Cuvinte pe dos: Când Justiția devine Injustiție. Cum ne băgăm în casă veninoasa șoparlă chomskyană

30/12/2017

Desigur, reflectiile filosofilor si ganditorilor romani din lunga perioada de comunism, despre care am uitat sau ne facem ca am uitat cine si in ce scopuri l-a inventat si experimentat pe popoarele estice, fapte care ne arata ca nu suntem prea mintosi din moment ce continuam sa ne mancam intre noi, unii pe altii, au in ele amaraciunea, disperarea si nefericirea acelor vremuri, cand noaptea politica ne-a fost trasa peste ochi precum o caciula.

Dar, acum, cand suntem liberi, de ce am mai fi nefericiti, cand sta in puterea noastra democratica sa ne facem fericiti? Nu au romanii suficiente minti lucide, vizionare si creative pentru a ne gasi singuri calea spre fericire? De ce unii dintre noi vor sa ne punem, din nou si in mod slugarnic, puterile noastre si destinul nostru, si mai presus de toate resursele noastre, in maini straine, fie ele si ale Vestului?

Nu stim oare ca nimeni nu gandeste pentru tine si nu te poate face fericit daca tu nu vrei acest lucru? Ca nu poti fi fericit sau, cel putin, sa traiesti un pic mai bine si mai demn, in mod stabil, pe termen lung – pentru ca oricum fericirea este ceva schimbator, pasager, de scurta durata -, daca nu iei pe cont propriu gandirea, proiectul si actiunea de a transforma aceasta aspiratie in realitate?

Am sa raspund tot eu, pentru a nu considera aceste randuri o tirada plictisitoare, care nu vede cauza si nu da solutia. Pentru ca nu suntem lasati sa fim fericiti. Fericirea venita de departe este ceva lacom si egoist, care se intemeiaza pe nefericirea altora.

Dar nici unii de langa noi si dintre noi nu ne lasa sa fim fericiti. Ei au zapis si simbrie de departe, pentru a-l trage in jos pe oricine ar incerca sa faca ceva sa ne fie mai bine. Incepand, desigur, cu ridicarea cusmei de pe ochi. Intunericul de pe mintile noastre si de pe ochii nostri este confectionat din cuvinte toxice, care substituie in mod abil justitia cu injustitia.

“Justitia” care ignora prezumtia de nevinovatie este injustitie. “Justitia” prin care sanctiunile sunt disproportionate in raport cu faptele este injustitie. “Justitia” in care magistratii sunt deasupra legii este injustitie. “Justitia” partiala, care isi alege cazurile penale numai dupa o anumita culoare politica este injustitie. “Justitia” in care orice prostituata poate acuza pe oricine de viol sau hartuire sexuala este injustitie. Sunt si alte exemple.

De unde vine sau cine inspira aceasta prostitoare substitutie? Aproape ca fusesem castigat de articol:

http://www.contributors.ro/cultura/%C8%9Tara-noastra-in-termeni-de-destin/

Pana la exemplele nominale. Si pana la exaltarea ideii de “cetatean al planetei”. O idée a cosmopolitilor care umpleau berariile de alta data, in care puneau la cale revolutii si razboaie. Inainte de a fi “cetatean al lumii” esti cetatean de undeva, al unei tari, al unui popor, al unui stat.

Toxica formularea se vrea nu numai eludanta, ci si mitologizanta. Ea nesocoteste si incalca legea pamantului, trimitand la milenarismul si misionarismul unei “unice natiuni indispensabile”, unei lumi unipolare, unui stat mondial. Dar noi, cu ajutor din afara, continuam sa fim incorigibili. Pana si soparla chomskyana “Cauta un dusman in afara” noi am adus-o in casele noastre: “Cauta un dusman inauntru”.