Epistola politica

Ghita Bizonu, te sfatuiesc prieteneste sa-ti respecti profesorii si scoala pe care ai facut-o, cel putin asa cum o fac si eu, mai ales in contextul cazului deplorabil de acum cateva zile, care a starnit multa indignare, cand o persoana se dadea mai desteapta decat cel care a slefuit-o educational si institutional. Sper ca macar in ultimul ceas acea persoana sa se fi rusinat de aroganta sa nesabuita fata de un mare formator de caractere si de spirit civic. Altfel, a pierdut timpul degeaba, nu a invatat nimic din intelepciunea remarcabila a venerabilului ganditor si educator.

Singurul meu regret este ca inca nu am reusit sa returnez sau compensez valoarea care mi-a fost adaugata de ilustrii mei magistri. Sa nu-ti imaginezi ca as vehicula cunostinte din vremea cand stateam in banca. Cunostintele sunt, dupa cum stii, perisabile, sufera si ele de pe urma scurgerii timpului.  Unele sunt chiar volatile, in epoca exploziei informationale. Nu, mentorii mei mi-au dat ceva mult mai mult. M-au invatat sa gandesc, sa aduc ceva nou, creativ sau interpretativ, sa depasesc tentatia facila a reproducerilor dogmatice, sa disting opera si autenticul de kitsh si de imitatie si, ceea ce dupa mine este cel mai pretios lucru, pentru care nu voi obosi niciodata sa le fiu profund recunoscator, mi-au transmis un intreg sistem de unelte intelectuale (de observatie, cercetare, analiza, comparatie, critica, sinteza etc si de valorificare a acestora spre binele comun), pe care m-au invatat sa-l folosesc si, daca-mi sta in putinta, sa-l perfectionez.   

Privind problema centralizarii si concentrarii, iti recomand sa iesi din stereotipiile definitionale. Daca nu ai observat, te indemn sa cercetezi cu mai multa atentie editiile dictionarelor, pentru a descoperi cum unele sensuri vechi dispar sau trec in plan secund, in timp ce apar altele noi, de prim-plan. Sau, daca ai fi vrut sa fii un rigorist conceptual, de tip voltairean, cf caruia orice discutie sau dezbatere trebuie sa inceapa cu definirea conceptelor, ai fi inceput cu cele doua definitii: centralizarea capitalului este un proces de formare a unor mari capitaluri prin unirea capitalurilor mai mici; concentrarea capitalului este creșterea capitalului prin acumulare.

Aceste doua definitii le gasim in manualele de economie politica, atat comuniste cat si capitaliste. Deci, categoria „politica” ne atentioneaza din start ca este vorba de definitii prin prisma unor interese politice, ca nu ar trebui sa fie de mirare ca ele coincid in cele doua sisteme foarte inrudite, cu mici variatiuni de forma, nu de continut. De aceea, cine a sesizat ca de fapt comunismul a fost un capitalism monopolist de stat, a sesizat bine si corect. Cred ca stii cine a fost la noi cel care a demitologizat teoria ca cele doua sisteme ar fi diferite si opuse – un lider democrat si revolutionar care pentru faptul ca ne-a scos din sclavia comunista poate fi numit pe drept cuvant un Lincoln postdecembrist al romanilor.

Dar ceea ce nu spun dictionarele si trebuie sa descoperi singur este ca atat centralizarea, de la care pleaca directive si decizii si catre care vin rapoarte, date si informatii, cat si concentrarea, care adauga sau sporeste ceva intr-un spatiu determinat, au o aceeasi referinta, care este centrul, un centru comun. S-ar putea spune, pe cale de consecinta, ca cele doua concepte, centralizarea si concentrarea sunt concentrice, dar de o concentricitate dinamica si situationala, cand unul cand altul din cele doua concepte (cercuri) il inglobeaza pe celalalt, in functie si de planurile – economia nationala sau economia mondiala – in care au loc unirea (centralizarea) si acumularea (concentrarea) capitalurilor.

Deci, dragul meu Bizonach, aia 1% din populatie care au in mainile lor tot atat cat au ceilalti 99% fac si centralizare si concentrare, care le dau un monopol aproape total asupra proprietatii/economiei unei societati si asupra societatii insasi, implicit asupra cetatenilor. Clasa de mijloc, care ar mai fi putut echilibra sau reduce, cat de cat, din aceasta asimetrie prapastioasa dintre bogati si saraci, e pe cale sa devina simbolica, in cadrul occidental la care ne referim, SUA, adica ceva cam ca in timpul NEP-ului lui Lenin din URSS.

Sa mai luam aminte la inca un fapt, s-au schimbat paradigma cine pe cine vrea sa ajunga din urma si sansele lor de reusita. Din cauza dictaturii si centralizarii, comunismul nu a reusit sa ajunga din urma capitalismul, care politic era democrat, iar economic si social era relativ echilibrat si proportional. Cand a abandonat aceste caracteristici, dupa sfarsitul razboiului rece, din lipsa unui adversar de contrapondere, cand nu s-a mai vazut deci obligat sa respecte contractul social, capitalismul si-a propus sa ajunga din urma hiper-centralizarea (sau totalitarismul, cu un alt cuvant) defunctului comunism, si, culmea!, a si reusit. Quod erat demonstrandum, asa ca, draga Ghita Bizonu, nu-mi mai ramane decat sa-ti spun bye, bye! Fragmentarium Politic