Frictiunile politice dintre republicanii si democratii americani, care cunosc o acutizare fara precedent dupa ce GOP-istul Donald Trump a castigat controversatele alegeri prezidentiale, au un inevitabil ecou si in “diplomatia reziduala”, a fostului partid de guvernamant, printre ambasadorii numiti de Barack Obama care inca mai sunt in posturi in strainatate.
Din aceasta categorie face parte si Hans Klemm, care este ambasador al SUA in Romania de pe vremea vechiului regim de la Washington. In aceasta contextualizare, de istorie recenta politico-diplomatica, absolut necesara pentru a intelege stereotipurile, pe undeva scuzabile pentru cineva care nu se poate culca noaptea democrat si trezi dimineata republican, Hans Klemm a facut, joi, o declaratie care poarta amprenta contradictiei sale interpartinice.
Tudorel Toader si Hans Klemm Foto: Ministerul Justitiei
Exprimand anumite “ingrijorari” privind propunerile de reforma ale ministrului Justitiei, care “ar putea inversa parcursul Romaniei” in ceea ce priveste statul de drept, “ingrijorari” care fara indoiala ca la Washington sunt vazute si auzite cu ochii si urechile ambasadorului de la Bucuresti, Klemm a intrat inevitabil intr-un clinici de istorie politica cu republicanii, cand a afirmat ca statul de drept din Romania a “inceput” in 2004.
Este o enormitate sa sustii ca republicanii de la Casa Alba si presedintele George W Bush ar fi acceptat, in 2012, lansarea la Praga a invitatiei de aderare la NATO catre o Romanie care nu ar fi fost stat de drept. Daca Hans Klemm ar fi vazut, alaturi de Bush Jr, curcubeul de la Bucuresti, care a aparut chiar la inceputul discursului presedintelui american, care in acelasi an a efectuat o vizita de bune oficii si apreciere politica in Romania, care a consacrat colaborarea dintre doua state de drept, cu siguranta ca memoria nu l-ar fi inselat pe ambasadorul american.
Ori, cel putin, daca ar fi ascultat discursul ceremonial de la Casa Alba al aceluiasi presedinte republican, din primavara lui 2004, cu urari de “mandrie” adresate Romaniei si celorlalte sase tari care au intrat, atunci, in NATO. Sau poate ca Hans Klemm l-a ascultat, inca nu era plecat ambasador in Timorul de Est, dar l-a uitat. Au urmat, apoi, o serie de semnaturi ale Romaniei, alaturi de ale SUA, pe documente de alianta si parteneriat, de securitate si aparare, dar nu numai, de cea mai mare importanta strategica bilaterala. Este absolut nerealist, ca sa nu mai spunem si insultator, sa se afirme ca Romania ante-NATO, cu certitudine cea de dupa primul esec, din 1997, al regimului de dreapta Emil Constantinescu (1996-2000), nu ar fi fost stat de drept, o culme a progresului in materie, care a facut posibila admiterea in Alianta. Este inadmisibil ca Hans Klemm sa faca din statul de drept un caine de lupta politica pe care sa-l duca in lesa si caruia sa-i arate tintele si sa-i ordone: “Musca-i!”.
Fragmentarium Politic 