Desemnarea premierului interimar: O recunoastere ca nu se poate iesi din regula majoritatii

16/01/2018

In scurta reactie privind demiterea de catre PSD a premierului social-democrat Mihai Tudose, presedintele Klaus Iohannis si-a a anuntat decizia de a-l numi ca premier interimar pe ministrul propus, Mihai Fifor. Semnificatia acestei desemnari este extrem de importanta si de retinut, pentru jocul politic, decisiv, care se prefigureaza, intre Liviu Dragnea si PSD, pe de o parte, si Klaus Iohannis si PNL, de cealalta parte: seful statului recunoaste ca nu poate iesi din regula democrata a majoritatii electorale. Nu fara consecinte politice, constitutionale. PSD a castigat detasat ultimele alegeri, din decembrie 2016. Aceasta recunoastere prezidentiala involuntara este piatra din capul unghiului pe care PSD va putea construi.

Nu am inteles insa de ce Klaus Iohannis a dramatizat, nefondat si partizan dupa parerea mea, schimbarea unui premier, cand acest lucru se intampla in toata lumea democrata. Nimeni nu poate ramane lipit de scaunul guvernarii, daca cei in drept ii retrag increderea. Nu sunt prin urmare de acord cu critica presedintelui ca ar fi vorba de “doua guverne PSD esuate”, intr-un an, cand, de fapt, acestea sunt doua adaptari executive, normale, la programul politic al partidului de guvernare. Anormala este lipsa adaptarilor, care sunt dictate de feedbackul guvernarii.

A doua masura dispusa, convocarea la Cotroceni a partidelor pentru discutii si propuneri pe acest subiect, desi democratica, mi se pare oarecum excesiva. Nu ne aflam intr-o situatie post-electorala imediata, cand in mod firesc se cauta o majoritate si un premier, o problema care priveste toate partidele parlamentare. Nici nu exista o criza politica propriu-zisa. PSD isi asuma in continuare guvernarea, nu vrea decat sa-si perfectioneze formula executiva. Coalitia PSD-ALDE functioneaza mai departe, nu a fost denuntata de niciunul dintre aliati. A cere altor partide din afara coalitiei sa se pronunte asupra unei probleme de adaptare a acesteia, ori chiar sa o arbitreze, mi se pare o chestiune deplasata, fara acoperire electorala sau institutionala.

PSD nu a declansat nicio criza, ci doar a activat o procedura legala care sa-i permita imbunatatirea rapida a guvernarii. Daca prin desemnarea premierului interimar presedintele Iohannis a recunoscut ca nu poate iesi din regula democrata a majoritatii, acest lucru va fi cu atat mai valabil in desemnarea unui nou premier tot de la PSD, partidul castigator al ultimelor alegeri si conducator al coalitiei PSD-ALDE. Desi Iohannis a trimis invitatii separate celor doua partide, cred ca ar fi un act revelator ca ele sa vina impreuna la consultari, nu separat.

Daca intre presedintele liberal Klaus Iohannis si partidul social-democrat de la guvernare va izbucni un razboi politic pentru desemnarea noului premier, de abia de atunci se poate vorbi de o criza politica. Responsabilitatea pentru un astfel de posibil caz mi se pare deja evidenta. Cred ca a fost o tendentiozitate sau o inabilitate tactica a lui Iohannis sa aprobe demisia lui Mihai Tudose fara sa-i ceara sa asigure interimatul. Ar putea sa fie ceva premonitoriu si speculabil, ca si cum ar fi pornit cu stangul. Tudose nu a demisionat din motive personale sau familiale, ci pentru ca la acest act l-a obligat retragerea sprijinului politic al PSD. Ar fi fost firesc, deci, sa mai stea cateva zile, pana la desemnarea unui nou premier si intrarea in paine a noului guvern. Se pare ca hotaratoare au fost alte calcule, care, foarte probabil, vor iesi maine din umbra.


Retragerea sprijinului politic pentru premierul Mihai Tudose si demisia acestuia: Experimentul pluralist, de “Opozitie interna de partid”, din PSD, a reusit

16/01/2018

Votarea de catre Comitetul Executiv National al PSD, in reuniunea de urgenta din aceasta dupa-amiaza, a retragerii sprijinului politic pentru premierul Mihai Tudose, urmata de demisia acestuia din fruntea Guvernului, imi prilejuieste cateva reflectii in afara criticilor, pentru o tabara sau alta, de care vor fi fara indoiala suprasaturate comentariile politice pe marginea acestui eveniment. 

Faptul ca in PSD au functionat, in doua randuri, motiuni de cenzura pentru propriul premier, sub forma retragerii sprijinului politic pentru acesta, poate fi interpretat si ca un bun exercitiu al pluralismului din acest partid, care, iata, “sparge” cutuma monolitismului, care mai degraba era, este inca, un indicator de centralism, usor transmutabil in autoritarism, decat de democratie.   

Ceea ce spun acum, repet, nu o fac dintr-o pozitionare de o parte sau de alta, ci din nevoia de a intelege, in primul rand eu insumi si poate si altii, ce beneficii putem trage pentru democratia interna de partid, pentru “opozitia interna de partid” (ceva cu totul nou), pentru sistemul politic. In pofida a ceea ce s-a spus pe speta, privind pretinsa suspendare a democratiei interne in PSD, parerea mea este contrara. “Opozitia interna de partid” este o oglinda a democratiei interne de partid.

De ce a fost demis premierul Tudose? Am vazut multa balbaiala in a se raspunde la aceasta intrebare, dupa comunicarea rezultatului sedintei CExN. Speculativ sau nu, raspunsul este foarte simplu si la obiect: premierul Tudose a fost demis pentru toate criticile, unele foarte grave, pe care Opozitia le-a adus Guvernului. Punct. Mai rara asa rezonanta la critici si preocupare pentru a le inlatura si performa. Practic, presedintele PSD, Liviu Dragnea, face sau incearca sa faca din Opozitie, un actor indirect la co-guvernare.

Demiterea a doi premieri, Tudose si Grindeanu, fiecare dupa sase luni de guvernare, nu pune in discutie capacitatea PSD de a se afla la guvernare, ci responsabilitatea PSD de a tine cont de criticile presedintelui Iohannis si ale PNL. De ce este importanta aceasta observatie? Pentru ca presedintele Klaus Iohannis nu ar avea niciun motiv sa nu numeasca un al treilea premier de la PSD, care detine o majoritate parlamentara confortabila. Opozitia de dreapta a primit „palma secolului” din partea guvernarii de stanga. Pentru ca motiunile interne de partid la adresa guvernelor PSD, care pot fi privite ca un experiment reusit de “pluralism intern de partid” si de “opozitie interna de partid” au facut ceea ce nu au reusit motiunile parlamentare ale Opozitiei, din sistemul politic multipartidist, mai mult sau mai putin sarcastic ne putem intreba: Ce nevoie mai avem de multipartidism?


%d blogeri au apreciat: