Amurgul vechilor ideologii si partide

Imagini pentru imagini cu amurg de soare

Porecla “Leviathan” aminteste, oarecum, de perioada imatura si inca insuficient educata a copilariei, cel putin a celei traite in comunism, cand ciuda, frustrarile emotionale se exprimau, uneori, prin porecle… Desi amuzanta si de inteles in construirea argumentatiei, totusi un PSD care se sprijina in carja ALDE nu e deloc un … “Leviathan”. Ma rog, daca ne place metafora, ar trebui spus ca ea poate fi specifica oricarei coalitii cu un partid major. Pentru ca viziunea sau discutia sa fie completa, trebuie sa mai precizam, tot in aceasta marja politologica, a sistemelor multipartidiste (adica a celor cu mai mult de doua partide), care fac posibile un “Leviathan” de coalitie, ca acesta este inferior si chiar accidental in raport cu caracterul sistematic si unicromatic al guvernelor din sistem bipartidist (cum e cel american, de exemplu). Spre deosebire de bipartidism, care este o rotativa guvernamentala intre doi Leviathani, care lustruiesc, cand unul cand altul, acelasi establishment, ros inevitabil de senectute, multipartidismul aduce acel “tertium datur”, prin posibilitatea constituirii unei coalitii de doua sau mai multe partide, cat si prin existenta unei dinamici a constructiilor politice.

Cred ca eventuale alegeri anticipate ar duce in jos atat PSD, cat si PNL. Nimeni nu poate spune, in acest moment, unde se vor duce pierderile de voturi ale celor doua partide. Si nimeni nu poate garanta ca PNL va fi un viitor partid major care sa formeze un viitor guvern, in urma alegerilor anticipate. Un castig tot va fi, si acesta va fi de partea Dreptei, in general. Mai précis, Dreapta va scapa, probabil pentru totdeauna, de partidul monolit al Stangii, ceea ce nu va fi putin lucru. Din acest punct de vedere, presiunile Dreptei spre alegeri anticipate sunt relativ justificate. “Relativ”, pentru ca PSD si PNL se afla atat de inclestate, incat ce i se va intampla unuia i se poate intampla si celuilalt. Riscul de a se scufunda impreuna este foarte real. Niciunul nu se poate desclesta de celalalt. Acest risc nu tine insa in totalitate de scena politica autohtona, ci si de uzura istorica a celor doua ideologii si doctrine politice, social-democratia si liberalismul. Sunt destule semnale ca ambele au intrat intr-o zona crepusculara. Sa privim la ce s-a intamplat in Franta (colapsul stangii socialiste si pierderea accelerata din relevanta a imbatranitei dihotomii stanga-dreapta) si la ce se intampla in Germania (CDU/CSU si SPD nu se pot intelege, datorita idiosincraziilor reciproce, dar si uzurii accentuate, lucruri care ar putea sa le “ingroape” pe amandoua).

“Ce vom face?” Cred ca, inevitabil, va trebui sa privim spre partide noi, cu ideologii si doctrine nascute din provocarile actuale, care foarte probabil se vor accentua si vor fi ale intregului secol XXI. Cum s-ar spune, la vremuri noi – alternative noi. Innoirile vor trebui sa vizeze nu numai Puterea, ci si Opozitia. Pornind de la denumire, unii au inteles ca a fi in Opozitie inseamna a te opune cu orice pret, a demola, a distruge tot ce face Guvernarea. Este o intelegere primitiva a rolului „Opozitiei”. Intr-o acceptiune functionala, rolul unei Opozitii moderne si nationale este de a fi o Alternativa critica si creativa, de a inceta sa mai fie transnationala, internationala sau supranationala. Daca avem in vedere ca si Opozitia are Putere sau face parte din Putere, ar trebui sa ne gandim daca in locul contradictiei antagoniste Putere-Opozitie, de vesnica lupta, uneori irationala, nu ar fi mai adecvat un cuplu colaborativ si rational format din Guvernare-Alternativa, cu partid/partide de Guvernare si partid/partide de Alternativa. Cum aceste roluri sunt impartite de catre Electorat, cu prilejul scrutinurilor, mi se pare moral si legal ca atat Guvernarea cat si Alternativa sa-si indeplineasca cu buna credinta mandatele incredintate, sa se respecte una pe cealalta si sa colaboreze una cu cealalta. Stanga Politica si Dreapta Politica sunt membre ale aceluiasi Corp National, pe care intotdeauna il servesc si trebuie sa-l serveasca dintr-o relatie de Complementaritate. Pozitionarea si angrenarea lor in posturi si in relatii de alienare si adversitate fac rau organismului social.

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/daca-noul-leviathan-va-e%C8%99ua-ce-vom-face/

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: