NATO s-a nascut ca o alianta militara comuna a Statelor Unite si a Europei. Totusi, de la infiintare, NATO a functionat teritorial si operational cu un singur motor – Europa.
Mediul international de securitate s-a schimbat insa fundamental dupa razboiul rece. El a fost modelat de impactul dinamic a cel putin patru valuri de riscuri si amenintari: valul terorismului, valul migrantilor, valul refugiatilor si valul balistic-nuclear.
SUA nu sunt imune la niciunul dintre cele patru valuri. Cicatricile megaatentatului terorist din 9/11 2001 rascolesc inca memoria, imigratia ilegala si azilul nesustenabil sunt provocari curente, iar unele dintre ultimele riscuri racheto-nucleare sunt cu dedicatie.
Din pacate, vorbind exclusiv despre riscurile de securitate la adresa Europei, nu si despre amenintarile care tintesc SUA, lucrarile Adunarii Parlamentare NATO de la Bucuresti nu au facut decat sa lase descoperit flancul vestic american si, partial, in aceasta privinta, sa livreze iluzii si utopii.
SUA nu sunt invulnerabile si, prin urmare, inainte de a fi indispensabile europenilor ar trebui sa fie indispensabile americanilor. Dar, asa cum NATO are o extensie americana in Europa, o extensie aliata europeana in SUA este la fel de necesara.
In beneficiul egal al spatiilor atlantic si european, potrivit principiului reciprocitatii, deschiderii militare a Europei catre SUA ar trebui sa-i urmeze o deschidere inversa, in termeni similari.
„Infirmăm categoric ideea lansată în spațiul public potrivit căreia, în cadrul Guvernului României, s-a luat în discuție ideea de formare a unui spațiu Schengen militar.”
Paradoxal sau involuntar, slabiciunea unilateralismului unei relatii care a fost gandita sa fie bilaterala, euro-atlantica, a fost semnalata la AP NATO de intrebarea unui responsabil american, adresata, sambata, ministrului Apararii, Mihai Fifor.
Nedumeritoarea intrebare, despre care nu se poate sti daca a izvorat din naivitate sau tendentiozitate, avand in vedere principiile de sistem politic, de drept si de democratie in materie, a fost legata de cum ar putea fi îmbunătățite condițiile de trecere a graniței de către militari, în ideea unei intervenții militare rapide.
Oficialul roman a răspuns că s-au purtat discuții în guvern despre această problemă, dar că nu se poate vorbi despre un Schengen militar fără a vorbi despre Schengen în modul general, a carei reglementare legitima tine de decizia politica. El a reiterat totodata că România îndeplinește toate condițiile pentru a intra în spațiul Schengen.
Traducerea declaratiei a fost insa gresita, ea lăsand să se înțeleagă că ministrul ar fi spus că s-a discutat în Guvern despre un Schengen militar, fără a vorbi despre cadrul politic general al Schengenului. MApN a emis, duminica, un comunicat in care a prezentat traducerea corecta.
Reflectiile pe marginea acestui incident au readus in lumina chestiuni de mult timp transate in democratiile occidentale, dar si asimetrii de teritorializare si de flancuri ale NATO, cu slabiciuni atlantice.
Fara indoiala ca antamarea romano-americana a unui Schengen “militar” nu este posibila in afara Schengenului politic european si a cadrului constitutional roman, a autoritatilor si proceselor politice, administrative si legiuitoare de la nivel comunitar si national.
Pe de alta parte, ar fi rizibila o propunere sau o discutie despre un Schengen “militar” fara un “Schengen” american. Mai ales in contextul in care atat americanii cat si europenii isi iau inapoi granitele nationale, iar in ceea ce ne priveste Washingtonul nici macar nu a catadicsit sa ne ridice vizele. Sincer, incidentul de tatonare de la AP NATO mi-a amintit de scandalul inchisorilor CIA din Europa.
Publicat de fragmentariumpolitic 
Fragmentarium Politic 