteste violente, soldate cu uciderea a cel putin 11 persoane, printre care un copil de noua ani, de catre oamenii lui Uhuru Kennyatta. Opoziția kenyană refuză să recunoască victoria lui Kenyatta în fața puternicului si popularului sau candidat, Raila Odinga. ”Nu ne vom lăsa intimidați, nu vom renunța”, a declarat sâmbătă Johnson Muthama, unul dintre liderii coaliției partidelor de opoziția Nasa.

Marea Britanie, aliata speciala a SUA, s-a grabit sa-l felicite “calduros” pe Uhuru Kenyatta, implicit sa-l legitimize, pentru realegerea în funcția de președinte, pe care, intr-un limbaj diplomatic de lemn, a caracterizat-o ca “zi istorica pentru Kenya”, intr-o declaratie a ministrului britanic de externe, Boris Johnson, difuzata sambata.

Ca o ciudatenie, este printre putinele cazuri cand un guvern al Marii Britanii nu sustine opozitia si nu condamna asasinatele din randurile sustinatorilor acesteia. Si ONG-urile evreo-anglo-americane, care mananca paine de pe urma monitorizarilor si condamnarilor incalcarilor drepturilor omului, au tacut malc de aceasta data. Inexplicabila este si tacerea lui Barack Hussein, foarte vocal in materie cand e vorba de altii, care ar fi putut sa dea o lectie de „democratie” tarii sale natale si a tatalui sau. Daca nu a facut-o, probabil e din cauza ca e vorba de prietenul sau, Uhuru, cu care la ultima vizita la Nairobi a petrecut si dansat Lipala.   

Desi de vineri seara, confruntărilor între manifestanți și poliție s-au tinut lant în vestul țării și în cartierele sărace din Nairobi, fiefuri ale opoziției kenyene. Cum nici kenyenii, sau mai ales ei, nu scapa de amestecul ambasadei americane, Robert Godec, ambasadorul SUA la Nairobi, probabil tot de pe vremea lui Obama, a dat publicității un comunicat în care arăta că “în caz de litigii sau dezacorduri, constituția Kenyei este foarte clară privind modul de soluționare.”

https://www.agerpres.ro/externe/2017/08/13/kenya-londra-l-a-felicitat-pe-uhuru-kenyatta-pentru-realegerea-in-functia-de-presedinte-12-26-11


Pas cu pas inainte, niciun pas inapoi

12/08/2017

Yin – Yang, Antiteza Aparenta

Nemultumiri ale populatiei vor fi intotdeauna, este firesc sa vrei mereu mai mult, desi, daca ne comparam cu noi insine, comparand baza de plecare si pozitia in care suntem in prezent, imbunatatirile sunt evidente. Numai daca ne uitam la cate autoturisme sunt in fata unui bloc sau pe aleile adiacente, si la marcile lor, si e suficient sa tragem o concluzie, comparativ cu 1989. Sau la aglomeratiile din supermarketuri si hipermarketuri, care ne dau o idée despre consum, ori la telefonia mobila, internet, televizoare etc, desi in ultimele cazuri s-ar putea spune ca este vorba de modernizare, nu de dezvoltare, sensuri pe care le gasesc foarte bine explicate, si cred ca in premiera. A, ca nu am ajuns la nivelul asteptarilor, comparativ cu altii, ma refer la occidentali, si aici cred ca este punctul nevralgic al nemultumirilor, de acord, trebuie sa ne burzuluim, nu este normal ca pentru o aceiasi prestatie un roman sa fie platit de 3-4-5 ori mai putin decat un occidental, uneori poate si la un decalaj mai mare.

Desi vin de pe o pozitie de stanga, cu o aspectare ideologica si teoretica riguroasa, nu sunt de loc incantat de instigarile in cel mai pur stil de lumpen-comunism, privind revolutia proprietatilor si veniturilor obtinute prin munca si studiu asidue sau prin multe si dureroase sacrificii. Adica, in interiorul societatii romanesti, sa luam de la cei care au si sa dam la cei care nu au, in loc sa includem in procesele prelevarilor si redistribuirilor pe cei care vin din afara si numai ne iau, nu ne si dau, inchizand ochii la imensa hemoragie de venit national peste granitele tarii? Nu cumva fata de cei din interior este un exces de zel, iar fata de cei din afara o lasitate politica? De ce, in tara noastra si in economia noastra, sa acceptam doar o “nisa”, iarasi o idée de pionierat analitic, care ne-a fost impusa prin aderarea la NATO si UE?

Intr-adevar, trebuie sa “recastigam piata interna”, iar acest lucru nu-l putem face decat printr-o “revolutie” a investitiilor si fiscalizarii la sursa a tuturor profiturilor. In privinta proprietatii, cred ca trebuie sa ajungem la un echilibru intre proprietatea de stat si proprietatea privata.  Comunismul, cum foarte bine s-a spus in dezbaterile ideologie postdecembriste, a fost un capitalism monopolist de stat. Cum definim capitalismul de astazi, in care proprietatea se concentreaza in cateva maini, in celebrul procent de “1%”? Cred ca este vorba de un capitalism monopolist privat, ori, acelasi lucru, comunism monopolist privat, cu toate consecintele sociale si privind drepturile omului de care a fost acuzat comunismul. Si in comunism si in capitalism exista acelasi monopol totalitar, desi in forme diferite, de stat intr-un caz, privat in celalalat. Mai précis, comunismul si capitalismul seamana intre ele, dar ambele difera de ceea ce numim democratie.

