Dezbaterile de idei: Fara furie si psihiatrie

19/11/2017

Mircea Popescu, unde sunt vremurile de altadata, cand elita politica a SUA era voltaireiana? Cand pana la caderea comunismului declara pe toate vocile ca orice politician american ar fi gata sa-si dea viata pentru dreptul oricui de a-si spune liber parerea si chiar de a spune “NU!”? (v. cuvintele lui Voltaire, adresate unui adversar: „Părerea dumneavoastră mi se pare respingătoare, dar m-aș lăsa omorât, pentru ca dumneavoastră să puteți să v-o exprimați.„).

Cand a avut dreptate “patura suprapusa”, care nicaieri in democratiile asa-zise (neo)liberale nu se confunda cu poporul, cu atat mai putin in SUA? Atunci, ori acum, cand, spalata probabil pe creier cu tot felul de “gramatici generative”, de manipulare sociala dominatoare – reale, nu inventate de mine, puneti mana si cititi-le, cat inca mai sunt la liber – inconjoara societatea cu tot felul de cercuri concentrice de cenzura, gen “fake news” sau “political correctness”, chiar si fata de cei pe care ii numeste parteneri si aliati, facand, de exemplu, dintr-un drept al liberei circulatii a persoanelor, in virtutea reciprocitatii de tratatment egal, o loterie a vizelor (Visa Waiver)?

Ce s-a intamplat de la Kennedy, Reagan si Bush tatal incoace, care au adus lumea, fiecare in felul sau, pana la daramarea zidurilor politice ale razboiului rece? De ce este nevoie din nou de un “dusman” imaginar, care se reinventeaza in cel mai mincinos si penibil mod posibil? Doar pentru a intretine mitul belicozitatii si falsul salvationism, care in 1990 l-au facut pe Pascal Brukner sa exclame, denuntator si ridiculizant: “Cum sa traiesti fara dusmani?” Sa fie de vina incalzirea climatica de murdara ceata ideologica care acopera parbrizele si lunetele, de nu mai vedeti nici inainte, nici inapoi? De ce un ilogic “nou razboi rece” (Obama), de aceasta data unilateral si nesistemic, ori un protectionism, nationalism si antiglobalism (Trump) care intra in contradictie cu insasi natura politicii americane fondatoare?

Acestea sunt doar cateva din problemele reale, care ar trebui sa-si gaseasca locul pe o agenda politica si de dezbateri actuala, si pentru care as fi asteptat din partea lui Mircea Popescu o idée, un raspuns, un proiect… Stiti cum se procedeaza intr-o dezbatere constructiva de idei? Dintr-un discurs sau dintr-o comunicare, respectiv din articolul in cazul care ne contrapune, preopinentul ia fiecare idée in parte, punct cu punct, pe care fie o combate cu argumente, fie o sustine sau o completeaza, ori la care pur si simplu prezinta propria gandire alternativa, opinie, solutie etc.

Ceea ce a facut insa Mircea Popescu, alegand furia, care este vecina cu psihiatria, nu stiu din ce motiv, poate dintr-o cauza de andropauza (intamplator rimeaza, nu am urmarit acest efect!), care creste hormonul de stres (cortizolul) si epuizeaza suprarenalele ori provoaca HTA, si aici o spun cu sincera preocupare, ori poate sa ne arunce in lumea nevropata a post-adevarului, in care nu adevarul, ci emotiile conteaza sau, de ce nu?, poate ca nu a avut argumente, imi demonstreaza ca nu am un competitor real si loial de idei, si, atunci, pentru viitor, nu-mi ramane decat sa-l ignor. Bineinteles, pana cand va reveni la argumente probante, ori macar cu titlul de parere, si la un spirit autentic de schimb de idei.

Ideea care i-a starnit furia lui Mircea Popescu (v. „Cand am afirmat, metaforic, ca magnatii americani de pe Wall Street au, fiecare, cate doua seifuri, unul pentru bani si unul pentru ideile de stanga”) imi apartine in totalitate, este o premiera daca vreti, dar ea nu a incoltit pe un teren gol, ci pe o suma de fapte istorice foarte documentate, cu nume, prenume si o larga implicare ideologica si de jaf, pe scara industriala, a marii finante americane in timpul revolutiei bolsevice (1917) si a razboiului civil rus (1918-1920/1922).

In cea mai indreptatita reactie, Mircea Popescu ar fi cerut exemple, dar s-a speriat atat de tare ca i le-as fi putut furniza incat a preferat sa inchida discutia intr-un mod isteric, prin care de fapt s-a autoexclus. Nu te folosesti de o tribuna publica pentru a-i adresa infamii si calomnii celui cu care nu esti de acord, pentru a nu risca sa dai de lucru oamenilor de ordine, sa fii dat jos de la tribuna si chiar afara din sala.   


Lupul Dacic, Simbol al Etnogenezei

19/11/2017

Ma inclin cu adanc respect in fata acestui stindard al stramosilor nostri daci. Imi doresc nespus de mult ca lupul dacic, un simbol imemorial al etnogenezei poporului nostru istoric, sa-si ocupe locul binemeritat intre simbolurile statalitatii urmasilor vechii Dacii. Salut adoptarea, stilizata, a lupului dacic ca simbol al presedintiei Romaniei la Uniunea Europeana, din 2019. Va fi un act de inteligenta politica romaneasca, care va lucra asupra constiintei europene privind drepturilor istorice ale Romaniei asupra teritoriilor vechii Dacii.

Nu sunt de acord cu cei care ridica in slavi latinitatea, absolutizand-o, care de facto este o caracteristica a posteriori, ulterioara cuceririi Daciei de catre Roma, coborand in acelasi timp dacitatea, care este a priori, punctul originar, primordial, de inflexiune etno-genetica. Constat, cu revolta, ca inca mai sunt insi care nu ezita sa ne eticheteze ca avand o “educatie scazuta” daca nu impartasim teza geopolitica occidentala a “latinitatii” exclusive si determinante a romanilor, in pofida evidentei ca suntem alcatuiti dintr-un aluat estic, diferit de cel vestic.

“Latinitatea” a devenit o parghie subtila de control geopolitic si de vasalizare “eterna” fata de Occident. De altfel, in opinia mea, bazata pe multe izvoare istorice in materie, denumirile de  român şi de România sunt rezultatul unor povesti eminamente geopolitice, pornite de la unii calugari catolici, iezuiti unguri, sasi sau italieni, cu intentii daca nu de reconvertire catolica cel putin una geopolitica. Mult timp s-au vehiculat in paralel termenii de Romania sau Romaniola/ Romandiola (in ultimele doua cazuri,  iezuitii nu au putut reda in latina unele sunete specifice ale limbii  române) cu cei de Vlahia/Valahia. Aceasta asperitate (dificultatea fonetica) este unul din punctele slabe ale povestii geopolitice a “latinitatii” exclusiviste, dar ea intra intr-un conflict demistificator cu crestinismul ortodox al romanilor.

Este adevarat, limba latina, intr-o forma corupta, a circulat in Dacia, dar acest lucru nu i-a facut latini pe daci. Cum nici latinii/romanii/italienii nu ne-au considerat cu adevarat, vreodata, “frati”. Nici chiar in zilele noastre nu suntem acceptati cu drepturi egale la masa Uniunii Europene. Ca un indiciu istoric picant, in al doilea razboi mondial Germania nazista a fost pentru dezmembrarea Cehoslovaciei (Acordul de la Munchen), iar Italia (desigur, cea fascista) a votat pentru dezmembrarea Romaniei (Dictatul de la Viena).

Cine priveste Harta isi da seama ca Romania a fost obiectul expansiunii spre Est a Imperiului Habsburgic, care avea tot interesul unei mitologizari a “latinitatii” romanilor, chiar al dezortodoxizarii si catolicizarii acestora. Nu mai vorbesc de rusinosul episod (tot cu bataie geopolitica) al Rrom-izarii, de dupa Revolutie. Dupa parerea mea, reafirmarea dacitatii va fi nu numai un triumf al adevarului istoric etnogenetic privind poporul nostru, ci si un puternic factor de depasire a divizarilor si de consolidare a unitatii statal-nationale.

https://adriannastase.ro/2017/11/18/lupul-dacic-la-cornu/

http://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/de-vine-numele-romania-folosit-data-denumire-diferenta-romania-Tara-romanesca-1_54eae503448e03c0fde4fadc/index.html

http://www.ziare.com/europa/uniunea-europeana/e-oficial-lupul-dacic-va-fi-logo-ul-romaniei-pentru-presedintia-consiliului-ue-castigatorul-concursului-e-un-elev-de-14-ani-1488611


%d blogeri au apreciat: