Inteleg foarte bine adjectivologia ideologica, care in mod surprinzator este mai augmentata in Vest si diluata, pana la disparitie, in Est. Spun surprinzator comparativ cu situatia inversa, din timpul razboiului rece, ceea ce imi arata unde este mai mare slabiciunea, avand in vedere ca aceasta s-a dovedit, istoric, sa fie mai mare acolo unde ideologia este hiperactiva, cu rol acoperitor.
Aceasta “intoarcere acasa” a slabiciunii politice, economice si sociale este fireasca, avand in vedere incremenirea seculara in proiectul occidental. Comparativ cu Vestul, rata de schimbare/reformare a Estului este impresionanta.
Marele tam-tam occidental cu ideologia “democratiei liberale” acopera de fapt ceea ce lipseste la nivel de munca/masa/societate. Nu si la nivelul capitalului, care este liber si stapan in mod absolut, discretionar.
Evident, reprosul adjectivologic/ideologic nu se adreseaza autorului sau articolului. Marea Chină, Marele Partid, Marele Congres, Marea Strategie exprima intr-o masura de suta la suta realitatile pe care le desemneaza. Partial, am rezerve privind “Marea Dilema” si “Marea Criza”.
Sistemul politic “hibrid”, cum foarte inspirat l-a denumit autorul, are resurse inepuizabile si inegalabile de reglare, comparativ cu tot ceea ce cunoastem in materie de sisteme politice.
Adaptarea este posibila din oricare perspectiva, comunista sau capitalista, nemaiexistand riscul de atingere a limitelor specifice sistemelor de tip “monom”, cel “hibrid” sau ”bipartizan” fiind simultan si una si alta. Ce inseamna aceasta flexibilitate pe care o da controlul contrariilor comunism si capitalism, dupa milenara intelepciune a principiului Unitatii Yin si Yang?
Dupa parerea mea, inseamna un singur lucru, ca leadershipul actual chinez, de tip comunism-capitalism („comcap”), nu este instrumentul partizan sau exclusiv al niciuneia dintre partile pe care le numim Munca si Capital sau Comunism si Capitalism, ci al Unitatii lor, care prezerva Integralitatea externa si Armonia interna a realitatilor definite drept Poporul Chinez si Tara Chinezilor.
Mao, Deng si Xi, care au pus pietre de rezistenta constructiei politice chineze, fiecare in felul lui, bine sau rau este o chestiune care poate fi apreciata doar post-factum, in functie de durabilitatea istorica a existentei poporului si tarii Chinei, isi merita pe deplin locurile in istoria politica a maretei tari din Estul Asiei.
Din cate ni s-a demonstrat, pluripartidismul a fost relativizat, nu mai este o conditie absoluta de succes in dezvoltarea economico-sociala. De altfel, cei care inca insista, suparator de inutil, cu rasuflata lectie pe aceasta tema, sunt ei insisi monolitisti, prin varii mecanisme informale, paralele si de control (ca acest tip de monolitism este viciat si fisurabil de catre unilateralism este o alta discutie).
Fragmentarium Politic 