Extrem Occident: Discursul diplomatic dublu. Noul plan unilateral privind pacea in Orientul Mijlociu

Cancerizarea sectara a religiilor si politicilor – ultimele prin coruperea si popularea opozitiilor de catre interese care nu sunt nationale – a devenit mai vizibila ca niciodata in Orientul Mijlociu. Pe baza decodarii mesajelor actualei diplomatii itinerante americane in regiune, cat si a studierii efectelor acesteia acumulate intr-o perioada istorica indelungata, se poate presupune, cu foarte mici sanse de a ne insela, ca infectarile si infiltrarile, din fericire inca marginale, ale religiei si politicii din tarile islamice fac parte dintr-un plan geopolitic de dominatie a zonei.

Luni, secretarul de stat american, Rex Tillereson, s-a aflat la Cairo, prima escala a turneului sau diplomatic in Orientul Mijlociu, pe a carei agenda se afla alte patru vizite: Kuweit, Amman, Beirut si Ankara. In Egipt, in care traumatizarea politico-religioasa provocata de retelele “Fratilor Musulmani” ale fostului preşedinte islamist Mohamed Morsi inca nu s-a vindecat (de remarcat ca aceasta reteta retelara avea sa fie incercata si in Turcia, de catre reteaua Gulen), Tillerson s-a aratat preocupat de incalcari ale dreptului omului si persecutii ale opozitiei, in contextul in care luna viitoare vor avea loc alegerile prezidentiale egiptene.

“Si abia pleca batranul”, vorba unui vers celebru din Scrisoarea a treia eminseciana, ca lideri ai opozitiei egiptene, primind probabil semnalul, au si escaladat recrudescenta subversiunii cancerigene, potential destabilizatoare. Insa politia egipteana nu a stat cu mainile in san. Destabilizarea politica ar slabi statul egiptean, ale carui institutii de securitate se afla angajate intr-o operatiune decisiva de curatare a Sinaiului de nucleele teroriste. Compromiterea operatiunii antiteroriste a regimului patriot al lui Abdel Fattah al-Sissi, actualul preşedinte al ţării şi fost comandant al armatei, care din 2014 conduce cu o mana de fier Egiptul, s-ar putea realiza prin aducerea la putere a opozitiei corupte si instrainate. Arestarea opozantului Abdel Moneim Aboul Fotouh, fost candidat la alegerile prezidenţiale din 2012, a avut loc după arestarea vicepreşedintelui partidului său, care a lansat un apel, impreuna cu alti opozanti, pentru boicotarea prezidenţialelor din martie, sub acuzatia ca actualul şef al statului este candidat la propria succesiune.

Analizele politice internationale privind discursul diplomatic al oficialului american in Orientul Mijlociu sunt cel putin derutate de doua dintre mesajele acestuia, de pana acum, susceptibile de a fi citite intr-o cheie dubla. Suspiciunea pare sa fie confirmata de intrezarirea in aceste mesaje ale lui Tillerson a stilului ambiguu, cu o a doua adresare – criptica, subtextuala -, de care a fost acuzata Hillary Clinton, fosta secretar de stat in administratia Obama. Aceste mesaje au fost transmise, marti, la reuniunea coalitiei internationale anti-jihadiste, conduse de SUA, pe care Tillerson a convocat-o pe timpul vizitei sale in Kuweit. Ofensiva diplomatica a geopoliticii SUA in Orientul Mijlociu este de departe vizibila si coercitiv-manipulatoare.

Potrivit uneia dintre afirmatiile sefului diplomatiei americane, “încheierea operaţiunilor ample de luptă împotriva grupării Stat Islamic (SI) nu înseamnă că Statele Unite ale Americii (SUA) şi aliaţii lor au ajuns la o înfrângere durabilă a organizaţiei jihadiste.” Pentru cei care zabovesc asupra nuantelor si nu iau totul pe nemestecate, intrebarea, nu numai legitima, dar si inevitabila, este cui foloseste si cui ii este adresat acest mesaj de “rezistenta”, de “invincibilitate” a organizatiei teroriste “Stat Islamic”. Mesajul nu este nici el nou, ci o replicare a unor tweet-uri propagandistice ale presedintelui american Donald Trump. Coroborate, astfel de indicii duc intr-o singura directie: SUA nu urmaresc victoria impotriva organizatiei teroriste “Stat Islamic”. Un terorism rezidual ii mentine prezenta in regiune.

La fel de discutabil este si celalalt mesaj al lui Rex Tillerson, cu care si-a prefatat vizita in Turcia. “Ofensiva lansată de Ankara ‘a deturnat lupta (coaliţiei internaţionale) împotriva SI în estul Siriei’ în condiţiile în care ‘forţele (kurde) s-au îndreptat spre (enclava) Afrin”, a declarat Tillerson, cu acelasi prilej. Sa razi sau sa plangi, la o asemenea afirmatie ridicola? Ditamai coalitia anti-jihadista, de peste 70 de state, aflate sub controlul strict al SUA – ceea ce inseamna forte si o cunoastere a teatrului de razboi din Siria cu mult mai mari decat cele cu care americanii au invins, in cateva luni, armata profesionista si supradimensionata a Irakului -, nu poate sa anihileze, de cativa ani buni, cateva mii de teroristi! Ori “Statul Islamic” este de valoarea strategica si supratehnologizata a Wehrmachtului lui Hitler?

Infrangerea “Statului Islamic” nu tine de capacitatea militara, ci de vointa politica. Lumea a inteles ca jocul americanilor, cuprinzand fictionari si stratageme pentru intoxicarea narativa a celor pe care ii numesc “aliati” (ca si cand Washingtonul ar fi citit prea mult “Povestile Seherezadei”!), nu slujeste interesele de securitate ale sirienilor si/sau vecinilor, ci doar pe cele geopolitice ale SUA si Israelului. Din aceasta perspectiva a fost receptata si declaratia de miercuri de la Amman a secretarului de stat american, potrivit caruia “Statele Unite ale Americii au un plan destul de avansat privind pacea în Orientul Mijlociu, la care se lucrează de mai multe luni.” Perceptia este ca un asemenea plan ar fi unilateral si partinitor, ca si in cazul statutului Ierusalimului. Nimic nu este mai decredibilizant si mai respingator pentru Casa Alba decat anti-islamismul virulent, declarat si operat de catre presedintele Trump, care si-a adus ginerele evreu, Jared Kushner, drept consilier personal pentru Orientul Mijlociu. Credibilitatea si obiectivitatea unui plan de pace nu ar putea sa fie garantate de o mediere unilaterala, ci doar de una multilaterala. Daca aceasta cerinta minimala de drept international continua sa fie ignorata, solidaritatea musulmana ar putea face o regula din precedentul de la Ramallah: usile politice si diplomatice din Orientul Mijlociu s-ar putea inchide in fata SUA.

PS/NB: Am ales, de aceasta data, ca despre cel mai de referinta spatiu occidental de unde au venit si continua sa vina dramatice influente asupra hartii geopolitice a Orientului Mijlociu, sa reiau o denumire rar folosita, aproape uitata, pe care am intalnit-o in titlul unei carti cu note de calatorie, scrisa de Mihai Ralea, in 1955: „In Extremul Occident”.