In opinia mea, trebuie realizata o revolutie a cresterilor veniturilor, dar si o competitie a veniturilor. O scara a veniturilor, limitate doar de calitatea initiativei, pregatirii, experientei si responsabilitatii asumate sau incredintate, trebuie sa existe intotdeauna, altfel riscam sa omoram initiativa, care este combustibilul pentru masina economica. Nimic nu poate substitui responsabilitatea pe care o da sentimentul de proprietate. Sa invatam de la chinezi, nici macar ei nu-si mai imbraca populatia in vestoane si nu le repartizeaza cate un bol de orez, si acolo sunt super bogati si saraci lipiti pamantului. Societatea trebuie sa le asigure tuturor egalitatea de sanse prin accesul la locuri de munca, restul diferentierilor vin din munca si pregatirea fiecaruia, cat vrea fiecare sau cat il duce capul pe fiecare.

Asta e marea problema si totodata provocare, oferirea de atatea locuri de munca de cata forta de munca dispune societatea, iar competitia veniturilor, pe clase de venituri si pe profesii, sa fie libera. Daca si cea mai de jos munca este platita decent, restul, pozitionarea pe scara sociala, nu mai este o problema a statului, ci a individului. Daca acum ii intrebam pe cetateni de unde au sau de ce au, si este corect sa o facem in cazul celor care fura, sunt necinstiti sau fac evaziune fiscala, in viitor, cand in societate suma locurilor de munca va fi egala cu suma fortelor de munca, ii vom intreba pe cei care nu au de ce nu au, pentru ca nemunca, trandavia, taierea de frunze la caini sunt la fel de grave. Chiar azi am vazut pe un tricou inscriptionata o chestie care din acest punct de vedere mi s-a parut oribila: “Nu ma intereseaza sa am un job, ci sa am bani”. Comunismul a sucombat datorita masinii economice, care nu a functionat, pentru ca au fost distruse proprietatea privata, initiativa privata si motivatia, data de competitia libera a veniturilor.

Pe de alta parte, trebuie avuta in vedere distinctia esentiala dintre Masina Statalitatii si Masina Economica. Elementele fundamentale de gestionare a Statalitatii sunt Politica, Dreptul si Forta, raportabile la Teritoriu, Populatie si Resurse, care alcatuiesc Masina Economica. Asa este de la aparitia statului si va dura cat timp va exista statul. Si da, impozitarea progresiva este foarfecele cu care se pot tunde varfurile, peste o valoare convenita. Dar sa se termine cu instigarea asta stangista a veniturilor “nesimtite”, adresata unor oameni care poate sunt in permanenta in alerta si in spume, ori din categoria celor atat de putini carora le sunt indatorati atat de multi, pusa in circulatie de insi care stau bine-mersi intr-un birou sau in fata unui calculator si clocesc fel si fel de idei care sa le aduca voturi, pozitii sau recompense politice. Daca ar fi sa-i iei la bani marunti, nu ar trebui sa ne miram daca printre ei vom da peste unii care chiar sunt campioni ai “nesimtirii”.

In acelasi timp, nu trebuie sa experimentam masuri iesite din comunul european, mai cu seama vest-european, pentru ca altfel riscam sa ajungem din nou in impas, tehnologic, stiintific, economic. Ceea ce inca mai numim de stanga trebuie sa-si caute aliati la dreapta, si invers. Noroc cu un Macron, care a vazut ca stanga si dreapta isi pot da mana intalnindu-se la centru. Sa fie limpede, patrioti sunt si la stanga, si la dreapta, ceea ce-i deosebeste este doar limbajul proprietatii, ceea ce arata ca ceva este in neregula in logosul privind proprietatea. De ce in perioadele de criza dreapta a reparat lucrurile? Noi stim deja raspunsul, chiar daca nu e unul de pus in manual. Acumularea privata nu se menajeaza, e neobosita, nu este domolita de principiile de repaus, de odihna sau de alte mofturi (v. haldaii de imigranti, tineri, musculosi, atletici, pe care nu ii intereseaza munca, ci doar roadele muncii altora).

Acumulare privata, care imbina munca si capitalul in doze de fiecare stiute, are efectul unei terapii de soc asupra societatii, care o readuce la viata, la normalitate. Profitul care se obtine in tara si ramane in tara este izvorul cresterii si al dezvoltarii, este sangele care hraneste organismul social. Cand omul nu mai este interesat de profit, pentru ca nu ii mai apartine, nu va mai fi nici interesat sa fie intreprinzator, cauta alte orizonturi, ceea ce face ca locul respectiv sa se duca de rapa (v. si brain-drain). Situatiile astea au fost probate, nu mai este nevoie sa le descoperim, chiar si Lenin a fost nevoit sa slabeasca surubul, cu nep-ul, ca sa iasa din foamete si saracie.

Sunt optimist, stiu ca foarte curand stanga si dreapta isi vor da mana, asa cum altadata au facut-o muncitorii si taranii. Si stanga si dreapta sunt pro-romani, pro-Romania, le trebuie doar o forta politica comuna. Impacarea dintre stanga si dreapta, dintre munca si capital este inevitabila. Sfarsitul schismei din 1789 este aproape si este asteptat de toata lumea. „Echitate”? Ce „echitate ” poate fi intre un lenes si un harnic? Sau intre unul care traieste clipa si altul care-si sacrifica viata? Dixi et salvavi animam meam, trebuia sa o spun si pe asta!

https://adriannastase.ro/2017/08/11/cateva-comentarii-privind-evolutiile-economice-din-tara-ii/comment-page-1/