Ruperea CSM: CSM-ul procurorilor si CSM-ul judecatorilor

30/09/2017

Ceea ce se putea intampla oricand, avand in vedere compozitia inadecvata de statute si roluri, incluzand un conflict de rol, s-a intamplat cu prilejul avizului negativ al CSM privind legile Justitiei.

CSM s-a rupt in doua, dupa o linie tectonica data de incompatibilitatile dintre cele doua categorii socioprofesionale. Practic, din separatia informala a carierelor a rezultat un CSM al procurorilor si un CSM al judecatorilor.

Ca intr-un fenomen de subductie, cand un fragment de placa tectonica se scufunda sub un altul adiacent mai mare, CSM-ului judecatorilor si avizului lor pozitiv li s-a supraordonat CSM-ul procurorilor si avizul lor negativ pentru reforma Justitiei.   

Intrebarea este cat de corect este ca avizul procurorilor sa prevaleze fata de avizul judecatorilor? Un raspuns il aflam comparand partialitatea cu impartialitatea. Sau daca ne imaginam ce ar insemna ca acuzatorul sa pronunte si sentinta?

Un compozit institutional procurori – judecatori, precum CSM, nu are cum sa garanteze independenta Justitiei, ideea de Justitie fiind compatibila si din aceeasi clasa de valori juridice cu ideea de Impartialitate.

Cel mai probabil, misiunea este imposibila, daca admitem evidenta ca germenii esuarii au fost implantati din proiectare.  

Sa remarcam pozitionarea partinitoare a presedintelui Klaus Iohannis, care a luat in brate avizul negativ al CSM-ului procurorilor, recomandand „regandirea” legilor Justitiei. Iohannis, corp comun cu procurorii, nu cu judecatorii. De ce? Unde duce acest drum? 

Anunțuri

Reforma pentru independenta Justitiei: Delimitarea si piramida statutelor. Puterea judecatoreasca si procurorii executivi. Anatema politica “Esti penal!”. Ministerul Justitiei, mandatar electoral si de initiativa legislativa  

29/09/2017

Tendinta de a face din obstructia reformei Justitiei o chestiune care se invarte si se decide intr-un cerc restrans – presedinte, procurori sefi, ambasador american – a devenit, public, stanjenitoare si ingrijoratoare.

Scopul reformei Justitiei este de a-i aduce o mai mare si reala independenta. El va fi indeplinit prin scoaterea puterii judecatoresti de sub influenta procurorilor executivi. Aceasta dezintruziune este, in opinia mea, esenta recastigarii independentei Justitiei.  

Pentru binele public, respingerea reformei Justitiei este cel mai mare pericol.  Probabilitatea ca nereformarea Justitiei sa duca la impasul, criza si blocarea puterilor si institutiilor statului este foarte mare. Ea pluteste deja in aer.  

Avertizarea ca justitia scartaie din toate incheieturile, facuta cunoscuta public de ministrul profesor de drept Tudorel Toader, este cat se poate de reala si de responsabila. Justitia risca sa se prabuseasca sub povara imixtiunilor si erorilor executive, precum si a lacunelor si slabiciunilor din legislatia de profil.

Cine si de ce ar dori nereformarea Justitiei, blocarea ei in propriile slabiciuni si dependente, care se propaga si se reproduc in interminabile si insuportabile conflictualizari si disfunctionalitati sociopolitice si sociojuridice, raman intrebari preocupante, la ordinea zilei, ca si cautarile raspunsurilor.

De un deceniu si ceva, independenta Justitiei din Romania a cunoscut cea mai puternica erodare. Printr-o serie de dependente, introduse mai mult sau mai putin expres sau abil in legislatie, uneori cu binecuvantarile ignorante ale Bruxellesului si Washingtonului, Justitia a fost legata de “monopartidismul prezidential” si “revolutia procurorilor”.

“Monopartidismul prezidential” este o realitate care tine de 13 ani, in care dreapta politica s-a folosit de mijloacele statului pentru a manipula (ca sa nu spun frauda) alegerile prezidentiale, ca in conditiile unui sistem politic monopartid, in care culoarea ideologica a sefului statului este mereu aceeasi.

Cine a teoretizat ideea “revolutiei procurorilor” a stiut ce face si ce va urma. Ea a fost implementata prin schimbarea statutului procurorilor, care au fost inclusi in corpul magistratilor.

Interferenta si “omogenizarea” a doua statute distincte, apartinand unor ramuri distincte, ale magistraturii judecatoresti si prokuraturii executive, au avut drept consecinte interschimbabilitatea profesiilor de magistrat judecator si de procuror executiv si desfiintarea piramidei statutelor si balantei justitiei.     

Celor doua fenomene, care impreuna au alcatuit un sui generis pol de comanda societala al propriilor interese si privilegii, li s-au adaugat un al treilea – suprematia intereselor straine, cvasicoloniale.

Principala arma folosita de acest “trinom” impotriva adversarilor politici a devenit anatema penala – “Esti penal!” -, ca o afurisenie politica care niciodata nu da gres, prin inculpari contrafacute si anulari ale prezumtiei de nevinovatie. 

In opinia mea, refacerea piramidei statutelor si, pe baza acesteia, a balantei justitiei, prin care ultima sa-si recastige independenta, impartialitatea si credibilitatea, s-ar putea realiza prin urmatoarele directii probabile de reforma:

In primul rand, separarea carierelor de judecatori si procurori, poate in ceea ce-i priveste pe procurori si prin aducerea acestora pe ramura executiva guvernamentala. Astfel, procurorii executivi nu vor mai putea influenta in niciun fel puterea judecatoreasca.

Probabil ca a li se retrage procurorilor calitatea de magistrat este un fapt mai dificil, sub aspectul frustrarii. Dar ea poate fi compensata si aliniata la nivelul bazei piramidei Justitiei, avand in vedere plasarea judecatorilor in pozitia de varf, prin ridicarea avocatilor la acelasi nivel de demnitate juridica.

In al doilea rand, cred ca se poate renunta la CSM, o institutie esuata si complicitara politic, garantarea independentei urmand sa se faca prin lege, prin stipularea unor cai de atac specifice acestei misiuni, cat si prin apelul la jurisdictia CCR. Intr-o asemenea reformare, sistemul judiciar ar putea cuprinde instantele, parchetele, inspectia judiciara si barourile.

In al treilea rand, Inspectia Judiciara sa se bucure de o autonomie dubla, in raport cu puterile executiva si judecatoreasca. Poate ca o anumita incidenta functionala, avand in vedere ca nimic nu este independent in mod absolut pe lumea asta, ar putea avea puterea legislativa.       

In sfarsit, ministerul Justitiei trebuie scos din rolul decorativ in care a fost impins de revolutia procurorilor. In principal, prin exercitarea libera, fara nicio ingradire, a rolurilor de mandatar electoral si de initiator legislativ, ca o preluare a segmentelor specifice din abilitarile corespunzatoare ale Guvernului, cat si in privinta procurorilor, daca acestia devin executivi. In subsidiar, ministerul Justitiei trebuie sa fie abilitat sa ia pozitie publica activa fata de problemele judiciare, asa cum foarte bine a subliniat ministrul profesor Toader.


Contradictia interpartinica a lui Hans Klem explodeaza: Romania, stat de drept, din 2004!

28/09/2017

Frictiunile politice dintre republicanii si democratii americani, care cunosc o acutizare fara precedent dupa ce GOP-istul Donald Trump a castigat controversatele alegeri prezidentiale, au un inevitabil ecou si in “diplomatia reziduala”, a fostului partid de guvernamant, printre ambasadorii numiti de Barack Obama care inca mai sunt in posturi in strainatate.   

Din aceasta categorie face parte si Hans Klemm, care este ambasador al SUA in Romania de pe vremea vechiului regim de la Washington. In aceasta contextualizare, de istorie recenta politico-diplomatica, absolut necesara pentru a intelege stereotipurile, pe undeva scuzabile pentru cineva care nu se poate culca noaptea democrat si trezi dimineata republican, Hans Klemm a facut, joi, o declaratie care poarta amprenta contradictiei sale interpartinice.

Tudorel Toader si Hans Klemm Foto: Ministerul Justitiei

Exprimand anumite “ingrijorari” privind propunerile de reforma ale ministrului Justitiei, care “ar putea inversa parcursul Romaniei” in ceea ce priveste statul de drept, “ingrijorari” care fara indoiala ca la Washington sunt vazute si auzite cu ochii si urechile ambasadorului de la Bucuresti, Klemm a intrat inevitabil intr-un clinici de istorie politica cu republicanii, cand a afirmat ca statul de drept din Romania a “inceput” in 2004.      

Este o enormitate sa sustii ca republicanii de la Casa Alba si presedintele George W Bush ar fi acceptat, in 2012, lansarea la Praga a invitatiei de aderare la NATO catre o Romanie care nu ar fi fost stat de drept. Daca Hans Klemm ar fi vazut, alaturi de Bush Jr, curcubeul de la Bucuresti, care a aparut chiar la inceputul discursului presedintelui american, care in acelasi an a efectuat o vizita de bune oficii si apreciere politica in Romania, care a consacrat colaborarea dintre doua state de drept, cu siguranta ca memoria nu l-ar fi inselat pe ambasadorul american.

Ori, cel putin, daca ar fi ascultat discursul ceremonial de la Casa Alba al aceluiasi presedinte republican, din primavara lui 2004, cu urari de “mandrie” adresate Romaniei si celorlalte sase tari care au intrat, atunci, in NATO. Sau poate ca Hans Klemm l-a ascultat, inca nu era plecat ambasador in Timorul de Est, dar l-a uitat. Au urmat, apoi, o serie de semnaturi ale Romaniei, alaturi de ale SUA, pe documente de alianta si parteneriat, de securitate si aparare, dar nu numai, de cea mai mare importanta strategica bilaterala. Este absolut nerealist, ca sa nu mai spunem si insultator, sa se afirme ca Romania ante-NATO, cu certitudine cea de dupa primul esec, din 1997, al regimului de dreapta Emil Constantinescu (1996-2000), nu ar fi fost stat de drept, o culme a progresului in materie, care a facut posibila admiterea in Alianta. Este inadmisibil ca Hans Klemm sa faca din statul de drept un caine de lupta politica pe care sa-l duca in lesa si caruia sa-i arate tintele si sa-i ordone: “Musca-i!”.     

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-22026205-hans-klemm-noua-declaratie-dura-suntem-ingrijorati-propunerile-ministrului-justitiei-putea-inversa-parcursul-romaniei.htm


Exportul de instabilitate si criza militara in Peninsula Coreeana: Monopolul unilateralismului si amenintarii nucleare a luat sfarsit. Razboiul preventiv, un risc fatal. Prioritatea prudentei strategice. Negocierile directe, cheia dezescaladarii  

27/09/2017

Desi in mod evident este irationala si imposibil de a mai fi pusa in aplicare si a i se da curs, pretentia SUA de a-si afirma si impune monopolul unilateralismului si amenintarii nucleare in fata tarilor relativ mai mici, cum sunt Coreea de Nord si Iranul, chiar daca prima a intrat cel mai recent in posesia bombelor nucleare, pare sa fie esenta manifestarilor ultrabelicoase ale presedintelui Donald Trump.

Incercarea de a tine cu dintii de acest monopol este insa tardiva si periculoasa. La fel de contraproductiva este si imaginatia obscura a ambasadoarei americane la ONU, care propunea “ceva puternic” pentru Coreea de Nord. Pana la urma, aroganta de “superioritate” nucleara, care in viziunea dezacordata a Washingtonului ar fi suficienta ca cei “inferiori” si “slabi” sa se supuna neconditionat intereselor americane, este destul de superflua si de narcotizanta. Sentimentul de “superioritate” se poate dovedi fals si potential perdant pentru toti, daca se are in vedere ca numarul focoaselor nucleare este un potential inutilizabil.    

Tirurile verbale reciproce si relativ la “paritate” dintre Trump si Kim, cuprinzand amenintari extreme, precum “distrugerea totala” a Coreei de Nord si replica potrivit careia atacarea SUA cu rachete nucleare este “inevitabila”, arata, pentru prima data, ca amenintarile nucleare americane nu mai sunt un monopol. Cel putin, nu in raport cu regimul de la Phenian sau alte regimuri comparabile, care cauta sa se apere simetric de amenintarile SUA.

De altfel, desi boicotate de marile puteri nucleare, procedurile lansate de aproape 50 de tari, in frunte cu Brazilia, de semnare a unui tratat care interzice armele nucleare se apropie de punerea SUA, cat si a celorlalte detinatoare de arme nucleare, in aceeasi postura de ilegalitate nucleara, pasibila de sanctionare, ca si Coreea de Nord. Tratatul, elaborat în urmă cu câteva luni, a fost adoptat în iulie de 122 de țări și va intra în vigoare de îndată ce va fi ratificat de către 50 de țări.

Un test cu bomba H in Pacific sau scufundarea unui portavion sunt reactii posibile care au fost sugerate de Coreea de Nord, ca urmare a exacerbarii provocarilor de la frontierele sale, pe care le-a comparat cu o declaratie de razboi care ii dau dreptul legitim, stipulat de Carta ONU, sa se apere. In mod clar, demonstraţia de forţă a Pentagonului, care a trimis bombardiere şi avioane de luptă să survoleze coasta de est a Coreii de Nord – mai aproape ca niciodată în acest secol – a fost o greseala impardonabila, care putea atrage o reactie imprevizibila. Prudenta strategica este necesara si vitala. Tot pentru prima data, a devenit vizibila limita initiativei strategice, care intr-un context nuclear trebuie sa fie devansata de prudenta strategica.

Deosebirea dintre Trump si Kim tine de cel putin doua lucruri fundamental opuse. Primul, ca in timp ce bombardierele si avioanele de lupta americane bazaie provocator de-a lungul coastelor maritime nord-coreene, Kim isi are bombele si rachetele acasa, pe teritoriul national. Al doilea, ca Trump ameninta cu razboiul preventiv, care face inutila invocarea dreptului spatiului international, din moment ce acesta este anexat unor scopuri declarate de razboi de agresiune. Proferarea se face la mii de kilometric de teritoriul SUA si in imediata apropiere a frontierelor Coreei de Nord, lucruri ce dau amenintarii un caracter de iminenta. Kim ii opune o aparare preventiva, incluzand zona extra-teritoriala imediata, de proximitate.  

Diferentele dintre cele doua tipuri de comportamente de razboi exprima, cu alte cuvinte, grade diferite de provocare si de legitimitate. Oricum, este limpede ca a apus era monopolului SUA asupra unilateralismului si amenintarii nucleare fata de statele care nu sunt superputeri, pe care realpolitika americana  le-a considerat o lunga perioada de timp drept niste tinte lesnicioase, care pot fi usor intimidate sau invadate. Abandonarea totala a stereotipurilor razboiului rece si integrarea in noua realitate multipolara au devenit comandamente ale Noii Lumi.  


Diplomatia mitologizarii si sfidarii: Nu există „nicio îndoială” că Rusia a intervenit în alegerile prezidentiale din SUA, sustine viitorul ambasador american la Moscova  

27/09/2017

Inca inainte de a se instala la Casa Alba, castigatorul republican al alegerilor prezidentiale, Donald Trump, a dat o circulara prin care cerea ambasadorilor americani aflati la posturi in strainatate sa-si dea demisiile. Radicala masura de personal se dorea  un preambul al viitoarei politici externe americane, care se anunta rupta si curatata de influentele si oamenii presedintelui democrat Barack Obama. 

A fost si sunt declamatiile de acest gen ale presedintelui Trump simple efecte de scena? Un raspuns partial poate fi dat analizand si diplomatia lui Hans Klemm, ambasador al SUA in Romania, care continua sa faca politica democrata a fostului presedinte Obama, care l-a numit in functie. Dar cel mai complet si edificator raspuns urmeaza sa il aflam la numirea viitorului ambasador american la Moscova.

Il va numi presedintele Donald Trump pe sfidatorul Jon Huntsman ambasador in Rusia? Huntsman a facut o declaratie de fronda la adresa lui Trump, aproape insultatoare pentru legitimitatea presedintelui, in care a sustinut, la audierea de confirmare de catre Senatul SUA, ca  nu există „nicio îndoială” că Rusia a intervenit în alegerile din 2016 din SUA și s-a angajat să abordeze acest subiect cu guvernul de la Moscova. Desi, tema a fost discutata de Trump la intalnirea cu Putin.

Candidatul Jon Huntsman la functia de ambasador la Moscova reia, astfel, pozitia dura si mitologizanta fata de Rusia a fostilor sai sefi din partidul democrat, fostul presedinte Barack Obama si fostul secretar de stat Hillary Clinton, care l-au trimis ambasador in China, intre 2009 si 2011. Prin asumarea continuarii diplomatiei obamist-clintoniste, Huntsman releva, fatis si lezator pentru autoritatea Casei Albe, ca nu va da curs directivei prezidentiale de normalizare a relatiilor SUA – Rusia, Donald Trump respingand in repetate randuri presupusa imixtiune electorala a rusilor.      

Desigur, declaratia sfidatoare a lui Huntsman fata de cel care urmeaza sa-i semneze trimiterea la post este imprudenta si greu de inteles. Dar si mai greu de inteles ar fi daca Huntson ar obtine semnatura lui Trump. Alternativa ar fi blocarea pentru inca un timp a masinariei diplomatice sau sfarsitul jocului de-a “imixtiunea” rusa. Oricum, o diplomatie bilaterala bazata pe un mit fondator va fi putin credibila chiar si pentru terti. Un presedinte slab inauntru si tare in afara este un nonsens.


Cantece pentru ouale de cuc

24/09/2017

Cine il manipuleaza politic pe Justin Bieber? Sunt acei falsi Illuminati, subjugatori intunecati ai Libertatii, care, ca si in cazurile altor cantareti, ii prepara si conditioneaza ascensiunea in cariera muzicala de slujirea simbolisticii lor  manipulatoare, cu care incearca sa prosteasca si sa domine Lumea?

Cateva fapte inclina catre aceasta supozitie. O confirmare s-ar putea afla in problemele pe care cantaretul canadian le-a avut cu instantele nord-americane, in compararea avortului cu “o crima” sau in glumele pe seama negrilor. La acestea se adauga intreruperea brusca si fara explicatii la sfarsitul lunii iulie a turneului sau mondial.

A fost supus Bieber unor amenintari sau santaje politice de pervertire si racolare? Mesajul sau de vineri, de pe Instagram, este al unui Bieber de nerecunoscut. Despre tanarul artist canadian, în vârstă de 23 de ani, nu se poate spune ca ar avea un discernamant politic maturizat, lucru vazut si in rasparul in care pana de curand a luat temele politice. Cu atat mai ciudata pare o “iluminare” politica venita peste noapte.

Justin Bieber a publicat pe contul lui de pe rețeaua de socializare un mesaj în care afirmă că sprijină lupta pe care mișcarea Black Lives Matter o duce pentru a denunța violențele comise de Poliția americană asupra persoanelor de culoare.

„Sunt un canadian caucazian și nu aș putea să știu niciodată ce înseamnă să fii o persoană americană de culoare, dar știu că doresc să fac ceva în acest sens și să mă folosesc de vocea mea pentru a denunța rasismul”, a scris artistul în mesaj, la care a adaugat logoul oficial al mișcării Black Lives Matter.

Replicile nemultumite compara mesajul lui Bieber cu un “cantec pentru ouale de cuc” in cuibul american. Ele denunta incercarea de a se pune si pe aceasta cale in circulatie legende de care minoritatea negrilor se poate folosi pentru a-si impune controlul politic in detrimentul populatiei americane majoritare.

Denunturile releva ca “rasismul” este numai in capul celor care il pun la cale prin organizari manipulatoare de violente, decontate asa-zisilor “nationalisti albi” si “plini de ura”.

Cand agitatorilor li se cere sa explice cum de a fost posibila alegerea in doua randuri a unui negru ca presedinte al SUA si cum de KKK si BLM nu au scos capul in cele doua campanii electorale, se instaleaza dintr-o data tacerea. Concluzia? Esenta „rasismului” artificios din Statele Unite este politica si economica. Cei care au venit la de-a gata vor sa fie si in frunte. 

Congresul SUA a adoptat recent o rezoluție în care face apel la Donald Trump să denunțe grupările extremiste. Dar pentru aceasta ar trebui sfasiat valul care le ascunde si denuntate si eradicate organizatiile secrete care stau in spatele actelor extremiste. Practic, ar insemna ca Donald Trump sa reia lupta lui John Fitzgerald Kennedy.


PNL impinge opozitia moldoveana in bratele partidismului transnational vest-european

24/09/2017

Decaderea continua a noului Partid National Liberal (nPNL) in abisul impopularitatii isi are in mare parte explicatia in aderenta la politicile transnationale si neoliberale, intruchipate de Partidul Popular European (PPE). Pentru vechiul PNL, un partid istoric profund si consecvent din punct de vedere al valorilor nationale, aderenta noului PNL la miscarea transnationala este o abjurare si o tradare a spiritului national al liberalismului romanesc clasic, traditional.

Miscarea politica transnationala vest-europeana este o creatie a capitalului multinational, care serveste scopurilor supranationale si de expansiune ale Vestului spre Est. De fapt, multi anticipeaza ca aceasta metamorfozare si rupere de spiritul istoric al liberalismului romanesc va fi si cauza pentru care transnationalul PNL se va prabusi in haul istoriei.

Ingrijorator este insa si faptul ca transnationalul PNL incearca sa impinga in bratele transnationalismului si partidele de opozitie din Republica Moldova. Tentativa este stravezie pentru speranta noului PNL de a-si mari influenta peste Prut, prin sustinerea indepartarii opozitiei moldovene de valorile nationale si apropierea acesteia de cele transnationale. Ramane insa de vazut care va fi impactul transnationalismului opozitiei moldovene, daca aceasta il va adopta la incurajarea noului PNL, asupra idealului national al Reintregirii.

Președintele PNL, Ludovic Orban, a salutat, sâmbătă seara, pe pagina sa de Facebook, apropierea celor trei partide de opoziție din Republica Moldova de valorile Partidului Popular European. El le-a indemnat la unitate pe respectivele formațiuni politice – Partidul Acțiune și Solidaritate, Platforma Demnitate și Adevăr și Partidul Liberal Democrat din Moldova.

„Partidul Național Liberal nu uită că este Partidul Marii Uniri”,  s-a tras Orban in poza cu Ideea Nationala a liberalismului istoric, angajandu-se ca partidul sau “va sprijini din ce în ce mai mult eforturile opoziției din Republica Moldova de a crea un stat democratic și prosper pentru că are o datorie sacră față de Basarabia, iar drumul Republicii Moldova de astăzi, către Europa, trece prin România.”