“Noua eră”, chinezii şi noi

04/12/2017

 

Dupa cum cunoscatorii isi vor da seama de la inceput, titlul este o parafrazare a studiului “Lumea, americanii si noi” (2012), pe care l-as numi de istorie politica euroatlantica recenta, al reputatului profesor de drept international si relatii internationale Adrian Nastase. Marturisesc ca aceasta trimitere se vrea o sugerare a unei luminari pe subiectul de viitorologie politica euroasiatica si mondiala, intr-un orizont mediu si/sau lung, poate si cu obiective pe termen scurt in ceea ce ne priveste, la intoarcerea autorului de la Conferinta internationala de la Shanghai, unde a avut onoarea sa fie invitat si sa modereze prima sesiune de dezbateri.

Asteptarile sunt insa cu siguranta mult mai largi, avand in vedere consumarea obiectivelor strategice ale consensului de la Snagov (1995) si nevoia unui nou program de tara, care sa ne scoata din zona de descrestere, in care am fost impinsi, vasalizati si incatusati de catre globalismul care ne secatuieste, spre cresterea si “gloria” milenarista a lui Unu, a unipolarismului. Dar globalismul a intrat el insusi in criza, din care incearca sa se scoata pe seama celorlalti, a Multiplului, pe care il submineaza sau il reprima, in incercarea de a-i infrange aspiratia de libertate prin multipolaritate.

Globalismul, care se intemeiaza pe continuarea furibunda, dar vetusta, a imigratiei de alta data, nici nu ar avea cum sa nu intre in criza. Exista o deosebire fundamentala intre imigrantii fondatori si noii imigranti, din zilele noastre, in care ultimii nu-si pot aroga sub nicio forma meritele primilor.Virtutile fondatoare al imigratiei s-au incheiat o data cu etapa marilor migratii si colonizari. De atunci, s-au format natiunile, statele nationale, constiintele nationale. A forta, azi, trecutele virtuti fondatoare ale imigratiei ar echivala cu a forta riscurile de-fondarii. Noii imigranti au deja constiinta neamului si a patriei de unde se trag si de unde vin, a radacinilor si a drepturilor de mostenire, la care oricand se pot intoarce, in extremis.

O tara umpluta fara discernamant cu imigranti isi pune in pericol autohtonitatea, majoritatea, poporul, riscandu-si identitatea, istoria si viitorul, obiective care fac parte dintr-o agenda ascunsa a globalismului, care, printr-o stranie coincidenta, au fost si pe agenda comunismului. Sa nu ne miram, ci sa denuntam, cu argumente si statistici comparative, istorice si actuale, ca globalism inseamna comunism. Indicatorul acestei identitati ascunse se afla in stramutarea geopolitica de populatii, declansata in 2015, pe care in mod fals o asimilam cu imigratia sau criza imigratiei, un fenomen de dezradacinare in scopuri politice care s-a intamplat si in comunism.

Corolarul imigratiei clasice, si in mod clar a celei fondatoare, a fost si este dorinta de integrare in noua tara, de internalizare de catre imigrant a valorilor politice si civile ale noului popor in sanul caruia a ales, in mod liber si cinstit, sa traiasca o noua viata si din care, cu bucurie si cu iubire, sa faca parte. Insa ceea ce observam aproape invariabil la asa-zisii imigranti, exceptiile fiind la cei cu motivatia clasica a imigratiei, sunt atitudini si comportamente contrare, de oameni care par stramutati cu forta sau sunt manati din spate de ordine politice. De aici, cred, si explicatia, care mi se pare foarte plauzibila, a opozitiei si rezistentei fata de integrarea in tarile tinta, a relei-vointe in insusirea noilor valori civilizationale si a noului mod de viata pentru care se presupune ca au optat si care sunt de regula motivatia imigratiei.

Am facut acest excurs pentru a intelege criza si decaderea Vestului, care sistemic si-a atins limitele si nu mai reprezinta un model atractiv, de dezvoltare, si necesitatea de a ne plia pe noii vectori de ridicare din Est, unde centrul lumii este in curs de mutare. Este nevoie de o  reorientare strategica, asa cum am avut dupa 1989, cand ne-am despartit de comunismul cleptocratic, pentru care este nevoie de un nou consens, de a ne desparti de un capitalism care a involuat intr-un stadiu cel putin la fel de cleptocratic. Ca si in reorientarea din urma cu aproape trei decenii, sa o facem fara considerente ideologice, care si-au pierdut relevanta, ci din ratiuni pur pragmatice, sa fie mai bine pentru oameni si pentru tara.

Daca analizam cauzele decaderii SUA si UE si ridicarii Chinei si Rusiei, vom ajunge la concluzia politica de maxima generalitate sau la acea cauza politica primara, cauza cauzelor, care in cazul vestic este globalismul, asimilabil prin trasaturile sale definitorii cu comunismul, iar in cel estic, depasirea comunismului. Care sunt caracteristicile prin care globalismul se identifica cu comunismul? Uniformizarea, nivelarea si pretentia de universalizare sunt usor identificabile, in forme specifice, la ambele ideologii. Omul global, fara identitate, revolutia sexuala, distrugerea familiei traditionale, desfiintarea genului, rasei, etniei, natiunii, religiei, traditiei etc. arata ca ambele ideologii se trag dintr-un trunchi comun de gandire.

Daca la aceste asemanari relative mai adaugam absolutizarea sau dezechilibrarea programatica a structurii de proprietate, privata intr-o parte, de stat in cealalta, ambele insa reductibile la un capitalism monopolist, privat in globalism, de stat in “comunism”, ori virusul incurabil al coruptiei, care oricat ar fi de combatut in interiorul unei statalitati el continua sa se inmulteasca, ca atunci cand oricat a-i incerca sa golesti apa dintr-un vas aceasta nu scade ci creste, semn ca printr-un loc invizibil sau printr-o metoda ascunsa in acel vas se pompeaza un jet de apa puternic (parca dupa principiul “nu pot ei sa eradicheze pe cat putem noi sa infectam”), ne apropiem si mai mult de obtinerea tabloului general al similaritatilor dintre globalism si comunism. 

Ce aflam de la China presedintelui Xi? Faptul ca statul chinez a ramas neclintit, “inalt si ferm in Est” – cred ca este una din rarele raportari la zona de referinta, pe care prin extensie o putem denumi euroasiatica, care ne include. Ca este important, ca popor, nu numai sa fii “harnic si curajos”, dar si “indaratnic”. Ca incepe “o noua era” a politicii chineze. Un accent mai apasat, mi se pare, de pe stat, dar in niciun caz minimalizator pentru acesta, pe “natiunea chineza”. Ca nu se va accepta niciun compromis in privinta modelului de politica generala a Chinei (la noi occidentalii si-au facut un obicei din a-si vari nasul in treburile noastre interne). Ca niciun sistem politic nu ar trebui sa fie considerat ca o singura si obligatorie alegere (poate ii spune cineva si lui ăla… ăăă… Ambush, daca am inteles bine de la Amalia). Ca marea China s-a despartit de ateism si materialism si s-a intors cu fata spre traditiile chineze, ca a abolit lupta de clasa, imbogatirea nemaifiind o rusine sau un delict ideologic. Ca o paranteza, pentru ca vad multe filme asiatice in ultima vreme, am gasit o idée care spune cam asa: “Omul urmareste profitul, iar timpul il urmareste pe om”. Pentru a incheia, de la China aflam chestiuni de care avem nevoie si pe care nu le gasim in alta parte. De aceea nu pot decat sa subscriu, cu ardenţă, la citarea cu talc a omului politic si de stat Adrian Nastase, la plecarea spre China, a unui proverb al lui Solomon (cap. 23): „Când oare se va face ziuă, ca să mă pot duce si să-i caut pe cei cu care pot merge ‘mpreună?”.