Un lup singuratic al romanofobiei si democratofobiei

Apogeul romanofobiei si democratofobiei? “Nu ruşii, nu ungurii, nu evreii erau cei care țineau România sub un insuportabil călcâi de fier totalitar. La fel acum, nu “străinii”, nu Soros, nu UE, nu extratereştrii calcă in picioare demnitatea civică a românilor, ci o bandă de escroci, tâlhari şi scelerați, (…). “Admit că greața supremă mă cuprinde când il văd pe manechinul țopârlan (…) perorând in numele democrației.” In acest decupaj de text, din articolul domnului Vladimir Tismaneanu, traitor in SUA, se afla cea mai tare si mai rara esenta de romanofobie. Aceasta mostra de romanofobie este asemenea unui dublu rafinat alcoolic, pe care nimeni nu-l poate confunda cu apa chioara. Cand iti pute pana si democratia, pe care nu dai doi bani, pentru ca iti starneste “greața”, se derapeaza de la o dezbatere de idei si nu cred ca mai este ceva de comentat…

Epitaf neromanțat: La moartea unui fost rege

Cand, in 1968, William Manchester si-a publicat cartea “Moartea unui presedinte”, despre asasinarea presedintelui american John F. Kennedy, la 22 noiembrie 1963, in fata lumii avea sa fie adusa nu numai o ampla documentare, ci si cel mai adevarat titlu. Intr-adevar, JFK a murit ca un presedinte oficial, in functie, al SUA. Despre cei pe care trecerea in nefiinta nu i-a mai gasit in prima pozitie, de la Casa Alba, stirile de presa ne anunta si necrologurile scriu ca a murit un fost presedinte.    

Neindoielnic, pentru a nu fi un fake news, prin care trecutul sa fie confundat cu prezentul, asa ar fi trebuit sa se spuna si despre moartea fostului rege Mihai I, in 5 decembrie 2017. “Moartea unui fost rege”, pentru a folosi o parafrazare adaptata a titlului cartii lui William Manchester. Aceasta realitate ar fi trebuit sa fie, in opinia mea, punctul de pornire in organizarea funeraliilor nationale pentru fostul rege Mihai. O atare recunoastere nu ar fi insemnat diminuarea cu nimic a ceremonialului funebru, care se datoreaza oricarui fost sef de stat, in semn de respect, in primul rand pentru istoria Romaniei. Ar fi fost, in acelasi timp, si un respect pentru principiul democratic al eligibilitatii, succesor, care l-a inlocuit pe cel al ereditatii, devenit caduc. Adevarul nu este niciodata insultator, ci mistificarea.

Iata alte cateva adevaruri, neromantate, legate de fostul sistem politic dinastic si de fostul rege Mihai. Cei care incearca sa speculeze ideea de monarhie, cu referire la cele cateva monarhii europene, care au mai ramas, ori sunt niste analfabeti politici, ori niste manipulatori detestabili, care incearca sa reinvie vechiul spirit gregar si sa-l mortifice pe cel de emancipare politica, in curs de globalizare. In sofismele lor politice, ei pun in mod nepermis semnul egal intre monarhiile de tip metropola, care au mobilizat sau mobilizeaza resurse din imperiile lor, si monarhiile de tip colonie, care exista in lumea a treia. Fost rege acum 70 de ani, Mihai I a devenit simplu cetatean sau, mai pretios spus, “Domnul Mihai”, un adevar care nu are in el nimic jignitor. Potrivit New York Times, fostul rege Mihai s-a bucurat ca a pierdut coroana: “Ma saturasem sa port pantaloni lungi si palarii incomode si sa ma duc in locuri unde nu voiam sa merg.”

Este pur si simplu hilara aprecierea unor supravietuitori ai fostei camarile regale, ori a unor insi legati de fostul grup de interese monarhice, ca fosta Sa Majestate ar fi fost “un surghiunit”. Nimeni nu pleaca in “surghiun” cu un tren cu 8 vagoane si cu 4 automobile americane. O spun cu regret, dar daca ar fi sa cautam o situatie comparabila in ziua de azi, cel putin la fel de profitabila a fost demisia fostului presedinte al Zimbabwe, Robert Mugabe, care la plecarea din functie a primit 10 milioane de dolari si imunitate. De aceea este greu de crezut ca un tanar cetatean din ziua de azi, care se considera egalul constitutional al cetateanului presedinte, va fi dispus vreodata sa ingenuncheze in fata unui supercetatean, care isi spune rege, sau sa-i pupe mana, ca in cazurile moastelor sfinte.

La fel de discutabila este si competitivitatea politica si liderologica a cuiva care si-a dat abuziv bacalaureatul in Sala Tronului sau care nu a avut nicio meserie. Fostul monarh ereditar, al carui merit a constat in faptul ca a fost fiul tatalui sau, nu a excelat in niciun domeniu, prin care sa convinga sau care sa-l recomande, sa aiba un grad civil, nu unul politic, cum a fost cel pe care l-a detinut candva, vremelnic. Nicaieri in lumea de azi nu exista profesia de “rege”, desi cel care a fost rege continua sa completeze cu aceasta denumire rubricile din acte care cereau specificarea indeletnicirii. Din pacate, fostul rege Mihai I nu s-a putut semnifica sau resemnifica, post-monarhie, in lumea politica, diplomatica, dreptului international si/sau relatiilor internationale, universitara, culturala etc.

De unde, atunci, asteptarile subite si fantasmagorice ale fostului rege, dupa Revolutie, din 1990 si ulterioare, pentru reinstaurarea monarhiei? In pofida a tot ceea ce a facut anterior, dar, oarecum, asemanator si cu aventura reusita a tatalui sau, Carol al II-lea (dar cu ce pret, in 1940), care l-a inlaturat din prima domnie pe Mihai I, pe care acesta a inceput-o la varsta de cinci ani? Raspunsul meu, care cred ca este si cel mai probabil, este ca, realizand ca are cinci fete fara situatie si fara zestre, a intrezarit posibilitatea (politica), deh!, suflet de papa, sa le lase drept mostenire o tara.