Refuzul revocării şefei DNA: Decurgeri şi implicaţii

28/02/2018

Avizul negativ al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) la propunerea ministrului Justitiei privind revocarea procurorului-sef al Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) semnaleaza, in opinia mea, un al doilea conflict constitutional, in afara celui care ar aparea in cazul in care si presedintele Iohannis ar respinge solutia revocarii.

Prima slabiciune a avizului CSM este ca acesta nu este o decizie, ci un punct de vedere, formal fara efect juridic, imperativ. Speculatiile politice care fac din acest aviz consultativ o “decizie executiva” sau o “batalie pierduta” de catre ministrul Justitiei sunt neavenite. Avizul CSM privind revocarea sau nerevocarea procurorului-sef al DNA ar produce sau ar trebui sa produca efecte juridice doar in cazul in care o asemenea problema ar fi pusa de o alta institutie a statului, care nu are specializare si atributii in domeniu, comparabil cu Ministerul Justitiei. Sau daca cererea de revocare ar veni din spatiul politic sau civil.

In al doilea rand, cred ca intre CSM si Ministerul Justitiei exista un grav si inacceptabil conflict de autoritate si, pe cale de consecinta, un conflict constitutional. CSM are ca domeniu de activitate garantarea independentei Justitiei. Ori, cerinta ca CSM sa avizeze propunerea ministrului Justitiei de revocare a sefei DNA excede domeniul CSM. Revocarea ceruta presedintelui de catre ministru nu tine de independenta Justitiei, care este obiectul de activitate al CSM. In schimb, ministrul Justitiei isi exercita o autoritate de revocare constitutionala, pe care, oricat am cauta-o, nu o gasim la CSM.

Autoritatea CSM in materie de revocari dispuse de ministrul Justitiei este inexistenta, formal si pe fond, atat sub raport epistemic, cat si deontic. Procurorii isi desfasoara activitatea sub autoritatea ministrului Justitiei. Nu a CSM. Nu mai stim care sunt atributele autoritatii oficiale, care cuprind drepturile de directive si ordine, control si sanctionare? Pai, ia sa vedem, autoritatea epistemica a profesorului de drept constitutional Tudorel Toader, data de cunostintele si experienta in domeniu, si autoritatea deontica, data de investirea sa ca ministru al Justitiei, nu arata suficient de clar la cine se afla sau trebuie sa se afle bagheta autoritatii dupa care procurorii isi desfasoara activitatea?

Daca propunerile de revocari ale ministrului Justitiei sunt supervizate de catre CSM, este limpede ca autoritatea ministrului in raport cu procurorii devine vida, goala de continut, cu rol cel mult decorativ. La fel cum s-ar intampla si daca presedintele nu ar putea aproba numirile sau revocarile magistratilor. De aceea nu cred ca se poate institui sau admite un raport ierarhic intre CSM si Ministerul Justitiei. Ar fi neconstitutional. Fiecare trebuie sa aiba domeniul sau distinct, fara intersectari sau paralelisme. Motivatiile unei diviziuni clare a muncii intre magistratii independentei Justitiei si magistratii apararii Legii sunt cresterea responsabilitatii si eficientei.

Insa cea mai mare sursa de ilegalitati, abuzuri si confuzie privind activitatea procurorilor vine din pretentia acestora de jurizare, cand rolul lor nu este decat de instrumentare. Rolul procurorilor in anchete si intocmirea de dosare penale este unul executiv. Aceasta realitate evidenta ar fi inca un argument care ar justifica pozitionarea structurala a procurorilor “sub autoritatea ministrului Justitiei.” Facand o lectura comparata a textelor constitutionale despre judecatori si procurori, la Art. 124, alin. (3) privind “Statutul judecatorilor”, se stipuleaza ca: “Judecatorii sunt independenti si se supun numai legii.” La Art. 132, alin. (1) privind “Statutul procurorilor”, se arata fara echivoc, care nu lasa loc de interpretari, ca: “ Procurorii isi desfasoara activitatea potrivit principiului legalitatii, al impartialitatii si al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justitiei.” Comparandu-le, fiecare poate afla ce se afla la o categorie si ce lipseste la cealalta, diferentele dintre a fi independent si a fi sub autoritate, potrivit unor roluri inconfundabile. Si sa mai spunem ceva, rupand aceasta panza care precum Sfanta Sfintelor ascunde un adevar, care ar putea da dureri de cap unora: autoritatea si ierarhia din sistemul procurorilor sunt atat de stricte incat pot fi comparate cu cele de tip militar!

A cere avizul CSM pentru revocarea unui magistrat de catre ministrul Justitiei se aseamana pe undeva cu situatia absurda care ar fi daca pentru revocarea unui ministru sau guvern de catre Parlament s-ar cere avizul Guvernului! Cred ca rolul executiv si functionarea sub autoritate ale procurorilor sunt in afara de orice indoiala. Alaturi de aceste decurgeri, cu baza in prevederi trecute sau interpretari excesive, trebuie luate in calcul si potentialele lor implicatii. Trebuie sa reflectam serios la precedentul care s-ar naste luand de bun un vot de respingere a unei propuneri a unei autoritati, care este simultan epistemica (a celui care stie mai mult) si deontica (a celui investit). Ministrul Tudorel Toader nu s-a dus la bilantul DNA din doua cauze: nu i s-a prezentat raportul de bilant, asa cum este obligatia legala a oricarui executiv aflat sub incidenta unei autoritati ierarhice; avizul CSM i-a facut zob autoritatea epistemica si deontica, anulandu-i de facto raportul privind managementul DNA si propunerea de revocare a managerului institutiei. O criza se profileaza, daca presedintele Iohannis va confirma avizul consultative al CSM. Ministrul Toader s-ar putea sa-si dea demisia, in semn de protest, iar presedintele Iohannis sa devina si ministru de Justitie. Presedintele-ministru ar fi o noutate extrem de scandaloasa. De fapt, momentul in care presedintele ar da curs avizului consultativ al CSM va fi echivalent cu anularea, de nimic indreptatita, a autoritatii epistemice si a autoritatii deontice ale ministrului Justitiei. „Rolul central” care in mod irefutabil revine ministrului Justitiei in speta in discutie, dupa cum a comunicat CCR in motivarea data cu acest prilej, ar fi desfiintat sau, ceea ce ar fi acelasi lucru, ar fi asumat (uzurpat?) de catre presedinte. Foarte probabil ca Iohannis va face ce ii cer PNL si USR: “Sus Codruta, jos Tudorel!”. Vanatoarea lui Iohannis de voturi pentru cel de-al doilea manadat de presedinte, din alegerile prezidentiale de anul viitor, va depinde de sustinerea celor doua partide.