Scopul motiunii de cenzura a PNL: Esuarea programului politic “Romania First” al PSD

11/11/2017

Desi este o ciudatenie ideologica, analize si observatii comparative au aratat ca ciclurile de guvernare ale stangii social-democrate din Romania s-au asemanat mai degraba cu cele ale dreptei republicane din SUA. Asa se face ca initiativa strategica de redresare social-economica “America First”, a presedintelui Donald Trump, a avut un ecou foarte puternic asupra leadershipului si guvernarii PSD, concretizat intr-o politica similara, “Romania First”.

O a doua situatie atipica pare sa fie foarte aproape, prin blocarea acestui program de inspiratie americana si extrem de determinat al PSD, de catre motiunea de cenzura a PNL, de saptamana viitoare. Cel putin in cazul unui obiectiv primordial precum “Romania First”, dreapta ar fi trebuit sa rezoneze cu stanga, ca intr-o unitate finala a contrariilor, de coincidentia opositorum, cum spun filosofii, sau de bipartizanism politic, cum sustine pragmatismul politic american.

In cazul in care motiunea de cenzura a PNL va reusi sa demita Guvernul Tudose, alternativa de guvernare liberala, nedeclarata, dar usor de dedus logic, in termenii de simetrie a opozitiei PNL la guvernarea PSD, va fi, fara indoiala, “Romania Second”. Va trebui sa ne gandim foarte serios la aceasta foarte probabila intoarcere a umilintei sociale, din vremea regimului Traian Basescu, aflata la o motiune liberala distanta de a fi reprodusa de urmasul sau, Klaus Iohannis.

De ce se grabeste PNL cu motiunea de cenzura, invocand prezumtia de vinovatie fiscala a Guvernului Tudose, in loc sa astepte, macar o luna-doua, sa vada efectele reale, incepand din 1 ianuarie 2018, ale modificarilor codului fiscal si ale masurilor compensatorii privind cresterea veniturilor populatiei? Premierul si ministrii muncii si finantelor au explicat foarte clar, ca  reforma fiscala, care inseamna in acelasi timp modernizarea, echilibrarea, adaptarea si/sau actualizarea codului fiscal (mi se pare nepotrivit termenul de “revolutie”) are ca scop cresterea veniturilor bugetare, in timp ce marirea celor salariale se va face prin alte parghii si modalitati.

Dar, de departe, “supararea” nu priveste cresterea sau necresterea veniturilor populatiei, ci obligarea multinationalelor sa plateasca taxe si impozite legale in Romania, tara-sursa din care isi extrag profiturile, asa cum se intampla in Vest. Cum cere si o Directiva UE. Este un fapt ca multi angajatori nu isi platesc la timp obligatiile la buget, din care se alimenteaza cu resurse educatia, sanatatea, transporturile, justitia samd, asa cum se intampla si prin rectificarea bugetara pozitiva din noiembrie. Masurile de echilibrare fiscal-bugetara intreprinse de Guvernul PSD sunt prin urmare necesare, dar si o manevra politico-fiscala inteligenta, care obliga multinationalele sa plateasca americaneste, europeneste sau nemteste impozitul pe profit pe care il datoreaza statului roman. Romania trebuie sa iasa din servitutea fata de Occident, prin care, prin neimpozitarea multinationalelor, practic ii subventioneaza cresterea sau acoperirea gaurilor economice, lucru ce ne condamna la vasalitatea “Romania Second”, o servitute care dupa toate indiciile va tine loc de program de guvernare pentru PNL.


%d blogeri au apreciat: