Refuzul revocării şefei DNA: Decurgeri şi implicaţii

Avizul negativ al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) la propunerea ministrului Justitiei privind revocarea procurorului-sef al Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) semnaleaza, in opinia mea, un al doilea conflict constitutional, in afara celui care ar aparea in cazul in care si presedintele Iohannis ar respinge solutia revocarii.

Prima slabiciune a avizului CSM este ca acesta nu este o decizie, ci un punct de vedere, formal fara efect juridic, imperativ. Speculatiile politice care fac din acest aviz consultativ o “decizie executiva” sau o “batalie pierduta” de catre ministrul Justitiei sunt neavenite. Avizul CSM privind revocarea sau nerevocarea procurorului-sef al DNA ar produce sau ar trebui sa produca efecte juridice doar in cazul in care o asemenea problema ar fi pusa de o alta institutie a statului, care nu are specializare si atributii in domeniu, comparabil cu Ministerul Justitiei. Sau daca cererea de revocare ar veni din spatiul politic sau civil.

In al doilea rand, cred ca intre CSM si Ministerul Justitiei exista un grav si inacceptabil conflict de autoritate si, pe cale de consecinta, un conflict constitutional. CSM are ca domeniu de activitate garantarea independentei Justitiei. Ori, cerinta ca CSM sa avizeze propunerea ministrului Justitiei de revocare a sefei DNA excede domeniul CSM. Revocarea ceruta presedintelui de catre ministru nu tine de independenta Justitiei, care este obiectul de activitate al CSM. In schimb, ministrul Justitiei isi exercita o autoritate de revocare constitutionala, pe care, oricat am cauta-o, nu o gasim la CSM.

Autoritatea CSM in materie de revocari dispuse de ministrul Justitiei este inexistenta, formal si pe fond, atat sub raport epistemic, cat si deontic. Procurorii isi desfasoara activitatea sub autoritatea ministrului Justitiei. Nu a CSM. Nu mai stim care sunt atributele autoritatii oficiale, care cuprind drepturile de directive si ordine, control si sanctionare? Pai, ia sa vedem, autoritatea epistemica a profesorului de drept constitutional Tudorel Toader, data de cunostintele si experienta in domeniu, si autoritatea deontica, data de investirea sa ca ministru al Justitiei, nu arata suficient de clar la cine se afla sau trebuie sa se afle bagheta autoritatii dupa care procurorii isi desfasoara activitatea?

Daca propunerile de revocari ale ministrului Justitiei sunt supervizate de catre CSM, este limpede ca autoritatea ministrului in raport cu procurorii devine vida, goala de continut, cu rol cel mult decorativ. La fel cum s-ar intampla si daca presedintele nu ar putea aproba numirile sau revocarile magistratilor. De aceea nu cred ca se poate institui sau admite un raport ierarhic intre CSM si Ministerul Justitiei. Ar fi neconstitutional. Fiecare trebuie sa aiba domeniul sau distinct, fara intersectari sau paralelisme. Motivatiile unei diviziuni clare a muncii intre magistratii independentei Justitiei si magistratii apararii Legii sunt cresterea responsabilitatii si eficientei.

Insa cea mai mare sursa de ilegalitati, abuzuri si confuzie privind activitatea procurorilor vine din pretentia acestora de jurizare, cand rolul lor nu este decat de instrumentare. Rolul procurorilor in anchete si intocmirea de dosare penale este unul executiv. Aceasta realitate evidenta ar fi inca un argument care ar justifica pozitionarea structurala a procurorilor “sub autoritatea ministrului Justitiei.” Facand o lectura comparata a textelor constitutionale despre judecatori si procurori, la Art. 124, alin. (3) privind “Statutul judecatorilor”, se stipuleaza ca: “Judecatorii sunt independenti si se supun numai legii.” La Art. 132, alin. (1) privind “Statutul procurorilor”, se arata fara echivoc, care nu lasa loc de interpretari, ca: “ Procurorii isi desfasoara activitatea potrivit principiului legalitatii, al impartialitatii si al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justitiei.” Comparandu-le, fiecare poate afla ce se afla la o categorie si ce lipseste la cealalta, diferentele dintre a fi independent si a fi sub autoritate, potrivit unor roluri inconfundabile. Si sa mai spunem ceva, rupand aceasta panza care precum Sfanta Sfintelor ascunde un adevar, care ar putea da dureri de cap unora: autoritatea si ierarhia din sistemul procurorilor sunt atat de stricte incat pot fi comparate cu cele de tip militar!

A cere avizul CSM pentru revocarea unui magistrat de catre ministrul Justitiei se aseamana pe undeva cu situatia absurda care ar fi daca pentru revocarea unui ministru sau guvern de catre Parlament s-ar cere avizul Guvernului! Cred ca rolul executiv si functionarea sub autoritate ale procurorilor sunt in afara de orice indoiala. Alaturi de aceste decurgeri, cu baza in prevederi trecute sau interpretari excesive, trebuie luate in calcul si potentialele lor implicatii. Trebuie sa reflectam serios la precedentul care s-ar naste luand de bun un vot de respingere a unei propuneri a unei autoritati, care este simultan epistemica (a celui care stie mai mult) si deontica (a celui investit). Ministrul Tudorel Toader nu s-a dus la bilantul DNA din doua cauze: nu i s-a prezentat raportul de bilant, asa cum este obligatia legala a oricarui executiv aflat sub incidenta unei autoritati ierarhice; avizul CSM i-a facut zob autoritatea epistemica si deontica, anulandu-i de facto raportul privind managementul DNA si propunerea de revocare a managerului institutiei. O criza se profileaza, daca presedintele Iohannis va confirma avizul consultative al CSM. Ministrul Toader s-ar putea sa-si dea demisia, in semn de protest, iar presedintele Iohannis sa devina si ministru de Justitie. Presedintele-ministru ar fi o noutate extrem de scandaloasa. De fapt, momentul in care presedintele ar da curs avizului consultativ al CSM va fi echivalent cu anularea, de nimic indreptatita, a autoritatii epistemice si a autoritatii deontice ale ministrului Justitiei. „Rolul central” care in mod irefutabil revine ministrului Justitiei in speta in discutie, dupa cum a comunicat CCR in motivarea data cu acest prilej, ar fi desfiintat sau, ceea ce ar fi acelasi lucru, ar fi asumat (uzurpat?) de catre presedinte. Foarte probabil ca Iohannis va face ce ii cer PNL si USR: “Sus Codruta, jos Tudorel!”. Vanatoarea lui Iohannis de voturi pentru cel de-al doilea manadat de presedinte, din alegerile prezidentiale de anul viitor, va depinde de sustinerea celor doua partide.

Ciorba socialiştilor şi filmele româno-americane

Cui vrea sa se bage in ciorba socialistilor, ii trebuie multa prudenta. Riscul e sa se friga sau sa pice de fazan. Daca le verificam identitatile politice, constatam o conexiune: V. V. Dancila, H. Klemm, A. Gomes si chiar G. Soros fac parte din aceeasi familie politica, a socialistilor.  Pai, toti sunt niste Münchhauseni! Tari in gura, adica in propaganda. Pentru socialisti, imaginea este precum publicitatea: nu exista publicitate negativa, ci doar publicitate, in care conteaza doar vizibilitatea! Daca dna prim-ministru Dancila are obsesia “defaimarii”, sa infiinteze o liga antidefaimare.

Pe de alta parte, din ceea ce autoarea ne dezvaluie despre ultimele discutii ale ambasadorului american Hans Klemm  cu cei doi Münchhauseni de Teleorman, e limpede ca acestia si-au schimbat incuietorile de la intrare. Usile lor nu mai pot fi descuiate cu cheia “Justitie”, ci doar cu cheia “Economie”. Cred ca nu putem comenta decat de bine: prosperitatea vine din economie.

Am aflat, de altfel, ca Excelenta sa Hans Klemm si-a insusit “dojana”: va aduce Hollywoodul sa faca filme in Romania. Adica, din cate am inteles, nu numai pentru peisajele din cadrele de actiune, ci si pentru coproductie cu actori americani si romani. Pe vremuri, cand nu eram parteneri strategici, circula o butada despre filmele romano-americane: noi cu caii, ei cu actorii. Sper ca de aceasta data sa nu mai avem o caricaturizare, noi cu peisajele si ei cu actorii.  

***

Un Post Scriptum pentru descretirea fruntilor (sa nu uitam niciodata ca politica este un joc, care poate fi si frumos). Scriind V. V. – Viorica Vasilica, mi-am amintit de un alt V. V. – Victor Viorel. Initialele “V. V.”, de prenume, apartin premierului Dancila si fostului premier Ponta. Aceasta coincidenta poate fi folosita pentru parafrazarea unui banc din regimul trecut. Pe vremea liderului comunist Gheorghe Gheorghiu Dej, multi demnitari aveau prenumele de Gheorghe. O coincidenta, fireste, ca si acum. Dar Bula nu a ratat ocazia sa puna in circulatie o zicala despre cei sus-pusi: “Ai ajuns Gheorghe”. Sau, uneori, o mirare/interogatie despre cei cu reusite precoce: “Asa tanar si ai ajuns Gheorghe?”.

***

Si inca un PS, despre „ciorba” colegilor, de aceasta data: Nu ar trebui sa ne surprinda sau sa rastalmacim faptul ca la Bruxelles dna prim-ministru Dancila nu a „mai văzut aceeași îngrijorare (…) legată de justiție”. Am uitat ca V.V.D. a fost europarlamentara. Ca a venit la Palatul Victoria de unde a venit si fostul premier Dacian Ciolos. Ce fac colegii cand se reintalnesc la Bruxelles? Se imbratiseaza si se coplesesc cu amabilitati…

http://www.contributors.ro/editorial/baroneasa-de-munchhausen/

https://www.agerpres.ro/politica/2018/02/26/klemm-una-dintre-prioritatile-cheie-este-promovarea-prosperitatii-economice-pentru-sua-si-pentru-romania–62760

https://stirileprotv.ro/stiri/politic/filme-de-hollywood-turnate-in-romania-dragnea-a-discutat-cu-un-sef-de-la-universal-studios.html

România: Necesitatea unei viziuni antischismatice

Probabil ca daca nu am fi iesit din imperiul utopiei, in urma cu aproape treizeci de ani, nu as privi cu neincredere spre faza actuala a discursurilor frumoase, care pare sa fi contaminat (si) Occidentul. Britanicii, americanii, europenii, cam in aceasta ordine, au imbratisat un astfel de discurs. Mi se par niste discursuri retro. Niste discursuri ideologice, a caror perioada a trecut, dupa incheierea razboiului rece.

Desigur, nu cred ca ideologiile chiar au murit (Daniel Bell), dar toti simtim ca ele nu mai au temperatura cu care cosmopolitii de alta data le lansau in berarii sau in alte locuri in care isi exersau dibacia de pescari de oameni. De unde aceasta distantare si reticenta fata de marile discursuri ideologice, cu pretentii mai mult sau mai putin locale sau globale? Cred ca pentru ca toate s-au dovedit mari utopii, inselatorii, esecuri.

Apoi, ar trebui sa observam ca insusi Occidentul este in confuzie. Nu stiu daca sistemica. Desi, refondarile (UE) sau prioritizarile nationaliste si protectioniste (SUA) sunt vizibile. Cine ar fi crezut ca dupa national-comunism se va putea vorbi, la fel de vartos, si despre national-capitalism (America First etc.)? Pentru autenticitate, sa recunoastem ca modelului occidental i-a scazut dramatic atractivitatea.

Insidios, s-a instalat nu numai un euro-scepticism, ci si un occidentalo-secepticism. A vedea lumea numai prin ferestre spre soare-apune incepe sa devina sinonim cu o ingustare de orizont, de viziune. Pe de alta parte, explozia de riscuri si provocari, incepand de la cele de coruptie, contraselectie, ordine sociala si securitate si pana la cele de terorism si de mediu arata nevoia de state puternice, nu slabe, minimale.

Nu cred in teoria “oamenilor de bun simt”, care ar putea orandui societatea si impune respectarea regulilor. Asa a crezut si scotianul Adam Smith, un profesor de filosofia moralei si eticii, care credea ca bunul simt, etica si morala vor fi gardienii liberalismului, care vor impiedica afacerile necinstite, inselaciunile, hotiile etc. de care ar fi tentati unii negustori. Si, vai!, cat s-a mai inselat! De atunci incoace, cate crize ale moralei afacerilor nu s-au intamplat si cate “maini invizibile” nu au intrat in buzunare straine!

Solutii? Inainte de a fi Pro-Vest sau Pro-Est, trebuie sa fim in primul rand Pro-Romani/Pro-Romania. Sa avem determinarea pentru o politica “Romania First”. Este prima conditie a depasirii schismei “Celor Doua Romanii”. In al doilea rand, sa abandonam vechea viziune, de tip razboi rece, de a fi exclusivisti si unilateralisti, fie Pro-Vest, fie Pro-Est, si sa o inlocuim cu o viziune unificatoare, de “Relatii Omni-Azimutale”. Trebuie sa constientizam ca absenta Estului sau a Vestului din relatiile economice internationale ale Romaniei este echivalenta cu o “gaura neagra”.

In al treilea rand, sa credem in geniul romanesc creator, sa mentinem inteligentele romanesti in tara si sa le aducem acasa pe cele din strainatate, sa facem ca educatia romaneasca sa fie performanta si sa ne debarasam de complexul de a crede ca universitatile romanesti sunt inferioare celor occidentale. Sunt multe alte obiective, vizand noua industrializare, noua agriculturalizare, noua infrastructura etc. Dar cred ca increderea in noi insine, incepand cu increderea in capacitatile manageriale si antreprenoriale romanesti, prin care sa punem capat unui alt complex, de a-i chema pe altii sa ne conduca, ca si cand noi nu am fi in stare, este o chestiune fundamentala, pe care trebuie sa o acceptam si sa o inoculam in mentalul colectiv. Nu in ultimul rand, avem nevoie de constructii politice noi, care sa le inlocuiasca treptat pe cele vechi, care s-au nascut in secolul trecut, potrivit sarcinilor istorice de atunci.   

http://www.contributors.ro/editorial/cele-doua-romanii-o-schimbare-de-tactica/

Urmarile Raportului Toader: Nicio ilegalitate nu ramane “clasificata”. Problema securitatii Justitiei

In cateva cazuri din interiorul Justitiei, contrareactiile la Raportul Toader au capatat, sambata, o forma de-a dreptul ciudata. Ca un rictus al unei gasti (termenul are o explicatie sociologica), care este nemultumita ca i se dezvaluie unele practici care ies sau pot iesi de sub controlul social sau chiar din legalitatea comuna. As asocia aceasta tenebra sau ocultare de grup, din interiorul Justitiei, cu un “risc de securitate juridica”. Expresia ca atare nu este cunoscuta si vehiculata public. Dar dupa Raportul Toader, in mod evident, va trebui sa i se acorde atentie. Si, poate, chiar sa i se consacre o formalizare. Sau macar ca acest “risc de securitate juridica” sa aiba o proiectare politica, in documente de politica juridica (Carta Alba a Justitiei?), care nu au rol normativ, ci doar unul calauzitor, orientativ. In ultimul deceniu si ceva, noi nu am avut o politica privind securitatea Justitiei, care este o problema de securitate nationala. O deficienta care a provocat cicatrici, din pacate.

In plan mai general, toti am vazut, in cateva exemple de mare notorietate internationala (v. Turcia si Ucraina, pentru a le cita doar pe cele din regiune), cum formele incipiente ale ceea ce este numit drept “stat paralel”, o retea informala care submineaza statul de drept, care este bariera in calea cancerizarii democratiei si societatii, incep sa inmugureasca in institutiile Justitiei exact in astfel de gasti, preexistente sau nou create, pe terenul carierismului sau viciilor de personalitate. Din acest punct de vedere, este limpede ca securitatea Justitiei este diferita de independenta Justitiei. Daca independenta Justitiei se judeca in raporturile acesteia cu celelalte doua puteri ale statului – legislativa si executiva -, securitatea Justitiei se pune in mod deosebit in relatiile cu mediul geopolitic.

Despre ce este vorba? Doi proeminenti reprezentanti ai sistemului judiciar, judecatorul Horatius Dumbrava, fost presedinte al CSM, si judecătorul Cristi Danileţ, fost membru în CSM, au gasit de cuviinta sa incerce sa previna revocarea procuroarei-sefe Laura Codruta Kovesi de la conducerea DNA prin acuzarea ministrului Justitiei, Tudorel Toader, ca ar fi folosit date secrete in Raportul sau privind managementul institutiei nationale anticoruptie. Altfel spus, dintr-un spirit de breasla gresit inteles, sectar, dupa cum am aratat, cei doi magistrati incearca sa acopere ilegalitatile lui Kovesi sub plapuma secretului. A confidentialitatii datele, informatiilor, documentelor care probeaza ilegalitatile respective. Desi neonorabil, acest tertip de obstructionare a revocarii se pare ca este foarte profitabil, din moment ce s-a recurs la el.

Desigur, este discutabil daca cineva care nu ar avea capacitatea sa inteleaga niste documente juridice pe care le-ar gasi pe strada ar avea caderea sa le faca publice. Dar, una la mana, ministrul Justitiei este ministrul Justitiei, domnilor. Apoi, a doua la mana, nicio ilegalitate descoperita nu poate fi ascunsa sub stampilele “secret”, „clasificat”, „confidential” etc. Forta justitiei este la fel de coercitiva ca forta militara. Ambele, alaturi de altele, fac parte din institutiile de forta. De aici, interesul de a le provoca acestor institutii brese de securitate. Infiltrari care sa le permita sa foloseasca fortele de coercitie ca forte de modelare potrivit unor interese straine (tactica lovirii adversarului cu parti din el insusi, cum am numit-o candva). Morala acestor randuri este ca daca fortelor generice “institutii de forta”, li se aplica transparenta si controlul politic, aceste principii trebuie sa fie imperative si pentru Justitie.

Buricul politic netăiat al DNA se află la Cotroceni

Raportul ministrului Justitiei, Tudorel Toader, privind managementul Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), facut public joi intr-o conferinta de presa si vineri pe site-ul Ministerului Justitiei, a starnit un uragan sistemic in lumea politica si juridica. Pentru a ne da seama de intensitatea si consecintele inca potentiale ale acestui uragan, dupa care, cand vor deveni efective, nimic nu va mai fi la fel in politica si in justitie, trebuie spus un lucru care are mare greutate, ca Raportul Toader este unul tehnic, apartinand unui tehnocrat. O fi bine, o fi rau? Poate si una si alta.

Ca Raportul este tehnic, este bine pentru impartialitate. Teoretic, obiectivitatea Raportului ar trebui sa calmeze jocul politic, sa depolitizeze si sa “depesedizeze” criticile, punandu-le pe fagasul expertizei, al argumentelor si contraargumentelor juridice. Mi-e teama insa ca subtirimea, fragilitatea sau chiar inexistenta acestora se incearca sa fie acoperita de decibelii si adjectivele grupurilor de presiune – politice, stradale si unele chiar de afara.

In ultimul caz, mi-a atras atentia remarca unui inalt oficial de la Bruxelles despre Raportul Toader. Potrivit acestuia, daca “afecteaza” lupta anti-coruptie, concluzia Raportului ar trebui “modificata”. Sau chiar retras Raportul. Cand o astfel de opinie a pozitiei de autoritate de varf este agatata de o ipoteza – “daca si numai daca” s.a.m.d. -, fara sa vina cu un fapt concret, foarte probabil ca certitudinile critice sunt putine sau deloc si atunci se incearca o manipulare. Clasic. Pe baza sustinerilor din continut, concluzia Raportului Toader propune revocarea din functie a sefei DNA, Laura Codruta Kovesi, pentru declaratii care au afectat iremediabil imaginea Romaniei (la care trebuie adaugata si polarizarea/dezbinarea romanilor) si pentru comportament excesiv de autoritar, discretionar.

Dar caracterul absolut tehnic al Raportului poate avea si marele neajuns al lipsei de portanta si de inaintare, prin nebeneficierea de forta politica si de vehiculul pe care le reprezinta un partid.

Raportul a fost documentat si expertizat dupa manual. A ignora manualul de Drept inseamna a ignora sau a desfiinta Dreptul. Ori, cu crize de Guvern se mai poate trai – vezi Belgia, Germania etc. -, dar cu crize de Drept sau fara Drept, niciodata. Tudorel Toader nu este un politician, iar Raportul sau nu este politic. Nu este al PSD, nu este al presedintelui partidului, Liviu Dragnea, nu este al premierului Viorica Dancila. De altfel, pe speta Raportului Toader, toate cele trei entitati si-au declinat competenta. Raportul este al lui Toader, magistrat si ministru, in aceasta ordine, si atat, in limitele Legii si potrivit stiintei Dreptului. Dupa cum nimeni nu poate sluji la doi stapani, nici Toader nu o poate face. Toader este un slujitor exclusiv al Dreptului. Nicidecum o sluga politica, cum il acuza denigrator cei care s-au obisnuit sa se scalde in apele tulburi ale justitiei politice. Potrivit ministrului Toader, care si-a facut cunoscut de multe ori crezul profesional, Partidele vin si se duc, Guvernele urca si coboara, dar Dreptul este si trebuie sa fie mereu sus, deasupra tuturor, si etern.

Din pacate, felul ostil si de pe pozitii ireconciliabile in care a fost primit si lipsa vectorului politic de tractiune, de care am vorbit mai sus, nu dau nicio sansa propunerii privind revocarea lui Kovesi. Raportul Toader a declansat procedura, dar ea va fi blocata de catre presedintele Klaus Iohannis. In fapt, a si fost blocata, inca de la Bruxelles, unde se afla, prin o a doua declaratie – dupa cea privind “neclaritatea” Raportului, probabil datorita lipsei de pregatire in Drept, inca un motiv care pare sa arate ca Toader vorbeste in pustiu! -, in care Iohannis s-a antepronuntat: “Sustin activitatea DNA si a procurorului-sef al institutiei.” Iohannis va primi, citi si analiza Raportul Toader abia dupa ce se va intoarce in tara. 

Prin aceasta precizare de principiu – care in ciuda reluarilor si formelor, care probabil ca vor urma, cu certitudine vor exprima acelasi lucru in esenta -, presedintele Iohannis isi leaga cu franghii groase si iremediabil destinul politic de destinul profesional al procuroarei-sefe Kovesi. De acum, analiza trebuie mutata de la Kovesi la Iohannis. Cu Kovesi, care refuza sa demisioneze si nu mai are ce spune, ori cand o face transforma o discutie de expertiza intr-o poveste politica, de care lumea s-a saturat, discutiile sunt o tragere de timpul personal, de catre “discretionara”, cum a caracterizat-o Toader printr-un singur cuvant, si o pierdere din timpul institutional, in detrimentul solutionarii cat mai curand posibil a problemei revocarii.

DNA a fost despartit de restul sistemului judiciar printr-o prapastie, comparabila cu cea care ii desparte pe discretionari sau totalitari, care spun “legea sunt eu”, de democrati si statul de drept. Merita sa ne punem intrebarea: Oare unde ar ajunge justitia si statul de drept daca comportamentul discretionar al lui Kovesi ar supravietui cererii de revocare? Neprezentarile repetate si ostentative ale lui Kovesi la discutii in Parlament sunt doar una dintre fatetele caracterizarii plastice de “discretionara”, care o face incompatibila in fruntea DNA, lucru la care nu ar mai fi nimic de adaugat. Prin decizia de a face din necesitatea revocarii o chestiune facultativa, care tine de bunul plac personal sau de grup, Iohannis risca sa ia asupra sa de la Kovesi caracterizarea de “discretionar”. Cand vorbeam despre despotii comunisti luminati, nu credeam ca vom ajunge vreodata si la incarnari liberale ale despotismului luminat: Iohannis – un despot liberal luminat!

Foarte ingrijoratoare sunt atacurile Iohannis – DNA asupra constiintei juridice. Sperantele noastre sunt ca nu vom lasa timp pentru a se ajunge la distrugerea acestei constiinte. Desigur, constiinta inseamna energie, care este indestructibila, dar sensul in care poate fi modificata sau transformata poate fi la fel de rau ca cel de distrugere. Precum hotii care striga “Hotii!”, si coruptii pot striga “Coruptii!”. De acest sens de degenerare a constiintei juridice ne temem toti cel mai mult. Am lasat special la urma un posibil aspect geopolitic. Ideea ca DNA sau un om, Kovesi, controleaza sau poate controla sistemul politic din interiorul sistemului juridic pare neverosimila si de neinteles. Totusi, pe baza multor dovezi scandaloase de imixtiune straina in justitia noastra, posibilitatea ca acest control sa aiba o conexiune geopolitica trebuie luata in calcul.

Dedublare: Activistii laicitatii sunt in acelasi timp si politruci ai convertirii politice a bisericii ortodoxe

Am citit pe Contributors un articol cu un titlu retoric – “Biserica paralela?” -, cu referire la Biserica Ortodoxa Romana (BOR). Insa titlul se lipeste de continut ca nuca in perete. Este o speculatie politica, care in continut are germenii propriei negari. Se forteaza o extensie fictionala, religioasa, a unei realitati politice incontestabile. Statul paralel are o multitudine de confirmari materiale, devenite  vizibile si alarmante. Pentru a da totusi o satisfactie si autorului, din punct de vedere al ciupercariei de secte religioase s-ar putea vorbi de o sumedenie de biserici paralele. Stratagema este insa alta, aducerea BOR de pe taramul religiei pe cel al politicii. Ca un asemenea obiectiv politic nedeclarat ar fi in divergenta cu laicitatea, se pare ca nu mai conteaza pentru politrucii convertirii politice a bisericii, care sunt aceiasi cu activistii laicitatii.     

La o lectura atenta a textului, pot fi identificate motive puternice si suficiente care arata de ce institutia religioasa nu trebuie sa se implice in niciun fel in jocul politic. Exista deja o lectie istorica privind relatiile religiei cu politica. Cu atat mai mult cu cat problema coruptiei, a cauzelor si a tapilor ispasitori este extrem de politizata. Dupa cum vedem, unda acuzatiilor de coruptie a inceput sa se plimbe dintr-o parte in alta. Nici macar oficialii institutiilor anti-coruptie nu sunt scutiti. Probabil ca investitia occidentala in institutiile si cadrele de profil are si un efect secundar, multa vreme ocultat. Oricum, ideea ca cine da banii nu o face gratis, ci are si niste interese, pare sa revina la suprafata precum untdelemnul deasupra apei. A spune ca biserica ortodoxa nu face o educatie morala anticoruptie, ignora prin omisiune, ori prin tendentiozitatea care nu are de-a face cu morala, ca cele zece porunci sunt cel mai puternic si mai influent program religios anti-coruptie.

Asa cum biserica ortodoxa nu s-a implicat in revolutia portocalie, cu corolarul ei privind revolutia procurorilor, stabilind deja un precedent, aceeasi echidistanta si neimplicare ar trebui sa fie si fata de revolutia trandafirie si a apararii prezumtiei de nevinovatie. Pe de alta parte, nu ar da deloc bine pentru partidele politice daca biserica ortodoxa, care traditional este cea mai influenta institutie culturala, s-ar implica in politica. Ar castiga la pas, cu majoritate covarsitoare, toate alegerile! Dar biserica ortodoxa nu-si face decat misiunea christica, refuzand tentatiile puterii lumesti, asa cum Iisus Hristos nu a acceptat sa fie lider politic si lider militar, cum a fost indemnat de unii (daca nu gresesc, de catre zeloti). As mai adauga, in treacat, doar la nivel de remarca, ca termenul de “bizantinism” nu este nicidecum unul “rusinos”. Este o apreciere politica discutabila. Bizantinismul, in afara de faptul ca a fost glorios, a fost un chivot al unor valori cardinale.

http://www.contributors.ro/editorial/biserica-paralela/

Romania: De ce contractele de achizitii militare externe nu sunt insotite de conditii de accesare?

Deputatii au adoptat, miercuri, proiectul de lege pentru achizitia lansatoarelor de rachete HIMARS: 1,5 miliarde de euro pe 54 de sisteme de lansare. Au fost si sunt si alte proiecte extrem de scumpe de achizitii de armament de pe piata externa. Criticile interne nu lipsesc, in conditiile in care indicatori ai situatiei economico-financiare par sa se inscrie pe o curba descendenta.

Avem nevoie de arme, piata e mare, dar ce ne ofera politic in plus cei carora le umplem buzunarele cu bani? Este o intrebare pe care si-a pus-o si presedintele Donald Trump, atunci cand a constatat ca le-a dat unora “multi bani”, in cadrul unor relatii  economice bilaterale. Cred ca merita subscrisa. Inclusiv raspunsul, care pare sa fi devenit o practica, in logica urmatoare: Daca cumpar de la tine, facandu-ti un favor ca te-am ales din atatia altii, care este beneficiul pe care mi-l oferi? Eu cu ce ma aleg?

Parerea mea este ca la contractele de miliarde, bani care se duc in visterii straine, noi nu ne bucuram de sustineri politice compensatorii. De ce? Cred ca pentru ca nu avem negociatori maximalisti, cum au americanii. Cum observam ca face si ambasadorul american la Bucuresti, Hans Klemm, la care lobbysmul politico-diplomatic pe langa guvernul roman in chestiuni economice este pe primul loc. Un lucru care este de admirat si de invatat. Conditionarea vanzatorilor de catre achizitori este un avantaj de piata si de etapa, pe care ar trebui si noi sa-l valorificam. Daca altii indraznesc, noi de ce nu indraznim?   

Epitome: “Autori evrei ai Holocaustului”

Facand obisnuita zapare informationala printre agentii si titluri de presa, mi-a atras atentia, sambata si duminica, o aceeasi stire, referitoare la “autori evrei ai Holocaustului”. Cum stiam ceva pe acest subiect, am decis sa-mi actualizez informatiile si sa ma lamuresc mai bine despre ce este vorba. Printr-o ciudata sincronicitate, dispuneam de o lista cu autori si carti despre unele cazuri de evrei care au contribuit, intr-un fel sau altul, la tragedia evreilor din secolul trecut. Unele carti pe aceasta tema le aveam chiar in biblioteca. Tineam la ele ca la niste raritati. Cativa prieteni istorici ma avertizasera ca astfel de surse documentare sunt pe cale de disparitie, iar noua cenzura numita “fake news” stersese deja multe dintre ele de pe internet.

Mai intai, m-am documentat cu scandalul despre Holocaust din aceste zile, care i-a avut in centrul sau pe premierul polonez Mateusz Morawiecki si premierul israelian Benjamin Netanyahu. Scandalul s-a petrecut in marja Conferintei de Securitate si Cooperare de la München. El a pornit de la o intrebare, considerata provocatoare de catre multi dintre cei de fata, adresata lui Morawiecki de un jurnalist israelian, Ronen Bergman. Acesta din urma l-a intrebat pe premierul polonez daca ar fi pedepsit in Polonia pentru faptul ca ar povesti istoria membrilor familiei sale, deportati dupa ce au fost denuntati la Gestapo de vecinii lor polonezi, in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial. Bergman se referea la recent adoptata lege in Polonia, care ii pedepseste pe cei care stabilesc o responsabilitate poloneza in Holocaust.

Raspunsul, pentru situatia particulara descrisa de jurnalistul israelian, dat in limba engleza de catre premierul polonez Morawiecki, care a aparat legea in cauza, a fost ca „Acest (acel) lucru nu ar fi pedepsit, nu ar fi considerat un act criminal să se spună că au existat autori polonezi (ai genocidului împotriva evreilor), la fel cum au existat autori evrei, autori ucraineni sau germani.” Accentuand diferentierea dintre cazurile particulare si generalizarile nepermise, pe baza unor astfel de cazuri, Morawiecki a explicat: „Bineînţeles că nu vor exista urmăriri penale împotriva oamenilor care spun că au existat autori polonezi, pentru că ei au existat. Dar nu putem să amestecăm autori şi victime pentru că aceasta ar fi o insultă adusă tuturor evreilor şi tuturor polonezilor care au suferit atât de mult în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.”

Prezent, de asemenea, la Munchen, Benjamin Netanyahu a calificat afirmaţiile omologului său polonez, despre “autori evrei ai Holocaustului”, ca fiind „scandaloase”. El a facut acuzatii despre “incapacitatea de a înţelege istoria” şi “lipsa de sensibilitate” faţă de tragedia poporului evreu. Inevitabil si aproape instantaneu, potrivit martorilor, unda acestor victimizari si culpabilizari a adus in oglinda tragedia poporului palestinian. Atmosfera de la fata locului a fost foarte bine receptionata si redata chiar de surse de presa israeliene. Reactionand pe Twitter, Noa Landau, de la publicatia israeliana Haaretz, a denuntat afirmatii “scandaloase”, dar a acuzat si ca sala, care aplaudase intrebarea jurnalistului, a ramas tacuta (si probabil ganditoare, adaug) dupa raspunsul premierului polonez.

Pentru a grabi epilogul si a putea trece la doua epitome pe care le-am desprins din studii si cercetari care sunt in sincronicitate cu afirmatiile de principiu ale premierului polonez, despre situatii particulare de “autori evrei ai Holocaustului”, mai evoc doar doua momente, unul israelian si altul polonez. Intr-o discutie la telefon, initiata de Netanyahu, acesta i-a spus lui Morawiecki că afirmaţiile privind “autori evrei ai Holocaustului” sunt „inacceptabile”, că „nu se pot compara actele polonezilor şi cele ale evreilor din timpul Holocaustului”. Varsovia a respins insa argumentat acuzatiile premierului israelian Benjamin Netaniahu. Intr-un comunicat, Joanna Kopcinska, purtatoarea de cuvant a premierului Poloniei, a scris ca afirmatiile lui Morawiecki nu au avut scopul de a nega Holocaustul sau de a atribui victimelor evrei vreo responsabilitate in genocidul comis de Germania. Cuvintele sale trebuie „interpretate ca un apel la o dezbatere sinceră privind crimele comise împotriva evreilor, care să se desfăşoare pe bază de fapte şi fără a se ţine cont de naţionalitatea celui care într-un anumit caz le-a comis, a luat parte la ele sau le-a făcut posibile”, a precizat purtătoarea de cuvânt poloneza. „Fiecare caz trebuie analizat individual şi niciun act particular de ostilitate nu poate arunca responsabilitatea asupra unei întregi naţiuni învingătoare sau reduse la sclavie”, a punctat si ea diferentele de fond dintre particularizari si generalizari.

Si acum, cele doua epitome, care vorbesc, fiecare in felul ei, despre “autori evrei ai Holocaustului”. Ele raman la libera judecata a cititorilor. Important este ca atunci cand este ceva de spus, sa se spuna, fara ca libertatea de exprimare sa fie selectiva, iar acolo unde sunt umbre, sa se faca lumina, prin toate mijloacele posibile. Numai asa se vindeca traumele si se recastiga increderea. Prima epitoma se refera la I.G. Farben, cel mai mare cartel international, considerat ca motorul general al celor doua razboaie mondiale, care nu ar fi putut ajunge la pozitia si rolul pe care le-a detinut fara concursul marii finante mondiale. I.G. Farben a fost infiintata in Germania, in 1871, sub forma a sase companii chimice, la un an dupa Comuna din Paris, prima revolutie comunista, victorioasa timp de doua luni. Aceasta prima si relativa sincronicitate cu Comuna din Paris, care a avut legaturi stranse cu Internationala I, nu este lipsita de importanta.

Dovezi incontestabile arata ca I.G. Farben a fost o organizatie cabalista, care prin filialele si retelele sale de spionaj din strainatate a construit tentaculele in care avea sa fie prinsa lumea prin cele doua conflagratii mondiale, tinta finala urmarita fiind “statul mondial, condus de Farben.” Aceste dovezi sunt documente oficiale care au stat la baza unei carti, “Pacea tradata” (1947), scrisa de senatorul american Howard Watson Ampruster, in care sunt denuntate complicitatile americane cu nazistii, cu I.G.Farben si cu scopul sus-mentionat, urmarit de catre aceasta. Cartea a disparut de pe piata. Neindoielnic, nu Farben ar fi condus “statul mondial”, ci sustinatorii sai politici si financiari.

Complicitatile iudeo-masonice-americane de care este leagata I.G. Farben au avut o larga expunere documentara in perioada interbelica. Aceasta a doua linie de sincronicitate cu cele mai inalte pozitii politice si financiare americane a cunoscut materializari dintre cele mai notabile. Desi Primul Razboi Mondial a demonstrat ca I.G. Farben a fost unul dintre jucatorii importanti care au alimentat confictul, acest fapt nu l-a impiedicat pe presedintele american Herbert Hoover sa dispuna finantarea masiva a I.G. Farben in America. Alti doi sustinatori cheie ai I.G. Farben au fost Paul Warburg si Otto Kahn. Ambii au fost evrei. Un sens politic in tot acest paienjenis pregatitor il aflam intr-o declaratie a lui Warburg din Senatul SUA, in 1950: “Vom avea un Guvern Mondial, fie ca ne place, fie ca nu ne place. Singura intrebare este daca acest Guvern Mondial va fi prin cucerire sau prin accept.” De remarcat si faptul ca sotia lui Otto Kahn a fost una dintre cele mai active partizane ale eugeniei. Dupa cum se stie, compania I.G. Farben a condus fabrica din lagarul mortii de la Auscwitz, care a fost iadul Holocaustului. La Auschwitz, prizonieri evrei, dar si de alte nationalitati, inclusiv polonezi, au fost exterminati cu ajutorul gazului otravitor Zyclon-B, produs de I.G. Farben. Se confirma si in aceste cazuri ca banii si politica pot fi, in anumite circumstante corupatoare, inaintea scrupulelor morale privind chiar propria etnie. O tema de meditatie, indusa de astfel de spete, ar fi masura in care unele ideologii milenariste pot degenera in subjugari politice.

A doua epitoma se refera la fostul lider nazist Adolf Hitler. De pe urma acestuia, Germania s-a ales cu distrugerea din temelii si cu pierderea statului. “Nu mai aveti stat”, ii spunea maresalului Göring, aflat in boxa acuzatilor de la Nürnberg, un procuror american. De pe urma ciudatului si meteoricului Führer , propulsat in fruntea Germaniei de un context istoric indelung preparat – financiar, politic, ideologic, mediatic, emotional etc -, dupa cum atesta documentele vremii, care i-au pus pe germani pe liniile catre prapastie, poporul german trage si azi ponoasele. Ce gene a mostenit si ce sange i-a curs prin vene demonului Hitler, profetit, sugerat sau poate chemat sa se intrupeze inca din catrenele lui Nostradamus, de a avut o cruzime si o ura atat de nesatioase fata de oameni, doar pentru a-i infricosa spre a-i putea subjuga, cum numai in atrocitatile terorismului sub steag strain am mai putut vedea in zilele noastre?

Dupa indelungi si aprofundate cercetari biografice si genealogice, un raspuns a inceput sa se contureze: Hitler a fost un Rothschild! Informatiile documentare despre originea evreiasca a lui Hitler au fost obtinute din cercetarea analelor austriece ale familiei lui Hitler, de la primaria si politia din Viena, de la martori care au cunoscut foarte bine mediul sau familial de origine, cat si din datele culese de serviciile secrete ale vremii, respectiv de catre Gestapo. Din aceste surse, rezulta ca tatal lui Adolf, Alois Hitler (Schickgruber), a fost fiul nelegitim al Mariei Anna Schickgruber.

Se presupunea ca tatal copilului din flori Alois ar fi fost Johann Georg Hiedler. Dar cei care au cunoscut intamplarea scandaloasa cu ramanerea gravida a Mariei Anna, resping cu hotarare aceasta posibilitate. Ei spun ca versiunea vehiculata de familie a fost menita sa protejeze, probabil contra unei sume de bani de nerefuzat, numele unui mare bogatas din Viena, unde fata a fost servitoare. In argumentatie s-a adus si numaratul lunilor de sarcina, pe baza caruia se afla perioada cand a fost conceput copilul. Ca dovada, este un document austriac din care reiese ca in momentul conceptiei lui Alois, tatal lui Hitler, fata s-a aflat la Viena, ca servitoare in casa Baronului Rothschild. In acea perioada, in 1837, cand s-a nascut Alois, singurul din clanul Rothschild care se afla la resedinta din Viena era Salomon Mayer, cunoscut ca mare amator de fete tinere. In clipa in care familia Rothschild a aflat ca Maria Ana a ramas insarcinata, fata a fost trimisa urgent acasa, unde s-a nascut Alois, un bastard Rothschild. Evreul Salomon Mayer este prin urmare bunicul lui Adolf Hitler. Ca o precizare lamuritoare, Rothschildzii si Illuminatii, urmarind programe secrete de incrucisare, produc numeroase progenituri in afara casatoriei, care sunt crescuti sub alt nume.

Diplomaţia contondentă a SUA, o greșeală de politică externă: Nu avem niciun morcov pentru nord-coreeni, ci doar beţe groase (Rex Tillerson)

Diplomatia contondenta, care foloseste argumentum ad baculum, este o contradictie in termeni. Prin definitie, diplomatia inseamna o comportare abila, plina de tact, de finete si de rabdare.

Scopul ei este de a apropia, de a castiga increderea si de a convinge. Intregul set de obiective prin care se operationalizeaza scopul diplomatiei este opus celui care are drept rezultat distantarea, indepartarea, neincrederea.

Aceasta esenta diplomatica ii este cunoscuta chiar si cuiva de teapa unui personaj caragialesc precum Trahanache, care isi modera interlocutorii cu o expresie, devenita celebra: “Trebuie sa ai putintica diplomatie!”. Nu mai vorbim de diplomatia elevata.

Cand Joseph Nye a fundamentat conceptele de “hard power” si “soft power”, era limpede ca el tragea o linie neta de demarcatie intre folosirea fortei armate si folosirea diplomatiei politice in relatiile internationale. Prin aceasta, Nye critica reducerea puterii unui stat la forta militara, a carei folosire inseamna distrugere, complicarea lucrurilor, nu solutionarea lor, si efecte imprevizibile.

Este prin urmare de neinteles si de neacceptat greseala grosolana a sefului diplomatiei americane, Rex Tillerson, cu referire la nord-coreeni, facuta intr-un interviu acordat canalului CBS. Tillerson a declarat ca Statele Unite „urmăresc atent” semnele indicând că Phenianul doreşte discuţii directe asupra programului său nuclear.

„Primim mesaje” din partea Coreii de Nord şi „cred că ne exprimăm clar asupra modului în care dorim să se deruleze această primă conversaţie”, a precizat Rex Tillerson, subliniind că Washingtonul nu va face nicio concesie. „Nu avem niciun morcov pentru a-i convinge să vorbească, avem beţe groase şi asta trebuie ei să înţeleagă”, a adăugat, inacceptabil, ministrul american, amplificandu-le nord-coreenilor „sindromul japonez” (post atacurile nucleare americane de la Hiroshima si Nagasaki).

Neintelegand ca diplomatia este resursa soft a politicii, devine tot mai clar faptul ca SUA isi gasesc tot mai greu justificarea si locul in noul climat de dialog si destindere dintre cele doua Coreei. Semanand neincredere prin politica sa externa, SUA vor avea dificultati crescande in a-si gasi companioni cu care sa stea la aceeasi masa.

Reformele PSD merita o liturghie

Anuntatul Congres extraordinar al PSD, care urmeaza sa fie convocat pe 10 sau 17 martie, are toate sansele sa fie unul al unei politici extraordinare. Acest forum decizional suprem ar putea sa consacre o politica reformista de guvernare care sa-si atraga si sa-si merite pe deplin aprecierea istorica de extraordinar politic.

Reforma fiscala si revolutia salariala, in care prima a fost manevra tactica care a facut posibila si a declansat actiunea strategica pe care o reprezinta cea de a doua, in curs de desfasurare, raspund sarcinii sociale ramase neindeplinite a revolutiei social-politice din 1989. Atunci, romanii au iesit in strada pentru un trai mai bun.

Din pacate, acea aspiratie de mai bine din urma cu aproape 30 de ani a ramas o restanta istorica. Pana de curand, cand PSD a inceput dezghetul social. Cauzele inghetului social sunt mai multe, unele obiective, altele subiective. Una a fost ducerea succesiva si excesiva a stangii spre dreapta. Despre aceasta translatie, prin care stanga s-a dus sau a fost trasa in esichierul dreptei, care in mod cert a servit statu quo-ului, se poate spune ca a avut drept rezultat “o tara cu doua drepte”.

Stanga a fost dezidentitata si controlata prin mecanisme de sistem (intern) si de ordine (externa) de dreapta. Acest proces de aservire si control a stangii, implicit a masei sale electorale, care este cea mai numeroasa in tarile sarace, s-a facut inclusiv prin modelare legislativa. Ambasadele occidentale nu au stat degeaba. Ele ne-au modelat legislatia potrivit intereselor occidentale. Principiul de modelare a fost cel al colonizatorului, care isi impune legea in teritoriul colonizat.

In aceasta zona se afla explicatia privind scandalul legilor justitiei. El este in esenta o reactie occidentala de impotrivire fata de miscarea politica nationala de redobandire a independentei legiferarii si justitiei. O data cu pierderea parghiilor de manipulare a legiferarii si justitiei, Vestul isi pierde si privilegiile economice, avantajele unilaterale pe care i le-a adus expansiunea in Est. Recastigarea independentei legiferarii si justitiei este o alta reforma vitala a PSD.

O alta cauza a fost contrarevolutia austeritatii, prin care criza ciclica a capitalismului, cu varful din 2007-2008, a fost decontata economiei mondiale si stangii de pretutindeni. Reacumularile vestice de capital prin renegocieri discriminatorii de tratate, protectionism cu sens unic, comert asa-zis partenerial dar pe fond necompetitiv si inechitabil, standardele duble ale politicii de dezvoltare cu mai multe viteze in mediul euroatlantic etc sunt tot atatea transferuri de costuri pe seama esticilor.

In acest context, convocarea Congresului PSD, neasteptata pentru unii, o speranta de miting spart pentru altii, este usor de inteles. Este un act politic inteligent, bine gandit, care vine exact cand trebuie sa vina. Presedintele PSD, Liviu Dragnea, are nevoie de reinnoirea votului de incredere, care sa-i revigoreze lupta cu statul paralel si continuarea programului social-economic de guvernare.

Succesul reformei fiscale si al revolutiei salariale va duce la cresterea veniturilor populatiei si la culegerea romanilor de pe drumurile strainatatii. Multi romani din diaspora se vor intoarce acasa numai daca vor veni la mai bine. Nimeni nu vine la mai rau.

Este o sansa de a pune capat hemoragiei imigrarii, de inteligenta si creativitate, deficitului de forta de munca si declinului demografic. Ca o laudatio, de incurajare si sustinere pentru tot acest extraordinar politic, care poate deveni realitate, PSD merita o liturghie.